Conflict of Jurisdiction Over Pharmacy License Implied Approval: Central Authority Competence Under Administrative Litigation Law

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, obligarea pârâtului la eliberarea autorizaţiei de funcţionare farmacie pe numele reclamantei, ca urmare a achiziţiei de către aceasta a Autorizaţiei de funcţionare nr. 360/EN2676 din 14 martie 2008 de la B. SRL, având în vedere aprobarea tacită a cererii ce a fost depusă la data de 3 februarie 2015.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa nr. 2693 din 22 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun reprezentate de art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind stabilirea instanţei competente material prin raportare la criteriul ierarhic.

2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 1980/2017 din 28 martie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite prevăd faptul că litigiile având ca obiect constatarea aprobării tacite se introduc la instanţa de contencios administrativ competentă, motiv pentru care, văzând dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi constatând că pârâtul este o autoritate a administraţiei publice centrale, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune ce are ca obiect obligarea pârâtului la eliberarea autorizaţiei de funcţionare farmacie pe numele reclamantei, ca urmare a aprobării tacite a cererii sale adresate pârâtului.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite coroborate cu prevederile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 "Cererea de chemare în judecată a autorităţii administraţiei publice având ca obiect constatarea aprobării tacite se introduce la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă".

Prin dispoziţiile ce reglementează aprobarea tacită se stabileşte competenţa instanţei de contencios administrativ, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile, în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale, dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ, dispoziţii în raport de care urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", iar potrivit alin. (3) "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale."

Astfel, Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte obligarea unei autorităţi publice centrale la emiterea unei autorizaţii de funcţionare, ca urmare a aprobării tacite a cererii, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care urmează a emite actul în discuţie.

Văzând şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, precum şi instanţa aleasă de reclamantă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM