Arbitrary administrative transfer of public servant: invalidity of official transfer without employee request and unproven notification defeating statute of limitations
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals and upheld the lower court’s decision, in which the plaintiff (a teacher) partially prevailed by having an arbitrary 1990 administrative transfer order annulled but failed to recover requested moral damages. The dispute concerned a challenge to a 1990 ministerial order effecting a job transfer, with the defendant Ministry arguing the claim was time-barred based on an alleged 1990 notification and that the transfer was legally mandated by emergency decree. The court held that the defendant failed to prove the 1990 communication of the order, making the plaintiff’s awareness date January 2015, thus barring the statute of limitations defense; regarding damages, the court ruled they were unjustified because the plaintiff continued uninterrupted service at her current institution without harm to her reputation or social standing, and the annulment of the unlawful act provided full legal satisfaction; furthermore, the court rejected the argument that the transfer was obligatory under the relevant emergency decree, noting its procedural provisions required a specific request for such actions.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Arbitrary administrative transfer of public servant: invalidity of official transfer without employee request and unproven notification defeating statute of limitations: Recurentul-pârât a solicitat casarea Sentinţei nr. 70/F/2015 şi admiterea excepţiilor invocate, cu respingerea, pe fond, a cererii de chemare în judecată, în totalitate, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, anularea în parte a Ordinului nr. 5.719/1990, în sensul anulării menţiunii inserate la poziţia 118 din anexa ordinului, unde reclamanta, cadru didactic titular, figurează ca transferată la Şcoala Generală nr. 7, Sfântu Gheorghe, transfer operat arbitrar, precum şi obligarea pârâtului la plata de daune morale în valoare de 100.000 Euro.
Prin Sentinţa civilă nr. 306 din 15 mai 2015, Tribunalul Covasna, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 70/F din 8 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A. şi, în consecinţă, a fost anulat în parte Ordinul Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei nr. 5.719/1990, sub aspectul dispoziţiei de transfer, privind poziţia 118 din anexa la ordin, şi a respins restul pretenţiilor reclamantei.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 70/F din 8 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
3.1. Recurenta-reclamantă a solicitat modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii, prin obligarea pârâtului la plata daunelor morale. A arătat că a depus la dosar acte medicale din care rezultă că starea de sănătate i-a fost afectată datorită traumei emoţionale provocate de nedreapta punere în aplicare a deciziilor aberante de separare a şcolilor pe criterii etnice.
3.2. Recurentul-pârât a solicitat casarea Sentinţei nr. 70/F/2015 şi admiterea excepţiilor invocate, cu respingerea, pe fond, a cererii de chemare în judecată, în totalitate, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a respins în mod nelegal excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât a reţinut în mod greşit că Ordinul nr. 5.719/1990 a fost comunicat reclamantei la data de 23 ianuarie 2015, prin adresa nr. 18275. Se susţine că prin adresa nr. 5431 din 11 octombrie 1990 s-a realizat comunicarea ordinului în discuţie.
Recurentul critică soluţia dată de instanţa de fond, întrucât anularea unui ordin nu se poate dispune pentru simplul fapt că nu se poate face dovada comunicării acestuia către reclamantă, ci este necesar a se analiza prevederile legale a căror punere în executare o realizează. Se susţine că ordinul atacat este un act administrativ emis pe baza şi în executarea legii, se bucură de prezumţia de legalitate care la rândul său se bucură de prezumţia de autenticitate şi de veridicitate. Se susţine că Ordinul nr. 5.719/1990 a fost emis în vederea executării în concret a prevederilor H.G. nr. 487/1990.
Recurenta arată că instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile H.G. nr. 487/1990 (raportat la anul 1990), conform cărora un cadru didactic aflat în restrângere de activitate şi care nu a depus cerere, se repartizează din oficiu pe un alt post. Se susţine că de altfel, reclamanta nici nu are interes în susţinerea cererii, întrucât în acest moment are un contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată cu Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" - Sf. Gheorghe.
II. Procedura de soluţionare a recursului
1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 18 mai 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.
2. Cu privire la fondul recursurilor
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Analizând motivele de recurs prezentate de ambele părţi în raport cu sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate şi, constatând că sentinţa instanţei de fond este legală, o va menţine în totalitate şi, pe cale de consecinţă, ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.
În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamantă, Înalta Curte reţine că legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor prejudicii materiale şi morale prin emiterea unor acte administrative ilegale sau prin refuzul nejustificat al autorităţilor administrative de a rezolva cererea celor îndreptăţiţi, daunele materiale urmând a fi dovedite prin înscrisuri justificative, iar cu privire la aprecierea prejudiciului moral suferit urmând a fi avute în vedere drept criterii orientative, importanţa valorii lezate, personalitatea victimei, durata şi menţinerea consecinţelor vătămării, intensitatea suferinţei suportate, repercusiunile asupra situaţiei sociale, precum şi criteriul echităţii.
Or, în cauza pendinte, recurenta-reclamantă şi-a exercitat neîntrerupt activitatea de cadru didactic la liceul Mihai Viteazul din localitatea Sfântu Gheorghe, instituţie de la care şi-a ridicat şi drepturile salariale, fără a fi într-un fel vătămată în prestigiul, situaţia socială sau personalitatea sa, atâta timp cât nici nu a ştiut de existenţa ordinului de transfer emis în ceea ce o priveşte.
Înalta Curte reţine că prin anularea în parte a actului administrativ atacat, cu privire la măsura nelegală luată împotriva sa, instanţa a dat pe deplin satisfacţie cererii reclamantei, nefiind justificată, astfel, cererea de acordare a daunelor morale solicitate.
În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Înalta Curte nu poate primi critica formulată cu privire la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune. Înalta Curte reţine că această excepţie a fost invocată în raport de data presupusei comunicări a actului atacat, fără ca recurentul-pârât să facă dovada acestei comunicări către reclamantă.
Înalta Curte reţine că nici în stadiul procesual al recursului nu au fost aduse alte probe, care să facă dovada comunicării ordinului atacat, aşa cum se susţine, ci, dimpotrivă, se susţine că "anularea unui ordin nu se poate dispune pentru simplul fapt că nu se poate face dovada comunicării acestuia către reclamantă, ci este necesar a se analiza prevederile legale a căror punere în executare o realizează". Înalta Curte constată că dispoziţiile din legea contenciosului administrativ dispun tocmai cu privire la apărarea oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, or, pentru a cunoaşte faptul că eşti vătămat trebuie să ai cunoştinţă de acest lucru, vătămare care se produce fie printr-un act administrativ, fie prin nemulţumirea persoanei faţă de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns.
Nefiind făcută dovada comunicării actului atacat către reclamantă, decât la data de 23 ianuarie 2015, prin adresa nr. 18275, aflată la dosarul cauzei, Înalta Curte va respinge criticile recurentei cu privire la soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, reţinând ca fiind legală dezlegarea dată acestei excepţii.
Nici critica recurentei referitoare la faptul că "instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile H.G. nr. 487/1990 (raportat la anul 1990), conform cărora un cadru didactic aflat în restrângere de activitate şi care nu a depus cerere, se repartizează din oficiu pe un alt post", nu poate fi primită de instanţa de recurs, întrucât din analiza dispoziţiilor legale nu rezultă posibilitatea efectuării unui transfer fără existenţa unei cereri în acest sens, ci dimpotrivă.
Astfel, Capitolul III din H.G. nr. 487/1990, intitulat "Dispoziţii procedurale" începe cu art. 1 astfel:
"Cererile formulate de cei care solicită pretransferări, rezolvarea restrângerii de activitate, numirea şi transferarea vor fi depuse la comisiile judeţene (sectoarele municipiului Bucureşti) care vor funcţiona la inspectoratele şcolare respective", iar art. 2 continuă cu:
"La cererea de transferare (numire) se vor anexa următoarele acte:"
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente argumente care să se circumscrie cazului de casare invocat, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de A. şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice împotriva Sentinţei nr. 70/F din 8 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2017.
Procesat de GGC - LM