Termination of lawyer’s status for criminal corruption: sufficiency of reference to criminal conviction as motivation and proportionality of unworthiness finding

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţie contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Timiş - Consiliul Baroului Timiş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei din 27.08.2013 emisă de Consiliul Baroului Timiş, suspendarea efectelor actului administrativ atacat, până la soluţionarea cauzei şi obligarea pârâţilor la înregistrarea modificării intervenite în Tabloul avocaţilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 64 din 7 martie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Timiş - Consiliul Baroului Timiş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România şi cererea de suspendare a executării Deciziei din 27.08.2013 emise de Consiliul Baroului Timiş.

3. Recursul declarat de A.

Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs reclamanta A. invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. În memoriul de recurs şi precizările ulterioare, recurenta a susţinut că:

• sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază; se reţine greşit că hotărârea de excludere din profesie a fost supusă la vot; este ignorată lipsa de motivare a deciziei atacate iar trimiterea la sentinţa penală confirmă această teză;

• au fost încălcate şi aplicate greşit prevederile art. 26 alin. (4) şi 58 din Statutul profesiei de avocat, prin aceea că nu a fost supusă votului Consiliului Baroului Timiş, menţinerea în profesie sau încetarea calităţii de avocat; singurul aspect supus la vot a fost cererea de amânare; nu s-a verificat starea de nedemnitate, în contextul în care încă nu fusese redactată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Decizia penală nr. 2126 din 18.06.2013; s-au încălcat principiile echităţii şi proporţionalităţii, adoptându-se o măsură vădit disproporţionată faţă de scopurile declarate de emitentul actului atacat.

4. Apărările Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Baroului Timiş

Prin întâmpinarea comună formulată, intimaţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând punctual la motivele de casare invocate de recurentă, intimaţii au arătat că sentinţa fondului este amplu motivată, cuprinzând opinia judecătorului cu privire la fiecare dintre susţinerile reclamantei, sens în care fac trimitere la paragrafele aferente.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, intimaţii reiterează apărările de la fondului cauzei şi susţin că procesul-verbal tipărit ataşat la dosarul cauzei atestă că, cu ocazia prezentării în faţa Consiliului Baroului, recurenta a pus concluzii atât pe cererea de amânare, cât şi pe fondul pricinii având ca obiect excluderea din profesie. Prin trimiterea la hotărârea penală de condamnare s-a realizat şi cerinţa motivării actului, fiind evident că infracţiunea pentru care a fost condamnată, infracţiune de corupţie săvârşită în participaţie cu soţul său, vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, atrage nedemnitatea exercitării profesiei de avocat.

5. Procedura derulată în recurs

Prin încheierea pronunţată la data de 6 noiembrie 2015, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de către A., achiesând la punctul de vedere exprimat de magistratul-asistent prin raportul său asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul soluţionării căii de atac în condiţiile art. 493 alin. (7) din C. proc. civ.

La termenul stabilit pentru judecarea recursului, 5 februarie 2016, a fost analizată excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentă la data de 21.08.2014, fiind admisă în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv numai cu privire la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi respinsă în privinţa dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., pentru argumentele arătate în cuprinsul încheierii respective.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei şi a apărărilor din întâmpinări, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Controlul de legalitate declanşat de către recurenta-reclamantă A., pe calea comună a art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, vizează Decizia nr. 98 din 27 august 2013 prin care Baroul Timiş a dispus încetarea calităţii sale de avocat, prin constatarea nedemnităţii profesionale, urmare condamnării prin Sentinţa penală nr. 159 din 28.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, modificată în parte prin Decizia penală nr. 2.126 din 18.06.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Curtea de apel a analizat detaliat toate susţinerile reclamantei referitoare la procedura finalizată prin emiterea actului administrativ atacat, considerentele de la pag. 5 şi 6 ale sentinţei fiind o dovadă în acest sens.

În rezumat, instanţa a argumentat că din cuprinsul procesului-verbal al şedinţei Consiliului Baroului din 27.08.2013 rezultă că încetarea calităţii de avocat a fost rezultatul votului unanim al membrilor organului colegial. S-a mai arătat că trimiterea la hotărârea de condamnare suplineşte motivarea actului, câtă vreme din considerentele acesteia rezultă cu evidenţă că fapta penală săvârşită afectează prestigiul profesiei de avocat.

În aceste coordonate, sentinţa curţii de apel respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., redând într-o manieră logică şi coerentă argumentele pentru care s-au respins susţinerile reclamantei.

Mai mult, în cuprinsul sentinţei sunt analizate chiar şi aspectele colaterale invocate de reclamantă, care nu reprezentau veritabile motive de nelegalitate ale deciziei administrative (cum ar fi informaţiile furnizate de către unii membri ai consiliului baroului după terminarea şedinţei), în scopul elucidării depline a aspectelor de fapt ale cauzei, ceea ce ţine de apanajul exclusiv al instanţei de fond şi justifică, o dată în plus, caracterul nefondat al motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Şi în ceea ce priveşte aplicarea cadrului normativ la situaţia de fapt, hotărârea fondului este la adăpost de orice critică.

Potrivit art. 26 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat:

"Consiliul baroului va hotărî, după caz, menţinerea în profesie sau încetarea calităţii de avocat, potrivit legii" iar art. 56 din acelaşi act normativ statuează că:

"(1) Calitatea de avocat încetează: d) în cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii".

În esenţă, recurenta invocă trei încălcări ale dispoziţiilor legale citate, susţinând că în faţa Consiliului baroului şi-a exprimat poziţia doar cu privire la solicitarea de a se amâna luarea unei decizii; că nu s-a realizat o analiză a contextului pronunţării condamnării penale, mai ales că hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie încă nu era motivată şi, în fine, că sancţiunea aplicată este disproporţionată.

Reevaluând înscrisurile administrate la fondul cauzei pentru a răspunde punctual la criticile redate anterior, Înalta Curte observă mai întâi, în acord cu prima instanţă, că potrivit consemnărilor din procesul-verbal de şedinţă al Consiliului Baroului, reprezentantul recurentei şi-a exprimat punctul de vedere atât cu privire la cererea de amânare, cât şi cu privire la cauza de încetare a calităţii de avocat. Astfel, în înscrisul menţionat s-a consemnat:

"Este prezentă la şedinţa de consiliu doamna avocat A. pentru a-şi spune punctul de vedere cu privire la sentinţa penală dată împotriva dânsei. Doamna avocat este prezentă împreună cu domnul avocat B. Domnul avocat susţine că doamna A. a fost achitată pentru asociere şi nu a fost folosită calitatea de avocat. Solicită amânarea suspendării calităţii de avocat.

Consiliul în unanimitate a hotărât încetarea calităţii de avocat a doamnei A., prin constatarea nedemnităţii profesionale cu consecinţa radierii sale de pe Tabloul avocaţilor definitivi din Baroul Timiş, începând cu data de 27 august 2013."

Cât priveşte modul în care forul decizional şi-a manifestat dreptul de apreciere conferit de dispoziţiile statutare citate, Înalta Curte reţine că, chiar şi în lipsa unei motivări proprii, trimiterea la hotărârea penală de condamnare, satisface această exigenţă procedurală. Întreaga doctrină şi jurisprudenţă la care face trimitere recurenta în privinţa obligativităţii motivării actului administrativ, mai ales a aceluia prin care se aplică sancţiuni ori se limitează drepturi ale persoanelor, porneşte de la premisa că un act administrativ nemotivat îl pune pe cetăţean într-o stare de inegalitate în raport cu administraţia, prin aceea că necunoscându-i resorturile nu ştie cum să le combată.

În cauză însă resorturile decizionale rezultă cu claritate din sentinţa de condamnare a recurentei pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie: complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în participaţie cu soţul său, la vremea respectivă vicepreşedinte al unei curţi de apel. Contextul săvârşirii acestei infracţiuni, indisolubil legată de domeniul justiţiei face ca decizia de încetare a calităţii de avocat, ca efect al constatării nedemnităţii să fie pe deplin justificată. În acelaşi sens, de altfel, s-a consolidat şi jurisprudenţa acestei instanţe (e.g. Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2.848/2011, nr. 3.783/2014).

Împrejurarea că la momentul adoptării actului atacat Decizia instanţei de recurs nr. 2.126 din 18.06.2013 nu era încă motivată este nerelevantă, câtă vreme din certificatul de grefă prezentat rezultă că în privinţa infracţiunii menţionate soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă fusese menţinută.

Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 C. proc. civ. se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 64 din 7 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2016.

Procesat de ED