Judicial contestation of CSM decision rejecting judge's transfer request dismissed as unfounded
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the judicial contestation filed by a judge, thereby upholding the decisions of the Superior Council of Magistracy (CSM) that had previously rejected his request for transfer from a district court to one of the Bucharest sector courts. The dispute concerned an administrative decision where the CSM denied the applicant's transfer petition after conducting a comparative analysis of eight simultaneous transfer requests from the same institution, prioritizing colleagues with greater seniority in both the judicial function and at the specific court to ensure institutional stability and address staffing shortages. The court held that the CSM did not exercise excess power or violate the principle of proportionality, as it correctly applied Article 3 of the Regulation on the Transfer of Judges and Prosecutors by cumulatively assessing objective criteria—such as service volume, vacancies, and difficulties in filling posts—alongside subjective factors, rather than isolating professional seniority, and properly compared the applicant’s case only against other requests originating from the same source institution.
Legislator headnote
AI generatedart. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004; Judicial contestation of CSM decision rejecting judge's transfer request dismissed as unfounded: The dispute concerned an administrative decision where the CSM denied the applicant's transfer petition after conducting a comparative analysis of eight simultaneous transfer requests from the same institution, prioritizing colleagues with greater seniority in both the judicial function and at the specific court to ensure institutional stability and address staffing shortages. The court held that the CSM did not exercise excess power or violate the principle of proportionality, as it correctly applied Article 3 of the Regulation on the Transfer of Judges and Prosecutors by cumulatively assessing objective criteria—such as service volume, vacancies, and difficulties in filling posts—alongside subjective factors, rather than isolating professional seniority, and properly compared the applicant’s case only against other requests originating from the same source institution.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the judicial contestation as unfounded.
Procedural basis defining the scope of judicial review and the finality of the decision regarding CSM acts.
Full text
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 19724/DRUO/22593/ST/2016 A. - judecător la Judecătoria Buzău a solicitat transferul la una dintre Judecătoriile Sectoarelor 6,5, 4, 3 sau 2 Bucureşti.
Prin Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1116 din 25 octombrie 2016, cererea petentului a fost respinsă, ţinându-se seama de vechimea în funcţie şi la instanţa de la care se solicită transferul, volumul de activitate înregistrat la instanţele implicate dar şi de avizele comunicate de către acestea.
2. Hotărârea supusă controlului judiciar
Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 40 din 17 ianuarie 2017 a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1116 din 25 octombrie 2016.
În analizarea contestaţiei formulate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reţinând situaţia prezentată de secţia pentru judecători, a apreciat ca neîntemeiate toate criticile formulate de către contestator.
Plenul a reţinut că analiza cererii de transfer formulată de către contestator s-a efectuat prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, iar analizarea comparativă a celor 8 cereri de transfer nu a fost formală, întrucât din considerentele hotărârii contestate reiese că au fost avute în vedere motivele de ordin profesional şi personal, invocate de cei 8 magistraţi, punctele de vedere comunicate de instanţele implicate, precum şi toate criteriile prevăzute la art. 3 din regulamentul de transfer, apreciind, în mod corect că, în cazul de faţă, este definitorie necesitatea stabilităţii judecătorilor definitivi la instanţă, raportat la vechimea în funcţia de judecător şi la instanţă.
Or, astfel cum se observă, de la Judecătoria Buzău au fost admise numai cererile formulate de judecători cu vechime foarte mare în funcţie şi la instanţa, cu luarea în considerare a motivelor invocate, dar şi a situaţiei Judecătoriei Buzău.
Pe de altă parte, s-a reţinut dificultatea de ocupare a posturilor de judecător la Judecătoria Buzău, astfel cum rezultă şi din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 5 din 12 ianuarie 2017, din care rezultă că, în urma examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, organizat în perioada 1 iunie 2016 - 3 noiembrie 2016, pentru cele 8 posturi indisponibilizate la Judecătoria Buzău pentru acest concurs, la această instanţă nu a optat niciun candidat.
În consecinţă, Plenul a reţinut că analizarea celor 8 cereri de transfer de la Judecătoria Buzău s-a realizat de către secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecăreia dintre cele 8 cereri menţionate.
3. Contestaţia judiciară
Împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 40 din 17 ianuarie 2017, precum şi a hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1116 din 25 octombrie 2016, a formulat contestaţie A., solicitând anularea acestora şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri în sensul admiterii cererii de transfer la una dintre Judecătoriile sectoarelor 6, 5, 4, 3 sau 2 din Bucureşti.
Sistematizând criticile contestatorului, Înalta Curte reţine că hotărârile atacate sunt combătute sub următoarele aspecte:
- ignorarea criteriilor prevăzute de Regulament invocate de către contestator şi valorificarea unui singur criteriu, respectiv al vechimi în funcţie şi la instanţă, deşi intimatul avea obligaţia de a analiza cumulativ aceste criterii;
- nerespectarea egalităţii de tratament în raport cu cererile altor colegi de promoţie în cazul cărora au fost admise cererile de transfer;
- analiza comparativă expusă în hotărârile contestate reflectă lipsa de obiectivitate a intimatului, care a acţionat în mod discreţionar, cu depăşirea limitelor dreptului de apreciere, încălcând astfel interesul legitim al contestatorului de a fi transferat la una dintre judecătoriile de sector din Bucureşti.
4. Apărările intimatului Consiliul Superior al Magistraturii
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14 martie 2017, intimatul a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, motivat de faptul că respingerea cererii de transfer s-a făcut în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente.
În esenţă, arată că prin hotărârea atacată au fost analizate în mod efectiv atât criteriile obiective, cât şi cele subiective reglementate de art. 3 din Regulament, urmărindu-se asigurarea unui echilibru între interesul privat şi de ordin profesional al contestatorului şi interesul general al bunei funcţionări a instanţei implicate.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei
Cu titlu preliminar, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi 7 raportat la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte reţine că este învestită cu controlul de legalitate şi temeinicie al Hotărârii Plenului CSM nr. 41 din 17 ianuarie 2017, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de contestator, iar analiza efectuată de instanţă vizează, implicit, şi Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1417 din 21 noiembrie 2016.
Controlul de legalitate declanşat de contestator vizează depăşirea limitelor marjei de apreciere de care beneficiază Consiliul Superior al Magistraturii în analiza criteriilor utile de transfer.
Revine, astfel, Înaltei Curţi, în temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, competenţa să verifice eventualul exces de putere al intimatului, respectiv exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
În sensul jurisprudenţei sale anterioare în examinarea criticilor formulate de contestator, Înalta Curte porneşte de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire şi măsurile individuale dispuse în exercitarea competenţei ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public.
Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.
Aşadar, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorităţii publice, se raportează la scopul legii iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit competenţei legale a autorităţii publice, în speţă, fiind vorba despre interesul public al bunei funcţionări a justiţiei.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în speţă, intimatul nu s-a îndepărtat de la scopul legii şi nu a acţionat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere, atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestator.
Critica privind nerespectarea dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006 este neîntemeiată.
Potrivit art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006:
"La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:
- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;
- vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;
- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;
- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia;
- domiciliul solicitantului;
- locul de muncă al soţului sau soţiei;
- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
- starea de sănătate şi situaţia familială."
În esenţă, contestatorul acreditează ideea că intimatul a ignorat criteriile prevăzute de Regulament, dând eficienţă doar criteriului vechimii, cu încălcarea prevederilor legale privind transferul.
Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că din documentaţia întocmită de direcţia de specialitate care a stat la baza emiterii hotărârii contestate, rezultă că, de la Judecătoria Buzău au fost formulate 8 cereri de transfer analizate comparativ, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, statuându-se că, pentru păstrarea echilibrului între interesele solicitanţilor şi interesul general al bunei funcţionări a instanţelor de la care şi la care se solicită transferul, este oportun transferul a doar 3 judecători de la Judecătoria Buzău.
Reţinând concursul celor 8 cereri de transfer de la Judecătoria Buzău, intimatul a procedat, în mod corect la analizarea concomitentă a acestora, în raport de criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament, fără a fi ignorate motivele personale sau profesionale ale fiecărui magistrat.
Astfel, în ceea ce priveşte primul criteriu avut în vedere la soluţionarea cererilor de transfer, se constată că aspectele consemnate în actele contestate cu privire la volumul de activitate şi schema de personal nu au fost determinante în soluţia de respingere a cererii de transfer. În continuare, intimatul a procedat la analiza criteriilor următoare, prevăzute de art. 3 teza a doua, a treia şi a patra din Regulament, apreciind ca fiind prioritare cererile de transfer formulate de B. (20 de ani şi 5 luni vechime în funcţie, dintre care 2 ani şi 6 luni la Judecătoria Buzău), C. (12 ani vechime în funcţie, dintre care 9 ani şi 6 luni la Judecătoria Buzău) şi D. (12 ani vechime în funcţie, dintre care 6 ani şi 4 luni la Judecătoria Buzău) şi neoportun transferul contestatorului care comparativ cu ceilalţi 3 judecători are o vechime de doar 9 luni în funcţie de judecător la Judecătoria Buzău şi o vechime în funcţie de 4 ani.
De altfel, contestatorul nu formulează critici cu privire la aspectele reţinute de autoritatea intimată în privinţa criteriilor expuse, ci contestă faptul că autoritatea publică a soluţionat cererea sa de transfer, în concurs cu celelalte cereri, fără a da prioritate circumstanţelor sale personale, deşi art. 3 din Regulament nu stabileşte ordinea de prioritate a criteriilor.
Sub acest aspect, criticile contestatorului în sensul că intimatul a acordat valoare absolută criteriilor profesionale - referitoare la vechimea în funcţie şi la instanţă - în dauna criteriilor personale nu pot fi primite în condiţiile în care măsura administrativă materializată în cuprinsul actelor contestate este convergentă interesului public al bunei funcţionări a justiţiei, iar inconvenientele cauzate destinatarului nu reflectă o nesocotire a principiului proporţionalităţii între interesul public şi interesul individual, ci reprezintă o ipoteză de justă apreciere a preeminenţei interesului public asupra celui privat.
Nici argumentele întemeiate pe practica administrativă privind soluţionarea cererilor de transfer de către Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii contestate, întrucât acestea au fost emise în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, atâta timp cât autoritatea publică emitentă a expus argumentele avute în vedere la adoptarea măsurii administrative în raport cu dispoziţiile legale incidente şi circumstanţele personale şi profesionale ale titularilor cererilor de transfer în scopul satisfacerii interesului public urmărit, respectiv necesitatea stabilităţii judecătorilor definitivi la Judecătoria Buzău, raportat la vechimea în funcţia de judecător şi la instanţă.
Referitor la nerespectarea principiului egalităţii de tratament în raport cu cererile altor colegi de promoţie, care au solicitat transferul de la alte instanţe, Înalta Curte reţine că cererea contestatorului nu putea fi analizată comparativ cu cererile colegilor săi de promoţie ci comparativ cu cele 8 cereri de transfer care vizau Judecătoria Buzău, cum în mod corect a procedat intimatul.
Constatând, aşadar, că hotărârile contestate satisfac exigenţele privind motivarea, autoritatea publică intimată realizând, în mod rezonabil, o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Regulament, în raport de circumstanţele profesionale şi personale ale titularilor celor 8 cereri de transfer de la Judecătoria Buzău, Înalta Curte reţine că autoritatea publică şi-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei permise de lege, neidentificându-se un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei
Pentru considerentele expuse care conduc la concluzia că intimatul nu a acţionat cu exces de putere, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestaţia ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 40 din 17 ianuarie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 1116 din 25 octombrie 2016 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2017.
Procesat de GGC - LM