Judicial review of judicial council transfer refusal: balancing public interest in court staffing against individual judge's personal circumstances

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 23410/DRUO/25108/ST/2016 A. - judecător la Judecătoria Buzău a solicitat transferul la una dintre Judecătoriile Sectoarelor 4, 5, 6, 1, 3 sau 2 Bucureşti.

Prin Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1417 din 21 noiembrie 2016, cererea petentului a fost respinsă, apreciindu-se că nu este oportun transferul, având în vedere, pe de o parte, numărul mare al posturilor vacante şi temporar vacante la Judecătoria Buzău, iar pe de altă parte volumul de activitate şi dificultatea de ocupare a posturilor de judecător la Judecătoria Buzău.

2. Hotărârea supusă controlului judiciar

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 41 din 17 ianuarie 2017 a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1417 din 21 noiembrie 216.

În analizarea contestaţiei formulate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reţinând situaţia prezentată de secţia pentru judecători, a apreciat ca neîntemeiate toate criticile formulate de către contestator.

Plenul a constatat că analiza cererii de transfer s-a efectuat prin prisma volumului de activitate la toate instanţele implicate, precum şi a situaţiei posturilor de judecător, reţinându-se dificultatea de ocupare a posturilor de judecător la Judecătoria Buzău, astfel cum rezultă şi din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 5 din 12 ianuarie 2017, din care rezultă că, în urma examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, organizat în perioada 1 iunie 2016 - 3 noiembrie 2016, pentru cele 8 posturi indisponibilizate la Judecătoria Buzău pentru acest concurs, la această instanţă nu a optat niciun candidat.

Sub acest aspect, s-a mai reţinut că, din considerentele hotărârii contestate rezultă că secţia pentru judecători, la analizarea cererii de transfer formulate de domnul judecător A., şi-a exercitat dreptul de apreciere cu luarea în considerare a tuturor criteriilor regulamentare, asigurând luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete atât ale instanţei de la care s-a solicitat transferul, cât şi ale instanţelor la care s-a solicitat transferul, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat cererea de transfer.

Plenul CSM a reţinut că, sub aspectul criticii referitoare la neluarea în seamă a punctelor de vedere favorabile exprimate de instanţe din municipiul Bucureşti, acesta este nefondat, având în vedere că, din considerentele hotărârii contestate rezultă că secţia pentru judecători a analizat circumstanţele concrete atât ale instanţei de la care s-a solicitat transferul, cât şi ale instanţelor la care s-a solicitat transferul, fiind definitorii aspectele evocate de Judecătoria Buzău. De altfel, dintre punctele de vedere favorabile exprimate de judecătoriile de sector din municipiul Bucureşti, s-a reţinut că doar cel al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, exprimat prin adresa nr. 537/J din 4 noiembrie 2016, cuprinde aspecte concrete, privind un număr de 4 posturi vacante, desfiinţarea a 4 completuri civile, precum şi 5 posturi temporar vacante, însă la această instanţă, în sesiunea de transferuri din 21 noiembrie 2016, s-au aprobat cererile de transfer formulate de 3 judecători, respectiv doamna judecător B., de la Judecătoria Răcari, doamna judecător C., de la judecătoria Ploieşti, şi doamna judecător D., de la Judecătoria Constanţa. În schimb, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti s-au exprimat doar în sensul de a fi de acord cu transferul, aspect care nu poate duce la o analiză comparativă concludentă. De asemenea, s-a reţinut că Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti şi-au exprimat punctele de vedere în funcţie de cele ale judecătoriilor anterior menţionate.

În ceea ce priveşte referirea contestatorului la alţi colegi de promoţie, cărora secţia pentru judecători le-a aprobat transferul la judecătorii din municipiul Bucureşti, în sesiunea de transferuri din luna octombrie 2016, toţi aceştia având aceeaşi vechime cu a contestatorului, Plenul a reţinut că acest motiv a fost invocat de domnul judecător A. şi cu ocazia unei alte contestaţii, formulate de acesta împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1116 din 25 octombrie 2016, contestaţie respinsă de Plen prin Hotărârea nr. 40 din 17 ianuarie 2017, fiind irelevant în analizarea prezentei contestaţii, întrucât vizează împrejurări şi situaţii diferite, străine de obiectul hotărârii contestate.

3. Contestaţia judiciară

Împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 41 din 17 ianuarie 2017, precum şi a hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1417 din 21 noiembrie 2016, a formulat contestaţie A., solicitând anularea acestora şi obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul la una dintre judecătoriile de sector din Municipiul Bucureşti.

Sistematizând criticile contestatorului, Înalta Curte reţine că hotărârile atacate sunt combătute sub următoarele aspecte:

- neanalizarea tuturor motivelor de nelegalitate invocate de către contestator, respectiv a împrejurării că, ulterior sesiunii de transferuri din luna octombrie 2016, au fost transferaţi 2 judecători la Judecătoria Buzău,astfel încât transferul contestatorului nu ar aduce niciun prejudiciu acestei instanţe;

- criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor au fost analizate eronat, în sensul că au fost avute în vedere date statistice incomplete; nu au fost avute avizele favorabile ale instanţelor implicate, nu s-a ţinut seama de circumstanţele de ordin personal invocate de către contestator;

- hotărârea contestată a fost emisă cu exces de putere, impunându-se anularea acesteia şi obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să aprobe cererea de transfer.

4. Apărările intimatului Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14 martie 2017, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate.

În esenţă, intimatul a arătat că, prin hotărârile atacate au fost analizate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament care au fost coroborate cu datele statistice privind situaţia posturilor de judecător la instanţele implicate şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a Judecătoriei Buzău.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Cu titlu preliminar, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi 7 raportat la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte reţine că este învestită cu controlul de legalitate şi temeinicie al Hotărârii Plenului CSM nr. 41 din 17 ianuarie 2017, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de contestator, iar analiza efectuată de instanţă vizează, implicit, şi Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1417 din 21 noiembrie 2016.

Controlul de legalitate declanşat de contestator vizează depăşirea limitelor marjei de apreciere de care beneficiază Consiliul Superior al Magistraturii în analiza criteriilor utile de transfer.

Revine, astfel, Înaltei Curţi, în temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, competenţa să verifice eventualul exces de putere al intimatului, respectiv exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

În sensul jurisprudenţei sale anterioare în examinarea criticilor formulate de contestator, Înalta Curte porneşte de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire şi măsurile individuale dispuse în exercitarea competenţei ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public.

Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Aşadar, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorităţii publice, se raportează la scopul legii iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit competenţei legale a autorităţii publice, în speţă, fiind vorba despre interesul public al bunei funcţionări a justiţiei.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în speţă, intimatul nu s-a îndepărtat de la scopul legii şi nu a acţionat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere, atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestator.

Critica privind nerespectarea dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006 este neîntemeiată.

Potrivit art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006:

"La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul ş la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

- vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soţului sau soţiei;

- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate şi situaţia familială."

În esenţă, contestatorul acreditează ideea că datele obiective: volum activitate şi schemă de personal au fost reţinute selectiv de către autoritatea intimată.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că din documentaţia întocmită de direcţia de specialitate care a stat la baza emiterii hotărârii atacate rezultă că, deşi încărcătura pe judecător la Judecătoria Buzău este mai mică decât media naţională, totuşi, dintre cele 34 de posturi de judecător prevăzute în schemă sunt ocupate 28 de posturi, 6 posturi fiind vacante, reţinându-se şi dificultatea de ocupare a posturilor la această instanţă spre deosebire de judecătoriile sectoarelor din Bucureşti, instanţe considerate atractive din perspectiva numărului de cereri formulate pentru ocuparea funcţiilor de judecător vacante.

În ceea ce priveşte admiterea unor cereri de transfer de la Judecătoria Buzău în altă sesiune de transferuri decât cea din noiembrie 2016, Înalta Curte reţine că fiecare solicitare de transfer este analizată prin raportare la situaţia instanţelor existentă la momentul analizării cererilor, cum în mod corect a procedat şi autoritatea intimată.

Susţinerile contestatorului întemeiate pe practica neunitară a secţiei pentru judecători nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea actelor contestate, întrucât acestea au fost emise în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, autoritatea publică emitentă expunând argumentele avute în vedere la adoptarea măsurii administrative în raport cu dispoziţiile legale incidente şi circumstanţele profesionale personale ale titularilor cererilor de transfer în scopul satisfacerii interesului public urmărit.

Criticile vizând avizul instanţelor implicate în procedura transferului sunt, de asemenea, nefondate, întrucât dispoziţiile legale care reglementează instituţia transferului au un caracter supletiv şi nu creează în mod automat solicitantului un drept la transfer şi o obligaţie corelativă a Consiliului Superior al Magistraturii prin simpla formulare a cererii, în condiţiile în care se impune a fi avută în vedere politica de resurse umane la nivelul instanţelor implicate în procedură şi menţinerea unui just echilibru între interesul general reprezentat de o bună administrare a justiţiei şi interesul personal al magistratului.

Din această perspectivă nu prezintă relevanţă avizele instanţelor implicate, acestea neconducând în mod automat la admiterea cererii de transfer, factorul decident fiind secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, rolul acesteia fiind acela de a asigura buna funcţionare a instanţelor, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de Regulament.

În ceea ce priveşte neluarea în considerare a circumstanţelor personale invocate de către contestator, Înalta Curte reţine că argumentele de ordin personal invocate - deţinerea în proprietate a unei locuinţe în Bucureşti şi prejudicierea vieţii private prin efectuarea navetei zilnice -

au fost avute în vedere, însă s-a considerat, în mod rezonabil, că transferul de la Judecătoria Buzău nu este oportun, cu atât mai mult cu cât din adresa nr. 5391/12/A din 7 noiembrie 2016 emisă de Judecătoria Buzău rezultă că contestatorul locuieşte cu chirie în Municipiul Buzău, solicitând decontarea chiriei.

Constatând, aşadar, că hotărârile contestate satisfac exigenţele privind motivarea, fiind efectuată o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul privind transferul în raport de circumstanţele concrete profesionale şi personale ale titularului cererii de transfer, Înalta Curte reţine că autoritatea publică şi-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei permise de lege, fără a se constata un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei

Pentru considerentele expuse,în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestaţia ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 41 din 17 ianuarie 2017 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 1417 din 21 noiembrie 2016 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM