Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2547/2017 AI generated

Competence for judicial reimbursement of free medical care under magistrates' salary regulation: labor-social security versus administrative jurisdiction

Case Number Decizia nr. 2547/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence by assigning the case to the Bucharest Tribunal, Section VIII for Labor and Social Security Conflicts, overriding previous jurisdictional referrals among civil and administrative courts. The dispute involved a former judge seeking 56,718 RON in solidary liability from several state entities and health insurance funds for medical services and medications that should have been provided free of charge. The core issue was whether the claim constituted a challenge to an administrative act or a labor/social security matter; the Court determined that the refusal to reimburse costs stemmed from the employment relationship and the right to free medical care under O.U.G. 27/2006 and H.G. 762/2010, not from a typical administrative act subject to administrative litigation. Consequently, the Court held that the matter fell under labor and social security jurisdiction rather than administrative contencioso, citing the principles of correct legal qualification of the claim and the specific provisions of the Code of Civil Procedure regarding conflict resolution.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Competence for judicial reimbursement of free medical care under magistrates' salary regulation: labor-social security versus administrative jurisdiction: The dispute involved a former judge seeking 56,718 RON in solidary liability from several state entities and health insurance funds for medical services and medications that should have been provided free of charge. The core issue was whether the claim constituted a challenge to an administrative act or a labor/social security matter; the Court determined that the refusal to reimburse costs stemmed from the employment relationship and the right to free medical care under O.U.G. 27/2006 and H.G. 762/2010, not from a typical administrative act subject to administrative litigation. Consequently, the Court held that the matter fell under labor and social security jurisdiction rather than administrative contencioso, citing the principles of correct legal qualification of the claim and the specific provisions of the Code of Civil Procedure regarding conflict resolution.

Keywords

AI generated
social security litigation provision of medical care health insurance reimbursement of insurance costs Civil Procedure Code labor jurisdictional conflict

Cited Legislation

AI generated
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
În speţă nu este vorba de un contencios civil, ci de unul administrativ, care excede competenţei materiale a judecătoriei, iar potrivit art. 10 alin.
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că obiectul acţiunii nu constă în plângere împotriva refuzului pârâţilor şi nu s-a solicitat anularea actului administrativ în condiţiile art. 8 alin.
art. 135 alin. (1) din C. proc. civ
2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
a) judecători, procurori, personalul asimilat acestora potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în activitate sau pensionari;
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 25 din ordonanţa de urgenţă menţionată,
art. 135 alin. (4) C. proc. civ
The procedural basis cited in the dispositive for establishing the competent court to resolve the negative conflict of competence.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

The procedural basis cited in the dispositive for establishing the competent court to resolve the negative conflict of competence.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, la data de 30 aprilie 2015, sub nr. xx/300/2015, astfel cum a fost modificată la termenul din 13 octombrie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa de Sănătate a Apărării Ordinii Publice Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Ministerul Justiţiei, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea sumei de 56.718 RON, constând în asistenţă medicală şi medicamente, respectiv 45.200 RON (servicii medicale de radioterapie) şi 11.518 RON (consultaţii medicale pre şi post operatorii).

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă

Prin Sentinţa civilă nr. 905 din 26 ianuarie 2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a reţinut că pârâţii au fost chemaţi în judecată în calitate de autorităţi publice, invocându-se un pretins refuz (asimilat unui act administrativ) nejustificat al acestora de a rambursa reclamantului costurile efectuate cu tratamentul medical. În speţă nu este vorba de un contencios civil, ci de unul administrativ, care excede competenţei materiale a judecătoriei, iar potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere calitatea pârâţilor de autorităţi publice centrale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 iulie 2016, sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 4123 din 19 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că obiectul acţiunii nu constă în plângere împotriva refuzului pârâţilor şi nu s-a solicitat anularea actului administrativ în condiţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (aceasta fiind strict opţiunea reclamantului în modul de formulare al petitului acţiunii).

Prin urmare, întrucât litigiul priveşte contribuţii datorate bugetului de stat, respectiv contribuţia de asigurări sociale de sănătate, pe baza acestor contribuţii fiind decontate serviciile medicale în ceea ce priveşte categoria profesională a magistraţilor, potrivit actului normativ special, în speţă devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei revenind Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raport de criteriul valoric, întrucât suma solicitată de reclamant este sub cuantumul de 1.000.000 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 ianuarie 2017, sub Dosar nr. x/2017.

2.3. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 1782 din 20 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a devenit competentă să soluţioneze cauza, întrucât nu a soluţionat incidentul procedural al necompetenţei în termen, iar litigiul este unul civil.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 aprilie 2017, sub Dosar nr. x/2017.

2.4. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 1683 din 9 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea sesizării privind conflictul de competenţă şi a declinat competenţa de soluţionare a sesizării privind conflictul de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecăţii îl constituie obligarea, în solidar, a pârâtelor Casa de Sănătate a Apărării Ordinii Publice Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Ministerul Justiţiei, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata sumei de 56.718 RON, reprezentând contravaloare servicii medicale efectuale privind o intervenţie chirurgicală suferită şi tratamentul pre şi postoperatoriu de care a beneficiat.

Solicitarea reclamantului priveşte un drept care rezultă din raportul de muncă, prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.

Potrivit art. 25 din ordonanţa de urgenţă menţionată,

"(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.

(2) Condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial şi nu se impozitează."

Condiţiile de acordare sunt reglementate de H.G. nr. 762/2010 privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

Conform art. 1 şi 2 din actul normativ menţionat,

"Art. 1 (1) Prezenta hotărâre reglementează condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru:

a) judecători, procurori, personalul asimilat acestora potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în activitate sau pensionari;

(...)

Art. 2 (1) Categoriile de persoane prevăzute la art. 1 beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile prezentei hotărâri, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale contractului-cadru anual privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale normelor de aplicare a acestuia.

(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se face în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate."

Prin notele scrise înregistrate la dosar, la 18 septembrie 2017, reclamantul a solicitat trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţii (pentru recuperarea contravalorii unor servicii medicale care trebuiau să fie gratuite conform dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 şi H.G. nr. 762/2010), nefiind vorba de contestarea unui act administrativ, astfel încât să intre sub incidenţa legii contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată, în raport cu precizările reclamantului, cu petitul acţiunii, cu scopul urmărit prin formularea acesteia şi prin raportare la temeiul de drept substanţial invocat, că solicitarea adresată autorităţilor pârâte şi, implicit, obiectul acţiunii nu vizează un act administrativ.

Reclamantul nu a învestit instanţa cu o cerere care să aibă ca obiect analiza legalităţii şi temeiniciei unui act administrativ tipic, în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care să emane de la o autoritate a administraţiei publice centrale şi care să atragă competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de contencios administrativ.

Refuzul autorităţilor de a deconta contravaloarea serviciilor medicale de care a beneficiat reclamantul, drept privind asigurările sociale de sănătate, nu poate fi asimilat unui act administrativ, pentru că pretenţiile reclamantului îşi au izvorul în dreptul la asistenţa medicală, medicamente şi proteze, corelativ respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei asigurărilor de sănătate.

În exercitarea rolului activ, instanţa este îndreptăţită şi chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, calificarea acţiunii se va face nu după natura termenilor folosiţi de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii.

După cum s-a reţinut anterior, reclamantul a opinat că obiectul cauzei nu se circumscrie unui litigiu de contencios administrativ, însă a indicat ca temei de drept substanţial al acţiunii dispoziţiile H.G. nr. 762/2010 şi Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea principiului disponibilităţii, în sensul că partea a insistat în soluţionarea cererii astfel cum a fost formulată iniţial şi că instanţa nu ar putea să-i dea o altă calificare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâtele Casa de Sănătate a Apărării Ordinii Publice Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Ministerul Justiţiei, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM