Environment appeal annulled as unmotivated; suspension stands
Legislator summary
AI generatedThe court annulled the appeal (recurs) filed by the environmental authority against the February 15, 2016, order of the Bucharest Court of Appeal, which had suspended proceedings due to the parties' absence. The appellant had sought reinstatement of the case but failed to invoke any legal basis. The High Court held that the appeal lacked any grounds for cassation under Article 488(1) of the Civil Procedure Code, rendering it unmotivated and void under Articles 486(1)(d) and 489(2). The appeal was dismissed, and the suspension ordered by the lower court remains in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 494 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Environment appeal annulled as unmotivated; suspension stands: The appellant had sought reinstatement of the case but failed to invoke any legal basis. The High Court held that the appeal lacked any grounds for cassation under Article 488(1) of the Civil Procedure Code, rendering it unmotivated and void under Articles 486(1)(d) and 489(2). The appeal was dismissed, and the suspension ordered by the lower court remains in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedApplied as the main ground because the appeal was annulled for lack of motivation, a formal requirement sanctioned with nullity.
Used to anchor the annulment of the appeal because the reasons invoked did not fall within the grounds of cassation provided by art. 488 C. proc. civ.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16 septembrie 2015, recurenta-reclamantă Garda Naţională de Mediu, în contradictoriu cu intimatul-pârât A., a formulat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 4530 din 16 iunie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea din 15 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecăţii recursului formulat de recurenta-reclamantă Garda Naţională de Mediu împotriva Sentinţei civile nr. 4530 din 16 iunie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul-pârât A., pentru lipsa părţilor.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 15 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs recurenta-reclamantă Garda Naţională de Mediu.
Recurenta nu a invocat în drept niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 1-8 din C. proc. civ., ci a solicitat repunerea pe rol a cauzei.
4. Apărările formulate în cauză
Legal citat, intimatul-pârât A. nu a depus la dosar întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., în sensul că cererea este semnată. Astfel, această cerinţă de formă a cărei neîndeplinire este sancţionată cu nulitatea, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., a fost complinită de către recurentă la data de 18 septembrie 2017, prin depunerea cererii de recurs semnată de către reprezentantul legal al autorităţii recurente.
2. Cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
La termenul de judecată de astăzi, 20 septembrie 2017, Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, în temeiul art. 248 alin. (1) aplicabil în virtutea normei de trimitere de la art. 494 din C. proc. civ., conform cărora "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură [...] care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".
Înalta Curte constată că recurenta nu a invocat motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute în acest text de lege.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor [...]".
Conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceeaşi sancţiune, adică nulitatea, intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, dacă motivele de recurs sunt confuze, imprecise sau generale, iar dezvoltarea acestora nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentei, potrivit cărora a solicitat repunerea pe rol a cauzei, reţine că cererea nu se încadrează în fapt şi în drept în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, sancţiunea fiind aceea de nulitate a recursului, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
2.2. Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reţine că este întemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de către instanţă din oficiu, astfel că, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) coroborate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va dispune anularea recursului declarat de reclamanta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, pentru lipsa de motivare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General împotriva încheierii de şedinţă din 15 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2017.
Procesat de GGC - LM