Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2543/2017 AI generated

Appeal against suspension of reimbursement dispute dismissed; suspension upheld under res judicata doctrine

Case Number Decizia nr. 2543/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the claimant as unfounded, upholding the first-instance decision to suspend the proceedings. The dispute concerned the legality of an administrative letter rejecting part of a reimbursement request under a sectoral operational program for human resources development, where the claimant challenged the declaration of non-eligibility for specific expenses related to expert services. The appellate court had suspended the case under Article 413(1)(1) of the Code of Civil Procedure, pending the final resolution of a separate litigation involving the same project, similar disputed expenses, and the identical legal ground for rejection. The High Court confirmed that the suspension was lawful because the outcome of the present case depended on the existence or non-existence of a right determined in the other proceedings, and that a final judgment in that prior case would bind the current litigation through the doctrine of res judicata, thereby outweighing the claimant's argument regarding the right to a speedy trial under Article 6.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Appeal against suspension of reimbursement dispute dismissed; suspension upheld under res judicata doctrine: The dispute concerned the legality of an administrative letter rejecting part of a reimbursement request under a sectoral operational program for human resources development, where the claimant challenged the declaration of non-eligibility for specific expenses related to expert services. The appellate court had suspended the case under Article 413(1)(1) of the Code of Civil Procedure, pending the final resolution of a separate litigation involving the same project, similar disputed expenses, and the identical legal ground for rejection. The High Court confirmed that the suspension was lawful because the outcome of the present case depended on the existence or non-existence of a right determined in the other proceedings, and that a final judgment in that prior case would bind the current litigation through the doctrine of res judicata, thereby outweighing the claimant's argument regarding the right to a speedy trial under Article 6.

Keywords

AI generated
res judicata civil dispute administrative dismissal related proceedings grounds for cassation legal doctrine

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural provision cited in the reasoning immediately preceding the dispositive to justify the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. xx/2/2015, reclamanta Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale, a solicitat anularea Scrisorii standard de informare a beneficiarului, înregistrată cu nr. OI/6170/SVPF din 1 iulie 2015 la OIPOSDRU - MECS şi sub nr. 3902 din 2 iulie 2015 la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" (prin care s-a comunicat reclamantei validarea parţială a cheltuielilor solicitate prin cererea de rambursare nr. 4 aferentă contractului POSDRU/86/1.2/S/62307 SMIS 21779 şi declararea neeligibilă a unei sume de 82.273,51 RON) şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi scrisori standard de informare a beneficiarului în care să fie inclusă ca şi cheltuială eligibilă suma de 82.273,51 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Încheierea din 30 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cererii formulate de reclamanta Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2015 în care s-a pronunţat Sentinţa nr. 142 din 22 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 30 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, solicitând casarea încheierii şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti pentru continuarea judecăţii.

În motivare arată că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că dezlegarea cauzei depinde de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, în sensul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În opinia recurentei, indiferent de soluţia care se va pronunţa definitiv în Dosarul nr. x/2015, aceasta nu este de natură să influenţeze şi, cu atât mai mult, să poarte asupra existenţei ori inexistenţei culpei pârâtului de a fi emis un act administrativ nelegal.

Obiectul Dosarului nr. x/2015 îl reprezintă anularea Deciziei nr. OI/705/S din 29 aprilie 2015 şi a Procesului-verbal nr. OI/2026/SJCSN din 2 martie 2015 emise de OIPOSDRU, prin care s-au declarat neeligibile alte cheltuieli din cadrul Proiectului, în cuantum de 115.966,85 RON. Obiectul primului dosar nu are natura unui principal, de a cărui existenţă să depindă, ca subsecvent, cel de-al doilea, astfel încât aplicarea art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este justificată.

Soluţia pronunţată în fond în Dosarul nr. x/2015 a fost invocată de recurenta-reclamantă în demersul său de probare a relei-credinţe şi conduitei culpabile a pârâtului OIPOSDRU, fără să susţină însă existenţa unei dependenţe a cauzei pendinte faţă de soluţia care se va pronunţa în dosarul anterior menţionat.

Suspendarea judecăţii nu este nici utilă, nici oportună şi este de natură să încalce dreptul reclamantei la un proces echitabil, desfăşurat într-un termen optim şi previzibil, respectiv cerinţa de asigurare a celerităţii judecăţii, conform art. 6 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul-pârât Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale nu a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de fond, prin încheierea recurată a suspendat judecata cererii formulată de reclamantă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., apreciind că soluţia care ar urma să se pronunţe în cauză depinde de soluţia definitivă ce urmează a se pronunţa în Dosarul nr. x/2015. În această ultimă cauză s-a pronunţat o sentinţă prin care a fost anulat un proces-verbal de constatare creanţe bugetare care se referea la cereri de rambursare anterioare formulate în cadrul aceluiaşi proiect (rambursarea cheltuielilor fiind respinsă pentru acelaşi motiv ca şi în cazul cererii de rambursare nr. 4, care face obiectul cauzei de faţă, şi anume, pretinsul conflict de interese în care s-ar fi găsit expertul A.).

Motivele de recurs se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţinând că nu erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru a se dispune suspendarea judecăţii.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate întrucât soluţionarea cererii care face obiectul prezentei cauze depinde de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, în sensul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Astfel, atât actele administrative care fac obiectul acţiunii în anulare în Dosarul nr. x/2015 cât şi actul administrativ care face obiectul acţiunii în anulare de faţă, se referă la respingerea de la rambursare a unor cheltuieli efectuate în cadrul proiectului:

"Promovarea cercetării ştiinţifice din domeniul criminalisticii în activitatea judiciară", finanţat în baza Contractului POSDRU/86/1.2/S/62307, cod SMIS 21779, cheltuieli care, în ambele cazuri, reprezintă plata unor servicii prestate în cadrul proiectului de către expertul A..

Motivul respingerii de la rambursare a acestor cheltuieli a fost acelaşi, diferind exclusiv cererile de rambursare.

Având în vedere că în cauza de faţă acţiunea în anulare estre îndreptată împotriva Scrisorii-standard de informare care priveşte cererea de rambursare nr. 4, ulterioară celor la care se referă litigiul înregistrat anterior, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor C. proc. civ., instanţa de fond a apreciat că se impune suspendarea judecăţii până la pronunţarea unei soluţii definitive în cauza nr. 5124/2/2015, aflată în etapa procesuală a recursului.

Soluţia care se va pronunţa în această cauză referitoare la aspectul litigios al caracterului eligibil sau nu al cheltuielilor făcute în baza convenţiei cu expertul A. se va opune cu putere de lucru judecat în cauza de faţă, în considerarea prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru suspendarea judecăţii.

Nici invocarea dreptului reclamantei la soluţionarea cauzei cu celeritate, în sensul art. 6 C. proc. civ., nu este de natură a împiedica aplicarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din acelaşi Cod, menite să asigure soluţionarea cauzei cu respectarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată anterior şi care tranşează aceeaşi chestiune litigioasă, chiar dacă obiectul propriu-zis al pricinilor este diferit.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza împotriva încheierii de şedinţă din 30 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM