Main Intervention Rejected as Inadmissible for Lacking Close Legal Connection; Appeal Unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii principale deduse judecăţii; Cererea de intervenţie principală

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 iulie 2016, sub nr. xx/2/2016, reclamanta Federaţia Patronală din Industria Alimentară "A.", în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat:

- în principal, anularea Ordinului nr. 192 din 20 februarie 2014 privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu;

- în subsidiar, anularea parţială a Ordinului indicat la primul petit, numai în ceea ce priveşte art. 71 şi art. 72, norme terţiare cuprinse în acest act administrativ cu caracter normativ.

La data de 27 decembrie 2016, terţul A. a formulat cerere de intervenţie principală, solicitând anularea dispoziţiilor art. 26 (Capitolul V) din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate de Fondul pentru Mediu din 20 februarie 2014, emisă şi aprobată de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin Ordinul nr. 192/2014 şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 129 din 21 februarie 2014.

2. Încheierea pronunţată de instanţa de fond

Prin încheierea din 28 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie voluntară principală formulată de terţul A..

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 61 alin. (2) C. proc. civ., întrucât între cele două cereri nu există o strânsă legătură care să justifice soluţionarea lor în cadrul aceluiaşi proces, motivele de nelegalitate invocate fiind diferite.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii menţionate a formulat recurs intervenienta A., solicitând casarea încheierii şi, în rejudecare, admiterea în principiu a cererii de intervenţie principală sau, în subsidiar, casarea încheierii atacate, recalificarea cererii de intervenţie principală în cerere de intervenţie accesorie şi admiterea în principiu a cererii astfel calificată.

Sunt invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-intervenientă arată că încheierea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. În condiţiile în care cele două cereri au un obiect parţial comun (intervenienta solicitând anularea unor prevederi specifice din actul administrativ normativ, a cărui anulare integrală formează obiectul cererii principale), motivarea lapidară şi formală a instanţei de fond - în acord cu care nu ar exista o legătură strânsă între cele două cereri - reprezintă o veritabilă lipsă de motivare.

În altă ordine de idei, cererea de intervenţie principală îndeplineşte condiţiile impuse de art. 61 alin. (2) C. proc. civ., intervenienta pretinzând un drept propriu aflat în strânsă legătură cu dreptul ce formează obiectul cererii principale. Chiar dacă dreptul îmbracă aceeaşi formă (dreptul de a solicita anularea actului administrativ normativ), el se află separat în patrimoniul fiecărui destinatar. Dreptul intervenientei de a solicita anularea Metodologiei justifică caracterul principal al cererii de intervenţie, în condiţiile în care art. 61 alin. (2) impune ca intervenientul să pretindă un drept propriu, nu însă şi ca dreptul să fie unul contradictoriu faţă de ambele părţi originare. Tocmai posibilitatea pe care terţul intervenient o are de a invoca dreptul său fie pe calea unei acţiuni separate, fie în cadrul unui litigiu pendinte, este ceea ce dă esenţă şi caracterizează intervenţia principală.

Strânsa legătură există între dreptul intervenientei şi cel al reclamantei în considerarea împrejurării că ambele suportă consecinţele negative ale reglementării atacate. Judecarea lor împreună este menită să evite pronunţarea unor hotărâri contradictorii.

În subsidiar, recurenta solicită să se constate că cererea sa de intervenţie întruneşte cel puţin condiţiile de admisibilitate ale unei cereri de intervenţie accesorie, potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

Deşi arată expres că prin formularea cererii de intervenţie nu a urmărit sprijinea solicitărilor reclamantei, ci apărarea înseşi drepturilor membrilor A., direct afectaţi de dispoziţiile Metodologiei, menţionează că, în măsura în care cererea de intervenţie principală este apreciată ca fiind inadmisibilă, s-ar impune calificarea cererii drept intervenţie accesorie, dată fiind finalitatea ei.

4. Apărările intimaţilor formulate în cauză

Intimaţii nu au formulat întâmpinări faţă de cererea de recurs.

II. Cu privire la fondul recursului. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de intervenientă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de fond a respins cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta-recurentă, prin care aceasta a solicitat anularea dispoziţiilor art. 26 din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu, aprobată de MMSC prin Ordinul nr. 192/2014 (aplicabilă începând cu 21 februarie 2014), reţinând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 61 alin. (2) C. proc. civ., respectiv lipsa legăturii, în sensul acestor dispoziţii procedurale, care trebuie să existe între cererea principală şi cererea de intervenţie principală.

Recurenta susţine fără temei că încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de declarare ca inadmisibilă a cererii de intervenţie principală. Încheierea este motivată, iar criticile recurentei se subsumează exclusiv prevederilor art. 488 alin. (1) pct. (5) C. proc. civ., referindu-se la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererii de intervenţie principală.

Aceste critici sunt nefondate, încheierea pronunţată în cauză fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept procesual incidente, raportat la circumstanţele factuale ale litigiului.

Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu o acţiune în anularea în tot, iar în subsidiar, în parte, a Ordinului nr. 192/2014 emis de MMSC, privind modificarea Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu. Anularea în tot a actului normativ a fost cerută pentru încălcarea prevederilor legale în materia transparenţei decizionale, iar petitul subsidiar se referă la anularea prevederilor art. 71 şi art. 72 din Metodologie, aşa cum au fost modificate, texte care reglementează modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, de 2 RON/kg., prevăzută în sarcina operatorilor economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor de gestionare a deşeurilor de ambalaje, respectiv anvelope uzate, începând cu anul 2014.

Prin cererea de intervenţie voluntară principală, formulată în cauză, s-a solicitat anularea parţială a altor dispoziţii din cuprinsul Metodologiei, respectiv art. 26, care se referă la tot la o contribuţie, însă pusă în sarcina operatorilor economici prevăzuţi la art. 21 din Metodologie, care au optat pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare a deşeurilor de ambalaje prin contract încheiat cu un operator economic autorizat potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Rezultă că textele normative atacate prin cererea principală şi, respectiv, prin cererea de intervenţie principală reglementează aspecte diferite.

Potrivit art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta".

Legea nr. 554/2004, modificată şi completată nu cuprinde norme speciale privind cererea de intervenţie principală.

Astfel cum a statuat deja Înalta Curte în practica sa în această materie, nici o prevedere a legii contenciosului nu îngrădeşte dreptul terţilor de a interveni în proces şi nu induce ideea unei incompatibilităţi între normele din C. proc. civ. ce guvernează această instituţie şi specificul raporturilor de drept administrativ.

Nu mai puţin însă s-a stabilit că, în analizarea condiţiilor de admisibilitate a intervenţiei voluntare, principale sau accesorii, se impune luarea în considerare a specificului raporturilor de drept administrativ.

Necontestat, obiectul litigiului principal se referă la anularea unui act administrativ normativ, care conţine reglementări cu caracter general, impersonal şi care produce efecte erga omnes. În această ipoteză, împrejurarea că terţul intervenient se află într-o situaţie juridică similară cu cea a reclamantei, invocând drepturi proprii asemănătoare, nu justifică modificarea cadrului procesual subiectiv în cauza de faţă. Intervenienta nu pretinde pentru sine dreptul dedus judecăţii şi nici un alt drept legat de cel dedus judecăţii prin cererea principală, ci formulează un petit parţial identic cu cel al cererii principale (dacă se ia în considerare solicitarea de anulare, în tot, a actului administrativ, formulată prin intermediul cererii de chemare în judecată) pe care îl poate formula orice persoană interesată, căreia i se aplică actul administrativ normativ. Mai mult, motivele de nelegalitate invocate sunt diferite şi privesc dispoziţii diferite ale Metodologiei.

Or, pentru ca intervenţia să fie admisibilă, legătura dintre cererea de intervenţie şi cererea principală trebuie să fie de natură să justifice judecarea lor împreună, să existe interese divergente sau convergente, iar nu exclusiv interese similare pentru anularea actului administrativ normativ.

În consecinţă, prima instanţă a reţinut în mod corect că cererea de intervenţie formulată în cauză nu poate trece de filtrul admisibilităţii în principiu, întrucât intervenienta nu pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta, după cum indică dispoziţiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ., ci pretinde un drept asemănător celui invocat de reclamantă.

Pe de altă parte, solicitarea subsidiară a recurentei, de calificare a cererii de intervenţie ca una accesorie, care sprijină apărarea părţii reclamante, nu poate fi primită, dat fiind că cererea de intervenţie a îmbrăcat forma intervenţiei principale, având un obiect propriu.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate motivele de recurs invocate, raportate la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat şi art. 64 alin. (4) acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat intervenientă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva Încheierii din 28 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM