TV channel removal from broadcasting grid: scope of discrimination law and licensing jurisdiction vs. audio-visual regulation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 27 noiembrie 2014, sub nr. 2743/102/2014, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei, conform Sentinţei nr. 2965 din 3 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul având acelaşi număr, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect contestaţie împotriva Hotărârii nr. 308 din 28 mai 2014 pronunţată de acest pârât.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost introdusă în cauză, din oficiu, în calitate de pârâtă societatea B. SA, întrucât hotărârea atacată a fost adoptată de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în cadrul activităţii sale jurisdicţionale care se desfăşoară, potrivit art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, cu citarea obligatorie a părţilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 24 din 27 februarie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi societatea B. SA, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de anulare a hotărârii CNCD nr. 308 din 28 mai 2014.

În esenţă, recurentul susţine că hotărârea contestată este nelegală, impunându-se anularea acesteia, întrucât în procedura administrativă derulată în faţa CNCD, nu au fost avute în vedere de către autoritate anumite probe pe care le-a depus în susţinerea petiţiei formulate. În acest sens, a menţionat că "redactorul C. (s.n. membru în Colegiul Director, titular Dosar nr. x/2014, având ca obiect sesizare nr. 1071 din 17 februarie 2014) nu a prezentat Comisiei " Probele şi Mărturiile" mele care au susţinut Petiţia mea nr. 1071 din 7 februarie 2014", referindu-se la: 1) Programul D. din 2011 - 2013 cu Canalul 57 şi frecvenţa 663,5, tipărit de B. S.A.; 2) declaraţia directorului şi administratorului societăţii B. SA, care a negat că în perioada 2011 - 2013 ar fi difuzat Programul D.; 3) respectiv constatarea directorului E., F., asupra faptului că societatea B. S.A. nu a spus adevărul în legătură cu Anexa 4 la licenţa audiovizuală deţinută de aceasta.

De asemenea, recurentul susţine că în cuprinsul hotărârii sunt invocate prevederile O.G. nr. 137/2000, însă fără vreo referire la un anumit articol sau alineat din cuprinsul acestui act normativ.

Recurentul-reclamant a reiterat nemulţumirea legată de faptul că societatea B. S.A., care avea peste 100 de canale în limba română şi doar 7 canale în limba maghiară (deşi cetăţenii maghiari reprezintă 38% din locuitorii municipiului), a scos din grilă canalul de sport în limba maghiară (Canalul D.), difuzat anterior timp de 3 ani. Prin sistarea canalului sportiv în limba maghiară au fost încălcate principiile de nediscriminare şi egalităţii de tratament. De asemenea, i-a fost produsă o pagubă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă B. SA a solicitat anularea recursului, prin admiterea excepţiei nulităţii recursului invocate din dublă perspectivă, respectiv pentru nemotivarea recursului formulat, în raport de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. şi pentru faptul că recursul a fost declarat personal de către recurent, neexistând la dosar un mandat de reprezentare din partea unui avocat sau mandatar cu studii juridice, precum şi admiterea excepţiei netimbrării recursului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea Hotărârii nr. 308 din 28 mai 2014 emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca legală şi temeinică. În esenţă, reiterând argumentele invocate pe parcursul soluţionării litigiului în fond, intimata susţine că în mod corect a constatat prima instanţă că cererile recurentului nu intră sub incidenţa prevederilor O.G. nr. 137/2000, nefiind în prezenţa discriminării. Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că pentru difuzarea posturilor TV aflate în grila de programe, societatea B. SA este obligată potrivit legii să obţină licenţe audiovizuale emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Pentru programul D. (G.), societatea intimată nu deţine o astfel de licenţă audiovizuală valabilă pentru difuzarea programului pe teritoriul României. Potrivit Anexei nr. 4 la Licenţa audiovizuală nr. S-TV 246.4 din 28 aprilie 2009 eliberată la data de 07.06.2012, rezultă că intimata deţine licenţă audiovizuală valabilă pentru difuzarea programului G. doar pe teritoriul Ungariei, iar întrucât nu deţine o astfel de licenţă, nu poate difuza acest program şi în România.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului din cuprinsul cererii de recurs, aceste susţineri nu aduc nicio critică de nelegalitate sentinţei atacate, ci sunt expuse mai multe nemulţumiri ale recurentului.

4.2. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18 septembrie 2017, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, cu consecinţa anulării recursului potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi Cod.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 mai 2017, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, precum şi excepţia netimbrării recursului ca rămasă fără obiect, invocate de intimata-pârâtă B. SA, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prioritar, în ceea ce priveşte întâmpinarea intimatului-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, înregistrată la dosar la data de 18 septembrie 2017, Înalta Curte constată că a fost depusă în cauză cu nesocotirea termenului procedural prevăzut de art. 471 alin. (5) C. proc. civ., aplicabil în recurs potrivit art. 490 alin. (2) acelaşi Cod, sancţiunea fiind aceea a decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii de ordine privată, potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ. Prin întâmpinare, nu au fost propuse probe şi nu au fost invocate excepţii de ordine privată, însă a fost invocată excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, care este o excepţie de ordine publică şi care poate fi invocată în orice stadiu al procesului. Cu referire la această excepţie de ordine publică, Înalta Curte constată că a fost invocată şi de intimata-pârâtă B. SA, prin întâmpinarea formulată în cauză, excepţie asupra căreia instanţa s-a pronunţat prin încheierea din data de 17 mai 2017, în sensul respingerii ca nefondată.

Criticile formulate de reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare asupra Hotărârii nr. 308 din 28 mai 2014, prin care intimatul-pârât CNCD a stabilit la pct. 1 şi 2 că aspectele/faptele sesizate nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000.

Instanţa de fond a respins cererea reclamantului, confirmând ca legală Hotărârea nr. 308 din 28 mai 2014, adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în soluţionarea petiţiei nr. 1071 din 17 februarie 2014, cu referire la faptele sesizate, considerate de către petentul reclamant a încălca principiul nediscriminării.

Faptele reclamate prin petiţia recurentului-reclamant A. adresată Consiliului, reiterate prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de recurs, vizează aspecte care ţin de încălcarea de către societatea B. SA a dreptului la informaţii, prin neinformarea reclamantului cu privire la scoaterea canalului D. din grila de programe, respectiv fapta de scoatere a acestui canal din grila de programe, invocând discriminarea.

Solicitări de acest fel, în care se pretinde CNCD să constate că nu a fost respectat dreptul petentului de a fi informat când partea reclamată a scos programul D. din grila de programe, sub motivaţia că pachetul de servicii este în curs de reorganizare, deşi în contract este menţionat că abonatului se garantează dreptul la informare, nu pot fi asimilate unor situaţii de fapt privind existenţa unei discriminări, intimatul fiind ţinut de normele care-i reglementează activitatea doar să investigheze, să constate şi să sancţioneze o stare faptică în raport de o alta survenită în aceleaşi condiţii, pentru a se evidenţia existenţa unei discriminări ce încalcă principiul egalităţii de tratament.

Caracterul nediscriminatoriu al acestor fapte a fost corect stabilit, ele neîntrunind condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000: încălcarea unui drept fundamental, prin aplicarea diferită a unui tratament în comparaţie cu alte persoane aflate în situaţii similare şi care să aibă la bază un criteriu interzis.

Din ansamblul probatoriu administrat în cauză, rezultă că reclamantul nu a probat nici în faţa autorităţii pârâte şi nici în faţa instanţei de judecată existenţa situaţiilor analoage şi comparabile în care s-a aplicat tratamentul diferenţiat, prin care s-a urmărit restrângerea unui drept, sistarea/scoaterea din grila de programe a unui canal sportiv în limba maghiară, fără o informare prealabilă nereprezentând o faptă de discriminare în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, câtă vreme nu se întemeiază pe criteriile expres şi limitativ prevăzute de ordonanţă sau pe alte criterii având aceeaşi natură.

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, CNCD nu are competenţa ratione materiae de a se pronunţa cu privire la existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unui text de lege, în speţă Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Potrivit art. 50 din acest act normativ, "difuzarea unui serviciu de programe de către un radiodifuzor aflat în jurisdicţia României se poate face numai în baza licenţei audiovizuale şi, după caz, şi a licenţei de emisie", iar în speţă, societatea reclamată a dovedit că deţine o licenţă audiovizuală valabilă pentru difuzarea programului G. doar pe teritoriul Ungariei.

Înalta Curte constată că atât instanţa de fond cât şi pârâtul au adoptat soluţii corecte, raportat la definiţia discriminării, astfel cum este reglementată de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 cu modificările şi completările ulterioare, republicată, astfel că nu poate fi reţinută vreuna din situaţiile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, republicată, aspectele invocate de către recurent neconturând elementele constitutive ale unei discriminări.

De asemenea, instanţa de control reţine caracterul nefondat al motivului de nelegalitate a hotărârii atacate, invocat ca motiv de recurs, potrivit căruia CNCD nu a administrat întreg probatoriul propus de către petentul recurent în procedura administrativă. Susţinerea recurentului că înscrisurile menţionate în recurs şi apreciate de acesta ca nefiind luate în seamă de către CNCD, întrucât nu au fost înfăţişate de redactorul hotărârii atacate, reprezintă o simplă afirmaţie, fără suport probator şi nu este de natură să afecteze valabilitatea procedurii derulate în faţa pârâtului.

Nici susţinerea recurentului că i-ar fi fost produsă o pagubă prin sistarea canalului sportiv în limba maghiară sau că în cuprinsul hotărârii nu se face trimitere la vreo dispoziţie din cuprinsul O.G. nr. 137/2000, nu lipseşte de temeinicie hotărârea contestată.

Aşadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuţie aspecte noi, care să determine reţinerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul primei instanţe, Înalta Curte, observând caracterul formal al acestor critici, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată asupra Sentinţei civile nr. 24 din 27 februarie 2015.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., constatând că nu există motive de reformare a sentinţei conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 24 din 27 februarie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM