Annulment complaint inadmissible: correction of material typo does not satisfy Art. 318 CPC’s limited grounds for revising res judicata

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul contestaţiei în anulare

1.1. Prin Decizia nr. 638 din 22 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei civile nr. 264 din 24 octombrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 264 din 24 octombrie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibile, cererile conexate de revizuire a Sentinţei civile nr. 271 din 19 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. x/2009 al Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, formulate de revizuentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale.

În susţinerea cererii de revizuire dedusă judecăţii, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I din C. proc. civ.

Critica vizând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă este nefondată, în condiţiile în care prima instanţă nu a avut în vedere condiţia evocării fondului, ci s-a pronunţat asupra neîntrunirii condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., referitor la încadrarea înscrisului invocat de către revizuent în categoria "înscrisurilor doveditoare", în accepţiunea textului de lege.

Înalta Curte a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că în cauză nu îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., argumentul juridic hotărâtor ce susţine această dezlegare constând în faptul că înscrisul nou invocat nu este apt să conducă la retractarea hotărârii pronunţate.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate, implică îndeplinirea mai multor condiţii cumulative:

- înscrisul nou trebuie să existe la data pronunţării hotărârii judecătoreşti a cărei revizuire se cere, dar să nu fi făcut obiectul cercetării judecătoreşti;

Revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucţioniste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluţionării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu acelaşi impact, ivite mai presus de voinţa atât a revizuentului, cât şi a intimatului.

- înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă înscrisul ar fi fost cunoscut de instanţa a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut conduce la pronunţarea unei alte soluţii.

Cum corect a observat şi prima instanţă, revizuentul a invocat un act care nu exista la data pronunţării hotărârii ce face obiectul revizuirii, acesta fiind emis ca urmare a unor solicitări din partea acestuia, de transmitere a unor date referitoare la trecerea sa în rezervă. Împrejurarea că era un document clasificat nu face dovada pretinsului impediment insurmontabil care nu i-a permis accesul la acest act, câtă vreme a fost obţinut în urma demersurilor revizuentului, aşa cum a afirmat în recurs (actul nou - procesul-verbal nr. V/S 257 din 24 septembrie 2012 - i-a fost comunicat la data de 8 iunie 2016, la solicitarea sa).

De asemenea, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că înscrisul nou, invocat de revizuent, nu era apt să conducă la retractarea hotărârii pronunţate.

Astfel, soluţia instanţei de respingere, ca tardivă, a cererii privind anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. 133 din 4 octombrie 1985, nu este influenţată de actul invocat ca înscris nou întrucât acesta nu se referă la termenul în care poate fi atacat ordinul respectiv, la comunicarea ordinului.

Totodată, înscrisul nou nu are legătură cu soluţia de respingere a cererii de repunere în termenul de introducere a acţiunii, având în vedere că, pe baza unor împrejurări de fapt concretizate prin probele depuse la dosar, reclamantul a luat cunoştinţă despre actul administrativ atacat, iar această luare la cunoştinţă are semnificaţia unei comunicări valabile a acestui act administrativ.

1.2. Prin Decizia nr. 1382 din 5 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea formulată de recurentul-revizuent A. de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017, dispunându-se îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul acestei decizii, în sensul că s-a trecut corect anul emiterii procesului-verbal nr. V/S 257 ca fiind "2002", iar nu "2012", cum din eroare s-a menţionat în considerentele deciziei.

Prin aceeaşi decizie, au fost respinse celelalte cereri formulate de recurentul-revizuent A., respectiv ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi ca nefondată cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017.

Cu referire la cererea formulată de recurentul-revizuent A. prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017 a ÎCCJ-SCAF, în sensul menţionării anului corect al emiterii procesului-verbal nr. V/S 257 ca fiind anul "2002", iar nu "2012", cum din eroare s-a menţionat în considerentele deciziei, Înalta Curte a găsit-o întemeiată, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 281 din C. proc. civ. de la 1865. Astfel, din cuprinsul actului în discuţie, aflat la Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a rezultat că Procesul-verbal nr. S/V - 257 a fost emis la data de 24 septembrie 2002.

2. Motivele şi temeiul legal al contestaţiei în anulare

Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 aprilie 2017, sub nr. 1176/1/2017, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Contestatorul a solicitat anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului, invocând următoarele: decizia atacată este nulă, întrucât nu este semnată de membrii completului şi de grefier şi nu are ştampila Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; la pronunţarea soluţiei, instanţa de recurs trebuia să se raporteze la anul 2002, acesta fiind anul corect când a fost emis Procesul-verbal nr. V/S 257, iar nu la anul 2012, cum greşit a reţinut instanţa de recurs sau anul "2002", cum greşit a reţinut instanţa de fond.

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Apărării Naţionale a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, întrucât nici unul din motivele invocate de contestator nu se circumscriu situaţiei prevăzute de art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. Susţinerea contestatorului că decizia atacată ar fi nulă nu este de natură a impune concluzia admisibilităţii contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile textului menţionat. De asemenea, nici faptul că prin Decizia nr. 1382 din 5 aprilie 2017 a ÎCCJ-SCAF, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a fost îndreptată o eroare materială în cuprinsul deciziei a cărei anulare se solicită, nu poate constitui un motiv care să ducă la admiterea contestaţiei în anulare formulată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând cauza din perspectiva admisibilităţii, în raport cu dispoziţiile legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Semnificaţia conceputului de "greşeală materială" a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial prin opoziţie cu greşeala de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural, ori confundarea unor elemente sau date materiale importante ale cauzei.

Esenţial este, în cadrul acestui motiv de contestaţie în anulare, că nu se realizează o nouă judecată a faptelor prin reaprecierea probatoriului administrat, cum solicită contestatorul.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

Dispoziţiile legale menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu se încadrează normelor enunţate, obligă la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

Conturând motivele căii de atac, contestatorul a susţinut, în esenţă, că se impune anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului pentru ca la pronunţarea soluţiei instanţa de recurs să aibă în vedere procesul-verbal nr. V/S 257 emis în anul 2002, iar nu în anul 2012, întrucât prin Decizia nr. 1382 din 5 aprilie 2017 i-a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială referitoare la anul de emitere a acestui act, strecurată în cuprinsul deciziei atacate. Totodată, contestatorul a susţinut că decizia atacată este nulă întrucât nu este semnată de membrii completului şi de grefier şi nu are ştampila Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cauză, deşi formal, contestatorul şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege.

Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului, printre acestea neregăsindu-se presupusa eroare materială de care se prevalează contestatorul, respectiv că prin Decizia nr. 1382 din 5 aprilie 2017 a ÎCCJ-SCAF, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, a fost îndreptată o eroare materială în cuprinsul deciziei a cărei anulare se solicită. Or, aceste aspecte exced noţiunii de "greşeală materială" în sensul dispoziţiilor art. 318 din C. proc. civ.

Astfel, din conţinutul contestaţiei în anulare, rezultă că se tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului "res judicata", a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În consecinţă, pentru considerentele expuse, constatând că motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din situaţiile de admitere a contestaţiei în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM