Inadmissibility of appeal against non-appealable jurisdiction declination under Art. 132(3) CPC

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea recurată

Prin Sentinţa civilă nr. 3502 pronunţată în data de 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritorială, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în favoarea Curţii de Apel Timişoara şi trimiterea dosarului la instanţa competentă.

2. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.1 a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului.

În motivarea cererii de recurs, a arătat că, deşi a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare şi acordarea unui nou termen de judecată în vederea expunerii unui punct de vedere cu privire la excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa în mod greşit a respins această cerere, încălcând principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii.

3. Pregătirea dosarului de recurs şi procedura de filtrare

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a apreciat că recursul nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, întrucât hotărârea atacată nu face parte dintre cele supuse recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreştii de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a depus la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând cererea de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent."

Având în vedere textul legal sus citat, Înalta Curte constată că cererea de recurs este inadmisibilă, hotărârea de declinare a competenţei nefiind supusă niciunei căi de atac.

Or, verificarea competenţei instanţei fiind un principiu de ordine publică, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a dat eficienţă dispoziţiilor legale sus citate.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod, decizia va fi comunicată părţilor.

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 3502 din 17 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Decizia se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM