Damages claim against magistracy officials over failure to sanction judges transferred to civil tribunal, administrative claim inadmissible

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2017 sub nr. xx/1/2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. - Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi C., obligarea fiecărei pârâte la plata sumei de 400.000 euro plus dobânzi.

La termenul de judecată din data de 19 septembrie 2017, reclamantul A. prezent personal în faţa instanţei a precizat că obiectul litigiului este acela de obligare a pârâtelor la plata unor daune materiale în valoare de 250.000 RON.

În susţinerea cererii a precizat că cele două pârâte nu au răspuns pozitiv solicitărilor sale de sancţionare a celor celor trei judecători care l-au condamnat nevinovat la închisoare şi de eliberare din penitenciar.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 10 iulie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A mai invocat excepţia nulităţii cererii, a netimbrării cererii, a inadmisibilităţii, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive a celor două pârâte.

3. Soluţia Înaltei Curţi

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, excepţie invocată din oficiu de instanţă, se reţin următoarele:

Competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, potrivit dispoziţiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legi speciale.

Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă, în esenţă o acţiune în pretenţii, respectiv obligarea celor două pârâte la plata de daune în valoare de 250.000 RON fiecare şi că nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat.

Având în vedere faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorităţii administrative, sau refuzul soluţionării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în pricina de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) şi i), art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ.

În privinţa competenţei materiale se reţine că art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. stabileşte competenţa generală a tribunalului, deoarece exclude din competenţa sa cererile date prin lege în "competenţa altor instanţe", fiind vorba nu numai de alte instanţe judecătoreşti, ci şi de orice alte organe cu activitate jurisdicţională.

Competenţa tribunalului în primă instanţă se determină în funcţie de:

1) criteriul valoric;

2) lipsa unei dispoziţii legale prin care o cerere să fie atribuită în competenţa unei anumite instanţe.

Astfel, tribunalul va judeca în primă instanţă cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 RON, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, cu excepţia celor date în competenţa judecătoriilor potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.

Potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

Înalta Curte constată că litigiul dedus judecăţii este de natură civilă, valoarea obiectului cererii de chemare în judecata se situează peste suma de 200 000 RON, astfel că aparţine secţiei civile a tribunalului competenţa de soluţionare a cauzei, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. k) coroborat cu art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) coroborat cu art. 95 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii - B. şi C., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Fără cale de atac

Pronunţată în şedinţă publică astăzi. 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM