Exclusion of re-evaluation of merits in annulment appeals for failure to submit voluntary partition declaration required for property restitution payment titles

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. xx/32/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea pârâtei la emiterea titlurilor de plată, cu recuperarea sumelor stabilite de la data de 1 ianuarie 2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 107 din 24 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile privind tardivitatea şi prescrierea dreptului la acţiune şi a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 1478 din 25 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat nulitatea recursului declarat de F., G., H. şi I. împotriva Sentinţei nr. 107 din 18 iunie 2015, pentru lipsa semnăturii şi a respins recursurile declarate de reclamanţii A., B., C., D. şi E. şi de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei nr. 107 din 18 iunie 2015, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că:

În speţă, niciunul dintre exemplarele motivelor de recurs depuse la dosar, nu cuprinde semnătura reclamanţilor F., G., H. şi I. şi că, deşi aceştia au fost încunoştinţaţi cu privire la această lipsă, nu au complinit-o până la termenul din 25 aprilie 2017, ceea ce atrage nulitatea recursului formulat.

Pe fondul recursurilor declarate de reclamanţii A., B., C., D. şi E. şi de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Înalta Curte a constatat că sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi ale H.G. nr. 401 din 19 iunie 2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a acestei legi, acte normative ce se coroborează cu Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.857/2013 pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Astfel, în acord cu cele statuate de către prima instanţă, s-a reţinut că pentru emiterea titlului de plată era necesar ca solicitantul care efectuează aceste demersuri în numele celorlalţi moştenitori cu care apare pe titlul de despăgubire, să depună: titlul de despăgubire în original, copii acte identitate, împuternicire, procură prin care toţi beneficiarii împuternicesc pe unul din ei să realizeze opţiunea pentru titlu de plată/conversie şi să încaseze sumele stabilite sau acte notariale ori emise de instanţă cu privire la cotele în care vor fi împărţite despăgubirile între beneficiari.

Înalta Curte a constatat că reclamanţii au urmat procedura administrativă, dar nu au depus declaraţia de partaj voluntar în original sau în copie legalizată, necesară pentru emiterea titlului de plată aferent Deciziilor emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În aceste condiţii, în lipsa declaraţiei de partaj voluntar, instituţia pârâtă s-a aflat în imposibilitate de a emite titlurile de plată, de vreme ce atribuţiile sale nu prevăd dreptul de a dispune cu privire la cotele ce revin mai multor beneficiari menţionaţi pe acelaşi titlu de despăgubire.

4. Contestaţiile în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 1478 din 25 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, contestatorii A. şi B. a formulat contestaţii în anulare, solicitând anularea deciziei contestate şi rejudecarea cauzei.

Contestatorul B. a susţinut următoarele:

- instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cererii de obligare a intimatei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor de a trece Decizia nr. 7593/2010 în titlul de proprietate, conform dispoziţiilor Legii nr. 165/2013;

- a depus la dosar toate actele solicitate;

- instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de anulare de Deciziei nr. 7593/201 ca fiind eronată, având în vedere modul în care s-au calculat despăgubirile pentru imobil, respectiv uzură de 95% aplicată după demolarea casei şi evaluarea terenului conform unei grile aplicabile pentru un teren de la periferie;

- instanţa are obligaţia de a face o evaluare imobilului conform Legii nr. 165/2013.

Prin contestaţia în anulare, contestatorul A. a precizat următoarele:

- judecătorul din recurs nu a luat în considerare partajul voluntar depus la dosar:

- a urmat toate obligaţiile legale ce decurg din C. civ., Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 165/20123, astfel că trebuia emis titlu de plată chiar dacă nu era făcut partaj voluntar;

- nu s-a ţinut cont de Legile funciare, conform cărora cota moştenitorilor care nu au formulat cerere se împarte moştenitorilor care au depus cerere.

5. Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată, arătând că recursul a îndeplinit condiţiile de formă cerute de lege, criticile subsumate de contestatori neîncadrându-se în ipoteza erorii materiale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiilor în anulare

Înalta Curte, analizând contestaţiile în anulare, în raport cu motivele formulate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Strict formal, în cadrul contestaţiilor în anulare nu au fost indicate temeiurile legale, dar motivele invocate pot fi încadrate în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Potrivit acestui text, "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Eroarea materială vizează erori evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural, ori confundarea unor elemente sau date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

Esenţial este, în cadrul acestui motiv de contestaţie în anulare, că nu se realizează o nouă judecată a faptelor prin reaprecierea probatoriului administrat, cum solicită autorii cererilor.

După cum rezultă din considerentele deciziei instanţei de recurs, expuse la pct. 3, instanţa a argumentat soluţia pronunţată în ceea ce priveşte respingerea recursului, menţinerea sentinţei şi respingerea acţiunii formulate, constatând legalitatea neemiterii titlului de plată pentru nedepunerea tuturor actelor. Or, o reevaluare a materialului probator nu este posibilă în cadrul procesual de faţă.

Conturând presupusele erori materiale, contestatorii a susţinut, în esenţă, că dezlegarea dată recursului prin Decizia nr. 1478/2017 este rezultatul unor erori materiale, respectiv instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de obligare a intimatei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor de a trece Decizia nr. 7593/2010 în titlul de proprietate, conform dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 şi că, deşi au urmat toate obligaţiile legale ce decurg din C. civ., Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 165/20123, nu s-a admis acţiunea şi nu a fost emis titlu de plată.

Înalta Curte constată că aspectele invocate prin contestaţiile în anulare au fost analizate şi dezlegate pe baza înscrisurilor existente la dosar de instanţa de recurs.

În realitate, ceea ce urmăresc contestatorii prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a soluţiei de respingere a recursului şi de respingere a cererii de chemare în judecată, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.

Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în cauzele: Mitrea c. României/2008, J. c. României/2009).

În lipsa unor circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezentele contestaţii în anulare nu pot fi admise, în contextul în care chestiunile invocate au fost analizate de ambele instanţe de judecată (fond şi recurs).

Văzând şi dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., se va dispune respingerea contestaţiilor în anulare, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţiile în anulare formulate de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 1478 din 25 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM