Property tax reassessment quashed and remanded for failure to analyze revaluation records.

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1.823 din 10.06.2014 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei SC A. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale sector 1 Bucureşti, prin care s-a solicitat:

- anularea Dispoziţiei din 19.12.2013 emisă de DGITL sector 1 Serviciul Juridic Soluţionare Contestaţii şi anularea Deciziilor de impunere Diferenţe din 31.10.2013 emise de Municipiul Bucureşti - Consiliul Local sector 1 - DGITL;

- anularea Dispoziţiei din 19.12.2013 emisă de DGITL sector 1 Serviciul Juridic Soluţionare Contestaţii şi anularea Deciziei din 13.11.2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale emisă de Municipiul Bucureşti - Consiliul Local sector 1 - DGITL

2. Cererea de recurs. Motivele de casare

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând casarea sentinţei recurate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii, astfel cum a fost formulată.

Este invocat motivul de casare prevăzut de ar. 488 pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, recurenta arată că a avut loc reevaluarea clădirilor aflate în proprietatea sa în luna decembrie 2007, valoarea rezultată din reevaluare fiind aprobată prin hotărârea adunării generale a asociaţilor şi înregistrată în contabilitate. Pe cale de consecinţă, prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 253 alin. (6) şi 61 din C. fisc. , respectiv a încălcat dispoziţiile art. 253 alin. (1)-(5) din acelaşi act normativ.

Cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., prima instanţă s-a limitat, în considerentele sentinţei atacate, la a susţine că raportul de evaluare întocmit la 31 decembrie 2007 şi hotărârea AGA de aprobare a acestuia din 25.02.2008, sunt întocmite pro causa, în condiţiile în care ele au fost emise anterior deciziilor contestate, iar valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit la 31.12.2007 a fost evidenţiată în contabilitate, respectiv în bilanţul contabil întocmit la data de 31.12.2007 şi înregistrat la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Valoarea clădirilor aflate în proprietatea reclamantei, situate în sector 1, stabilită prin acest raport de evaluare, este de 6.761.569 RON, valoare aprobată prin AGA din 25.02.2008, cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 1.553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi stabilirea valorii de inventar a mijloacelor fixe.

Hotărârea AGA din 25.02.2008 este singura care priveşte raportul de evaluare întocmit la data de 31.12.2007, celelalte hotărâri la care se face trimitere în considerentele sentinţei atacate (respectiv cele din 3.01.2008, 10.01.2008 şi 12.12.2008) vizează raportul de evaluare din 4.01.2008. Împrejurarea că fiecare raport a fost aprobat separat nu este de natură a înlătura forţa probantă a raportului de evaluare din 31.12.2007, aşa cum greşit a reţinut prima instanţă.

Motivul respingerii contestaţiei administrative adresate de reclamantă a fost acela că rezultatele raportului de evaluare din 31.12.2007 nu au fost supuse aprobării AGA, împrejurare infirmată de probatoriul administrat.

Pe de altă parte, deşi organul administrativ a susţinut lipsa reevaluării, la stabilirea impozitului suplimentar a valorificat, pentru cuantificarea acestuia, valorile contabile ale clădirilor declarate de reclamantă pe baza raportului de reevaluare a imobilelor datat 31.12.2007 întocmit de expertul tehnic evaluator B., respectiv suma de 6.761.569 RON.

Faţă de cele arătate, se constată că reclamanta a respectat dispoziţiile art. 253 alin. (5) C. fisc. , reevaluând clădirile şi înregistrând rezultatele reevaluării în contabilitate, astfel că dispoziţiile de impunere diferenţe sunt nelegale, debitul nefiind datorat.

Raportul de evaluare întocmit la 4.01.2008 a fost depus la DGIPL sector 1 datorită faptului că, prin notificarea din 23.09.2013, autoritatea pârâtă a solicitat depunerea înscrisurilor privitoare la modificări ale masei impozabile începând cu data de 01.01.2008. Valoarea din raportul de evaluare datat 4.01.20087 nu a fost înregistrată în bilanţul contabil aferent anului 2007, astfel că produce efecte juridice înregistrările în contabilitate pe baza raportului de evaluare întocmit la 31.12.2007. Instanţa de fond nu a ţinut seama că bilanţul contabil la 31.12.2007 a fost înregistrat la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, rezultând astfel că evaluarea din 31.12.2007 nu este un act întocmit pro causa, ci a existat în realitate şi a fost înregistrată corespunzător în contabilitatea societăţii reclamante.

3. Apărările formulate faţă de recursul declarat

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale sector 1 solicită respingerea recursului, ca nefundat, arătând că, în conformitate cu actele dosarului fiscal, în mod corect s-a procedat la emiterea deciziilor de impunere diferenţe pentru anul 2008 întrucât a rezultat că ultima reevaluare a clădirilor a fost efectuată în anul 2004 pentru anii fiscali 2005, 2006 şi 2007 şi luând în considerare că raportul de evaluare (având valoarea actualizată a clădirilor de 5.142.200 RON) din data de 10.01.2008 nu a fost aprobat în cadrul AGA din 3.01.2008 şi, implicit, această valoare nu a fost evidenţiată în bilanţul contabil pentru anul 2007. Or, recurenta-reclamantă a achitat impozitul pe clădiri aplicat asupra valorilor de impunere ale acestora conform cotei de 1,5%, iar nu cotei de 10% stabilită prin HCGMB nr. 111/2007.

Concluziile primei instanţe asupra întocmirii pro causa a hotărârii AGA din 25.02.2008 sunt corecte, în condiţiile în care societatea recurentă nu a comunicat această hotărâre nici în cadrul controlului impunerii şi nici în etapa contestaţiei administrative. Mai mult, în 2013 a solicitat AFCM Bucureşti corectarea erorilor materiale din bilanţul contabil la data de 31.12.2007, cu sold final corectat la suma de 5.142.900 RON, cerere care i-a fost respinsă. În urma acestei respingeri, a revenit asupra contestaţiei administrative, susţinând că acelaşi expert tehnic ar fi întocmit o altă evaluare datată 31.12.2007, stabilind o valoare a clădirilor de 6.671.596 RON, fără a depune şi hotărârea AGA de aprobare a raportului respectiv.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 01.04.2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Numai recurenta a depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 23.09.2015, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului. Soluţia instanţei de recurs

Analizând recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte îl constată fondat pentru următoarele argumente:

4.2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prima instanţă a respins cererea reclamantei de anulare a deciziilor de impunere diferenţe impozit pe clădiri pentru anul 2008, aferente clădirilor aflate în proprietatea reclamantei-recurente, situate în Bucureşti, sector 1, reţinând că organul administrativ a aplicat corect prevederile art. 253 C. fisc. , în sensul impunerii potrivit cotei majorate de impozitare de 10%, conform HCGMB nr. 111/2007 întrucât clădirile nu au fost reevaluate în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referinţă. Cât priveşte reevaluarea pretinsă de recurenta-reclamantă că a avut loc conform raportului de evaluare întocmit de expert tehnic evaluator B., datat 31.12.2007, prima instanţă a reţinut că atât această evaluare cât şi hotărârea AGA din 25.02.2008 de aprobare a reevaluării construcţiilor, acte depuse de recurenta-reclamantă la dosarul cauzei, ar fi redactate pro causa, nefiind invocate în etapa administrativă.

Înalta Curte constată că, aşa cum se invocă prin cererea de recurs, prima instanţă nu a analizat un aspect principal al nelegalităţii impunerii şi anume acela rezultând din împrejurarea că valorile contabile ale construcţiilor care au constituit baza de impozitare conform deciziilor de impunere diferenţe sunt cele rezultate în urma reevaluării din 31.12.2007, aspect care rezultă din probatoriul administrat în cauză.

Or, în condiţiile în care deciziile de impunere diferenţe au fost emise în aplicarea art. 253 alin. (6) şi (61) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. , baza de impunere ar fi trebuit să fie constituită din valoarea contabilă a clădirilor rezultată în urma ultimei evaluări care, în cazul de faţă, ar fi cea din anul 2004.

Această latură importantă a motivului de nelegalitate referitor la greşita aplicare a cotei de impozitare de 10% nu a fost tratată de către prima instanţă.

Pe de altă parte, însăşi intimata-pârâtă, prin întâmpinarea depusă în fond, recunoaşte că bilanţul contabil al societăţii reclamante la 31.12.2007 a conţinut valoarea clădirilor de 6.773.651 RON (compusă din valoarea de 6.671.569 RON rezultată din reevaluarea datată 31.12.2007, însumată cu valoarea de 12.082 RON a clădirii neimpozabile).

Prima instanţă nu a cerut intimatei pârâte să depună întregul dosar fiscal privitor la impunerea făcută pentru anul 2008. Astfel, la dosarul cauzei nu a fost depusă declaraţia de impunere înregistrată de reclamantă la DGITL sector 1 pentru anul 2008 şi din probatoriul administrat în cauză nu rezultă care a fost valoarea clădirilor înregistrată în contabilitatea reclamantei potrivit ultimei evaluări din anul 2004. Numai pe baza acestor date se poate lămuri dacă baza de impunere avută în vedere de deciziile de impunere diferenţe este cea stabilită de art. 253 alin. (6) şi (61) C. fisc.

Neanalizarea acestui motiv de nelegalitate a actelor administrative se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea necuprinzând, astfel, motivele pe care se întemeiază.

Este de remarcat şi că, în condiţiile înregistrării în contabilitate a valorii clădirilor conform reevaluării pe care reclamanta o invocă a fi avut loc la data de 31.12.2007 (adică valoarea de 6.773.651 RON), dacă aceasta este diferită de ultima evaluare, din anul 2004, concluzia primei instanţe asupra întocmirii pro causa atât a evaluării cât şi a hotărârii AGA din 25.02.2008 este insuficient fundamentată.

În conformitate cu art. 131 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data hotărârii AGA din 25.02.2008, procesul-verbal constatator al îndeplinirii formalităţilor de convocare a asociaţilor şi al dezbaterilor care au avut loc trebuia trecut în registrul adunărilor generale, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi text de lege, pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale sunt depuse la Oficiul Registrului Comerţului, în termen de 15 zile de la adoptare, spre a fi menţionate în registru şi publicate în M. Of. Pentru a stabili caracterul real sau pro causa al hotărârii invocate de reclamantă, prin care s-a aprobat reevaluarea şi înregistrarea în contabilitate la 31.12.2007 a noilor valori contabile ale clădirilor, se impunea verificarea înscrierii procesului-verbal al şedinţei în registrul ţinut de societate, precum şi a împrejurării dacă această hotărâre a fost depusă la ORC.

Luând în considerare şi rolul judecătorului în aflarea adevărului, acesta are îndatorirea, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

4.2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra recursurilor

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1.823 din 10 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2016.

Procesat de ED