Mootness of interlocutory suspension of administrative fine following resolution of underlying annulment action

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 7 mai 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, suspendarea executării Deciziei din 10.04.2014 emise de pârât până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a deciziei.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2.016 din 24 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamantei A. SRL de suspendare a executării Deciziei din 10.04.2014 prin care Consiliul Naţional al Audiovizualului i-a aplicat amendă în cuantum de 200.000 RON pentru încălcarea art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

A reţinut instanţa, în esenţă, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, că reclamanta nu a invocat nici un motiv ori argument în susţinerea existenţei unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului atacat, principiul legalităţii actelor administrative fiind respectat de CNA la emiterea deciziei.

Referitor la condiţia pagubei iminente, prima instanţă a apreciat că nu este îndeplinită în cauză, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării ulterioare a actului, amenda contravenţională fiind stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate şi neputând constitui, prin ea însăşi, o pagubă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva soluţiei instanţei de fond, reclamanta A. SRL a formulat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinţei recurate în sensul admiterii cererii de suspendare a deciziei CNA până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a acesteia.

Susţine recurenta-reclamantă că instanţa în mod greşit a apreciat că nu ar fi îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, pentru că decizia contestată încalcă legea cu privire la condiţiile obligatorii de stabilire a sancţiunilor prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea audiovizualului prin raportare la art. 144 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, aparenţa de nelegalitate a deciziei fiind evidentă sub aspectul nerespectării criteriilor de individualizare prevăzute de lege cu ocazia determinării sancţiunii.

Mai arată că decizia atacată ignoră aspectele speţei, circumscrise noţiunii de interes public justificat, în virtutea căreia legislaţia audiovizualului şi legea penală permit difuzarea unor astfel de materiale indiferent de intervalul orar.

În ceea ce priveşte condiţia preîntâmpinării unui prejudiciu iminent, a demonstrat cu probele depuse la dosar că, raportat la valoarea extrem de mare a sancţiunii aplicate de CNA şi la obligaţiile de plată ale sale, executarea sumei imputate ar determina imposibilitatea derulării activităţii, repercutându-se şi asupra angajaţilor săi.

Invocă şi Recomandarea nr. R(89)8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, prin care s-a arătat că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

4. Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 24 iunie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., sens în care a fost pronunţată încheierea de şedinţă din 4 noiembrie 2015.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând recursul declarat de reclamantă, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar reţine că prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

În cauza de faţă, acţiunea introductivă se circumscrie dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în conformitate cu care în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunţării instanţei de fond. Raţiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunţarea unei soluţii cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ şi, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului şi se dispune desfiinţarea acestuia, iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.

Înalta Curte reţine că prin cererea ce face obiectul dosarului de faţă, reclamanta a solicitat, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei CNA din 10.04.2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 499 din 24 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2/2014, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Consiliul Naţional al Audiovizualului, privind anularea actului administrativ care a făcut obiectul cererii de suspendare de faţă.

Cum instanţa de fond s-a pronunţat la data de 24.02.2015, respingând acţiunea în anulare formulată de reclamantă, se constată că sentinţa prin care s-a respins cererea de suspendare a executării actului contestat şi-a încetat efectele la data pronunţării instanţei de judecată asupra fondului cauzei, împrejurare în care cererea de suspendare a executării apare ca rămasă fără obiect.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, constatând că cererea de suspendare formulată a rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 2016 din 24 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2016.

Procesat de ED