Transfer order upheld as ministry not bound to challenge its own act; appeal dismissed.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2014, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, anularea Ordinului Ministerului de Interne nr. II/010370 din 28.02.2009 şi stabilirea situaţiei militare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 127 din 6 octombrie 2014, Curtea de Apel Piteşti a respins acţiunea reclamantului A.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva soluţiei instanţei de fond, a formulat recurs reclamantul A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., casarea sentinţei recurate şi, pe fond, admiterea cererii şi obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la a solicita anularea Ordinului M.I. de trecere în rezervă nr. II/010370 din 28.02.2009 şi să precizeze situaţia sa militară.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond s-a rezumat să menţioneze opinia intimatului-pârât, fără să argumenteze în vreun fel respingerea capătului de cerere privind stabilirea situaţiei sale militare.

Mai arată că, prin Sentinţa penală nr. 157 din 12 martie 2008 pronunţată în dosarul nr. x/120/2007 de Tribunalul Dâmboviţa şi prin Decizia penală nr. 6 din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, definitive prin Decizia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2.316 din 18 iunie 2009, au fost anulate hotărârile de clasare şi înscrisurile cu diagnosticele false.

Prin Sentinţa civilă nr. 34 din 18 martie 2003 pronunţată în dosarul nr. 5715/2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea sa şi a anulat Certificatul de decizie medicală din 15.02.2001 emis de Comisia de expertiză medico-militară a Spitalului Militar Bucureşti, precum şi Hotărârea din 21.02.2001 a Comisiei de expertiză medico-militară.

Dacă instanţa nu dispune prin acelaşi act asupra măsurii de anulare şi desfiinţare a actelor administrative subsecvente, revine autorităţii publice emitente obligaţia de a solicita anularea actului administrativ subsecvent lovit de nulitate.

Apreciază că principiul anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului iniţial, este regula de drept potrivit căreia, anularea actului iniţial atrage după sine şi anularea actului subsecvent, consecinţa fiind că ordinul de trecere în rezervă este lovit de nulitate.

Astfel, intimatul-pârât, cunoscând anularea actelor care au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, avea abilitatea legală de a solicita instanţei de contencios administrativ competente să dispună anularea ordinului în cauză, care este nelegal.

4. Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 24 iunie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., sens în care a fost pronunţată încheierea de şedinţă din 4 noiembrie 2015.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, apreciază că recursul reclamantului este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Verificând sentinţa recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se poate susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, fiind respectate şi exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Mai mult, deşi recurentul a invocat acest motiv de recurs, în cuprinsul căii de atac formulată a prezentat argumente prin care a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat prin recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul apreciază sentinţa de fond ca fiind dată cu aplicarea greşită a art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât, în temeiul acestui text, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne avea dreptul şi totodată obligaţia legală ca, ulterior anulării prin hotărâri judecătoreşti a actelor care au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, să iniţieze acţiunea în anularea acestui ordin. Având cunoştinţă de cauza în privinţa anulării actelor care au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, era evidentă nelegalitatea ordinului, iar pentru nerespectarea termenelor prevăzute de legea contenciosului administrativ, susţinerea recurentului este în sensul că nu are nicio culpă, vina aparţinând pârâtului, în mod exclusiv.

Nici acest al doilea motiv de recurs nu este fondat.

Înalta Curte constată că instanţa de primă jurisdicţie a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale şi probatoriului cauzei dedusă judecăţii.

Astfel, cu privire la fondul litigiului, prima instanţă a reţinut în mod corect că, potrivit art. 6 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ ilegal are dreptul şi nu obligaţia să solicite în instanţă anularea acestuia, iar obiectul cererii în anulare trebuie să fie un act administrativ ilegal. Or, această din urmă cerinţă nu a fost îndeplinită, având în vedere că, potrivit probatoriului administrat în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că ordinul de trecere în rezervă a fost declarat sau constatat nelegal.

Interesul persoanei vătămate de a solicita anularea actului administrativ care-i aduce atingere drepturilor sale determină promovarea unei acţiuni în contencios administrativ. Din această perspectivă, cu respectarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, nu i se poate impune autorităţii emitente a unui act administrativ să-şi conteste în instanţă respectivul act, calea fiind deschisă în măsura justificării unui interes pentru un astfel de demers judiciar.

Întrucât legiuitorul a statuat dreptul autorităţii emitente şi nu obligaţia de a solicita anularea actului emis constatat nelegal, reclamantul avea posibilitatea să solicite anularea ordinului de trecere în rezervă, prerogativă pe care acesta a exercitat-o, acţiunile fiind respinse prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 127 din 6 octombrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2016.

Procesat de ED