Union member's higher-education allowance claim assigned to Tulcea Tribunal; Bucharest declination rejected.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 4.014 din 27 mai 2015 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetentei teritoriale şi a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanţii B. şi A. prin B., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Tulcea, în favoarea Tribunalului Tulcea.

Învestit prin declinare, Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin Sentinţa civilă nr. 1.572 din 25 septembrie 2015 a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi în temeiul art. 132 alin. (3) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, a declinat competenţa soluţionării cauzei promovată de reclamantul A. prin B., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Tulcea, având ca obiect acordare spor studii superioare, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Tulcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în timp ce competenţa materială este dată de dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

În materia contenciosului administrativ însă, competenţa teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanţa de la sediul pârâtului, în speţă Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Tulcea cu sediul în judeţul Tulcea. De asemenea, sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acţionează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrului său de sindicat, care are domiciliul în judeţul Tulcea.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este aplicabilă Decizia nr. 1/2013, decizie de recurs în interesul legii, deoarece situaţia premisă este diferită, nefiind un caz de competenţă teritorială exclusivă, ci alternativă, iar în cauză sindicatul acţionează în baza unei împuterniciri exprese din partea membrului de sindicat, în numele acestuia.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. şi pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Tulcea în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2016.

Procesat de ED