Negative Conflict of Jurisdiction Over Central Authority Disciplinary Imputation Decisions Under Law No. 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by determining that the Bucharest Court of Appeal, Section of Administrative and Fiscal Contentious Matters, has jurisdiction to hear the case, overturning the first-instance court's declination of competence. The dispute involved a claimant challenging a series of disciplinary administrative acts, specifically an imputation decision and subsequent decisions by internal disciplinary committees, issued by the Ministry of Internal Affairs. The decisive legal basis for assigning competence to the appellate court was Article 10(1) and (11) of Law No. 554/2004, which vests first-instance jurisdiction in appellate courts for actions challenging administrative acts issued by central public authorities, particularly when the claimant has exhausted the special administrative-jurisdictional procedure (disciplinary appeal), thereby making the final disciplinary decision the subject of the administrative lawsuit and deriving competence from the central rank of the issuing body.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 199/1999; Negative Conflict of Jurisdiction Over Central Authority Disciplinary Imputation Decisions Under Law No. 554/2004: Potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1.859 din 24.06.2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 7.335 din 28 octombrie 2015 a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."
Deci, art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat să se dispună anularea: deciziei de imputare din 25.08.2014; Hotărârii Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din MAI din 29.10.2014; Hotărârii Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din MAI din 21.01.2015.
Contestaţia împotriva deciziei de imputare care se soluţionează de comandantul sau şeful care a luat decizia, reprezintă un recurs administrativ care se finalizează printr-o hotărâre dată asupra contestaţiei, ce poate fi atacată cu plângere.
Plângerea formulată împotriva hotărârii prin care a fost respinsă/admisă în parte contestaţia împotriva deciziei de imputare, se desfăşoară în faţa Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor care funcţionează la nivelul ministerului. Această fază se finalizează prin pronunţarea unei hotărâri definitive potrivit art. 31 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998, care are caracterul unui act administrativ jurisdicţional adoptat printr-o activitate de jurisdicţie specială.
Legea nr. 554/2004 prevede la art. 6 reguli procedurale în considerarea caracterului facultativ al jurisdicţiilor administrative speciale în virtutea căruia actele administrative susceptibile de a face obiectul unei jurisdicţii speciale administrative pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (1), referitoare la procedura prealabilă administrativă, dacă partea înţelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicţională.
Dacă însă persoana care se consideră vătămată a optat pentru procedura administrativ jurisdicţională, actul administrativ jurisdicţional prin care este finalizată procedura va constitui obiectul acţiunii în contencios administrativ, în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar competenţa de soluţionare a litigiului este determinată de rangul central al Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, operând o derogare de la art. 109 din Legea nr. 199/1999 întrucât reclamantul a folosit şi procedura administrativ jurisdicţională.
În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2016.
Procesat de ED