Partnership rescission and damages claim assigned to civil courts, not administrative jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 5.987 din 16.05.2014, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.907 din 27 mai 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei material, a declinat competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamantul Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, în contradictoriu cu pârâţii A., Agenţia Naţională pentru Romi şi Centrul European al Drepturilor Romilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2.272 din 17 septembrie 2015 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (înfiinţat prin reorganizarea Centrului de Pregătire Profesională în Cultură, urmare a comasării prin absorbţie cu Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii), în contradictoriu cu pârâţii A., Agenţia Naţională pentru Romi şi Centrul European al Drepturilor Romilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă. Constatând ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 18.01.2011 a fost încheiat Acordul de parteneriat - Anexa 6 a cererii de finanţare între A. - Lider de parteneriat, Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii - Partener 1, Agenţia Naţională pentru Romi - Partener 2 şi Centrul European al Drepturilor Romilor - partener 3, în vederea implementării proiectului "Incluziunea socială a femeilor rome" POSDRU/71/6.3/S/38494.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat rezilierea Acordului de parteneriat - Anexa 6 a cererii de finanţare, cu plata de daune compensatorii estimate la suma de 199.795 RON şi dobânda legală aferentă.

Înalta Curte apreciază că litigiul de faţă nu se subsumează noţiunii de contencios administrativ, întrucât acordul cu privire la care se solicită rezilierea nu constituie un contract administrativ, nefiind încheiat de partea reclamantă ca autoritate publică, în exercitarea competenţei şi a capacităţii sale de drept administrativ, ci prezintă trăsăturile unei convenţii de societate civilă încheiate de mai multe persoane juridice în vederea convenirii asupra modului de îndeplinire a sarcinilor în legătură cu executarea obligaţiilor aferente unui contract de finanţare încheiat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane cu A. Faptul că acest din urmă contract constituie unul administrativ nu are ca şi consecinţă calificarea în acelaşi fel, ca şi contract administrativ, inclusiv a celui prin care beneficiarul finanţării - o asociaţie, persoană juridică de drept privat - convine cu terţe persoane juridice ca acestea să îi acorde sprijin în îndeplinirea sarcinilor asumate.

Obiectul litigiului de faţă îl reprezintă rezilierea, în parte, a Acordului de parteneriat menţionat. În plus, obligaţiile asumate contractual de cele două părţi au vizat şi contribuţia bănească a acestora estimată la echivalentul unor cheltuieli eligibile de 358.000 RON în cazul reclamantei şi de 15.934.487 RON în cazul pârâtei, reclamanta invocând dreptul la restituirea sumelor suportate în legătură cu proiectul, prin accesarea finanţării de către pârâtă.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală şi pârâţii A., Agenţia Naţională pentru Romi şi Centrul European al Drepturilor Romilor în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2016.

Procesat de ED