Limitation of ethnic persecution benefits to statutory start date of September 6, 1940 under Law No. 189/2000
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal filed by the defendant pension house, partially modifying the lower court’s decision to limit the claimant’s entitlement to benefits under Law No. 189/2000 for the period of September 6, 1940, to September 1, 1941, rather than the previously awarded start date of July 1, 1940. The dispute concerned a claim by an individual of German ethnicity for recognition as a victim of ethnic persecution and deportation from Bukovina to Germany during World War II; the claimant argued that his family was forcibly relocated in 1940-1941, while the administrative body had initially granted benefits only for the period March 1944 to March 1945. The first instance court had admitted the claim in full based on witness testimony, citing Article 4(2) of the Norms for the Application of Law No. 189/2000 (HG 127/2002), which permits witness evidence in the absence of official documents. The ICCJ held that while witness testimony was admissible and the claimant had proven the 1941 deportation, the lower court erred in extending the legal protection to a period prior to September 6, 1940, which is the explicit starting date of the applicable legal regime under Article 1(1)(c) of Law No. 189/2000; consequently, the court adjusted the effective period of the benefits to align strictly with the statutory commencement date, while maintaining the remainder of the lower court’s ruling.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 29/1990; Limitation of ethnic persecution benefits to statutory start date of September 6, 1940 under Law No. 189/2000: 189/2000 for the period of September 6, 1940, to September 1, 1941, rather than the previously awarded start date of July 1, 1940. The dispute concerned a claim by an individual of German ethnicity for recognition as a victim of ethnic persecution and deportation from Bukovina to Germany during World War II; the claimant argued that his family was forcibly relocated in 1940-1941, while the administrative body had initially granted benefits only for the period March 1944 to March 1945. The first instance court had admitted the claim in full based on witness testimony, citing Article 4(2) of the Norms for the Application of Law No. 189/2000 (HG 127/2002), which permits witness evidence in the absence of official documents. The ICCJ held that while witness testimony was admissible and the claimant had proven the 1941 deportation, the lower court erred in extending the legal protection to a period prior to September 6, 1940, which is the explicit starting date of the applicable legal regime under Article 1(1)(c) of Law No. 189/2000; consequently, the court adjusted the effective period of the benefits to align strictly with the statutory commencement date, while maintaining the remainder of the lower court’s ruling.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for modifying the lower court's judgment upon admitting the appeal.
Statutory provision governing the handling of appeals in administrative litigation.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 octombrie 2002, C.H. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, să se dispună modificarea deciziei nr. 278 din 5 septembrie 2000, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, în sensul stabilirii calității sale de beneficiar al acestui act normativ, și pentru perioada 1 iulie 1940 - 1 septembrie 1941, în care întreaga familie a fost strămutată din Bucovina, în Germania.
Reclamantul și-a motivat acțiunea, arătând că datorită apartenenței tatălui său la etnia germană, a aplicării pactului Ribentrop-Molotov, toți membrii familiei au fost duși în lagărele de refugiați din Rotenburg și apoi, Gleiwitz din Germania, de unde s-au reîntors în comuna Cireș, în toamna anului 1941. Că, deși au făcut dovada acestei afirmații, cu declarațiile autentice a doi martori, comisia sesizată a stabilit calitatea lui de beneficiar al legii, doar pentru perioada 24 martie 1944 – 6 martie 1945.
Prin sentința civilă nr. 154/F din 1 iulie 2003, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.
Instanța a reținut că în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice poate fi făcută prin declarații de martori, conform art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 189/2000, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.
De asemenea, că reclamantul C.H. a dovedit prin declarațiile a doi martori, că în anul 1941, familia sa a părăsit domiciliul din comuna Cireș (fostă U.R.S.S.) și s-a refugiat în lagăre din Germania, de unde a revenit în anul 1941.
Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov.
Recurenta a susținut că în mod eronat prima instanță a acordat reclamantului, drepturile pretinse începând din luna iulie 1940, în loc de 6 septembrie 1940, care este data prevăzută de lege.
Pe de altă parte, a fost ignorată împrejurarea că admisibilitatea probei cu martori este condiționată de reglementarea legală în vigoare, de dovada inexistenței unor înscrisuri oficiale care să ateste realitatea și durata refugiului în altă localitate, decât aceea de domiciliu.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, privind aprobarea O.G. nr. 105/1999, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin strămutare în altă localitate, decât aceea de domiciliu.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, în lipsa actelor oficiale, prin declarații de martori.
Curtea de Apel Brașov a reținut în mod judicios că în speță, în lipsa actelor oficiale. învederată de reclamantul C.H., proba cu martori, a persecuției familiei sale, pentru motive etnice, este admisibilă față de reglementarea legală instituită în materie.
De asemenea, a stabilit corect, incidența prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, dar a greșit atunci când, admițând acțiunea, a extins aplicabilitatea normei juridice și pentru intervalul de timp cuprins între data de 1 iulie 1940 și data de 6 septembrie 1940, menționată expres în textul legal precizat.
De aceea, pentru corecta soluționare a litigiului, se impune admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, vor fi acordate reclamantului, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 septembrie 1941.
Totodată, se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 15 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 154/F din 1 iulie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată, în sensul că acordă reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, de la data de 6 septembrie 1940, la 1 septembrie 1941.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2004.