Restitution claim over €500,000 advance under failed sale prelim quashed and remanded for rehearing.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted both the main appeal and the incidental cross-appeal, quashed the challenged appellate decisions, and remanded the case to the same appellate court for rehearing. The underlying dispute concerned a claim by a buyer-promisee for restitution of a €500,000 advance paid under a preliminary sale agreement (antecontract) after the seller-promisee failed to perform, together with statutory interest; the first-instance court had largely favored the buyer, but the appellate court altered the interest award, prompting both parties to appeal. The High Court held that the appellate court had violated procedural rules (Article 488 point 5 of the Civil Procedure Code) by failing to properly examine the first-instance court's erroneous application of the Civil Code (the contract was governed by the 1864 Civil Code, not the 2009 code) and by failing to analyze whether annulment and remand to the first instance were required under Article 480(3); because the applicable substantive law and the full factual basis were not settled, the High Court could not rule on the merits and remanded for a unified re-examination of all claims, including the correct legal basis for statutory interest on monetary obligations.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 1088 C. civ, art. 969 C. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 491 alin. (2) C. proc. civ; Restitution claim over €500,000 advance under failed sale prelim quashed and remanded for rehearing: The underlying dispute concerned a claim by a buyer-promisee for restitution of a €500,000 advance paid under a preliminary sale agreement (antecontract) after the seller-promisee failed to perform, together with statutory interest; the first-instance court had largely favored the buyer, but the appellate court altered the interest award, prompting both parties to appeal. The High Court held that the appellate court had violated procedural rules (Article 488 point 5 of the Civil Procedure Code) by failing to properly examine the first-instance court's erroneous application of the Civil Code (the contract was governed by the 1864 Civil Code, not the 2009 code) and by failing to analyze whether annulment and remand to the first instance were required under Article 480(3); because the applicable substantive law and the full factual basis were not settled, the High Court could not rule on the merits and remanded for a unified re-examination of all claims, including the correct legal basis for statutory interest on monetary obligations.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for annulling the appealed decisions and remitting the case for retrial.
Procedural rule applied to identify the cassation ground for violation of procedural norms leading to nullity.
Full text
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 din Noul C. proc. civ., din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. 45345/3/2014, reclamanta A. SA în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 500.000 Euro echivalent în RON (respectiv suma de 2.237.400 RON la data de 24 decembrie 2014) cu titlu de restituire avans, achitat în baza antecontractului de vânzare-cumpărare la data de 24 februarie 2010 şi la plata dobânzii legale, calculată la valoarea avansului stabilit în Euro, dobândă aferentă perioadei cuprinse între data încheierii antecontractului, respectiv data de 24 februarie 2010 şi data restituirii sumei plătite cu titlu de avans, sumă care la data de 24 decembrie 2012 este în valoare de 145.000 Euro, respectiv suma de 648.179 RON la cursul din data de 24 decembrie 2014.
Prin Sentinţa civilă nr. 656 din 4 februarie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta A. SA. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 500.000 euro în echivalent în RON la data plăţii, la cursul de schimb al BNR din ziua respectivă şi a dobânzii legale, calculată la valoarea debitului principal în euro, pentru perioada cuprinsă între data de 24 februarie 2010 şi data achitării debitului principal (dobânda care este în cuantum de 145.000 euro la data introducerii acţiunii). A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 36.071 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 1329/A/2016 din 12 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis apelul formulat de apelanta pârâtă SC B. SA, împotriva Sentinţei civile nr. 656 din 4 februarie 2016 şi a încheierii din 21 ianuarie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. SA prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., a fost schimbată în parte sentinţa atacată şi a fost obligată pârâta SC B. SA la plata dobânzii legale aferente debitului principal, pentru perioada 24 februarie 2010 - 30 decembrie 2014, în cuantum de 156.223 RON. A fost obligată pârâta la plata dobânzii penalizatoare, în continuare, până la restituirea integrală a debitului principal. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin Decizia civilă nr. 2 A din 9 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis cererea de completare a Deciziei civile nr. 1329/A/2016 din 12 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, formulată de petenta SC B. SA, în sensul că a fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelantei - pârâte cheltuieli de judecată de 2.000 RON reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva Deciziei civile nr. 1329/A/2016 din 12 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs reclamanta A. SA prin lichidator judiciar C. S.P.R.L.
Recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 13/2011 publicată în M.Of. partea I nr. 607 din 29 august 2011 şi a reţinut în mod eronat că în cauza se "datorează doar dobânda penalizatoare, calculata în RON conform expertizei, astfel ca "prin deducerea dobânzii remuneratorii" din "dobânda legala remuneratorie şi penalizatoare standard " pct. 1 şi 2 ale obiectivului 1 ... va reduce suma acordata cu titlul de dobânda legală penalizatoare la suma de 156.223 RON, cu obligaţia de achitare a dobânzii penalizatoare, conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011 în continuare până la data achitării integrale a debitului principal".
Susţine că voinţa părţilor exprimată prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 februarie 2010 este foarte clară, partea care nu îşi respectă obligaţia va datora o suma egală cu dobânda legală, astfel încât măsura luată de instanţa de apel de a deduce/scădea "dobânda remuneratorie din dobânda legala formata din dobânda remuneratorie şi penalizatoare standard" este una eronată, fără temei în dispoziţiile legale aplicabile în cauză.
O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile stabilite de părţi prin antecontract, în esenţă ignorând unul din principiile de drept fundamentale, voinţa părţilor exprimată prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 24 februarie 2010 şi a considerat în mod greşit că dispoziţiile art. 4 din aceeaşi Ordonanţă, dar şi din Ordonanţa de Guvern nr. 9/2000 valabilă pentru perioada 24 februarie 2010 - 28 august 2011 nu îşi fac aplicaţie şi astfel, în raportul juridic intervenit între părţi nu există elemente de extraneitate. Elementul de extraneitate se referă tocmai la moneda străină în care părţile au înţeles să determine întinderea obligaţiilor de plată asumate prin contractul încheiat.
Recurenta arată că instanţa de apel a reţinut în mod eronat ca şi variantă corectă de calcul a dobânzii, acea variantă a expertului de raportare la echivalentul în RON al sumei de 500.000 euro. Pornind de la interpretarea greşită a situaţiei de fapt, instanţa de apel a reţinut în mod vădit eronat că dobânda datorată este cea stabilita în RON prin raportul de expertiză. Or, şi cu privire la acest aspect, instanţa de apel trebuia să îşi îndrepte atenţia asupra voinţei părţilor şi să observe că acestea au stabilit plata în euro atât a preţului promisiunii de vânzare cât şi al avansului, iar dobânda datorată trebuie raportată la suma plătită cu titlu de avans în euro şi nu în altă monedă.
La data de 30 martie 2017, intimata-pârâtă SC B. SA a formulat întâmpinare şi recurs incident împotriva Deciziilor civile nr. 1329 din 12 septembrie 2016 şi nr. 2 A din 9 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
În principal, intimata-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea în întregime a Deciziilor civile nr. 1329 din 12 septembrie 2016 şi nr. 2A din 9 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a Sentinţei civile nr. 656 din 4 februarie 2016 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, pentru următoarele considerente:
Susţine că prin deciziile recurate, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., respectiv: a ignorat cu desăvârşire motivele de apel ale pârâtei, cuprinse în pct. I.1 - I.3 din cererea de apel, încălcându-i astfel dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi de art. 6 şi 13 noul C. proc. civ. în egală măsură, prin rejudecarea pe fond a cauzei în apel, în condiţiile în care prima instanţă a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, instanţa de apel a încălcat nu doar drepturile şi principiile evocate, ci şi regula dublului grad de jurisdicţie.
Mai arată şi faptul că instanţa de apel a reţinut pretinsa incidenţă în cauză a dispoziţiilor art. 1088 C. civ. de la 1864 şi art. 43 Codul comercial, fără ca respectivele texte legale să fi fost invocate de către reclamanta A. ca temei al cererii de chemare în judecată şi fără să fi pus în discuţia părţilor eventuala lor incidenţă.
În subsidiar, intimata-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea în întregime a Deciziilor civile nr. 1329 din 12 septembrie 2016 şi nr. 2A din 9 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, având în vedere următoarele motive încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Consideră că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ. de la 1864 şi pe cele ale art. 3 alin. (1) din Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar, cât şi acordul de voinţă al părţilor exprimat în cuprinsul pct. 1 al Cap. Sancţiuni din Antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat la 24 februarie 2010, atunci când a respins motivul de apel al pârâtei nr. II.1 (pag. 6 - 8 din apel) axat pe faptul că nu putea fi obligată decât cel mult la restituirea sumei efectiv încasate cu titlu de avans, respectiv 2.052.700 RON.
De asemenea, susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1088 C. civ. de la 1864 şi art. 43 Codul comercial, reţinând că pârâta ar datora dobândă legală recurentei - reclamante A.
Cu privire la dobânda legală, arată că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000, respectiv art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, care stabileau o dobândă legală redusă cu 20%.
Recurenta - reclamantă A. SA prin lichidator judiciar C. S.P.R.L. a formulat întâmpinare la recursul incident prin care a solicitat în principal respingerea recursului incident ca tardiv introdus cu consecinţa decăderii intimatei - pârâte din dreptul de a formula recurs incident şi constatarea nulităţii recursului incident formulat în temeiul art. 185 teza a II-a C. proc. civ. şi, în subsidiar respingerea recursului ca inadmisibil.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursurile sunt admisibile, întrucât valoarea pretenţiilor contestate în prezentul litigiu se află peste plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului.
Totodată, prin raportul întocmit s-a reţinut că recursul incident a fost formulat de pârâta SC B. SA în cadrul termenului legal prevăzut de art. 491 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 474 alin. (1) din acelaşi cod, având în vedere că intimatei-pârâte i s-a comunicat cererea de recurs la 27 februarie 2017, iar aceasta a formulat întâmpinare şi recurs incident la 30 martie 2017, respectiv în termenul de 30 zile prevăzut de lege.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 4 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursurilor.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 6 decembrie 2017, recursurile au fost admise în principiu conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., stabilindu-se termen în şedinţă publică pentru judecata în fond.
Examinând criticile învederate, în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursurile sunt fondate, având în vedere următoarele considerente:
Raporturile juridice dintre părţile litigante derivă din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 februarie 2010 între reclamanta promitentă cumpărătoare A. SA şi pârâta promitentă vânzătoare SC B. SA.
Prin Sentinţa civilă nr. 656 din 4 februarie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta A. SA şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 500.000 euro în echivalent în RON la data plăţii, la cursul de schimb al BNR din ziua respectivă şi a dobânzii legale, calculată la valoarea debitului principal în euro, pentru perioada cuprinsă între data de 24 februarie 2010 şi data achitării debitului principal (dobânda care este în cuantum de 145.000 euro la data introducerii acţiunii), aplicând dispoziţiile art. 1635 şi urm. şi art. 1700 din C. civ. (pag. 5, ultimul paragraf din sentinţă, fără a indica la care C. civ. se referă).
Prin motivele de apel, apelanta-pârâtă a invocat aplicarea greşită de către tribunal a dispoziţiilor Noului C. civ. şi încălcarea principiului neretroactivităţii legii, solicitând în principal admiterea apelului, anularea Sentinţei civile nr. 656 din 4 februarie 2016 şi a încheierii de şedinţă din 21 ianuarie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ.
Instanţa de apel a reţinut în motivarea deciziei recurate că antecontractului încheiat la 24 februarie 2010 îi sunt incidente dispoziţiile C. civ. de la 1864, iar actului adiţional dispoziţiile C. civ. din 2009, conform prevederilor exprese şi imperative ale aliniatului 1 din art. 102 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora "contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa".
Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut corect că legea aplicabilă antecontractului încheiat la 24 februarie 2010 este C. civ. de la 1864, dar a reţinut eronat că actului adiţional de modificare îi sunt aplicabile dispoziţiile C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009. Actul adiţional nr. 1 din 4 ianuarie 2011 este guvernat de C. civ. de la 1864, întrucât este încheiat anterior intrării în vigoare a Noului C. civ. (1 octombrie 2011).
Instanţa de apel a omis totodată să analizeze aplicabilitatea sau nu în cauză a dispoziţiilor art. 480 alin. (3) Noul C. proc. civ., respectiv dacă instanţa de fond a intrat sau nu în cercetarea fondului prin aplicarea dispoziţiilor "art. 1635 şi urm. C. civ. şi art. 1700 C. civ..", fără a indica la care cod se referă. Observând reglementările celor două texte din C. civ. de la 1864 şi C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009 reiese că prima instanţă s-a referit la Legea nr. 287/2009.
De asemenea, în raport de concluzia la care ajungea trebuia să analizeze dacă, în raport de cererea expresă a apelantei se impunea anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe sau putea să evoce fondul.
Instanţa de recurs în cadrul controlului de nelegalitate nu poate face o analiză concretă a modului în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile legale incidente, câtă vreme nu a analizat aceste aspecte.
Potrivit art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Absenţa acestei examinări a lipsit partea de principalul său mijloc de apărare şi a dus la pronunţarea unei decizii care a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte constată că aceste critici din recursul declarat de pârâtă atrag casarea, instanţa de apel urmând a reevalua temeinicia cererii de chemare în judecată, precum şi normele de drept material şi procesual aplicabile în cauză, iar chestiunile legate de stabilirea existenţei şi întinderii pretenţiilor vor fi reevaluate în cadrul unei noi cercetări.
Dat fiind că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite prin prisma normei de drept material aplicabile, Înalta Curte nu poate analiza dacă instanţele de fond au făcut o corectă aplicare a legii privind raportul juridic dedus judecăţii, motiv pentru care, în temeiul art. 497 C. proc. civ., pentru o judecată unitară, va admite ambele recursuri, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel, care a pronunţat hotărârea casată, reţinând că recursul reclamantei este condiţionat de aplicarea legii incidente raportului juridic şi de soluţia asupra capătului principal.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel urmează a analiza, potrivit art. 501 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., cauza sub toate aspectele invocate atât de reclamantă cât şi de pârâtă, inclusiv critica vizând aplicarea în speţă a dispoziţiilor care reglementează dobânda legală pentru obligaţiile băneşti, urmând a stabili, prin prisma actului normativ în vigoare la data încheierii antecontractului şi a modificării acestuia prin actul adiţional nr. 1/2011, dacă şi în ce cuantum este datorată dobânda, cu respectarea principiului neretroactivităţii legii civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. SA prin lichidator judiciar C. S.P.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1329/A/2016 din 12 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi recursul incident formulat de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva Deciziilor civile nr. 1329/A/2016 din 12 septembrie 2016 şi nr. 2A din 9 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Casează deciziile recurate şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2018.
Procesat de GGC - LM