Automated dissolution of a commercial company: automatic transfer of abandoned assets to the State versus retroactive application of post-dissolution amendments returning property to shareholders

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1468 din 10 martie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea prin care reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, să se constate faptul că, la data radierii societăţii B. SRL din Registrul Comerţului, şi anume 31 iulie 2006, a avut loc transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului arabil intravilan în suprafaţa de 7.200 mp situat în Municipiul Bucureşti, sector 3, aflat în patrimoniul societăţii, către numita A., în calitate de asociat unic al SC B. SRL, să se dispună intabularea dreptului de proprietate al terenului arabil intravilan în suprafaţa de 7.200 mp situat în Municipiul Bucureşti, sector 3, astfel cum a fost identificat în Cartea Financiara, pe numele reclamantei în calitate de asociat unic al SC B. SRL.

Prin Decizia civilă nr. 126 A din 23 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva Sentinţei civile nr. 1468 din 10 martie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul-pârât Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenta susţine, în esenţă, că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, cu consecinţa încălcării prevederilor fundamentale care reglementează şi garantează dreptul de proprietate, respectiv art. 44 din Constituţie şi art. 1 Protocolul I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Consideră că instanţa de apel a aplicat în mod greşit Legea nr. 359/2004 forma în vigoare la data radierii, deoarece în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004, în forma în vigoare la data formulării cererii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 360/2006, atât timp cât la data formulării cererii situaţia juridică a imobilului a rămas incertă din momentul radierii societăţii, neexistând niciun act sau fapt juridic care să dovedească preluarea de către stat a dreptului de proprietate asupra acestui imobil, în condiţiile legii. Această modificare a legii a intervenit întrucât în varianta anterioară se aducea atingere dreptului de proprietate al asociaţilor/acţionarilor unei societăţi aflate în ipoteza reglementată de art. 30 şi 31 din Legea nr. 359/2004.

Astfel, arată că, atât timp cât imobilul nu a fost preluat în proprietatea privată a statului până la data formulării cererii de chemare în judecată, era necesar ca instanţele fondului să facă aplicarea legii modificate, potrivit căreia vocaţia proprietăţii revine asociaţilor, iar dreptul statului de a-şi manifesta dorinţa în sensul aproprierii imobilului fiind suspendat la data formulării cererii. Invocă jurisprudenţa naţională, principiile constituţionale şi normele internaţionale privind protecţia proprietăţii.

Intimatul Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar în ceea ce priveşte fondul cererii de recurs a arătat că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul întruneşte cerinţele de admisibilitate.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 4 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Recurenta a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit, achiesând la concluziile acestuia şi solicitând judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.

Prin încheierea din 6 decembrie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 126 A din 23 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nu este fondat.

Prin demersul judiciar, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, să se constate că la data radierii societăţii B. SRL din Registrul Comerţului (31 iulie 2006), a avut loc transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului arabil intravilan în suprafaţa de 7.200 mp situat în Municipiul Bucureşti, sector 3, aflat în patrimoniul societăţii, către numita A., în calitate de asociat unic al SC B. SRL. şi să se dispună intabularea dreptului de proprietate al terenului menţionat, pe numele reclamantei în calitate de asociat unic al societăţii radiate.

Pe baza ansamblului probator administrat în cauză, s-a constatat că societatea B. SRL a fost dizolvată şi radiată la 31 iulie 2006, în temeiul dispoziţiilor art. 30 şi 31 din Legea nr. 359/2004, ca urmare a nepreschimbării certificatului de înmatriculare şi celui de înregistrare fiscală, în termenul legal.

Dispoziţiile art. 30 şi 31 din Legea nr. 359/2004 reglementează un caz particular de dizolvare de drept a unei persoane juridice (societate comercială), derogatoriu de la prevederile Legii nr. 30/1991 privind societăţile comerciale şi, prin urmare, de strictă aplicare.

În acest context, deşi intimatul-pârât reia prin întâmpinarea formulată, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect s-a pronunţat în sensul respingerii acesteia, reţinând că pârâtul justifică calitate procesuală pasivă în cauză întrucât radierea societăţii B. SRL, al cărei asociat unic a fost reclamanta, a fost dispusă printr-un act al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, statuare care a dobândit autoritate de lucru judecat, având în vedere că intimatul - pârât nu a formulat apel împotriva acestei soluţii.

Totodată, dispoziţiile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004, forma în vigoare la data radierii societăţii B. SRL, prevăd că bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din Registrul Comerţului în condiţiile alin. (5) (respectiv în cazul în care radierea s-a făcut fără urmarea procedurii de lichidare, deoarece până la expirarea termenului prevăzut la alin. (3) şi (4) nu a fost înregistrată nicio cerere pentru numirea unui lichidator) şi alin. (6) (încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerţului, se comunică şi se publică potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (3), se consideră bunuri abandonate.

Astfel, în conformitate cu aceste prevederi legale, în mod corect s-a constatat că la data radierii societăţii B. SRL nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în discuţie, de la această societate la reclamantă.

Ulterior însă, Legea nr. 360 din 21 septembrie 2006, a modificat articolul mai sus menţionat, stabilind că bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din Registrul Comerţului în condiţiile alin. (5), revin asociaţilor.

Contrar susţinerilor recurentei, în mod legal curtea de apel a reţinut că această dispoziţie nu se aplică raportului juridic invocat, deoarece nu era în vigoare la data radierii societăţii, neputând fi încălcat principiul neretroactivităţii legii.

Prin urmare, demersul reclamantei trebuie să fie fundamentat din punct de vedere legal, iar în cauză, regimul juridic al imobilului a devenit acela al unui bun abandonat, terenul ieşind în mod irevocabil din patrimoniul persoanei juridice radiate şi intrând în proprietatea statului.

Deşi recurenta susţine că situaţia juridică a bunului litigios a rămas incertă, neexistând un act sau un fapt juridic care să dovedească preluarea de către stat a dreptului de proprietate asupra bunului, Înalta Curte apreciază că, urmare a unei dizolvări neurmate de lichidare, în temeiul art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 astfel cum era în vigoare la data radierii societăţii, statul devine "ope legis" titularul dreptului de proprietate asupra bunului rămas în patrimoniul societăţii.

De aceea, nu are relevanţă împrejurarea că nici până în prezent nu a fost parcursă procedura administrativă prin care statul să intre efectiv în posesia bunului, întrucât art. 646 C. civ., în vigoare la momentul radierii societăţii, prevedea că bunurile fără stăpân sunt ale statului, pierderea dreptului de proprietate de către vechiul deţinător având caracter irevocabil.

Înalta Curte nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie.

Constituţia garantează dreptul de proprietate însă, conţinutul şi limitele dreptului sunt stabilite prin lege. Or, dispoziţiile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004, în forma în vigoare la data radierii societăţii şi dispariţiei ei ca subiect de drept, prevedeau că bunurile rămase după radierea persoanei juridice pentru care nu s-a urmat procedura de lichidare, sunt bunuri abandonate sau bunuri fără stăpân. Or, potrivit C. civ., acestea sunt ale statului.

Nu se poate reţine nici o încălcare a articolului 1 din Protocolul I la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamanta ar putea invoca încălcarea acestui text dar în măsura în care încălcarea se referă la "bunurile sale". Or, câtă vreme ea a stat în pasivitate în raport cu societatea al cărei unic asociat era şi nu a depus o cerere de numire a unui lichidator în perioada 23 februarie 2005 - 31 iulie 2006, care să efectueze operaţiunile de lichidare şi să atribuie bunurile sau sumele obţinute din lichidare în condiţiile Legii nr. 31/1990, bunurile rămase în urma radierii societăţii au dobândit regimul juridic al bunurilor abandonate şi au trecut de drept în proprietatea statului.

Reclamanta nu doar că nu are un bun actual, dar nu se poate reţine nici că are o speranţă legitimă de a obţine beneficiul unui drept de proprietate atâta timp cât a abandonat bunul în perioada 2005 (data dizolvării societăţii) - 2015 (data introducerii acţiunii).

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 126 A din 23 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2018.

Procesat de GGC - LM