Insurance total loss compensation: Recurs dismissed on procedural grounds, affirming loss-of-use interpretation

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 11922/105/2011, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 553.000 euro la cursul de schimb valutar publicat de BNR în ziua plăţii, datorat de către pârâtă în conformitate cu prevederile Poliţei ACL din 25 iunie 2009, cu titlu de despăgubire pentru dauna totală, în cadrul Dosarului deschis de societatea pârâtă sub nr. xx/2010, actualizată cu dobânda legală.

Prin cererea formulată la data de 1 iunie 2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre parţială prin care să dispună obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 213.380,50 euro, echivalent în RON la cursul de schimb valutar publicat de BNR în ziua plăţii, reprezentând parte din pretenţiile deduse judecăţii prin cererea introductivă, la care pârâta a achiesat în sensul că a recunoscut în mod expres că datorează reclamantei în calitate de asigurat beneficiar al poliţei de asigurare ACL din 25 iunie 2009 astfel cum rezultă din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

A mai solicitat să se dispună continuarea judecăţii în prezenta cauză cu privire la fondul restului pretenţiilor deduse judecăţii constând din suma de 339.619,501 euro datorată de pârâtă conform poliţei ACL din 25 iunie 2009, cu titlu de despăgubire pentru dauna totală, actualizată cu dobânda legală.

După administrarea probatoriilor, prin Sentinţa nr. 1027 din 22 iunie 2016, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte şi în rest acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA (SC B. SA) şi a obligat pârâta să plătească reclamantei următoarele sume echivalent în RON: 81.413,83 euro diferenţa valoare de reconstruire estimată la imobilul avariat (294.794,33 euro la cursul valutar din data de 2 martie 2016 dauna totală imobil - 213.380,50 euro hotărâre parţială 322 din 19 septembrie 2012); 50.000 euro indemnizaţie de asigurare bunuri mobile; 3000 euro lipsă de folosinţă.

A obligat pârâta să plătească reclamantei contravaloarea dobânzii legale aferente valorii totale a despăgubirii datorate, respectiv 347.793,50 euro, până la data plăţii efective (urmând a se avea în vedere şi data executării hotărârii parţiale).

A obligat pârâta să plătească reclamantei: 4000 RON onorariu expert rezistenţă în construcţii D.; 2000 RON onorariu expert E.; 3000 RON onorariu expert constructor F.; 5.754,61 RON taxă judiciară de timbru (19.070.98 RON datorată pentru pretenţiile admise - 13.318,37 RON hotărâre parţială), 30.000 RON onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 25 iunie 2009, reclamanta în calitate de asigurat, a încheiat cu pârâta SC B. SA, în calitate de asigurător, un contract de asigurare complexă a locuinţei pentru o perioadă de 12 luni, cuprinsă între 26 iunie 2009 şi 25 iunie 2010, contract în baza căruia a fost emisă Poliţa ACL. În conformitate cu prevederile poliţei mai sus menţionate, imobilul în cauză situat în localitatea Păuleşti, judeţul Prahova - aflat în proprietatea SC A. a fost asigurat pentru suma de 500.000 euro, iar bunurile conţinute de acesta pentru suma de 50.000 euro, la care se adaugă, conform Condiţiilor Generale ale Asigurării Complexe a Locuinţei şi cheltuielile generate de lipsa de folosinţă a locuinţei asigurate efectuate pentru închirierea unui spaţiu de locuit în perioada în care locuinţa asigurată este improprie locuirii, urmare a producerii unui eveniment asigurat. La data de 15 ianuarie 2010, în urma unui scurtcircuit generat de un cablu electric defect, s-a produs un incendiu care, potrivit procesului-verbal de intervenţie emis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Şerban Cantacuzino" al Judeţului Prahova, a cauzat pagube materiale importante podului şi acoperişului locuinţei asigurate, existând posibilitatea propagării acestuia şi la camerele situate la etajul 1 al imobilului.

Aşadar, după producerea incidentului, reclamanta a înştiinţat imediat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Prahova pentru ca acesta să trimită o echipă de intervenţie la faţa locului în vederea stingerii incendiului, conform prevederilor art. 4.3.5 al Condiţiilor Generale, şi a anunţat pârâta în termenul prevăzut la art. 4.3.7 al Condiţiilor Generale despre producerea evenimentului asigurat, fiind astfel deschis de către asigurător Dosarul de daune nr. xxx/2010.

Până la producerea acestui eveniment, reclamanta şi-a executat în integralitate obligaţia asumată prin contractul de asigurare încheiat, în sensul că a achitat în cuantumul şi la termenele stabilite sumele reprezentând ratele din prima de asigurare stipulată de poliţa emisă.

Având în vedere imposibilitatea obiectivă de folosire a imobilului incendiat, reclamanta a fost nevoită să închirieze un alt spaţiu în scopul continuării activităţii, astfel cum rezultă din contractul de închiriere înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului sub nr. 1635C din 19 februarie 2010.

În urma cererii privind plata despăgubirilor, pârâta a adus la cunoştinţa reclamantei că valoarea acestora se ridica la suma de 213.380,50 euro din care 50.000 euro valoare bunuri mobile asigurate, 165.280,50 euro valoare bun imobil şi 600 euro valoare chirie pe o perioadă de 6 luni, sumele fiind rezultatul expertizei extrajudiciare efectuate de către asigurător.

În considerarea recunoaşterii parţiale, la cererea reclamantei, instanţa a pronunţat hotărârea parţială nr. 322 din 19 septembrie 2012.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea rezistenţa şi stabilitatea în construcţii civile întocmit în cauză de expert D., rezultă că demolarea construcţiei până la nivelul fundaţiei şi refacerea acesteia în conformitate cu actualele prevederi şi prescripţii tehnice este singura soluţie posibilă faţă de starea tehnică a construcţiei cât şi faţă de exigenţele structurale pe care le are, expertiză ce nu a fost contestată de pârâtă. S-a reţinut aşadar că referitor la imobil, problema litigioasă între părţi, se rezumă la stabilirea valorii de reconstruire cum solicită reclamanta, respectiv înlocuire cum susţine pârâta prin obiectivele expertizei constructor.

În cauză, instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice judiciare specialitate construcţii întocmită iniţial de expert E.. În urma obiecţiunilor formulate de reclamantă în sensul că din raportul de expertiză nu rezultă că s-au avut în vedere concluziile expertizei D., iar expertul a aplicat standardul SEV450- Estimarea valorii de asigurare deşi teza probatorie susţinuta de către reclamant impunea aplicarea standardului SEV 230 - Drepturi asupra proprietarii, instanţa a încuviinţat efectuarea unei contraexpertize, desemnând expert judiciar F.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 136/1995 şi în raport cu concluziile raportului de expertiză construcţii întocmit de expert F., omologat de instanţă, a rezultat că valoarea de reconstruire ca urmare a daunei totale, aşa cum de altfel solicită şi reclamanta, este de 1.314.870,00 RON, aceasta situându-se în limitele dispoziţiilor legale şi contractuale, nu depăşeşte valoarea bunului la momentul producerii riscului asigurat, paguba şi suma la care s-a făcut asigurarea.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro reprezentând indemnizaţia de asigurare aferentă bunurilor mobile aflate în interiorul imobilului asigurat şi distruse ca urmare a producerii evenimentului asigurat, prima instanţă a constatat că acesta este întemeiat şi recunoscut de către pârâtă.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 euro, prima instanţă a constatat că şi acesta este întemeiat, potrivit art. 3.5 din Asigurarea complexă Condiţii generale, conform cărora asigurătorul acordă protecţie suplimentară în limita sumei asigurate aferente acestei secţiuni şi pentru cheltuieli generate de lipsa de folosinţă a locuinţei asigurate efectuate conform documentelor justificative pentru închirierea unui spaţiu de locuit cazare în regim hotelier în perioada în care locuinţa asigurată este improprie locuirii urmare a producerii unui eveniment asigurat în limita a 600 euro, perioada maximă de despăgubire fiind de 6 luni.

S-a reţinut că problema juridică ce necesită rezolvare este dacă suma de 600 euro este datorată lunar cum susţine reclamanta, sau global, pe toată durata celor 6 luni, cum susţine pârâta, or, interpretând clauza menţionată, prima instanţă a apreciat că sintagma "spaţiu de locuit cazare regim hotelier" presupune posibilitatea asiguratului de a se caza chiar şi într-o unitate hotelieră, asigurătorul având obligaţia de a achita contravaloarea şederii pe o perioadă de maxim 6 luni.

Din aceasta perspectivă, s-a apreciat că susţinerea pârâtei că suma maximă ce poate fi acordată în acest caz de către Asigurător este de 600 euro, adică de 100 euro lunar este lipsită de seriozitate, întrucât condiţiile de cazare la care asiguratul este îndreptăţit, iar asigurătorul se obligă să le suporte pentru acoperirea lipsei de folosinţă, fac imposibilă aplicarea clauzei, în sensul că în nicio unitate hotelieră, contravaloarea serviciilor nu se pot reduce la suma de 100 euro lunar, în atare condiţii, instanţa a admis şi acest capăt de cerere.

Prin Sentinţa nr. 677 din 12 aprilie 2017, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de pârâta SC C. SA şi a dispus lămurirea întinderii dispozitivului Sentinţei nr. 1027 din 22 iunie 2016 a aceleiaşi instanţe, în sensul că pârâta datorează dobânda legală penalizatoare începând cu data invitaţiei la conciliere directă, 5 decembrie 2011, care echivalează cu punerea debitorului în întârziere.

Împotriva Sentinţei nr. 1027 din 22 iunie 2016 a Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat apel pârâta SC C. SA (fostă SC B. SA) iar împotriva Sentinţei nr. 677 din 12 aprilie 2017 a aceleiaşi instanţe, a declarat apel reclamanta SC A. SRL

Prin Decizia nr. 700 din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul pârâtei şi a admis apelul reclamantei, schimbând în parte sentinţa apelată în sensul că pârâta datorează dobânda legală penalizatoare de la data înregistrării cererii reclamantei de acordare a despăgubirilor, 25 mai 2011.

În ceea ce priveşte apelul formulat de apelanta SC C. SA, instanţa de control judiciar a reţinut că prin apelul său, C. a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a sumei de 50.000 euro cu titlu de indemnizaţie asigurare bunuri mobile şi a obligaţiei de plată a sumei de 3000 euro cu titlu de lipsă de folosinţă, precum şi diminuarea cuantumului onorariului de expert şi modificarea datei de la care începe sa curgă dobânda legală.

În ceea ce priveşte primul motiv de apel, s-a reţinut că prin Sentinţa nr. 322 din 19 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2011, a fost admisă cererea pentru pronunţarea unei hotărâri parţiale, apelanta pârâtă fiind obligată faţă de apelanta reclamantă la plata sumei de 213.380,50 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând recunoaştere parţială a despăgubirii şi a sumei de 13.318,37 RON reprezentând taxa judiciară de timbru calculată proporţional pretenţiilor admise, nefiind precizată expres componenta despăgubirii acordate iar în lipsa unei astfel de precizări şi individualizări, rămânea în sarcina instanţei învestită cu prezenta cauză să stabilească ce reprezintă această sumă.

În acest sens, s-a reţinut că valoarea de reconstruire estimată la imobilul avariat în sumă de 1.314.870 RON, a fost stabilită prin Răspunsul la obiecţiuni întocmit de expertul tehnic judiciar F. în formă completată, prin urmare, rezultă ca întreaga suma acordată cu titlu de despăgubiri prin Sentinţa nr. 322 din 19 septembrie 2012, respectiv 213.380,50 euro, a fost scăzută din valoarea totală a despăgubirii datorate de apelanta-pârâtă cu titlu de valoare de reconstruire estimată la imobilul avariat (294.794,33 euro - dauna totală imobil), rezultând o diferenţa de 81.413,83 euro, rămasă în sarcina de plată a apelantei-pârâte.

S-a mai reţinut că din considerentele sentinţei apelate, rezultă că prima instanţă a analizat acest aspect şi a apreciat că suma de 213.380,50 euro acordată în baza hotărârii parţiale reprezentate de Sentinţa nr. 322 din 19 septembrie 2012, este parte a despăgubirii totale datorate de apelanta-pârâtă cu titlu de valoare de reconstruire a imobilului asigurat, stabilită conform rapoartelor de expertiză administrate în cauză ulterior pronunţării hotărârii parţiale sus menţionate.

Astfel fiind, s-a constatat că suma de 213.380,50 euro, acordată apelantei reclamante în baza Sentinţei nr. 322 din 19 septembrie 2012 cu titlu de despăgubiri, nu a inclus nici valoarea bunurilor mobile asigurate (50.000 euro) şi nici valoarea lipsei de folosinţă a imobilului avariat pe o perioadă de 6 luni (500 euro/lună), aceste din urma categorii de despăgubiri fiind evidenţiate separat în cuprinsul sentinţei apelate.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că de altfel, chiar prin întâmpinarea formulată, pârâta a indicat faptul că "suma de 213.380,5 euro reprezintă "contravaloarea despăgubirilor pentru avariile suferite la clădire".

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii construcţiei avariate, s-a reţinut că potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 36/1995, despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat, iar potrivit art. 4.4.6 din "Condiţiile generale", la stabilirea cuantumul despăgubirii se va lua în considerare costul construirii/înlocuirii bunurilor avariate/distruse, dispoziţii în raport cu care instanţa de apel a reţinut că valoarea indicată în cuprinsul raportului de contra-expertiză completat este în conformitate cu clauzele contractuale şi dispoziţiile legale aplicabile.

Referitor la suma de 3000 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului avariat pe o perioadă de 6 luni, s-a reţinut că, deşi este adevărat faptul că în contract nu se specifică expres că limita cheltuielilor generate de lipsa de folosinţă este de 600 euro pe lună, clauzele unui act juridic trebuie supuse unei interpretări sistematice, deci se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din întregul act (art. 978 vechiul C. civ.), clauzele îndoielnice urmând a se interpreta în sensul care rezultă din natura actului juridic (art. 979 vechiul C. civ.), dispoziţii aplicabile potrivit principiului "tempus regit actum".

Astfel, având în vedere natura actului juridic, valoarea poliţei de asigurare, dar şi faptul că obiectul asigurat a suferit o daună totală, locuinţa asigurată fiind evident improprie folosirii, s-a reţinut că interpretarea dată de către prima instanţă este legală şi temeinică.

Astfel fiind, s-a constatat că suma de 3000 euro reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a locuinţei asigurate pe o perioadă de 6 luni (500 euro/lună), de altfel această sumă fiind solicitată expres prin cererea de chemare în judecată, apelanta reclamantă făcând dovada prin extrasele de cont depuse în susţinerea cererii introductive de instanţă, achitării unei chirii lunare în cuantum de 500 euro/lună pe o perioadă de 6 luni. Faţă de aceste aspect, susţinerea apelantei pârâte potrivit căreia instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut s-a apreciat a fi nefondată.

Referitor la împrejurarea că prima instanţă ar fi acordat suma de 3000 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă atât prin Sentinţa parţială nr. 322 din 19 septembrie 2012, cât şi prin sentinţa apelată, s-a reţinut că în cuprinsul concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară expertul tehnic judiciar F. a indicat următoarele valori:

"valoarea de reconstruire estimată (solicitată de asigurat) = 1.314.870 RON; valoarea de înlocuire estimată (solicitată de asigurător) = 1.459.150 RON şi valoarea totală de despăgubire estimată (alcătuită din valoarea de înlocuire la nou estimată, cheltuieli şi taxe de autorizare şi lipsa de folosinţă a construcţiei pe o perioadă de 3 ani) = 1.613.590 RON."

A mai reţinut instanţa de apel că prin sentinţa apelată, prima instanţă s-a raportat exclusiv la valoarea de reconstruire estimată, stabilind cuantumul despăgubirii pentru dauna totală la suma de 1.314.870 RON (294.794,33 euro la cursul valutar din data de 2 martie 2016), valoare care nu include, însă, şi lipsa de folosinţă a construcţiei pe o durată de 3 ani.

În ceea ce priveşte solicitarea privind diminuarea cuantumului onorariului de expert, instanţa a reţinut că în mod corect prima instanţă a stabilit faptul că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată aparţine pârâtei, întrucât acesta a pierdut procesul iar în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia apelanta - pârâtă ar fi achitat suma de 2.000 de RON, întrucât instanţa a stabilit plata onorariului în sarcina ambelor părţi, s-a reţinut că este fondată, însă plata parţială a onorariului de expert pe parcursul procesului poate fi invocată cu ocazia executării hotărârii judecătoreşti, în măsura în care rămâne definitivă. Referitor la data de la care începe să curgă dobânda legală aferentă sumei datorate de apelanta-pârâtă cu titlu de despăgubiri, s-a reţinut că ambii apelanţi au criticat soluţia primei instanţe, apelanta-pârâtă din perspectiva faptului că dobânda legală începe să curgă de la data pronunţării sentinţei apelate şi nu de la data pronunţării hotărârii parţiale, iar apelanta-reclamantă susţine că data de la care începe să curgă dobânda legală este de la data producerii evenimentului asigurat, sau cel mai târziu de la data înregistrării cererii acesteia privind acordarea despăgubirilor.

Sub acest aspect, s-a reţinut că apelul pârâtei este nefondat, iar apelul reclamantei este fondat, urmând a fi admis.

Astfel, faţă de momentul încheierii contractului, instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului comercial, respectiv ale art. 43, potrivit cărora:

"datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile" iar regula curgerii dobânzilor consacrată de Codul comercial era diferită de cea reglementată de art. 1.088 vechiul C. civ., potrivit căreia, în obligaţiile civile, dobânzile erau datorate din ziua cererii de chemare în judecată.

Pentru curgerea de drept a dobânzilor este necesar ca obligaţia debitorului să constea din plata unei sume de bani, obligaţia să fie lichidă (cuantumul sumei să fie determinat) şi obligaţia să fie exigibilă, or, în cauză, obligaţia a devenit lichidă şi exigibilă, în momentul înregistrării cererii de despăgubire formulată de apelanta-reclamantă, nicidecum la momentul producerii evenimentului asigurat, or la momentul pronunţării sentinţei apelate. Potrivit considerentelor expuse, instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă şi a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a schimbat în parte sentinţa apelată nr. 677/2017 pronunţată la data de 12 aprilie 2017 în sensul că pârâta datorează dobânda legală de la data înregistrării cererii reclamantei privind acordarea despăgubirilor (25 mai 2011). Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reţinându-se culpa procesuală a apelantei-pârâte, a obligat-o să plătească apelantei-reclamante suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, faţă de modalitatea de derulare a apelului care a fost soluţionat la primul termen de judecată, precum şi faţă de activitatea efectiv desfăşurată de avocatul ales.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs pârâta SC C. SA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul înlăturării dispoziţiei referitoare la obligarea sa la plata sumei de 3.000 euro cu titlu de lipsă de folosinţă, diminuarea cuantumului sumei de 4.000 RON reprezentând onorariu de expert D. şi modificarea datei de început de la care începe să curgă dobânda legală, cu modificarea sumelor la care urmează să se calculeze de la data pronunţării hotărârii pe fond.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta a susţinut că în mod greşit a fost obligată la plata sumei de 3.000 euro cu titlu de lipsă de folosinţă, având în vedere că potrivit pct. 3.5.2 din condiţiile generale de asigurare, s-a obligat la asigurarea unei protecţii suplimentare pentru cheltuieli necesare în limita a 100 euro/lună pentru închirierea unei locuinţe dar maxim 600 euro/an.

Totodată, a arătat recurenta că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut în sensul că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta menţionează că a achitat o chirie lunară în cuantum de 500 euro începând cu data de 19 februarie 2010 până la 1 iulie 2010, astfel că rezultă că suma plătită este de 2.500 euro şi nu 3000 euro astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

În ceea ce priveşte onorariul de expert în cuantum de 4.000 RON, recurenta a arătat că a achitat jumătate din această sumă astfel încât instanţa trebuia să o oblige doar la diferenţa de 2.000 RON.

În final, recurenta a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva obligării sale la plata dobânzii legale, apreciind că în ceea ce priveşte suma dispusă prin Hotărârea parţială nr. 322 din 19 februarie 2012, de 213.380,5 euro, dobânda se aplică de la data introducerii cererii de chemare în judecată, în timp ce pentru suma de 81.413,83 RON stabilită prin Sentinţa nr. 1027 din 22 iunie 2016, de la momentul pronunţării acestei hotărâri, având în vedere că din acest moment s-a stabilit caracterul cert, lichid şi exigibil al sumei.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă A. SRL a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului şi în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speţă, deşi recurenta-pârâtă a indicat prin memoriul de recurs motivele de nelegalitate prevăzute la punctele 6 şi 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat criticile formulate subsumat acestora.

Cu toate acestea, în raport cu argumentele dezvoltate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că singura critică ce poate face obiectul analizei instanţei de recurs este cea referitoare la faptul că instanţa ar fi dat mai mult decât s-a cerut, critică ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care va dispune asupra excepţiei nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă în sensul respingerii acesteia, urmând a analiza recursul din perspectiva motivului de nelegalitate menţionat anterior.

Faţă de aceste precizări, referitor la motivul de nelegalitate prevăzut la punctul 6 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când prin hotărârea atacată instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, Înalta Curte constată critica subsumată acestui motiv ca fiind nefondată, reţinând că din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a formulat o acţiune în pretenţii prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 553.000 euro ce cuprinde suma de 3000 euro reprezentând cheltuieli generate de lipsa de folosinţă a imobilului, aspect de altfel afirmat chiar de pârâtă prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, atunci când a apreciat că suma la care s-a obligat prin pct. 3.5.2 din condiţiile generale este de maxim 600 euro şi nu 3.000 euro astfel cum a interpretat reclamanta dispoziţiile contractuale menţionate, clauză pe care instanţa de apel a interpretat-o în mod corect.

Aşadar, în raport cu cele reţinute şi motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa s-a pronunţat în limitele învestirii astfel că nu poate fi reţinută ca fondată critica astfel cum a fost formulată.

În ceea ce priveşte însă cuantumul sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, cuantum stabilit în baza probatoriului administrat de instanţele de fond, Înalta Curte reaminteşte că aspectele ce ţin de interpretarea şi aprecierea probelor nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs întrucât această cale extraordinară de atac îşi propune un control judiciar numai asupra nelegalităţii hotărârii atacate.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau interpretarea sau aplicarea greşită a legii.

În cauză, niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect, recurenta neindicând încălcarea sau greşita aplicare a vreunei norme legale. Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, recurenta se afla în situaţia de a demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

În cazul de faţă, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Recurenta a supus spre analiză chestiuni de fond, arătându-şi nemulţumirea în legătură cu interpretarea şi aprecierea probatoriului administrat în cauză, cu referire la cuantumul onorariului de expert, or, aceste critici, fiind de netemeinicie, aşa cum s-a arătat anterior, nu pot fi examinate în recurs.

De altfel, în legătură cu această chestiune, instanţa de apel a reţinut că plata parţială a onorariului de expert pe parcursul procesului poate fi invocată cu ocazia executării hotărârii judecătoreşti, în măsura în care hotărârea rămâne definitivă.

Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC C. SA să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL, ca nefondată.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. SA (fostă SC B. SA) împotriva Deciziei nr. 700 din 11 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2018.

Procesat de GGC - LM