Mortgage interest rate and origination fee clauses: Inadmissibility of cassation for claims under 1,000,000 RON and referral to Court of Appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la 30 decembrie 2015, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. SA, au solicitat să se constate nulitatea clauzelor abuzive din Contractul de credit ipotecar din 28 iunie 2007 privitor la posibilitatea pârâtei de a revizui dobânda cuprinsă în art. 6.1 - 6.3 din contract, privitoare la comisionul de acordare a creditului cuprinsă în art. 8.3 şi 8.4 din contract; obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii după formula: marja băncii fixă de maxim 2,9537% + valoarea indicelui de referinţă LIBOR CHF la 3 luni, obligarea pârâtei la rambursarea sumelor plătite nedatorat cu titlu de dobândă şi cu titlu de comision de acordare, sume actualizate cu dobânda legală calculată de la data plăţii până la data restituirii, precum şi cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1113 din data de 3 martie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/55/2015, Judecătoria Arad a admis în parte acţiunea exercitată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. SA.

A constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din Contractul de credit ipotecar încheiat la data de 28 iunie 2007:

- clauza prevăzută la art. 6.1 referitoare la,,rata de dobândă revizuibilă în conformitate cu politica băncii"

- clauza prevăzută la art. 6.2 având următorul conţinut:

"banca îşi rezervă dreptul să revizuiască periodic rata dobânzii în funcţie de evoluţia indicatorilor de referinţă pentru fiecare valută Euribor pentru Euro, Libor pentru Usd, Bubor pentru ron, etc), modificările ratei de dobândă fiind aplicabile fără a fi necesar consimţământul clientului"

- clauza prevăzută la art. 8.3 referitoare la comisionul de acordare a creditului de 2% din valoarea creditului.

A dispus eliminarea clauzelor prevăzute la art. 6.1 şi art. 8.3 din contract. A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să recalculeze nivelul dobânzii percepute reclamanţilor în temeiul Contractului de credit încheiat la data de 28 iunie 2007 după următoarea formulă: marja băncii fixă în valoare de 2,9537% + valoarea indicelui de referinţa Libor CHF la 3 luni.

A obligat pârâta să achite reclamantei suma reprezentând diferenţa între dobânda de 5,5% pe an şi dobânda percepută de bancă, încasată începând cu data de 1 ianuarie 2013 - la zi, ce se va actualiza cu dobânda legală de la data plăţii până la data restituirii.

A obligat pârâta să restituie reclamanţilor suma încasată cu titlu de comision de acordare în cuantum de 2.143,60 CHF, ce se va actualiza cu dobânda legală calculată de la data plăţii şi până la data restituirii.

A respins în rest acţiunea.

A obligat pârâta sa plătească reclamanţilor suma de 5510 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 409 din 13 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1113 din data de 3 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Arad.

S-a admis apelul declarat de apelanta C. SA, împotriva sentinţei primei instanţe, s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-au respins petitele din acţiunea reclamanţilor cu privire la clauzele privind dobânda, înscrise la art. 6.1 şi art. 6.2 din Contractul de credit ipotecar din 28 iunie 2007 şi a exonerat pârâta de plata cheltuielilor de judecată din prima instanţă.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei civile cu privire la comisionul de acordare.

Au fost obligaţi apelanţii-reclamanţi la 1.354,61 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei menţionate anterior, au declarat recurs recurenţii-reclamanţi B. şi A.

Prin adresa din 29 martie 2018, Tribunalul Arad a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Arad, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Arad revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Timişoara, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 409 din 13 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM