Jurisdiction of the High Court of Cassation over appeals against CHF-denominated loan contracts under the 200,000 RON threshold

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 octombrie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SA - sediul central Bucureşti, Sucursala B. Târgu Jiu şi C. şi a solicitat:

- să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale înserate la art. 4.7, 4.11 lit. b) din Contractul ipotecar/bancar din 18 iulie 2007 şi art. 5.5. din graficul de rambursare, ce se referă la comisionul de administrare lunară în cuantum total de 3.864,86 CHF şi comisionul de acordare raportat la valoarea soldului în cuantum de 533,25 CHF înserat la art. 4.11 lit. a) din contract; să se constate caracterul abuziv al acestor cauze; să se dispună eliminarea din convenţie a acestor prevederi contractuale şi să dispună restituirea sumelor în cuantum de 9.197,36 CHF actualizate, cu indicele de inflaţie anuală, de la data depunerii acţiunii şi până la data restituirii efective;

- să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale înserate în contractul de credit la art. 4.1, 4.2,4.3, 4.4.,4.5,4.6, cu privire la calculul ratei dobânzii; să se constate nulitatea absolută a acestor clauze; eliminarea acestora din contract şi restituirea sumei de 21.863,95 CHF actualizată cu indicele de inflaţie, de la data depunerii acţiunii până la data plăţii efective;

- să se constate, în baza nominalismului monetar, caracterul abuziv al clauzelor contractuale înserate la art. 5.1 din contractul de credit privind efectuarea plăţilor în moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar; să se constate nulitatea absolută a acestor clauze să se dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - leu pentru efectuarea plăţilor în temeiul convenţiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii şi semnării convenţiilor, respectiv calcularea şi plăţile lunare de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian din data încheierii contractelor, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractelor şi restituirea sumelor plătite în plus de către reclamant, actualizată cu indicele de inflaţie anuală de la data depunerii acţiunii până la data plăţii efective .

Prin Sentinţa nr. 9777 din 15 februarie 2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B. SA a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantul A.. A fost respinsă cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 110/2018 din 7 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul reclamant A., împotriva sentinţei primei instanţe.

A fost schimbată sentinţa în sensul că s-a admis în parte acţiunea.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 4.11 lit. a), referitor la comisionul de acordare, 4.1, 4.2 şi art. 4.3 în teza referitoare la indicele de referinţă al băncii şi art. 5.5 în teza referitoare la riscul valutar.

S-a dispus restituirea sumei încasate cu titlu de comision de acordare, actualizată la data plăţii, precum şi restituirea sumelor încasate în plus, ca urmare a aplicării dobânzii variabile în modalitatea constatată abuzivă în contract, actualizate cu coeficientul de inflaţie.

S-a dispus stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului de credit, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, urmând ca ratele să fie recalculate şi plătite în moneda creditului, la cursul de la data încheierii contractului.

S-a dispus restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferenţa cursului valutar la momentul achitării fiecărei rate, faţă de cel din momentul încheierii contractului, actualizate cu rata inflaţiei.

S-a respins cererea privind denominarea creditului şi constatarea caracterului abuziv al clauzei prev. la art. 4.4, 4.5, 4.6, 4.7, 4.11 lit. b), 5.1.

S-au menţinut restul dispoziţiilor instanţei şi au fost obligate intimatele pârâte la 2000 RON cheltuieli de judecată către apelanta reclamantă, onorariu avocat fond şi apel.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă B. S.A.

Prin adresa din 13 aprilie 2018, Tribunalul Gorj a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Gorj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din sentinţa nr. 99/2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, reţinându-se că pretenţiile reclamantului se ridică la suma de 126.549,989 RON, echivalent 31.061,31 CHF.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva Deciziei nr. 110/2018 din 7 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM