Loan contract abuse claims sent to Court of Appeal on jurisdiction after unconstitutionality ruling

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 22 aprilie 2015 sub nr. xx/212/2015, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii SC B. SA, SC B. SA sucursala Constanţa şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:

1. Să constate caracterul abuziv al clauzei înscrise la art. 4.1 din Contractul de credit din 17 iunie 2008, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a acestei clauze privitoare la comisionul de administrare a creditului de 0,45%/lună aplicat la valoarea soldului creditului;

2. Să constate caracterul abuziv al clauzei înscrise la art. 5 pct. 3 din convenţia de credit privitor la comisionul de rambursare anticipată a creditului care, la data încheierii contractului, era de 5% aplicat la valoarea creditului rambursat anticipat;

3. Să constate caracterul abuziv al clauzei înscrise la art. 9 din Actul adiţional din 18 iunie 2008 la contractul de credit şi la art. 2.7.3 din actul adiţional încheiat la 19 octombrie 2011, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a acestor clauze privitoare la comisionul de administrare a creditului, respectiv la comisionul de administrare a creditului în valoare de 0,3%;

4. Să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, urmare a constatării caracterului abuziv al acestor clauze, în sensul obligării pârâţilor la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare, de la data încheierii convenţiei de credit şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se adaugă dobânda legală;

5. Să oblige pârâţii la eliminarea clauzelor abuzive.

Prin Sentinţa civilă nr. 8132 din 22 iunie 2016 a Judecătoriei Constanţa s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta SC B. SA, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii SC B. SA, SC B. SA sucursala Constanţa şi C., ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 1262 din 4 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 8132 din 22 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa.

A fost schimbată în tot hotărârea atacată în sensul că:

S-a admis acţiunea astfel cum a fost modificată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii SC B. SA, SC B. SA sucursala Constanţa şi C.

S-a constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 4.1 din Contractul de credit din 17 iunie 2008 privitoare la comisionul de administrare a creditului de 0,45%/lună aplicat la valoarea soldului creditului.

S-a constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 5 pct. 3 din convenţia de credit privitor la comisionul de rambursare anticipată a creditului care, la data încheierii contractului, era de 5% aplicat la valoarea creditului rambursat anticipat.

S-a constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 9 din Actul adiţional din 18 iunie 2008 la contractul de credit şi la art. 2.7.3 din Actul adiţional încheiat la 19 octombrie 2011 privitoare la comisionul de administrare a creditului în valoare de 0,3%.

S-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumelor încasate de la reclamantă cu titlu de comision lunar de administrare, precum şi a dobânzii legale începând cu data încasării acestora şi până la data restituirii lor.

Împotriva deciziei menţionate anterior, au declarat recurs recurenta-reclamantă A. şi recurenta-pârâtă SC B. SA

Prin adresa din 21 martie 2018, Tribunalul Constanţa a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Constanţa, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Constanţa revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă A. şi de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 1262 din 4 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM