Jurisdictional gap for cassation appeals against lower-value civil judgments resolved by hierarchical analogy under Article 5(3) CPC

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 30 aprilie 2015, sub nr. xx/280/2015, reclamanţii: A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele: C. SA şi C. SA - Sucursala Piteşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.2, referitoare la rata dobânzii din Contractul de împrumut din data de 5 august 2008, şi art. 4, referitor la comisionul de acordare din acelaşi contract de împrumut; să oblige paratele la emiterea unui nou grafic de rambursare care să nu cuprindă clauzele abuzive amintite anterior; să oblige pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumei încasate cu titlu de comision de acordare, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie şi dobânda de referinţă a BNR la data plăţii efective, dar şi a sumei încasate în plus cu titlu de dobândă, de la momentul încheierii contractului, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie şi dobânda de referinţă a BNR la data plăţii efective; să oblige pârâtele la stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - leu, de la data încheierii contractului de credit; să oblige pârâtele să restituie sumele încasate în plus faţă de cursul CHF de la momentul încheierii contractului, precum şi la modificarea contractului de împrumut amintit anterior, în sensul înlăturării clauzelor abuzive.

Prin Sentinţa civilă nr. 3126 din 5 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoria Piteşti a fost admisă în parte acţiunea şi s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 3 din Contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum din 5 august 2008, clauză declarată nulă absolut.

De asemenea, pârâta a fost obligată la emiterea unui nou grafic de rambursare care să nu cuprindă clauza prevăzută de art. 3, constatată ca fiind abuzivă şi s-a dispus restituirea de către pârâte a sumelor percepute cu titlu de dobânda excedentară celei stabilite iniţial în contract, cu respingerea în rest a cererii, ca neîntemeiată, fiind respins şi capătul de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiat.

Prin Decizia nr. 1552/2017 din 9 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, a fost respins apelul formulat de pârâtele C. SA şi C. SA - Sucursala Piteşti ca nefondat.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă C. SA.

Prin Decizia nr. 336/R-cont pronunţată la 19 februarie 2018 de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Argeş, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din încheierea din 26 ianuarie 2016 a Judecătoriei Piteşti în cuprinsul căreia se menţionează că la interpelarea instanţei, apărătorul reclamanţilor a indicat obiectul cererii după preţuirea sa ca fiind 10.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Argeş revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Piteşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. SA împotriva Deciziei civile nr. 1552/2017 din 09 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM