Competence to hear cassation appeals against lower appellate decisions in claims below the statutory monetary threshold: application of analogy to designate the Court of Appeal as competent forum

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea principală înregistrată la data de 15 iunie 2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. SA, cu pârâta B. SA Sucursala Sibiu pentru Agenţia Şelimbăr, cu pârâta C., să se constate nulitatea absolută următoarelor clauze din Contractul de credit încheiat la data de 5 noiembrie 2007: a) Clauza cuprinsa la ari, 8.1. privind modul de calcul al dobânzii; b) Clauza cuprinsa la art. 9.1. lit. a) privind comisionul de acordare; c) Clauza cuprinsa la art. 19.2. privind competenta de soluţionare a litigiilor de către instanţele din localitatea unde este înregistrat sediul social al băncii

2. Să se constate nulitatea absolută a următoarelor clauze din Contractul de credit încheiat la data de 30 mai 2008;

a) Clauza cuprinsă la art. 5.2. privind modul de calcul al dobânzii;

b) Clauza cuprinsă la art. 6.1. lit. b) privind comisionul de acordare;

c) Clauza cuprinsă la art. 16.2. privind competenta de soluţionare a litigiilor de către instanţele din localitatea unde este înregistrat sediul social al băncii

2. Să se dispună anularea clauzelor mai sus menţionate şi înlăturarea lor din Contractul de credit încheiat la data de 5 noiembrie 2007, din Contractul de credit încheiat la data de 30 mai 2008 şi implicit obligarea paratei la emiterea unor noi grafice de rambursare;

3. Să fie obligate pârâtele la restituirea sumei de 2.077 CHF (aferent Contractului 5 noiembrie 2007) şi a sumei de 1.400 CHF (aferent Contractului din 30 mai 2008) reprezentând comision de acordare al creditului;

4. Să fie obligată pârâta să interpreteze dobânda curentă a creditului din 5 noiembrie 2007 conform formulei: dobânda variabilă - marja fixă de 2,95% (de la data semnării contractului) + valoarea indicelui Libor la 3 Luni pentru toata perioada contractuală

a) Să se dispună restituirea diferenţei de dobânda încasata nelegal, intre modul cum a fost calculata la data semnării contractului (marja fixă de 2,95% + Libor la 3 luni) şi modul de calcul stabilit ulterior, raportat la modificările unilaterale efectuate de parata pe parcursul derulării contractului; 5. Să se oblige pârâta să interpreteze dobânda curentă a creditului din 30 mai 2008) conform formulei; dobânda variabilă = marja fixă de 4,21% (de la data semnării contractului) + valoarea indicelui Libor la 3 luni pentru toata perioada contractuală a) Să se dispună restituirea diferenţei de dobânda încasată nelegal, între modul cum a fost calculata la data semnării contractului (marja fixă de 4,21% + Libor la 3 luni) şi modul de calcul stabilit ulterior, raportat la modificările unilaterale efectuate de parata pe parcursul derulării contractului; 6. Să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului datorat, calculată de la data încasării acestor sume şi pana la plata lor.

Prin Sentinţa civilă nr. 4775 din 27 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Sibiu, au fost respinse excepţiile lipsei de obiect şi lipsei de interes invocate de pârâta B. SA, iar pe fondul cauzei a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. SA, B. SA Sucursala Sibiu pentru Agenţia Şelimbăr şi C. şi pe cale de consecinţă a constatat nulitatea absolută a următoarelor clauze din Contractul de credit încheiat la 5 noiembrie 2007: Clauza cuprinsă la art. 8.1 privind modul de calcul al dobânzii referitor la formularea" dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată unilateral de către banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută (…) fără a exista consimţământul clientului", clauza cuprinsă la art. 9.1 lit. a) privind comisionul de acordare, clauza cuprinsă la art. 19.2 privind competenţa de soluţionare a litigiilor de către instanţele din localitatea unde este înregistrat sediul social al băncii .

S-a constatat nulitatea absolută a următoarelor clauze din Contractul de credit încheiat la 30 mai 2008: clauza cuprinsă la art. 5.2 privind modul de calcul al dobânzii referitor la formularea" dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată unilateral de către banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută (…) fără a exista consimţământul clientului" clauza cuprinsă la art. 6.1 lit. b) privind comisionul de acordare, clauza cuprinsă la art. 16.2 privind competenţa de soluţionare a litigiilor de către instanţele din localitatea unde este înregistrat sediul social al băncii.

S-a dispus anularea clauzelor sus menţionate din contractele de credit şi a fost obligată pârâta la emiterea unor grafice noi de rambursare.

De asemenea pârâtele au fost obligate la restituirea sumei de 2.077 CHF aferentă Contractului de credit încheiat la 5 noiembrie 2007 şi a sumei de 1.400 CHF aferentă Contractului de credit încheiat la 30 mai 2008 reprezentând comision de acordare a creditului.

Au fost respinse capetele de cerere nr. 5, 6 şi 7.

Au fost obligate pârâtele în solidar să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parţiale în cuantum de 3.000 RON.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs recurentul-reclamant A.

Prin adresa din 12 martie 2018, Tribunalul Sibiu a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Sibiu, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Sibiu revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 1356/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM