Jurisdictional gap for appellate review of tribunal decisions in low-value civil cases resolved by analogical application of hierarchical competence rules

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Râmnicu Sărat sub nr. xx/287/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii pârâţi B. şi C. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea Contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 163 din 20 ianuarie 1998 de BNP D., cu cheltuieli de judecată.

La data de 14 septembrie 2015, pârâţii au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin cererea reconvenţională, pârâţii au solicitat obligarea reclamantei la plata îmbunătăţirilor efectuate de ei la construcţii pe care le-au evaluat provizoriu la suma de 20.000 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 2246 din 23 noiembrie 2016 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, a fost admisă acţiunea şi, în parte, cererea reconvenţională.

S-a dispus rezoluţiunea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 163 din 20 ianuarie 1998 de BNP D.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâţilor suma de 41.010 RON reprezentând contravaloare îmbunătăţiri imobil casă de locuit, corp de construcţii şi anexe, conform raportului de expertiză întocmit de expert E.

Au fost compensate parţial cheltuielile de judecată şi a fost obligată reclamanta la 2.635 RON către pârâţi.

Prin Decizia nr. 125/2018 din 12 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta pârâtă A., împotriva Sentinţei civile nr. 2246 din 23 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Rm. Sărat.

S-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat reclamanta-pârâtă către pârâţii-reclamanţi la plata sumei de 32.858 RON, reprezentând contravaloare îmbunătăţiri imobil casă de locuit, corp construcţii şi anexe, conform raportului de expertiză F., modificat de instanţă.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A obligat intimaţii către apelantă la plata sumei de 2.897 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Conform art. 18 din O.U.G. nr. 80/2013, a obligat intimaţii către stat la plata sumei de 483,7 RON, reprezentând 50% din taxa judiciară de timbru în calea de atac - ajutorul public judiciar acordat apelantei prin încheierea din data de 3 februarie 2017 fiind sub forma reducerii cuantumului taxei de timbru cu 50%.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs recurenta-reclamantă A.

Prin adresa din 23 aprilie 2018, Tribunalul Buzău a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Buzău, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Buzău revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Ploieşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei nr. 125/2018 din 12 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Ploieşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM