Jurisdiction for recourse in CHF credit contract disputes involving abusive clauses and claims under 1.000.000 RON

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 24 septembrie 2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA şi SC D. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună următoarele:

I. Constatarea nulităţii absolute parţiale a Convenţiei de credit nr. 0155854 din 30 iunie 2008 încheiată între reclamanţi şi pârâta de ord. 1 şi drept consecinţă:

- să se dispună înlăturarea comisionului lunar de risc în cuantum de 0,22% din valoarea creditului, stipulat la pct. 5 lit. a) din contract;

- să se dispună înlăturarea clauzei privind ajustarea unilaterală a ratei dobânzii stipulată la pct. 3 lit. d) din contract şi obligarea pârâtei de ord. 2 la stabilirea dobânzii în consonanţă cu prevederile art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori;

- să se dispună înlăturarea clauzei privind comisionul de rambursare în avans stipulat la pct. 5 lit. c) din contract şi obligarea pârâtei de ord. 2 la stabilirea cuantumului comisionului de rambursare anticipată în consonanţă cu prevederile art. 67 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori;

- să se dispună stabilirea contravalorii ratelor la cursul valutar stabilit de BNR din momentul încheierii contractului de credit, respectiv la cursul de 1 CHF = 2,27 RON;

- obligarea pârâtei de ord. 2 să restituie sumele percepute abuziv cu titlu de comision de risc, respectiv cele percepute în baza cursului valutar stabilit preferenţiar de către pârâta de ord. 1 la vânzarea CHF cu ocazia achitării ratelor, precum şi cele percepute în baza dobânzilor stabilite în disconcordanţă cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit, plus dobânda legală aferentă acestora;

- obligarea pârâtei de ord 2 la încheiere unei noi convenţii şi implicit la întocmirea unui nou grafic de rambursare a creditului conform hotărârii judecătoreşti, respectiv prin eliminarea clauzelor menţionate, la cursul valutar stabilit de BNR la data de 30 iunie 2008, în consonanţă cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere;

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1345/2017 din 18 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, invocată de pârâta E. SA

S-a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtă.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi F., în contradictoriu cu pârâtele SC D. SRL prin G. SRL şi E. SA, în calitate se succesoare în drepturi şi obligaţii a pârâtei SC C. SA şi în consecinţă:

A constatat că art. 5 lit. a) referitoare la stabilirea comisionului urmărire riscuri şi art. 3 lit. d) referitoare la dobânda variabilă din condiţiile speciale ale Contractului de credit nr. 0155854 din 30 iunie 2008, constituie clauze abuzive în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi sunt nule absolut.

A obligat pârâtele la plata către reclamanţi a sumelor achitate cu titlu de comision de urmărire riscuri perceput şi achitat pe toată perioada derulării convenţiei de credit, precum şi a sumelor încasate în temeiul clauzei prevăzute de art. 3 lit. d), ce) au fost achitate cu depăşirea ratei dobânzii stabilite la art. 3 lit. a) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit, respectiv 3,99%, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestor sume, ce urmează a fi calculată începând cu data introducerii cererii şi până la achitarea efectivă.

A obligat pârâtele să emită un nou grafic de rambursare după eliminarea clauzelor constatate abuzive.

A respins restul pretenţiilor solicitate de către reclamanţi, ca neîntemeiate.

Prin Decizia nr. 1235/A/2017 din 06 octombrie 2017 a Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, s-a respins apelul formulat de pârâta D. SRL împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă SC D. SRL.

Prin adresa din 22 decembrie 2017, Tribunalul Alba a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Alba, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din încheierea din 19.02.2015 a Judecătoriei Alba Iulia, prin care instanţa a reţinut că reclamanţii şi-au precizat valoarea pretenţiilor ca fiind în sumă de 80.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Alba revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC D. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1235/A/2017 din 6 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ Fiscal şi Insolvenţă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM