Revocatory action for tenant improvements: failure to apply the temporal scope of the 2010 Civil Procedure Code

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 3 septembrie 2007, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei sa dispună obligarea pârâtei la vânzarea către reclamantă a imobilului Casa Prahova la valoarea de 245.000 RON, iar în subsidiar, constatarea în favoarea reclamantei a dreptului de retenţie asupra imobilului.

La data de 1 octombrie 2007 C. şi D. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, motivat de împrejurarea că imobilul în litigiu a fost cumpărat de ei prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5041 din 24 august 2007 la BNP E., astfel că în prezent sunt proprietarii acestui imobil.

În urma acestei cereri, la data de 9 noiembrie 2007 reclamanta şi-a modificat acţiunea, solicitând instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B., F., C., G., D. şi H., să dispună revocarea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5041 din 24 august 2007 la BNP E., instituirea unui sechestru judiciar asupra imobilului Casa Prahova din Satul de Vacanţă Constanţa, radierea din cartea funciară a înscrierii efectuate în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 5041 din 24 august 2007; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Ca urmare a modificării cererii reclamantei, la data de 20 februarie 2008 intervenienţii C. şi D. au renunţat la cererea de intervenţie, ei căpătând calitatea de pârâţi în cauză.

Prin Încheierea din 19 martie 2008 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului F., iar prin Încheierea nr. 975 din 16 aprilie 2008 a fost admisă cererea reclamantei de instituire a unui sechestru judiciar asupra imobilului în litigiu, fiind desemnat administrator-sechestru societatea reclamantă, pentru motivele arătate în încheiere.

Prin Încheierea din 19 noiembrie 2008 Tribunalul Constanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, reţinându-se că în dosarul penal s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de reprezentant al B., a înstrăinat prin vânzare imobilul "Casa Prahova" la un preţ subevaluat, prejudiciind astfel partea vătămată SC A. SRL cu o sumă de peste 700.000 RON.

Cauza a fost repusă pe rol prin încheierea din 2 decembrie 2009

La data de 20 ianuarie 2010, I. Constanţa a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei.

La data de 22 martie 2010, K. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu.

Ulterior, la termenul din 11 mai 2010, K. a renunţat la judecata cererii sale de intervenţie.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data 10 mai 2010 reclamanta a solicitat suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului civil nr. x/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin Încheierea din 18 mai 2010 Tribunalul Constanţa a admis în principiu cererea de intervenţie în interesul reclamantei formulată de I., a luat act de renunţarea la judecata cererii de intervenţie în interes propriu formulată de K. şi a admis cererea de suspendare a judecăţii cauzei.

În urma soluţionării irevocabile a Dosarului nr. x/2009, prezenta cauza a fost repusă pe rol prin încheierea din 24 ianuarie 2012.

La acelaşi termen, reclamanta SC A. SRL a formulat o noua cerere de suspendare a judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2011 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa.

Prin încheierea din 21 februarie 2012, instanţa a constatat ca se impune admiterea cererii de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Constanţa.

La rândul său, cauza 14256/118/2011 a fost suspendată până la soluţionarea Dosarului penal nr. x/2009, dosar care se afla în curs de judecată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, sub nr. y/36/2014.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 14 martie 2016, pârâţii D. şi H. au solicitat repunerea cauzei pe rol.

Prin încheierea din 18 mai 2016 instanţa a dispus repunerea pe rol a cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 1085 din 12 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2007, a fost respinsă acţiunea formulată de SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii B., C., G.D. şi H., intervenienţi fiind I. societate cooperativă şi K., astfel cum a fost modificată, ca nefondată.

S-au respins cererile formulată de pârâţii D. şi H. privind ridicarea sechestrului judiciar şi schimbarea administratorului sechestru ca nefondate, reclamanta fiind obligată la plata către pârâta B. a sumei de 12.760 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta SC A. SRL a avut folosinţa imobilului "Casa Prahova", situat în Constanţa - Satul de Vacanţă, în baza unor contracte de asociere/închiriere, ultimul contract fiind Contractul de închiriere nr. 80 din 1 martie 1999 încheiat cu L., pe o perioadă de 15 ani.

S-a constatat că la data de 5 iunie 2002, în baza Deciziei Biroului Executiv al M. nr. 43 din 3 septembrie 2001 şi a Hotărârii Consiliului de Administraţie a M. nr. 3A din 5 martie 2002, s-a încheiat Protocolul de predare-primire, prin care imobilul "Casa Prahova" a fost predat pârâtei B., în calitate de proprietar de drept al imobilului.

Protocolul a fost semnat de L., în calitate de administrator, SC A. SRL, în calitate de beneficiar şi B., în calitate de proprietar.

Din interpretarea clauzelor protocolului încheiat, prima instanţă a reţinut că pârâta B. a acceptat faptul că reclamanta, în calitate de chiriaş, a adus o serie de îmbunătăţiri imobilului, însă, prin actele semnate, s-a obligat să negocieze plata contravalorii acestora, după verificarea actelor doveditoare şi expertizarea valorii investiţiilor de către un expert.

Deşi aceste investiţii au făcut obiectul unor expertize tehnice imobiliare, negocierea dintre chiriaş şi proprietar nu s-a finalizat cu o înţelegere.

Contrar susţinerilor reclamantei, pârâta B. nu s-a angajat ferm să plătească chiriaşului contravaloarea investiţiilor, ci s-a obligat să verifice aceste investiţii şi apoi să negocieze asupra găsirii unei soluţii, iar astfel cum s-a arătat, părţile nu au ajuns la o înţelegere.

S-a arătat că potrivit practicii judiciare şi a doctrinei anterioare Noului C. civ., pentru îmbunătăţirile aduse imobilului, chiriaşul are împotriva proprietarului o acţiune pentru plata contravalorii acestora, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Reclamanta nu a înţeles a uzita o astfel de cale. În schimb, în baza Contractului de închiriere nr. 80 din 1 martie 1999 încheiat cu L., care a semnat contractul în calitate de proprietar, s-a îndreptat cu acţiune contra acesteia, acţiune finalizată cu Sentinţa nr. 59/COM din 16 ianuarie 2001 pronunţată în Dosarul nr. x/2000, prin care Tribunalul Constanţa a admis cererea reclamantei SC A. SRL şi a obligat pârâta L. să plătească reclamantei suma de 1.875.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse spaţiului comercial Casa Prahova.

Această sentinţă a fost executată parţial.

Instanţa de fond a reţinut că prezenta acţiune promovată de reclamantă este o acţiune revocatorie, mijlocul juridic prin care creditorul poate ataca actele juridice încheiate de debitor în frauda dreptului său de gaj general.

S-a arătat că una dintre principalele condiţii ale exercitării acţiunii revocatorii este ca reclamantul să aibă împotriva pârâtului o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar din situaţia de fapt expusă, rezultă că reclamanta SC A. SRL nu are împotriva pârâtei B. o astfel de creanţă.

Reclamanta a avut vocaţia de a promova o acţiune pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză împotriva actualului proprietar al imobilului, însă ea a formulat o acţiune în răspundere contractuală împotriva fostului proprietar/pretins proprietar şi a obţinut o creanţă constând în contravaloarea îmbunătăţirilor împotriva societăţii cooperative I.

Pârâta B. nu a recunoscut niciodată îmbunătăţirile aduse imobilului de către chiriaş şi, mai ales, nu a recunoscut o anumită contravaloare a acestora pe care să se fi obligat să o plătească.

S-a apreciat ca fiind îndreptăţite şi apărările făcute de pârâţi în sensul că nu s-a făcut nici dovada unei alte condiţii a acţiunii revocatorii, respectiv cauzarea stării de insolvabilitate a presupusului debitor prin vânzarea imobilului în litigiu.

Faţă de aceste considerente, cererea reclamantei de revocare a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5041 din 24 august 2007 la BNP E. a fost respinsă ca nefondată.

Nici cererea reclamantei de obligare a pârâtei B. să-i vândă imobilul în litigiu nu a putut fi primită, pârâta nemaiavând niciun drept asupra acestuia.

Prima instanţa a mai reţinut nu există nici un temei legal sau convenţional pentru obligarea pârâtei să vândă imobilul reclamantei, oferta făcută de reclamantă în acest sens, nefiind niciodată acceptată de către pârâtă.

Aşa fiind, întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei creanţe împotriva pârâtei B., nu a fost admis nici capătul de cerere subsidiar privind instituirea unui drept de retenţie.

Cu privire la cererea pârâţilor D. şi H. de ridicare a măsurii sechestrului judiciar, instanţa a constatat că încheierea nr. 975 din 16 aprilie 2008 a rămas irevocabilă, iar măsura sechestrului se menţine, de regulă, până la finalizarea procesului prin hotărâre definitivă.

Instanţa poate ridica măsura sechestrului dacă s-au schimbat în mod esenţial condiţiile existente la data instituirii lui, încheierea de admitere a cererii de sechestru judiciar având autoritate de lucru judecat relativă.

În cauză, reclamanţii nu au făcut dovada modificării situaţiei avute în vedere la data instituirii sechestrului, invocând doar prejudiciul pe care îl încearcă prin durata procesului şi lipsa de folosinţă a imobilului, motive care nu pot duce la schimbarea soluţiei.

Cu privire la cererea de schimbare a persoanei desemnate administrator-sechestru, motivată tot de lipsa de folosinţă a imobilului proprietatea lor, instanţa a constatat că aceasta este nefondată.

Administratorul sechestru poate să facă toate actele de conservare şi administrare a imobilului, însă acest drept nu se confundă cu folosinţa/exploatarea imobilului în interes propriu.

Reclamanta a avut un drept de folosinţă asupra imobilului până în anul 2014, în baza Contractului de închiriere nr. 80 din 1 martie 1999 încheiat cu L., contract opozabil pârâţilor, însă acest contract a încetat prin ajungere la termen şi nu a fost prelungit.

Ca urmare, s-a reţinut că pârâţii pot folosi imobilul în virtutea dreptului lor de proprietate, administratorul sechestru fiind obligat doar să vegheze asupra conservării imobilului.

Împotriva Sentinţei civile nr. 1085 din 12 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, dar şi a încheierii din 18 mai 2016 reclamanta SC A. SRL şi intervenienta I. societate cooperativă au declarat apel.

Intimata-pârâtă B., prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei I. Societate Cooperativă în promovarea prezentului apel, solicitând, în subsidiar,respingerea apelului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă B. a invocat în principal excepţia lipsei de interes a apelantei-reclamante, I. Societate Cooperativă în formularea cererii de apel şi ca urmare, respingerea acestuia, ca inadmisibil.

Prin Decizia civilă nr. 806/2017 din 14 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţia nulităţii şi excepţia lipsei de interes şi s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL şi de apelanta-intervenientă I. societate cooperativă împotriva încheierii din data de 18 mai 2016 şi a Sentinţei civile nr. 1085 din 12 iunie 2017, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. x/2007.

În motivarea deciziei, cu privire la excepţia nulităţii hotărârii invocată de apelanta intervenientă I. Societate Cooperativă, faţă de împrejurarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe fondul cererii de intervenţie, instanţa de control judiciar a reţinut că la data de 20 ianuarie 2010 I. Constanţa a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei SC A. SRL, iar prin încheierea din 18 mai 2010 Tribunalul Constanţa a admis în principiu cererea de intervenţie în interes alăturat.

Totodată, s-a constatat că prima instanţă a respins acţiunea formulată de apelanta-reclamantă împotriva pârâtelor şi a intervenienţilor, astfel cum a fost modificată, ca nefondată, prin argumentele arătate, instanţa referindu-se implicit şi la soluţionarea cererii de intervenţie formulată de I. Societate Cooperativă.

Cu privire la excepţia lipsei de interes invocată de intimata-pârâtă B., s-a precizat calitatea pârâtei I. Societate Cooperativă în proces, de intervenient în interesul reclamantei-apelante SC A. SRL

S-a arătat că orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul ei justifică un interes. Condiţia acestuia trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procesuale care alcătuiesc conţinutul acţiunii civile.

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procesuale exercitată.

Potrivit reglementării legale, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Instanţa de apel a reţinut că toate aceste elemente sunt îndeplinite în cauza de faţă în formularea cererii de intervenţie în interes alăturat.

Pe fond, referitor la capătul de cerere privind revocarea contractului de vânzare-cumpărare, nu au putut fi primite criticile aduse de apelanta-reclamantă prin motivele de apel.

Aceasta întrucât, acţiunea revocatorie (pauliană) este acţiunea prin care creditorul poate cere revocarea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, ce se concretizează în faptul că, prin încheierea actelor atacate, debitorul îşi măreşte sau creează o stare de insolvabilitate.

Instanţa de apel a arătat că pentru admiterea acţiunii revocatorii este necesară îndeplinirea mai multor condiţii, respectiv actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu care constă în faptul că debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate; frauda debitorului care a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor; creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi, respectiv, complicitatea de fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat.

Dovada îndeplinirii acestor condiţii revine în cauză apelantei-reclamante, care însă nu le-a dovedit.

Aşa fiind, s-a reţinut că, în cauză, nu s-a probat faptul că pârâta intimată . . . . . . . . . .s-a aflat în stare de insolvabilitate, iar actul contestat ar mări starea sa de insolvabilitate.

S-a mai reţinut că nu există la dosar nici un mijloc de probă în acest sens şi, pe de altă parte, apelanta-reclamantă nu a făcut dovada că faţă de B. ar avea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

S-a constatat că titlul executoriu pe care îl invocă aceasta privind investiţiile efectuate la imobilul Casa Prahova este faţă de L.

Nu s-a putut reţine nici complicitatea la fraudă a terţilor dobânditori, deoarece au achitat cu respectarea dispoziţiilor legale, preţul solicitat de vânzătoare.

Cu privire la capătul de cerere privind obligaţia de a face, în sensul obligării pârâtei B. la vânzarea către apelanta-reclamantă SC A. SRL a imobilului Casa Prahova din Satul de Vacanţă Constanţa la preţul actualizat de 418.022 RON, s-a apreciat că, potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat de expert Bălan Dumitru, instanţa de fond în mod corect a stabilit că pârâta B. nu a acceptat vânzarea şi nu există temei legal pentru vânzare.

Potrivit Protocolului de predare-primire prin care imobilul în litigiu a fost predat pârâtei intimate B. în calitate de proprietar de drept al acesteia în art. IV s-a prevăzut un termen de 60 de zile, în care fostul administrator şi chiriaşul să prezinte noului proprietar situaţia investiţiilor efectuate, însoţite de acte doveditoare şi autorizaţiile primite.

În ceea ce privesc investiţiile, conform clauzelor VI - VII, urmau a fi evaluate de un expert autorizat şi apoi negociate de părţile semnatare.

Totodată, părţile au mai prevăzut (anexa nr. 1 la protocolul art. III) ca investiţiile efectuate de SC A. SRL la Casa Prahova vor face obiectul unei negocieri dintre noul proprietar B. şi chiriaşul SC A. SRL

Însă, reţine instanţa de apel, între părţi nu s-a încheiat nicio înţelegere privind această investiţie deşi au fost efectuate expertize tehnice imobiliare.

Din interpretarea clauzelor protocolului de predare-primire rezultă că pârâta intimată B. nu s-a obligat să-i achite apelantei-reclamante contravaloarea îmbunătăţirilor aduse la imobil.

Cu privire la plata acestor îmbunătăţiri, s-a constatat că instanţa nu a fost sesizată în contradictoriu cu B., ci s-a formulat o acţiune revocatorie.

S-a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu există temei legal pentru obligarea pârâtei intimate B. să vândă imobilul în litigiu apelantei-reclamante.

Cu privire la cererea de instituire a unui drept de retenţie al apelantei reclamante asupra imobilului Casa Prahova din Satul de Vacanţă Constanţa, instanţa de fond, respingând acţiunea, implicit a respins şi acest capăt de cerere.

Faţă de cele expuse, apreciindu-se ca fiind neîntemeiate toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, Curtea de Apel Constanţa, în conformitate cu art. 480 C. proc. civ., a respins apelul, ca nefondat.

În termen legal, împotriva Deciziei civile nr. 806/2017 din 14 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL şi intervenienta I. societate cooperativă prin lichidator judiciar CII N. au declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentele au susţinut, în esenţă, nelegalitatea deciziei atacate, motivat de împrejurarea că apelul a fost examinat prin prisma noului C. proc. civ., încălcându-se dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, în condiţiile în care procesul a început în 2007, fiind aplicabile, astfel, normele procesuale din vechiul C. proc. civ.

În opinia recurentelor, textul imperativ al art. 3 din Legea nr. 76/2012, atrage nulitatea hotărârii, întrucât, potrivit dispoziţiilor acestuia, Noul C. proc. civ. se aplică "numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

Aşa fiind, încălcarea acestei norme imperative, apreciază recurentele, atrage casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Sub un alt aspect, acest motiv este incident faţă de respingerea nejustificată a cererii de desfiinţare a sentinţei apelate cu trimiterea cauzei instanţei de fond pentru nepronunţarea pe cererea de intervenţie şi pe constatarea dreptului de retenţie.

În ceea ce priveşte soluţionarea apelului cu referire la capătul de cerere vizând obligaţia de a face, recurentele consideră că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că instanţa nu a răspuns motivelor de apel şi a interpretat greşit actul dedus judecăţii, ceea ce atrage incidenţa motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., consideră că se impune admiterea recursului şi modificarea deciziei pronunţate în apel, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta SC A. SRL şi intervenienta I. societate cooperativă prin lichidator judiciar CII N. şi respingerea cererii de repunere pe rol, cauza urmând a rămâne suspendată.

Aceasta întrucât, deşi situaţia de fapt nu s-a schimbat, prin încheierea din 18 mai 2016, Tribunalul Constanţa a repus cauza pe rol, cu încălcarea art. 245 C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, apelul trebuia admis.

Totodată, mai susţin recurentele, instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile cumulative ale acţiunii pauliene, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 975 C. civ., aspect ce atrage motivul de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Conchizând, solicită admiterea recursului, în principal casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar, în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă şi de intervenientă, aşa cum a fost formulat.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care succed:

Criticile recurentelor sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 se constată ca fiind fondate.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare."

Din interpretarea textului de lege menţionat rezultă că procesele începute anterior intrării în vigoare a C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 sunt guvernate de dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

Aşadar, prezentul litigiu a fost iniţiat în 2007, prin urmare, sub imperiul C. proc. civ. de la 1865 şi, prin urmare, dispoziţiile acestui cod vor guverna toate actele de procedură legate de acesta, inclusiv cererile incidentale şi căile de atac.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti se dau în numele legii şi trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile şi argumentele părţilor.

Trebuie reţinut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în acelaşi timp o garanţie procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

În speţă, se constată că instanţa de control judiciar a respins apelul în temeiul art. 480 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 (pagina 19 din decizia recurată), cod ce nu era aplicabil speţei, fără a preciza niciun alt temei de drept avut în vedere în adoptarea soluţiei.

Pe de altă parte, în încheierea din 9 noiembrie 2017, instanţa a făcut trimitere la art. 87 C. proc. civ. de la 1865, dar şi la 229 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Întrucât decizia curţii de apel este lipsită de motivare, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a putea analiza legalitatea soluţiei adoptate în întregul său, întrucât nu se poate aprecia concordanţa dintre argumentele instanţei de apel în măsură să susţină soluţia pronunţată şi textele legale incidente speţei, situaţie ce echivalează cu o nemotivare în înţelesul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi atrage nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) din acelaşi act normativ, respectiv, incidenţa motivului de casare instituit de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. de la 1865, motiv de ordine publică.

Rezumând argumentele evocate şi având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluţie ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere încălcarea dispoziţiilor legale arătate şi prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza a doua, reţine lipsa de temei legal a deciziei recurate. Întrucât din modul în care a fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. de la 1865 cu referire la art. 315 din acelaşi cod, va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va aplica dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, pronunţându-se asupra tuturor cererilor cu care a fost învestită.

În raport de soluţia pronunţată, toate celelalte critici ale recurentelor nu vor mai fi analizate, urmând a fi cercetate de către instanţa de apel, în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL şi de recurenta-intervenientă I. societate cooperativă, prin lichidator judiciar CII N., împotriva Deciziei civile nr. 806/2017 din 14 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2018.

Procesat de GGC - LM