Competence of the High Court to review Tribunal appeals in civil contestation of execution

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 23 noiembrie 2015 sub nr. xx/300/2015, contestatorul A. în contradictoriu cu intimata Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 a solicitat anularea adresei de înfiinţare a popririi nr. 76621 din 6 noiembrie 2015, anularea Titlului executoriu nr. 11625 din 2 septembrie 2015, precum şi a tuturor actelor de executare efectuate în acest dosar.

În motivarea cererii de chemare în judecată, contestatorul a arătat că la data de 19 noiembrie 2015 a aflat de poprirea înfiinţată de intimată în baza Titlului executoriu nr. 11625 din 2 septembrie 2015 care nu i-a fost comunicat. A precizat că prin somaţia şi Titlul executoriu nr. 7879944 din 21 septembrie 2006 a fost somat să achite suma de 1.000 RON reprezentând amendă contravenţională stabilită prin Sentinţa civilă nr. 7139 din 5 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 2 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1496 din 16 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă. A mai arătat contestatorul că, având în vedere că din anul 2006, când a fost somat să achite suma de 1.000 RON au trecut 10 ani, apreciază că a intervenit prescripţia executării obligaţiilor bugetare.

Prin Sentinţa civilă nr. 5466 din 22 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 4528 A din 17 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul A.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs contestatorul A. iar prin Decizia civilă nr. 447 din 20 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că potrivit art. 97 şi 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte este instanţa de recurs de drept comun, aceasta urmând să dezlege toate cererile de recurs, în privinţa oricăror aspecte ale acestora, de admisibilitate sau de fond, care nu sunt date prin dispoziţii speciale în competenţa instanţei speciale de recurs care este cea ierarhic superioară instanţei a cărei hotărâre se recurează.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în apel, într-o cerere de competenţa judecătoriei în primă instanţă.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reţine faptul că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, competentă a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Bucureşti, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel.

Având în vedere cele de mai sus şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurentul-contestator A. împotriva Deciziei civile nr. 4528 A din 17 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2018.

Procesat de GGC - LM