Supreme Court jurisdictional bar on extraordinary appeal for credit claim under 1M RON; case remanded to Court of Appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea disjunsă din Dosarul nr. x/2015 la data de 11 februarie 2016, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. xx/325/2016, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. SA şi C. SA. Sucursala Oradea au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale din Convenţia de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006. B.1. art. 5 lit. a) din "Condiţiile speciale" ale Convenţiei de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006, coroborat cu art. 3.5. din "Condiţiile generale" ale aceleiaşi Convenţii, clauze referitoare la comisionul de risc în cuantum de 0,1% din valoarea creditului tras - achitat lunar de împrumutaţi în primele 12 luni de derulare a Convenţiei; B.2. art. 5 lit. c) din "Condiţiile speciale" ale Convenţiei de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006, coroborat cu art. 3.7. din "Condiţiile generale" ale aceleiaşi Convenţii, clauze referitoare la comisionul de rambursare în avans în cuantum de 1% din valoarea sumei rambursate în avans - achitat integral de împrumutaţi la data efectuării rambursării; B. 3. art. 5 lit. d) din "Condiţiile speciale" ale Convenţiei de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006, coroborat cu art. 3.6, din "Condiţiile generale" ale aceleiaşi Convenţii, clauze referitoare la comisionul de gestiune (administrare) în cuantum de 144 RON - achitat integral de împrumutaţi la data semnării Convenţiei; B.4. art. 5 lit. f) din "Condiţiile speciale" ale Convenţiei de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006, coroborat cu art. 3.11. din "Condiţiile generale" ale aceleiaşi Convenţii, clauze referitoare la comisionul de rezervă în cuantum de 1,85% p.a. - achitat lunar de împrumutaţi, la scadenţa anuităţilor;

2. să constatate că sumele de bani încasate de către pârâte în temeiul clauzelor contractuale mai sus enumerate constituie plăţi nedatorate şi, pe cale de consecinţă, să dispună obligarea acestora să restituie reclamanţilor aceste sume;

3. să dispună obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale calculată prin raportare la fiecare dintre sumele achitate de reclamanţi în baza clauzelor contractuale mai sus enumerate, de la data plăţii lor până la data restituirii efective, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective;

4. să dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 15582 pronunţată la data de 22 decembrie 2016 în Dosar nr. x/2016, Judecătoria Timişoara a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect.

Totodată, a respins excepţia prescripţiei dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate şi a admis cererea reclamanţilor A. şi B. în contradictoriu cu pârâta D. SA având ca obiect acţiune în constatare; a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în art. 5 lit. a), c), d), f) din condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006 privind comisionul de risc, comisionul de rambursare în avans, comisionul de gestiune şi comisionul de rezervă şi a dispus eliminarea acestor clauze din contract.

A obligat pârâta la restituirea în favoarea reclamanţilor a sumelor încasate în baza art. 5 lit. a), c), d), f din condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006 privind comisionul de risc, comisionul de rambursare în avans, comisionul de gestiune şi comisionul de rezervă.

A obligat pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a dobânzii legale aferente sumelor încasate în baza art. 5 lit. a), c), d), f) din condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006 privind comisionul de risc, comisionul de rambursare în avans, comisionul de gestiune şi comisionul de rezervă, actualizată la ziua plăţii.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, în cuantum de 1.200 RON.

Prin Decizia civilă nr. 957/A/LP din 26 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta D. SA în contradictoriu cu intimaţii A. şi B., împotriva Sentinţei civile nr. 15582 din 22 decembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă D. SA.

Prin adresa din 14 decembrie 2017, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON astfel cum rezultă din însăşi cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Timiş revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Timişoara, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 957/A/LP din 26 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2018.

Procesat de GGC - LM