Debt negation and counterclaim for payment; High Court declared materially incompetent and referred case to Bucharest Court of Appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared itself materially incompetent to hear the appeal, admitting the exception of incompetence and referring the case to the Bucharest Court of Appeal for resolution by a final, unappealable decision. The dispute involved a civil action where two claimants sought to negate a debt of approximately 31,234 RON owed to two defendant companies, which in turn filed a counterclaim for payment; the lower courts had previously dismissed the main action and upheld the counterclaim, resulting in an obligation for the claimants to pay the defendants. The decisive legal basis was the absence of a specific statutory provision granting jurisdiction to the High Court or Courts of Appeal for appeals against tribunal decisions in monetary claims valued under 200,000 RON, a gap created by the non-constitutionality of the transitional threshold raising the no-appeal limit to 1,000,000 RON; consequently, the court applied Article 5(3) of the Code of Civil Procedure (analogy) and Article 483(4) to determine that the hierarchically superior instance, the Court of Appeal, is the competent forum for such appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Debt negation and counterclaim for payment; High Court declared materially incompetent and referred case to Bucharest Court of Appeal: The dispute involved a civil action where two claimants sought to negate a debt of approximately 31,234 RON owed to two defendant companies, which in turn filed a counterclaim for payment; the lower courts had previously dismissed the main action and upheld the counterclaim, resulting in an obligation for the claimants to pay the defendants. The decisive legal basis was the absence of a specific statutory provision granting jurisdiction to the High Court or Courts of Appeal for appeals against tribunal decisions in monetary claims valued under 200,000 RON, a gap created by the non-constitutionality of the transitional threshold raising the no-appeal limit to 1,000,000 RON; consequently, the court applied Article 5(3) of the Code of Civil Procedure (analogy) and Article 483(4) to determine that the hierarchically superior instance, the Court of Appeal, is the competent forum for such appeals.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the court's procedural examination and declaration of material incompetence regarding the appeal.
Provision cited to justify the declination of competence and the referral of the case to the competent court.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 22 septembrie 2015 sub nr. xx/299/2015, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA şi SC D. SA să se constate inexistenţa unui drept de creanţă al pârâtelor pentru suma de 31.234,24 RON.
Prin cererea reconvenţională formulată, pârâta SC D. SA a solicitat obligarea reclamantelor la plata sumei de 31.324,24 RON reprezentând contravaloarea facturilor nr. X1 şi X2 din 16 martie 2015.
Prin Sentinţa civilă nr. 4153 din 8 martie 2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei A., a respins acţiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA şi D. SA ca neîntemeiată, a fost admisă cererea reconvenţională, au fost obligate reclamantele la plata sumei de 31.234,24 RON către pârâta D. SA, au fost obligate reclamantele în solidar la plata sumei de 1.542 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale).
Prin Decizia civilă nr. 1489/2017 din 10 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins apelul principal formulat de reclamanta B., prin mandatar E. împotriva Sentinţei civile nr. 4153 din 8 martie 2016 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, ca nefondat.
Totodată, a fost respins apelul incident formulat de D. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat şi a fost obligată reclamanta la plata sumei de 802,15 RON cheltuieli de judecată către F. SA.
Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs reclamanta B., prin mandatar E.
Prin adresa din 6 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă B. prin mandatar E. împotriva Deciziei nr. 1489/2017 din 10 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2018.
Procesat de GGC - LM