Admissibility of constitutional unconstitutionality exception: failure to link insolvency procedural provisions to damages claim for intellectual property rights

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 14 şi art. 8 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 85/2006, formulată de către recurentul A., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin dispoziţiile cuprinse în art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se atribuie instantei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă legea sau ordonanţa a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă nu s-a constatat anterior neconstituţionalitatea sa.

Respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă este posibilă numai în ipotezele reglementate de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar, în speţă, Curtea a constatat că nu există legătură între dispoziţiile art. 3 pct. 14 şi art. 8 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 85/2006 şi art. 42, art. 135 alin. (2) lit. c) din Constituţia României, în raport de obiectul cauzei: obligarea administratorului judiciar la acoperirea prejudiciului produs, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 85/2006, ipoteză care nu corespunde dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, care condiţionează sesizarea Curţii Constituţionale de legătura între dispoziţia de lege atacată şi fondul cauzei.

În consecinţă, pentru aceste motive, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale, conform prevederilor art. 29 alin. (4) Legea nr. 47/1992, vizează următoarele aspecte de încălcare a literei şi spiritului Constituţiei:

1) nerespectarea drepturilor materiale de proprietate intelectuală şi a prevederilor Legii nr. 8/1996 şi a Legii nr. 64/1991 sub pretextul aplicării Legii nr. 85/2006, fără evaluarea proprietăţii intelectuale a debitoarei propuse la insolvenţă;

2) nerespectarea prevederilor referitoare la acordarea ajutoarelor de stat pentru finanţarea cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, prin dispoziţiile contrare din Legea nr. 85/2006, şi se pot considera art. 1, alin. (1), (2), (20) şi (25), art. 3 alin. (14), unde nu se regăsesc ajutorul de stat sau contractele de finanţare şi de cercetare, art. 5, art. 8, art. 11, art. 17, art. 20, art. 21, art. 25, art. 86;

3) nerespectarea prevederilor referitoare la folosirea fondurilor europene pentru finanţarea cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, deturnarea acestora de la scopul pentru care au fost acordate prin contractul de finanţare şi direcţionarea lor către alte conturi sau pentru a fi utilizate la discreţia creditorilor sau firmelor de insolvenţă, pentru a intra în conturile lichidatorilor judiciari, Legea nr. 85/2006 nefiind armonizată cu legislaţia europeană la data aderării României la Uniunea Europeană;

4) ignorarea valorilor drepturilor materiale de proprietate intelectuală şi proprietate industrială, care sunt active intangibile cu valoare mare, ce pot depăşi valoarea cumulată a activelor imobiliare şi mobiliare evaluate în mod curent. În acest caz exista legal obligativitatea evaluării acestora de către administratorul judiciar, mai înainte de a solicita intrarea în faliment a debitoarei prin procedură simplificată, pe motiv de lipsă de activitate, dar s-a ignorat evident cu rea-credinţă, deoarece drepturile de proprietate intelectuală au fost însuşite ilegal de lichidatori şi apoi transferate unei terţe părţi, interesate de valorificarea şi exploatarea acestora;

5) firmele de insolvenţă B. S.P.R.L. şi C. S.P.R.L. au afirmat, conform procesului-verbal din 11 aprilie 2016 al adunării creditorilor, publicat în B.P.I. la 12 aprilie 2016, că recuperarea acestor drepturi prin acţiunea judecătorească nu este în interesul debitoarei şi nici a creditorilor, în contradictoriu cu opinia lor de intrare într-o procedură de faliment simplificată;

6) nerespectarea drepturilor constituţionale de proprietate intelectuală a persoanelor fizice şi juridice şi în special a prevederilor Legii nr. 8/1996 şi a Legii nr. 64/1991, neconstituţionalitatea art. 8 din Legea nr. 85/2006, în general, cât şi:

- dispoziţiile art. 8 alin. (1), deoarece se referă la dispoziţiile din art. 11 în loc de art. 12, articol care se referă explicit la recurs;

- dispoziţiile art. 8 alin. (2), care stabilesc un termen de 7 zile mai mult decât derizoriu, termen din care uzual 3 zile sunt sărbătorile legale inclusiv şi sunt vizate cu rea-credinţă, sâmbăta şi duminica anterioare sărbătorilor legale;

- dispoziţiile art. 8 alin. (3) precizează termenul de 10 zile care nu se va respecta niciodată, iar citarea părţilor şi comunicarea deciziilor pronunţate nu se face şi aliniatul impune aplicarea exclusivă a C. proc. civ. de la 1865, în dispreţul realităţii obiective şi al modului de lucru administrativ din justiţie;

- dispoziţiile art. 8 alin. (4), prin care se aplică exclusiv C. proc. civ. de la 1865: ... hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs

- dispoziţiile art. 8 alin. (5), în mod special şi discriminatoriu faţă de interesele de drept ale persoanelor fizice sau juridice ce apelează la calea de atac prin recurs, sunt precizate anumite măsuri în dauna altora mult mai numeroase şi frecvente, cum ar fi contestaţiile rapoartelor de activitate ale administratorilor judiciari sau cererile legale pentru daunele provocate de firmele de insolvenţă, în relaţie cu drepturilor materiale de proprietate intelectuală ale persoanelor fizice ca autori.

Deciziile instanţei de fond la secţia a VII-a civilă a Tribunalului Bucureşti, referindu-se evident la obiectul Dosarului nr. x/2012, s-au luat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006. Prin urmare instanţa se află într-o gravă eroare prin aprecierea în sensul că nu a putut reţine că s-a dovedit legătura dintre cauză şi excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Legea nr. 85/2006 nu este conformă principiul constituţional prevăzut atât de către litera Constituţiei art. 135 lit. (c), pentru sprijinirea cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, nici cu dispoziţiile din Legea nr. 8/1996 şi Legea nr. 64/1991, şi nici cu dispoziţiile art. 179 pentru cercetare şi inovare şi art. 189 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, ultimul cu referire la dezvoltarea tehnologiei şi industriei aerospaţiale, toate fiind incidente în cauză.

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în esenţă, în totalitatea sa, încalcă dreptul constituţional la proprietate, în mod special proprietatea intelectuală, care se regăseşte în dispoziţiile art. 42 din Constituţie, dar şi dreptul de cercetare, consacrat de art. 179 şi art. 189 din Tratatul Uniunii Europene.

Nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuală, reglementate de legi speciale - Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, Legea nr. 129/1992 privind desenele şi modelele industriale, precum şi alte legi - înseamnă încălcarea dreptului de proprietate.

Legea nr. 85/2006 nu reglementează situaţia drepturilor de proprietate intelectuală aparţinând debitoarei şi cu atât mai puţin, a drepturilor autorilor şi al realizatorilor, ceea ce face ca în cadrul procedurii de insolvenţă acestea aparent să fie nesocotite, dar faptic aceste drepturi sunt însuşite în mod fraudulos de către firmele de insolvenţă fără evaluarea acestora. Se urmăreşte deposedarea autorilor şi investitorilor de aceste drepturi, realizate adesea din fonduri publice, ajutoare de stat naţionale sau fonduri europene dedicate strict pentru a finanţa cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovarea, în dauna celor care a asigurat cofinanţarea, care deseori sunt acţionarii şi angajaţii debitoarei, context complex în care nici nu pot fi apărate cu uşurinţă în faţa instanţei sau apărarea este extrem de greu de realizat în măsura în care nici judecătorul sindic nu are legal competenţă.

Potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006: "În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul/lichidatorul judiciar poate să denunţe orice contract." Rezultă că administratorul judiciar sau lichidatorul aparent legal, are dreptul unilateral şi deasupra dispoziţiilor legilor speciale, chiar fără un acord al autorilor proprietăţii intelectuale, ori al realizatorilor de orice fel şi al finanţatorilor cercetărilor ştiinţifice sau a contractelor de dezvoltare tehnologică - prin care au generat proprietatea intelectuală - să denunţe inclusiv contractele privind aceste drepturi (de cesiune, de licenţă, de finanţare pentru cercetare, a ajutoarelor de stat pentru dezvoltare), ceea ce încalcă flagrant dreptul de proprietate intelectuală al autorilor.

În speţă, s-a ignorat valoarea drepturilor de proprietate intelectuală şi proprietate industrială, care sunt active intangibile cu valoare mare ce depăşesc valoarea cumulată a activelor imobiliare şi mobiliare ale debitoarei, nefiind însă evaluate de către administratorii judiciari, care cu rea-credinţă le-au nesocotit, fiind însuşite de aceştia.

Nu au fost respectate prevederile referitoare la folosirea fondurilor europene de finanţare a cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, conform art. 179 şi art. 189 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, în baza căruia debitoarea şi autorii proprietăţii intelectuale au încheiat contractul de finanţare şi au obţinut fonduri europene care au o destinaţie specială şi nu pot fi redirecţionate către alte scopuri.

Legea nr. 85/2006 nu este conformă cu Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene şi încalcă de asemenea dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie.

Prin norma arătată mai sus, drepturile de proprietate intelectuală şi proprietate industrială, în calitatea lor de active intangibile cu valoare mare, nu sunt luate în considerare de către administratorii/lichidatorii judiciari în vederea evaluării lor în interesul debitoarei şi al creditorilor, mai înainte de a se solicita intrarea în faliment a debitoarei prin procedură simplificată, în speţa dedusă judecăţii fiind cu rea-credinţă însuşite de lichidatori şi apoi transferate unor terţe părţi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Legea nr. 47/1992, precum şi art. 21, art. 42, art. 135 alin. (2), lit. (c) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sunt prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv: "1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

În cauză, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 14 şi a art. 8 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 3 pct. 14 din Legea nr. 85/2006:

"În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: 14. activităţile curente reprezintă acele fapte de comerţ şi operaţiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie, în cursul normal al comerţului său, cum ar fi:

a) continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate;

b) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora;

c) asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente".

Potrivit art. 8 din Legea nr. 85/2006:

"(1) Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curţii de apel sunt definitive.

(2) Apelul va fi judecat de complete specializate, de urgenţă. Citarea părţilor în apel şi comunicarea deciziilor pronunţate se fac potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.. Instanţele judecătoreşti vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În vederea soluţionării apelului, se trimit la curtea de apel, în copie certificată, de grefierul-şef al tribunalului, numai actele care interesează soluţionarea căii de atac, selectate de judecătorul-sindic. În cazul în care instanţa de apel consideră necesare şi alte acte din dosarul de fond, va pune în vedere părţilor interesate să le depună în copie certificată.

(3) Prin derogare de la prevederile C. proc. civ., hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de apel.

(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazul judecării apelului împotriva următoarelor hotărâri ale judecătorului-sindic:

a) sentinţa de respingere a contestaţiei debitorului, introdusă în temeiul art. 33 alin. (4);

b) sentinţa prin care se decide intrarea în procedura simplificată;

c) sentinţa prin care se decide intrarea în faliment, pronunţată în condiţiile art. 107;

d) sentinţa de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, introdusă în temeiul art. 122 alin. (3).

(5) Pentru toate cererile de apel formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar. Completul de apel căruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va soluţiona toate apelurile următoare privind aceeaşi procedură, exercitate împotriva aceleiaşi hotărâri sau a hotărârilor succesive pronunţate de judecătorul-sindic în acelaşi dosar de insolvenţă".

Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 37732/3/2015 reclamantul A., în calitate de director general şi acţionar al debitoarei D. S.A., a solicitat în baza dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 85/2006 obligarea pârâţilor B. I.P.U.R.L. şi C. S.P.R.L. la plata sumei de 160 milioane Euro, reprezentând prejudiciu produs faţă de încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, aşa cum sunt stabilite de Legea nr. 8/1996.

Din analiza textelor de lege arătate anterior, reiese că nu există legătură între dispoziţiile art. 3 pct. 14 şi art. 8 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 85/2006, a căror neconstituţionalitate se invocă, şi cauza dedusă judecăţii, al cărei temei de drept este art. 22 din acelaşi act normativ.

Raportat la aceste considerente, în mod legal Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 14 şi art. 8 alin. alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 85/2006 nu îndeplineşte condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 26 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Încheierii din 26 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - LM