Competence for appeals against tribunal judgments in monetary disputes under one million RON absent express ICCJ jurisdiction

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. SRL prin reprezentant C. SRL, a formulat contestaţie la executare împotriva tuturor actelor şi formelor de executare emise în Dosarul de executare silită nr. y/E/2014 al BEJ D., solicitând anularea acestor acte şi forme de executare ca fiind nelegale şi netemeinice.

Reclamantul a formulat şi contestaţie la titlu împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RF37244909735/2008, prin care i-a fost acordată cu titlu de împrumut suma de 13.041,08 euro, solicitând constatarea nulităţii clauzelor abuzive inserate în cuprinsul Contractului de credit şi contestaţie împotriva încheierii nr. 6616 din 1 iulie 2014 pronunţată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. x/2014 prin care s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu menţionat, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a formulat precizare la capătul 2 al acţiunii, referitor la nulitatea absolută a clauzelor abuzive inserate în cuprinsul contractului de credit, prin care a arătat că înţelege să conteste inserarea în contractul de credit din data de 28 martie 2008 încheiat cu E. SA a următoarelor clauze abuzive, care urmează să fie constate nule şi înlăturate: clauza inserată în art. 1.1. lit. b) - 318,08 euro comision de procesare; clauza inserată în art. 3 (dobânda variabilă/fixă, respectiv posibilitatea băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, dobânda majorată aplicată la valoarea sumei restante care deja cuprinde dobânzi); clauza inserată în art. 3.5 - comision de administrare de 0,45% aplicat la valoarea iniţială a creditului; clauza inserată la art. 3.6 - comision de plată anticipată de 3%, comision de procesare de 2,5 %; clauza cuprinsă în art. 3.8 DAE de 20% pe an, ce poate fi modificată unilateral către bancă şi nu include costurile de menţinere a contului; clauza cuprinsă în art. 4.5 - succesiunea achitării debitelor în funcţie de natura acestora.

A invocat reclamantul că toate clauzele mai sus menţionate, sunt clauze abuzive inserate în contractul de credit, iar cuantumul lor rezultă din graficul de rambursare depuse la dosarul cauzei, menţionând totodată că, prin introducerea acestor clauze abuzive s-a ajuns la o situaţie ridicolă, în sensul că a luat un credit în cuantum de 13.041,08 Euro la data de 26 martie 2008, iar potrivit situaţiei contului, înscris depus de pârâtă la data de 10 aprilie 2013, ar mai avea o restanţă de 14.512,62 Euro, cu toate că până în anul 2014 a depus, conform extraselor de cont, suma de 8268,20 Euro.

Referitor la capătul de cerere cu privire la nulitatea absolută a clauzelor abuzive inserate în cuprinsul contractului de credit, reclamantul a solicitat să se judece şi în contradictoriu cu intimata E. SA.

Prin Sentinţa civilă nr. 8674 din 11 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.

Prin Decizia nr. 539/2017 din 6 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, s-a respins excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a civilă invocată de intimata pârâtă E. SA.

S-a admis apelul declarat de reclamantul A., s-a schimbat sentinţa în sensul că s-a admis în parte acţiunea, cu completarea ulterioară formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu banca E. SA.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1.1 lit. b), art. 3.5, art. 3.6, 3.7 din contract, cu referire la perceperea de către bancă a comisionului de procesare, a comisionului de administrare aplicat la valoarea iniţială a creditului şi a comisionului de plată anticipată a creditului.

S-a respins cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.8 şi art. 4.5 din contract referitoare la dobânda anuală efectivă de 20% şi respectiv, ordinea stingerii debitelor în ordinea scadenţei cu următoarea succesiune: comisioane, dobândă majorată, dobândă curentă, credit.

A fost obligată intimata pârâtă E. S.A., la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul reclamant, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs pârâta E. S.A.

Prin adresa din 12 februarie 2018, Tribunalul Gorj a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Gorj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă E. împotriva Deciziei nr. 539/2017 din 6 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM