Jurisdiction over extraordinary appeal in credit cases under 200,000 RON where the High Court is incompetent and the appeal is referred to the Court of Appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroşani la data de 15 ianuarie 2016 sub nr. 238/278/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. SA şi B. SA - Agenţia Petroşani, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se constate caracterul abuziv al următoarelor clauze inserate în Contractul de credit nr. 1929 din 10 august 2006 încheiat cu pârâtele: art. 9 lit. b) cu referire la comisionul de acordare credit în procent de 0,95% flat, art. 9 lit. c) cu privire la comisionul de administrare reprezentând 0,05% lunar din valoarea creditului contractat, art. 9 lit. f) din contract cu privire la comisionul de urmărire riscuri, reprezentând 0,28% din valoarea creditului contractat, precum şi clauza de la punctul 2 din Actul adiţional nr. 1929A din 12 martie 2010 privind comisionul de urmărire riscuri prin care acesta se majorează de la 0,28% la 0,48%.

S-a mai solicitat să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare, comision de administrare şi comision de urmărire riscuri pe toată perioada de derulare a contractului împreună cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii până la plata efectivă.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 10 august 2006, s-a încheiat între pârâta B. S.A., în calitate de împrumutătoare, şi reclamant, în calitate de împrumutat, Contractul de credit nr. 1929 din 10 august 2006, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum total de 17.000 RON, pentru 120 luni în perioada 10 august 2006 - 10 august 2016. Ulterior, s-a încheiat un act adiţional prin care se menţine şi percepe comisionul de administrare şi comisionul de urmărire riscuri, iar acesta din urmă se majorează de la 0,28% la 0,48%.

Prin Sentinţa civilă nr. 2996/2016 din 24 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Petroşani, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere restituirea sumelor percepute cu mai mult de 3 ani înaintea înregistrării cererii de chemare în judecată, excepţie invocată de către pârâta B. SA.

S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor B. SA, şi B. SA - Agenţia Petroşani, s-a constatat nulitatea absolută parţială a Contractului de credit nr. 1929 din 10 august 2006 încheiat între părţi, prin caracterul abuziv al clauzei de la punctul 9 lit. b) şi f) referitoare la comisionul de acordare credit şi comisionul de urmărire riscuri.

S-a constatat că pârâtele prin art. 2 din Actul adiţional la convenţia de credit nr. 1929 din 10 august 2006 au modificat abuziv contractul de credit, în sensul că au majorat comisionul de urmărire riscuri de la suma de 47,60 RON lunar la suma de 81,60 RON lunar.

S-a dispus eliminarea clauzelor privind comisionul de acordare credit şi comisionul de urmărire riscuri din contract şi actul adiţional la acesta constatate ca fiind nule şi abuzive şi, în consecinţă, s-a dispus înlăturarea lor.

Au fost obligate pârâtele, în solidar, să restituie reclamantului sumele cu titlu de comision de acordare credit şi comisionul de urmărire riscuri încasate în temeiul contractului şi a actului adiţional de la data încheierii contractului pentru toată perioada derulării acestora, precum şi dobânda legală aferentă, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la data restituirii efective a lor de către pârâte.

S-a respins în rest acţiunea reclamantului cu privire la capătul de cerere prin care se solicită constatarea ca abuzivă şi nulă a clauzei de la punctul 9 lit. c) din contract şi restituirea sumei încasate cu titlu de comision de administrare.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 915/A/2017 din 30 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondat apelul introdus de pârâtele B. S.A. şi B. S.A. - Agenţia Petroşani împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei menţionate anterior, au declarat recurs pârâtele B. SA - Agenţia Petroşani şi B. S.A. Prin Decizia nr. 13/2018 din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Hunedoara, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Hunedoara revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursurilor declarate de recurentele-pârâte B. S.A. - Agenţia Petroşani şi de B. SA împotriva Deciziei civile nr. 915/A/2017 din 30 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM