Enforcement of estate partition debt against heirs: cassation exception of lack of material jurisdiction admitted, case irrevocable and referred to Court of Appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 15000 din 14 decembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. x/2015, a fost admisă în parte cererea precizată având ca obiect contestaţie la executare/partaj succesoral formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. şi C.

A fost constatat că în raport de Certificatul de moştenitor nr. 10 din 15 martie 2004 emis de BNP D., a fost dezbătută succesiunea defunctului E., decedat la data de 26 iulie 1998 cu ultimul domiciliu în Craiova, jud. Dolj, moştenitori legali fiind C. în calitate de soţie supravieţuitoare cu cota de 1/4 şi B. în calitate de fiică, cu o cotă de 3/4 din moştenire.

S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului E. se compune din: jumătate din dreptul de proprietate asupra apartamentului cu destinaţie locuinţă situat în Craiova, cartier Rovine, (bun comun), compus din două camere şi dependinţele aferente în suprafaţă de 46,35 mp şi dreptul de folosinţă în cotă-indiviză de 8,63% din terenul aferent blocului de locuinţe, drept de folosinţă constituit prin Decizia nr. 390/1991 a Primăriei Craiova.

S-a dispus ieşirea din indiviziune a pârâtelor, astfel: a atribuit în natură pârâtei C. cota de 1/2 din apartamentul situat în Craiova, cartier Rovine, şi obligă pârâta C. să plătească pârâtei B. sultă în sumă de 53325,24 RON (= 142200,62 RON - 82875,38 RON), reprezentând contravaloarea cotei de 3/4 din masa succesorală a defunctului E.

Au fost obligat pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 7810 RON cheltuieli de judecată reprezentând 7.110 RON taxă judiciară de timbru şi 700 RON onorariu expert.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin adresa nr. 284 din 15 septembrie 2014 emisă de BEJ G. în Dosarul de executare silită nr. y/2012, pârâta B. a fost înştiinţată despre înfiinţarea popririi pe conturi pentru soluţionarea Dosarului de executare nr. y/2012 în vederea recuperării debitului în sumă de 22.000 euro de către creditorul reclamant A. şi a cheltuielilor de executare în sumă de 6.424,38 RON.

În cadrul acestei executări silite, reclamantul a solicitat dezbaterea succesiunii autorului pârâtei, defunctului E. şi împărţirea bunurilor succesorale în vederea recuperării creanţei creditorului.

Prin Decizia nr. 1615/2017 din 12 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinţei primei instanţe şi s-au respins apelurile reclamantului A. şi pârâtei B.

Împotriva deciziei menţionate anterior, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta B.

Prin adresa din 9 martie 2018, Tribunalul Dolj a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Dolj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Dolj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind soluţionarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. şi recurenta-pârâtă B. împotriva Deciziei nr. 1615/2017 din 12 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM