High Court dismisses defendant's appeal, upholding award for unpaid EU funding consultancy fees

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, a solicitat obligarea pârâtei la:

1. plata sumei de 664.442.84 RON, cu titlu de contravaloare servicii de consultanţă contractate şi executate;

2. plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe fiecare zi, aferente creanţei de bază, valoarea acestora de la data scadenţei, 12 mai 2012, şi până la data de 1 septembrie 2012 fiind de 73.753 RON; obligarea pârâtei, în continuare, la plata de penalităţi, până la încasarea efectivă a creanţei de bază, calculul acestora urmând a se face de către organul de executare în temeiul prevederilor art. 3712 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 483 din 21 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. x/2012, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C. IPURL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, şi, în consecinţă a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 664.442,84 de RON cu titlu de contravaloare servicii de consultanţă, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi aferente debitului principal începând cu data de 12 mai 2012 şi până la achitarea integrală a debitului principal.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în fapt, la data de 2 septembrie 2008, a fost încheiat Contractul de consultanţă nr. 53/2008 între reclamanta SC A. SRL, în calitate de consultant şi pârâta SC B. SRL, în calitate de beneficiar, având ca obiect realizarea documentaţiei necesare în vederea obţinerii unei finanţări prin Fondurile structurale FEDR Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 Axa prioritară 4 pentru realizarea unui Centru Logistic în localitatea Osorhei, judeţul Bihor. În concret consultantul a avut obligaţia: 1. de a redacta cererea de finanţare conform normelor specifice; 2. de a întocmi planul de afaceri şi planul de marketing; 3. stabilirea bugetului; 4. întocmirea analizei economico-financiare din studiul de fezabilitate; 5. depunerea documentaţiei, în numele beneficiarului, în vederea calificării ca eligibil a proiectului pentru obţinerea fondurilor structurale.

Aşadar, scopul şi obiectul acestui contract a fost întocmirea documentaţiei tehnice necesare declarării ca eligibil a proiectului având ca obiectiv "realizarea unui centru logistic în localitatea Osorhei, judeţul Bihor".

Preţul prestării acestor servicii a fost stabilit la art. 5.1 din contract şi reprezintă 4% + TVA din valoarea eligibilă a proiectului pentru realizarea documentaţiei prevăzută la punctul 2.2.1, respectiv 4% din suma de 14.202.701,78 de RON + TVA, adică 568.108,07 RON +TVA de 24% la momentul 9 mai 2012, rezultând un preţ total de 704.454 de RON.

S-a mai reţinut că potrivit prevederilor contractuale, pârâta SC B. SRL a achitat reclamantei un avans de 5.000 de euro, respectiv 21.986,44 de RON, precum şi suma de 15.000 de RON ulterior declarării eligibile a proiectului.

În urma demersurilor efectuate de reclamanta SC A. SRL, prin adresa nr. 10176/2010 din data de 21 decembrie 2010, Agenţia de Dezvoltare Regională

Nord-Vest a declarat eligibil proiectul având ca obiectiv obţinerea unei finanţări din fonduri europene având ca obiectiv "crearea centrului logistic şi de birouri în comuna Osorhei, judeţul Bihor".

În consecinţă, la data de 9 mai 2012, a fost emisă de reclamanta SC A. SRL factura fiscală nr. x din 9 mai 2012 având ca obiect "prestări servicii de consultanţă conform Contractului nr. x/2008" pentru suma de 664.442,84 de RON, reprezentând 535.841 de RON plus TVA de 24%, a cărei plată se solicită de către reclamantă prin prezentul demers procesual şi pentru care reclamanta a justificat îndeplinirea propriilor obligaţii contractuale asumate strict în limitele prevăzute de dispoziţiile art. II din Contractul de consultanţă nr. 53/2008, fiind întrunite condiţiile antrenării răspunderii civile contractuale.

Pentru a reţine această stare de fapt, prima instanţă a apreciat ca nefondate apărările pârâtei referitoare la existenţa mai multor variante de contracte, nulitatea Contractului nr. x/2008, încetarea Contractului de consultanţă nr. 53/2008 şi neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate prin Contractul nr. x/2008 de către reclamantă, obţinerea finanţării fiind rezultatul serviciilor prestate de noul consultant.

Astfel, în ceea ce priveşte existenţa mai multor proiecte de contract, tribunalul a constatat, raportat la înscrisurile depuse în probaţiune de pârâta SC B. SRL, că au fost purtate mai multe negocieri între SC A. SRL şi SC B. SRL, una dintre aceste negocieri concretizându-se în Contractul nr. x/2008 având ca obiect determinat întocmirea documentaţiei necesare declarării eligibile a proiectului de finanţare, în vreme ce Contractul nr. x/2008, respectiv contractul fără număr din 2009, nesemnat de pârâta B. SRL are un alt obiect - realizarea managementului proiectului, respectiv realizarea documentaţiei necesare în vederea obţinerii unei finanţări prin fondurile structurale FEDR având acelaşi obiectiv "realizarea unui centru logistic în judeţul Bihor localitatea Osorhei."

De asemenea, s-a reţinut că propunerea de Contract nr. x/2008 nu este asumată prin semnătură de pârâta SC B. SRL, spre deosebire de Contractul nr. x/2008 de care se prevalează reclamanta, care a fost depus în copie şi de către pârâtă.

Totodată, s-a apreciat că are o deosebită relevanţă faptul că pârâta SC B. SRL deţine şi ea un exemplar original semnat de reclamantă şi de pârâtă al Contractului nr. x/2008 invocat în prezenta acţiune civilă, aspect rezultat din depunerea acestui exemplar original în faţa Tribunalului Specializat Cluj cu ocazia înaintării scriptelor de comparaţie Laboratorului de Criminalistică Interjudeţean Cluj în vederea întocmirii raportului de expertiză tehnică grafoscopică.

În consecinţă, faptul că între reclamantă şi pârâtă au fost purtate mai multe negocieri în vederea realizării obiectivului final de către pârâta beneficiară SC B. SRL - obţinerea unei finanţări din fondurile europene FEDR în scopul realizării unui centru logistic în judeţul Bihor, localitatea Osorhei -, s-a apreciat că nu prezintă relevanţă juridică în sensul invocat de pârâtă atât timp cât obiectul Contractului nr. x/2008 respectiv realizarea documentaţiei necesare declarării ca eligibil a proiectului de finanţare, ca fază prealabilă şi distinctă încheierii contractului de finanţare propriu-zis, acest obiect se regăseşte strict în cuprinsul Contractului nr. x/2008, în forma pretinsă de reclamantă, pârâta, la rândul ei, fiind posesoarea unui exemplar original identic.

În ceea ce priveşte nulitatea absolută a Contractului de consultanţă nr. 53/2008 pentru fraudă, pentru lipsa consimţământului, pentru semnătură falsă şi, în fine, pentru preţ nedeterminabil, invocate de pârâtă, prima instanţă a reţinut că, Contractul nr. x/2008 a fost încheiat de părţi sub imperiul dispoziţiilor vechiul C. civ. şi a Codului comercial, acte normative care reglementează condiţiile de validitate ale unui contract comercial de prestări servicii.

Primul aspect ce trebuia lămurit este dacă semnătura din dreptul numelui d-lui D., ca reprezentant al pârâtei în Contractul nr. x/2008, a fost executată de acesta sau nu.

În legătură cu această chestiune, s-a reţinut că pârâta a înţeles să se înscrie în fals şi a formulat plângere penală clamând falsul în înscrisuri sub semnătură privată în ceea ce priveşte semnătura executată de d-l D. pe Contractul nr. x/2008.

Raportat la concluziile raportului de expertiză grafoscopică judiciară efectuat în cauză de d-l expert E., s-a reţinut că rezultă fără urmă de îndoială, prin analizarea comparativă, pe de o parte, a semnăturii executate de d-l D. pe ambele exemplare originale ale Contractului nr. x/2008, prin raportare, pe de altă parte, la toate celelalte scripte de comparaţie depuse în acest scop de pârâtă, că aceste semnături de pe Contractul nr. x/2008 au fost executate de d-l D.

Aşadar, tribunalul a reţinut faptul că d-l D. a semnat două exemplare originale ale aceluiaşi Contract de consultanţă nr. 53/2008.

Apărarea legată de lipsa consimţământului şi de frauda la încheierea contractului, invocată în întâmpinarea iniţială, s-au apreciat a fi argumente lipsite de orice suport probator, în consecinţă, raportat la dispoziţiile art. 1169 C. civ. au fost înlăturate ca atare.

Pârâta a mai invocat faptul că, spre deosebire de reclamantă care a semnat Contractul nr. x/2008 pe fiecare pagină, pârâta nu a semnat acest contract decât la final, afirmaţie care pe de o parte nu este argumentată juridic în sensul justificării sancţiunii nulităţii, pe de altă parte, aceasta este contrară adevărului deoarece Contractul nr. x/2008 de care se prevalează reclamanta a fost semnat de ambele părţi contractante la finalul acestuia, exemplarul de pe contract de care face vorbire pârâta depus în probaţiune anexat întâmpinării, nu a fost asumat de pârâta SC B. SRL şi nu a fost luat în considerare ca atare. De altfel, singura formalitate a contractelor civile sinalagmatice, cea a multiplului exemplar prevăzută de art. 1179 C. civ., este îndeplinită în prezenta cauză întrucât, astfel cum s-a arătat, pârâta deţine un exemplar identic al Contractului nr. x/2008.

În ceea ce priveşte nulitatea contractului pentru stabilirea unui preţ nedeterminabil, aspect invocate de pârâtă, s-a reţinut că preţul stabilit de părţi în temeiul art. 5.1 din Contractul nr. x/2008 este de 4% + TVA din valoarea eligibilă a proiectului şi nu este un preţ determinat, dar, cu certitudine, este un preţ perfect determinabil, contrar alegaţiilor pârâtei. Astfel, valoarea eligibilă a proiectului a fost stabilită, din înscrisurile depuse în probaţiune în faţa tribunalului, cel puţin la data declarării ca eligibile a cererii de finanţare, ca fiind de 14.202.711,78 de RON, astfel încât această apărare s-a apreciat a fi vădit nefondată, fiind respinsă ca atare, cu atât mai mult cu cât exigibilitatea preţului a fost stabilită contractual în termen de 48 de ore de la declararea eligibilă a proiectului şi ulterior comunicării facturii fiscale.

Pârâta a mai invocat încetarea Contractului nr. x/2008 odată cu respingerea primei cereri de finanţare din data de 13 martie 2009, fiind încălcate dispoziţiile art. 4.1 lit. c) din contract.

Raportat la înscrisurile depuse în probaţiune, prima instanţă a reţinut faptul că, până la data de 21 decembrie 2010 - când a fost declarat acceptat proiectul de finanţare, cu alte cuvinte, când a fost declarată eligibilă Cererea de finanţare NV/24/4/4.1/592 din 31 martie 2010 -aceeaşi cerere de finanţare având obiectul prevăzut de Contractul nr. x/2008 a fost respinsă în trei rânduri, respectiv la data de 13 martie 2009, la data de 12 mai 2009 şi la data de 22 ianuarie 2010.

S-a mai reţinut că părţile nu au stipulat obligaţia de a obţine declararea ca eligibil a proiectului în termen de o lună sau în alt termen prestabilit şi nici nu au stipulat în cuprinsul Contractului nr. x/2008 faptul că respingerea primei cereri de finanţare atrage automat încetarea acestui contract. Totodată, aceleaşi părţi au stabilit în mod expres modalitatea de încetare a acestui contract.

Din acest punct de vedere, s-a constatat, în primul rând, că nu prezintă relevanţă din punct de vedere al Contractului nr. x/2008 care, stabilit fiind că este "legal făcut" în accepţiunea art. 969 C. civ., are putere de lege între părţi, aşadar legea părţilor nu a stipulat o obligaţie condiţionată de respectarea unui anumit termen prestabilit de părţi pentru declararea proiectului ca eligibil.

Pe de altă parte, potrivit art. IX din acest contract, părţile au stabilit cauze de încetare a contractului şi cauze de reziliere a contractului, imputabile uneia dintre părţi, or, încetarea contractului nu poate opera pentru neexecutarea culpabilă a unei obligaţii contractuale, potrivit cauzelor expres şi limitativ prevăzute de art. 9.1.1. lit. a)-d), iar, pe de altă parte, rezoluţiunea contractului din culpa consultantului trebuia notificată în scris acestuia potrivit procedurii reglementate de art. 9.3 din acelaşi contract.

Tribunalul a constatat că în prezenta cauză nu a operat nici încetarea contractului şi nici rezoluţiunea acestuia, cu atât mai mult cu cât ambele sancţiuni lipsesc de efecte juridice acest contract.

Or, atât încetarea contractului, cât şi rezoluţiunea sa - ca sancţiuni impuse faţă de conduita prestatorului de servicii de consultanţă - pot interveni până la executarea integrală a propriilor obligaţii de către consultant, respectiv până la data declarării eligibile a proiectului de finanţare, 21 decembrie 2010, iar nu ulterior, când devine scadentă obligaţia pârâtei beneficiare de plată a preţului.

Pe de o parte, rezoluţiunea contractului nu a fost notificată de pârâtă reclamantei anterior datei de 21 decembrie 2010, ci ulterior introducerii acţiunii, fiind elaborată de d-l avocat F. şi anexată întâmpinării, nefăcând dovada comunicării reclamantei anterior introducerii acţiunii şi, mai ales, anterior datei de 21 decembrie 2010.

De altfel, s-a reţinut că o asemenea notificare nu reprezintă decât o apărare de circumstanţă, cu atât mai mult cu cât pârâta a efectuat plăţi benevole către reclamanta SC A. SRL în cuantum de 15.000 de RON în intervalul 19 ianuarie 2011 - 17 noiembrie 2011, ulterior declarării eligibil a proiectului, preţ pe care pârâta 1-a apreciat proporţional cu munca depusă de reclamantă.

Prima instanţă a mai reţinut că încetarea Contractului nr. x/2008 ca urmare a intrării consultantului SC A. SRL în procedura insolvenţei este nejustificată, având în vedere îndeplinirea integrală a acestor obligaţii de către societatea reclamantă anterior intrării acesteia în procedura insolvenţei, proiectul fiind declarat eligibil la data de 21 decembrie 2010, iar procedura generală a insolvenţei a fost deschisă împotriva reclamantei SC A. SRL la data de 21 mai 2012.

Astfel, reclamanta insolventă deţinea la data deschiderii procedurii generale o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva pârâtei SC B. SRL, neavând nici o obligaţie de îndeplinit, de natură a prejudicia beneficiarul datorită stării sale financiare precare pentru a justifica raţiunea încetării acestui contract, de asemenea, acest contract nu este unul cu executare succesivă pentru a fi în prezenţa unor "contracte în derulare" în înţelesul Legii nr. 85/2006.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul a constatat că nu se poate reţine susţinerea pârâtei potrivit căreia acest Contract nr. x/2008 a încetat anterior, astfel că este scutită de plata preţului.

Totodată, prima instanţă a reţinut faptul că reclamanta este singura titulară a obligaţiei de a obţine, în temeiul art. II din Contractul nr. x/2008, declararea ca eligibilă a cererii de finanţare aferentă proiectului având ca obiect realizarea unui centru logistic în localitatea Osorhei, judeţul Bihor.

Această obligaţie a fost îndeplinită la data de 21 decembrie 2010, astfel cum rezultă cu evidenţă din adresa nr. 11598 din 21 decembrie 2010 a Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

S-a mai reţinut că pentru încheierea contractului de finanţare propriu-zis este necesară realizarea altor formalităţi, potrivit acestei adrese proiectul propus şi acceptat va trece în etapa precontractuală de verificare a proiectului tehnic, însă, raportat strict la obligaţiile asumate de reclamantă prin Contractul nr. x/2008, tribunalul a constatat că această obligaţie a fost îndeplinită de reclamantă.

În consecinţă, s-a constatat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligaţii contractuale derivate din Contractul de consultanţă nr. 53/2008, motiv pentru care este îndreptăţită la plata preţului în cuantum de 664.442,84 de RON aferent facturii fiscale nr. x din 9 mai 2012 emise de societatea SC A. SRL pe numele pârâtei SC B. SRL.

De asemenea, s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la plata de către pârâtă a penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal începând cu data de 12 mai 2012 şi până la achitarea integrală a debitului principal în conformitate cu dispoziţiile art. 6.1 din contract, conform cărora "pentru fiecare zi de întârziere în plata sumelor datorate se vor calcula penalităţi de 0,1% din valoarea obligaţiilor contractuale neîndeplinite, calculul penalităţilor nefiind plafonat la valoarea debitului."

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial, dar justificarea cheltuielilor a fost probată după închiderea dezbaterilor, prin înscrisuri depuse odată cu concluziile scrise, astfel încât nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei, motiv pentru care a fost respins acest petit subsidiar.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamanta, cât şi pârâta iar prin Decizia civilă nr. 734 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a Civilă, s-a respins apelul declarat de pârâta SC B. SRL şi s-a admis aderarea la apelul declarat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C. IPURL, s-a modificat sentinţa în sensul obligării pârâtei la plata în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată, în fond, în sumă de 11.260 RON.

Totodată, a fost obligată apelanta SC B. SRL să achite intimatei SC A. SRL suma de 4.800 RON cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut, în esenţă, că pârâta critică reţinerile primei instanţe, având în vedere faptul că existenţa mai multor variante de contract se impunea a fi analizată prin raportare la motivele de nulitate ale Contractului nr. x din 2 septembrie 2008 invocate de către aceasta în apărările formulate şi nicidecum atribuirea unei relevante juridice "dublului exemplar", pentru simplul fapt că reclamanta a redactat în 2 sau 3 exemplare contractul.

Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a analizat toate motivele de nulitate invocate de pârâtă menite a paraliza executarea propriei obligaţii, însă nu a validat nici unul dintre ele realizând examinarea acelui exemplar din convenţie care avea semnătura reprezentanţilor ambelor părţi.

S-a mai reţinut în ceea ce priveşte cauza de nulitate fundamentată pe fraudă că a primit o atenţie deosebită în faţa primei instanţe şi a fost administrat un vast probatoriu care a relevat că susţinerile referitoare la semnătura falsă a reprezentantului apelantei sunt lipsite de orice fundament.

De asemenea, instanţa de apel a constatat că probatoriul administrat în faţa acesteia a relevat că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă.

Concluziile expertizei grafoscopice efectuată de ÎNEC, au confirmat că reprezentantul legal al apelantei, D., este persoana care a semnat contractul de Consultanţă numărul nr. 53/2008. Administrarea probei cu expertiza grafoscopică efectuată de ÎNEC a fost realizată în faţa instanţei de apel fiind validate susţinerile referitoare la omisiunea primei instanţe de a analiza obiecţiunile la Raportul de expertiză efectuat de Laboratorul de Criminalistică Interjudeţean Cluj, iar întocmirea expertizei grafoscopice de către ÎNEC a confirmat concluziile primei expertize cu privire la împrejurarea că reprezentantul legal al apelantei, D., este semnatarul Contractului nr. 53/2008, aşadar, toate susţinerile pârâtei referitoare la împrejurarea că a fost lovită de nulitate absolută Convenţia invocată de reclamantă apar ca fiind fără nici un temei.

În ceea ce priveşte celelalte susţineri referitoare la prezenţa altor motive de nulitate absolută determinate de împrejurarea că semnarea convenţiei ar fi fost rezultatul unei erori, viciu de consimţământ al reprezentantului apelantei, nu au fost validate, pentru considerentele ce succed.

Astfel, s-a reţinut că eroarea viciu de consimţământ pentru a produce efectele dorite de aceasta în sensul afectării valabilităţii convenţiei trebuie să vizeze aspecte esenţiale şi să poarte asupra obiectului însă în cauză nu au fost formulate astfel de apărări, susţinându-se că reprezentantul legal al apelantei a semnat Convenţia fără a cunoaşte că a realizat acest demers întrucât a avut multiple documente primite de la partea adversă astfel că nu a realizat semnarea convenţiei evocate.

Aserţiunile referitoare la nulitatea absolută fundamentată pe o astfel de apărare nu au fost validate întrucât numai în prezenţa vreunuia din viciile de consimţământ expres şi limitativ prevăzute de C. civ. se poate reţine afectarea voinţei în sensul dorit de apelantă însă o astfel de ipoteză nu a fost confirmată în cauză, prin urmare, s-a constatat că în mod corect prima instanţă a înlăturat toate apărările fundamentate pe nulitatea absolută a convenţiei.

S-a mai reţinut că semnarea convenţiei de care se prevalează reclamanta nu a fost obţinută prin fraudă şi că nu a fost afectată de nici un viciu de consimţământ, întrucât consimţământul exprimat apare ca fiind valabil nefiind în prezenţa nici uneia din ipotezele care determină afectarea acestuia.

Evocarea erorii asupra obligaţiei asumate nu poate fi realizată decât în condiţiile C. civ. iar acestea nu au fost demonstrate în cauză având în vedere că s-a reţinut în mod întemeiat că a fost încheiată o convenţie valabilă iar toate apărările apelantei referitoare la nulitatea absolută a convenţiei au fost corect înlăturate de prima instanţă.

O altă critică a apelantei a vizat determinarea obiectului convenţiei de către prima instanţă pentru a considera că a fost executat întocmai.

În legătură cu această chestiune, instanţa de apel a reţinut că obligaţiile contractuale au fost asumate la pct. 2.2 din contractul în litigiu iar Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanţare nr. 10176 din 21 decembrie 2010 comunicată de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest dovedeşte îndeplinirea obiectului contractului de către reclamantă. Apelanta a mai susţinut că potrivit art. 4.1 lit. c) teza finală din Contract "Consultantul are obligaţia de a verifica conformitatea şi eligibilitatea documentaţiilor primite de la Beneficiar şi de a solicita corectarea aspectelor privitoare la conformitatea şi eligibilitatea acestora", ca atare, orice susţinere a reclamantei în sens contrar se impune a fi respinsă.

În legătură cu această apărare, instanţa de apel a reţinut că tocmai îndeplinirea acestor obligaţii au determinat, în final, Agenţia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest să emită Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanţare nr. 10176 din 21 decembrie 2010, după ce anterior Cererea de finanţare nr. NV/14/4/4.1/232 din 12 mai 2009 fusese respinsă, aşa cum reiese din Scrisoarea de respingere nr. 5811 din 31 iulie 2010 iar Cererea de finanţare nr. NV/22/4/4.1/473 din 22 ianuarie 2010 de asemenea respinsă, aşa cum reiese din Scrisoarea de respingere nr. 1886 din 10 martie 2010.

Referitor la susţinerea apelantei potrivit căreia din cauza neexecutării convenţiei de către partea adversă a fost necesară încheierea unei convenţii de consultanţă cu G. SRL, s-a reţinut că acea Convenţie invocată a fost încheiată la data de 2 aprilie 2012 şi vizează o altă etapă necesară implementării proiectului care este subsecventă celei de declarare a eligibilităţii acestuia prin scrisoarea, respectiv notificarea de acceptare a Cererii de finanţare numărul 11158 din 21 decembrie 2010 emisă de H. prin care proiectul elaborat a fost declarat eligibil/acceptat spre finanţare şi prin care se reţine că Proiectul a fost acceptat şi va trece în etapa precontractuală de verificare a proiectului tehnic.

Aşadar, convenţia încheiată cu un alt prestator de servicii apare ca fiind semnată la 2 ani de la momentul îndeplinirii obligaţiilor de către intimata reclamantă şi are alt obiect decât cel asumat prin convenţia de care se prevalează reclamanta.

În ceea ce priveşte clauza prevăzută la art. 4.1 lit. g), s-a reţinut că aceasta instituie un caz de reziliere pentru ipoteza în care Beneficiarul este declarat neeligibil, astfel că nu poate fi negat că obligaţia asumată vizează declararea eligibilităţii proiectului, ceea ce s-a realizat.

Astfel, instanţa de apel nu a validat aserţiunile apelantei pârâte privind neexecutarea obligaţiilor deoarece teza acesteia pleacă de la premisa eronată că obligaţia de rezultat ar fi obţinerea fondurilor, or, din clauzele convenţiei rezultă că momentul declarării eligibilităţii este cel care confirmă executarea obligaţiei.

S-a mai reţinut că pârâta recunoaşte că a achitat reclamantei în tranşe succesive pe parcursul anului 2011 următoarele sume: suma de 5.000 RON înscrisa în Factura nr. 256 din 19 ianuarie 2011 şi achitată conform Chitanţei nr. 121 din 19 ianuarie 2011, suma de 4.900 RON înscrisa în Factura nr. 299 din 13 mai 2011 şi achitată conform Chitanţei nr. 140 din 27 mai 2011, suma de 100 RON înscrisă în Factura nr. 332 din 10 august 2011 şi achitată conform Chitanţei nr. 148 din 10 august 2011, suma de 5.000 RON înscrisă în Factura nr. 361 din 17 noiembrie 2011 şi achitată conform Chitanţei nr. 156 din 17 noiembrie 2011, însă precizează expres faptul că aceste sume nu au fost achitate în temeiul Contractului nr. x/2008, fapt ce reiese şi din cuprinsul facturilor unde nu se menţionează că ar fi emise pentru achitarea contravalorii acestuia.

În legătură cu acest aspect, instanţa a reţinut că împrejurarea că nu a fost menţionat în cuprinsul facturii fiscale Contractul nr. x/2008 nu poate primi valenţele dorite de apelanta pârâtă întrucât aceste plăţi au intervenit tocmai în perioada de executare a convenţiei şi afirmaţiile referitoare la existenţa altor raporturi comerciale care să justifice plata nu au fost probate în nici o manieră, astfel că aceste plăţi confirmă că a fost executată parţial obligaţia de plată corelativă obligaţiei executate de reclamantă.

Referitor la declaraţia de aderare la apel formulată de reclamantă, instanţa de apel a reţinut că susţinerile referitoare la normele legale incidente apar ca fiind corecte iar potrivit art. 274 C. proc. civ. apar ca fiind dovedite cheltuielile de judecată pretinse de reclamantă în faţa primei instanţe.

Declaraţia de aderare la apel s-a constatat a fi întemeiată, astfel că în baza art. 293 C. proc. civ. a fost admisă şi întrucât apelanta pârâtă este partea care a căzut în pretenţii, în baza art. 274 acelaşi cod, a fost obligată să achite intimatei reclamante cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 4.800 RON.

Împotriva deciziei sus-menţionate, a declarat recurs pârâta SC B. SRL, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi, pe cale de consecinţă, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată.

După prezentarea situaţiei de fapt, în dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii, având în vedere atât maniera extrem de succintă în care se exprimă considerentele soluţiei cu privire la criticile sale, ceea ce face hotărârea pronunţată criticabilă din perspectiva legalităţii, de vreme ce nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar care explică şi justifică dispozitivul şi nu arată, la situaţia concreta supusă judecării, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate, motiv pentru care apreciază că decizia recurată se impune a fi anulată.

În acest sens, a arătat recurenta că, în cauză, deşi instanţa a pronunţat o soluţie pe fondul cauzei, afirmaţiile sau apărările sale fie nu au fost cercetate deloc, fie nu au fost cercetate în mod real, situaţie ce echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei şi, în esenţă, nesoluţionarea acesteia într-un procedeu real şi efectiv.

Astfel, a arătat recurenta că instanţa de apel nu a examinat criticile sale referitoare la inexistenţa unui contract, în sensul de instrumentum, în baza căruia au fost desfăşurate raporturile juridice, având în vedere că prin apelul formulat s-a arătat că prima instanţă a apreciat în mod greşit că actul încheiat între părţi, Contractul nr. x din 2 septembrie 2008 a luat naştere, de vreme ce avansul în cuantum de 5.000 euro nu a fost achitat către intimata-reclamantă, ci către societatea I. SRL, iar, potrivit clauzei cuprinsă la art. 3.1. din Contract, acesta urma a intra în vigoare la dată plăţii avansului.

Or, din analiza considerentelor deciziei recurate, susţine recurenta că se poate observa că instanţa nu a analizat această critică nici din perspectiva caracterului contradictoriu al sentinţei apelate nici din perspectiva criticilor formulate pe fond cu privire la faptul că acest contract a luat naştere.

Cu privire la critica privind neîndeplinirea în integralitate a obligaţiilor reglementate prin titlul pe care intimata îşi întemeiază pretenţia, a arătat recurenta că instanţa de apel nu a răspuns argumentelor dezvoltate cu privire la o serie de alte obligaţii pe care intimata-reclamantă ar fi avut să le îndeplinească în temeiul titlului de care se prevalează şi care demonstrau că emiterea Scrisorii de acceptare a cererii de finanţare nr. 10176 din data de 21 decembrie 2010 comunicată de Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională Nord-Vest nu face dovada îndeplinirii acestora.

În acest sens, a arătat recurenta că instanţa de apel nu prezintă argumentele care au determinat-o să se oprească asupra soluţiei date, respectiv de ce a apreciat că Scrisoarea menţionată anterior este suficientă pentru a face dovada îndeplinirii obligaţiilor.

În continuare, a susţinut recurenta că instanţa nu a mai analizat neîndeplinirea altor obligaţii pe care trebuia să le îndeplinească intimata-reclamantă, rezumându-se la a relua cele reţinute de prima instanţă, fără a arăta care este raţionamentul pentru care a apreciat că argumentele sale se impun a fi respinse.

Cu privire la critica referitoare la încetarea Contractului, a arătat recurenta că instanţa a omis să analizeze faptul că potrivit clauzei cuprinsă la art. 3.2. din Contract:

"Termenul de finalizare a activităţilor prevăzute la 2.2.1. este de 30 zile din momentul punerii la dispoziţie a tuturor documentelor solicitate de consultant".

Cu privire la critica referitoare la lipsa caracterului cert lichid şi exigibil al creanţei ce face obiectul cererii de chemare în judecată, a susţinut recurenta că instanţa a omis să analizeze aspectele invocate cu privire la acesta, respectiv argumentul potrivit căruia la momentul emiterii facturii, creanţa nu îndeplinea condiţia de a fi certă lichidă şi exigibilă, de vreme ce valoarea eligibilă a proiectului se putea cunoaşte cel mult la data semnării contractului de finanţare.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura, respectiv înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, a arătat recurenta că nu a achitat intimatei avansul în cuantum de 5.000 euro, acesta fiind achitat către societatea I. SRL, astfel încât, faţă de această împrejurare, şi, având în vedere prevederile art. 3.1. din Contract, potrivit cărora prezentul contract intră în vigoare la data plăţii avansului potrivit pct. 5.2. şi încetează la data declarării proiectului ca fiind eligibil, nu se poate susţine că acesta a intrat în vigoare.

În susţinerea aceluiaşi motiv, a arătat recurenta că, deşi reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată suma de 664.442,84 RON cu titlu de contravaloare servicii de consultanţă, în temeiul contractului pretins încheiat între părţi, aceasta a emis şi s-au achitat o serie de facturi, împrejurare ce vine în susţinerea faptului că raportul juridic dintre părţi nu s-a desfăşurat în temeiul Contractului nr. x din 2 septembrie 2008, ci în baza înţelegerilor verbale între părţi, de vreme ce s-au achitat alte sume decât cea solicitată.

Cu privire la natura juridică a Scrisorii de acceptare a Cererii de finanţare nr. 10176 din 21 decembrie 2010 comunicată de Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională Nord-Vest, a arătat recurenta că potrivit dispoziţiilor art. 5.2. din acelaşi Contract, plata preţului se urma a se efectua astfel: a) Pentru documentaţia prevăzută la pct. 2.2.; a.l. 5.000 euro + TVA avans în termen de 5 zile de la semnarea prezentului contract şi comunicarea facturii fiscale; a.2. restul de plată în termen de 48 ore de la aprobarea proiectului, dovedită de Consultant cu notificarea privind declararea proiectului ca fiind eligibil şi de la comunicarea facturii fiscale. Or, Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanţare nr. 10176 din 21 decembrie 2010 comunicată de Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională Nord-Vest nu are natura juridică a notificării privind declararea proiectului ca fiind eligibil, astfel cum în mod greşit a apreciat instanţa de apel şi, prin urmare, nu face dovada îndeplinirii obligaţiilor contractuale.

A mai arătat recurenta că potrivit clauzei cuprinsă la art. 2.2. din Contract, intimata-reclamantă avea următoarele obligaţii: redactarea cererii de finanţare conform normelor specificate, întocmirea în baza informaţiilor puse la dispoziţie de către Beneficiar a planului de afaceri şi planului de marketing, după caz; stabilirea bugetului; întocmirea analizei economico-financiare din studiul de fezabilitate; depunerea în numele Beneficiarului a documentaţiei în vederea calificării ca eligibil pentru obţinerea fondurilor structural. De asemenea, potrivit clauzei cuprinsă la art. 4.1 din Contract, intimata-reclamantă avea, printre altele, următoarele obligaţii: să realizeze managementul de finanţare, adică să planifice, coordoneze şi supervizeze activităţile proiectului din punct de vedere al cerinţelor finanţatorului, precum şi al cerinţelor beneficiarului: obţinerea confirmării bancare şi a finanţării nerambursabile, în cazul în care nu se semnează contractul de finanţare din cauza consultantului, Beneficiarul fiind declarat neeligibil, acesta (Consultantul) se obligă să returneze în totalitate sumele aferente comisionului plătite de Beneficiar, în termen de 30 de zile de la data înştiinţării oficiale din partea Autorităţii de Management (art. 4.1. lit. g) din Contract); nesemnarea contractului de finanţare din cauza consultantului este atunci când: nu sunt respectate termene stabilite prin ghidul solicitantului pentru parcurgerea etapelor care urmează după depunerea cererii de finanţare: răspunsul la cererea de informaţii suplimentare, realizarea licitaţiei; documentaţiile prezentate nu sunt conforme cu cerinţele exprimate în ghidul solicitantului sau în legislaţia în vigoare (art. 4.1. lit. h) din Contract).

Cu alte cuvinte, chiar din clauzele titlului pe care intimata-reclamantă îşi întemeiază pretenţiile rezultă că aceasta urma să presteze servicii în baza contractului până la semnarea contractului de finanţare, Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanţare nr. 10176 din data de 21 decembrie 2010 neputând echivala cu notificarea de declarare ca eligibil a proiectului la care se referă dispoziţiile art. 5 din Contract, aspect ce rezultă şi din clauza de la art. 2.1. din Contract, conform căreia obiectul contractului este obţinerea finanţării, respectiv semnarea contractului de finanţare.

Faţă de aspectele prezentate anterior, a arătat recurenta că se impune a se observa că instanţa, procedând la o calificare greşită a Scrisorii de acceptare, a apreciat că aceasta echivalează cu notificarea privind declararea proiectului ca fiind eligibil şi, prin urmare, a apreciat că, de vreme ce aceasta a fost emisă, intimata-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. Or, din Scrisoarea de acceptare rezultă cu certitudine faptul că, la acel moment, proiectul nu a fost declarat eligibil, ci a trecut într-o altă etapă, respectiv etapa precontractuală, aspect care rezultă, de altfel şi din Contract, unde, astfel cum a fost arătat sunt reglementate şi alte obligaţii, obligaţii care nu au aveau cum să fie îndeplinite până la emiterea scrisorii, fiind specifice altei faze.

Cu privire la încetarea contractului, a susţinut recurenta că prin apelul formulat s-a arătat ca, şi dacă s-ar aprecia că raportul juridic dintre părţi s-a desfăşurat în baza Contractului nr. x din 2 septembrie 2008, se impune a se observa că, potrivit clauzei cuprinsă la art. 3.2. din Contract:

"Termenul de finalizare a activităţilor prevăzute la 2.2.1. este de 30 zile din momentul punerii la dispoziţie a tuturor documentelor solicitate de consultant."

Mai mult decât atât, şi în ipoteza în care s-ar aprecia că părţile nu au avut intenţia de a reglementa încetarea contractului în cazul respingerii cererii de finanţare, nu se poate admite că părţile ar fi avut în vedere posibilitatea depunerii la nesfârşit a unor cereri de finanţare, astfel, s-a arătat că, într-o astfel de ipoteză s-ar ajunge în situaţia ca şi în cazul în care linia de finanţare pentru care s-a aplicat ar fi fost declarată închisă, intimata-reclamantă să poată depune cereri de finanţare în temeiul titlului de care se prevalează.

Prin urmare, a susţinut recurenta că nu se poate reţine că titlul pe care intimata-reclamantă îşi întemeiază pretenţia rămânea în fiinţă până la data acceptării cererii de finanţare, indiferent de câte ori ar fi fost depusă aceasta, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a arătat, respingerea cererilor de finanţare s-a datorat intimatei-reclamante.

Cu toate acestea, a susţinut recurenta că instanţa a procedat la o greşită interpretare a actului juridic dedus judecăţii, apreciind că titlul pe care intimata-reclamantă îşi întemeiază pretenţiile nu a încetat, astfel cum a fost arătat prin argumentele expuse anterior.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat recurenta că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile legale apreciind că manopera frauduloasă prin care a fost obţinut consimţământul său la semnarea contractului se circumscrie noţiunii de eroare.

Cu privire la lipsa consimţământului, a susţinut recurenta că aceasta este determinată, printre altele, de obţinerea prin fraudă a semnăturii reprezentantului său iar acţiunea de a induce o persoană în eroare, în vederea obţinerii consimţământului acesteia se circumscrie noţiunii de doi, reglementată prin dispoziţiile art. 960 C. civ.

De altfel, a arătat recurenta că prin decizia recurată instanţa admite că aceasta a exprimat un consimţământ viciat la momentul semnării contractului, însă, interpretând greşit legea, califică această împrejurare ca fiind circumscrisă noţiunii de eroare prevăzută de art. 954 C. civ., iar nu celei de doi, cum ar fi fost corect.

Prin urmare, susţine recurenta că procedând la greşita aplicare a legii, instanţa a calificat greşit această apărare, considerând că obţinerea semnăturii prin fraudă trebuie asimilat viciului de consimţământ al erorii, iar nu viciului de consimţământ al dolului şi, pe cale de consecinţă, a respins această apărare motivat de faptul că aceasta nu a vizat aspecte esenţiale şi nu a purtat asupra obiectului.

În continuare, a arătat recurenta că instanţa a aplicat greşit legea şi, prin urmare, cu privire la criticile privind neexecutarea obligaţiilor nu a făcut aplicarea excepţiei de neexecutare a contractului, având în vedere că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile reglementate prin contract şi nici nu a dovedit în faţa primei instanţe îndeplinirea acestora.

În acest sens, a susţinut recurenta că deşi a arătat atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel că Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanţare nr. 10176 din 21 decembrie 2010 comunicată de Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională Nord-Vest nu confirmă îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor asumate prin Contract, prin decizia recurată s-a reţinut că aceasta dovedeşte îndeplinirea obiectului contractului, or, din Scrisoare rezultă cu certitudine faptul că, la acel moment, proiectul nu a fost declarat eligibil şi, prin urmare, la acel moment obligaţiile nu au fost executate conform art. 2.2 şi 5.2 din Contract.

Astfel, coroborând clauzele contractuale menţionate anterior, a arătat recurenta că obligaţiile erau considerate a fi îndeplinite şi, prin urmare, obligaţia de plată a preţului devenea exigibilă la data declarării proiectului ca fiind eligibil şi comunicarea facturii, altfel spus, reclamanta urma să presteze servicii până la semnarea contractului de finanţare, Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanţare nr. 10176 din data de 21 decembrie 2010 neputând echivala cu notificarea de declarare ca eligibil a proiectului la care se referă dispoziţiile art. 5 din Contract iar declararea ca acceptat a proiectului a fost realizată sub condiţia îndeplinirii la termen a tuturor obligaţiilor ulterioare, în caz contrar, existând posibilitatea declarării ca neeligibil a proiectului, cu consecinţa respingerii acestuia şi nesemnarea contractului de finanţare.

Or, s-a arătat şi dovedit prin înscrisuri (corespondenţă purtată cu societatea G. şi procesele-verbale de predare-primire), că demersurile necesare şi informările suplimentare au fost efectuate de către noul consultant, din cauza modalităţii defectuoase în care intimata-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile, fapt dovedit şi prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv Adresa nr. 6627 din 18 iulie 2011, prin care a fost informată că urmare a analizei conformităţii proiectului tehnic aferent cererii de finanţare (depus după emiterea scrisorii de acceptare) este necesară actualizarea unor secţiuni din cererea de finanţare şi/sau din documentele suport relevante în conformitate cu proiectul tehnic şi/sau recomandările rezultate ca urmare a procesului de verificare, evaluare şi selecţie şi Scrisoarea de completare nr. 2708 din 13 martie 2012 prin care au fost solicitate modificări care privesc aspecte ce ţin de bugetul proiectului aferent cererii de finanţare care a trebuit modificat în vederea contactului de finanţare, modificări ce au fost efectuate de către noul consultant.

În final, recurenta a susţinut că instanţa a aplicat greşit legea, apreciind că la momentul emiterii facturii, creanţa îndeplinea condiţia de a fi certă, lichidă şi exigibilă potrivit art. 379 C. proc. civ., având în vedere ca nici la momentul pretinsei semnări a contractului, nici la momentul emiterii Scrisorii de acceptare, nu se putea cunoaşte valoarea eligibilă a proiectului, aceasta stabilindu-se abia la momentul încheierii contractului de finanţare.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ.. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Este de reţinut, de asemenea, că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, modalitatea în care aceasta a analizat probele administrate în cauză, precum şi relatarea situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Revenind la motivele de nelegalitate invocate, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii iar art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează ipoteza în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti se dau în numele legii şi ele trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia instanţei de a menţiona în mod expres şi explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susţină soluţia pronunţată, apare ca esenţială, din perspectiva textelor normative evocate mai sus, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea unei decizii, în sfârşit, să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Însă, este indiscutabil, nu se cere instanţelor ca, procedând la motivarea soluţiei, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părţi, în considerarea uneia şi aceleiaşi cereri, a unuia şi aceluiaşi motiv.

Din aceste dispoziţii ale legii rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei astfel de critici este condiţionată de omisiunea - ce trebuie să fie totală- a instanţei de a se pronunţa asupra unuia din motivele cererii ce i-a fost supusă spre analiză, prin urmare, fiind vorba doar de nepronunţarea instanţei asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei.

Deopotrivă, pentru o apreciere completă a acestui motiv de recurs, este imperios necesar să se facă distincţie între motive şi argumente, căci, textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele invocate, fără nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului pe care îl sprijină.

Cu alte cuvinte, în cazul în care instanţa a înţeles să grupeze, printr-un raţionament juridic de sinteză, argumentele folosite de parte în dezvoltarea unuia şi aceluiaşi motiv al cererii sale, pentru a răspunde printr-un considerent comun, nu se poate reproşa instanţei o omisiune de a motiva hotărârea, căci, nemotivarea nu există în situaţia în care instanţa a analizat grupat argumentele reţinute - cum este cazul în speţă.

În speţă, instanţa de apel a arătat foarte clar şi motivat care sunt considerentele pentru care a pronunţat soluţia dată, înalta Curte observând, totodată, că instanţa a examinat, în mod real, apelul pârâtei, cu referire specială la fiecare dintre motivele arătate, în raport cu probatoriile administrate în cauză, starea de fapt reţinută şi textele legale aplicabile.

Aşadar, pentru considerentele expuse, înalta Curte constată că motivarea deciziei curţii de apel răspunde exigenţelor legale, având în vedere că au făcut obiectul examinării efective apărările şi susţinerile părţilor, situaţia de fapt şi dezlegarea în drept statuată fiind temeinice şi legale, fără a putea fi reţinută pretinsa contradictorialitate sau motivare străină de natura pricinii.

Astfel, înalta Curte constată că instanţa de apel a confirmat situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, atât în ceea ce priveşte valabilitatea convenţiei încheiate între părţi cât şi determinarea obiectului acesteia care în baza probatoriului administrat s-a reţinut că a fost executat întocmai, procedând la o corectă calificare a actului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că potrivit convenţiei, consultantul va presta în favoarea beneficiarului activităţile necesare pentru realizarea obiectului contractului, respectiv realizarea documentaţiei necesare în vederea obţinerii unei finanţări prin Fondurile structurale FEDR Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 Axa prioritară 4 pentru realizarea unui Centru Logistic în localitatea Osorhei, judeţul Bihor, activităţi constând în: redactarea cererii de finanţare conform normelor specifice, întocmirea planului de afaceri şi planul de marketing, stabilirea bugetului, întocmirea analizei economico-financiare din studiul de fezabilitate şi depunerea documentaţiei, în numele beneficiarului, în vederea calificării ca eligibil a proiectului pentru obţinerea fondurilor structurale.

Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanţare nr. 10176 din 21 decembrie 2010 comunicată de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest face pe deplin dovada îndeplinirii obiectului contractului de către reclamantă, respectiv întocmirea documentaţiei tehnice şi depunerea acesteia în vederea calificării ca eligibil a proiectului.

Referitor la susţinerea recurentei potrivit căreia din cauza neexecutării convenţiei de către reclamantă a fost necesară încheierea unei convenţii de consultanţă cu G. SRL, s-a reţinut că acea Convenţie a fost încheiată la data de 2 aprilie 2012, la aproximativ doi ani după executarea obligaţiilor de către reclamantă şi vizează o altă etapă necesară implementării proiectului care este subsecventă celei de declarare a eligibilităţii acestuia prin scrisoarea de acceptare a cererii de finanţare emisă de H. prin care proiectul elaborat a fost declarat eligibil şi prin care se menţionează că Proiectul a fost acceptat şi va trece în etapa precontractuală de verificare a proiectului tehnic.

În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la existenţa cauzelor de încetare a contractului prin raportare la clauza cuprinsă în art. 3.2 din contract, conform căreia " Termenul de finalizare a activităţilor prevăzute la 2.2.1. este de 30 zile din momentul punerii la dispoziţie a tuturor documentelor solicitate de consultant. ", s-a reţinut că prin acelaşi contract, părţile au convenit la art. IX asupra cauzelor de încetare a contractului, respectiv art. 9.1 care stipulează cazurile de încetare neimputabile părţilor, art. 9.2, cazurile de încetare imputabile uneia dintre părţi - rezilierea şi art. 9.3, procedura rezilierii, potrivit căreia intenţia de reziliere trebuia notificată în scris reclamantei anterior datei de 21 decembrie 2010, procedură de care reclamanta nu a uzat.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 954 şi 960 C. civ., critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată de asemenea a fi nefondată, pentru considerentele ce succed.

Fără a intra în examinarea situaţiei de fapt stabilită în baza probatoriului administrat în cauză, chestiune care excede căii de atac a recursului, înalta Curte reţine că apărarea recurentei-pârâte conform căreia reprezentantul său legal a semnat Convenţia fără a cunoaşte că a realizat acest demers întrucât a avut multiple documente primite de la partea adversă nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 954 C. civ. pentru a atrage nulitatea convenţiei.

În egală măsură, faţă de apărarea astfel cum a fost formulată de către recurentă, nu poate fi reţinută nici incidenţa dispoziţiilor art. 960 C. civ., cu referire la existenţa unor pretinse manopere dolosive la încheierea contractului.

Cauza de nulitate fundamentată pe fraudă a fost amplu examinată de instanţa de apel care în baza probatoriului administrat a concluzionat că susţinerile pârâtei referitoare la semnătura falsă a reprezentantului său sunt lipsite de orice fundament, întrucât reprezentantul legal al acesteia a procedat la semnarea convenţiei aşa cum rezultă din expertiza grafoscopică efectuată în faţa instanţei de apel.

În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita interpretare a dispoziţiilor art. 379 C. proc. civ. cu referire la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, înalta Curte constată că instanţa de apel a confirmat în mod corect soluţia primei instanţe şi pe acest aspect, având în vedere că preţul stabilit de părţi în temeiul art. 5.1 din Contractul nr. x/2008 este de 4% + TVA din valoarea eligibilă a proiectului şi deşi nu este un preţ determinat, este un preţ determinabil, valoarea eligibilă a proiectului fiind stabilită, cel puţin la data declarării ca eligibile a cererii de finanţare, ca fiind de 14.202.711,78 de RON, iar exigibilitatea preţului a fost stabilită contractual în termen de 48 de ore de la declararea eligibilă a proiectului şi de la comunicarea facturii fiscale.

Mai mult, în argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că pârâta a achitat reclamantei SC A. SRL, în tranşe succesive pe parcursul anului 2011 mai multe sume de bani, recunoscute de reclamantă, care însă deşi a susţinut că au fost achitate în baza altor raporturi comerciale cu pârâta, nu a probat în niciun fel afirmaţia, motiv pentru care s-a apreciat în mod corect că aceste plăţi confirmă executarea parţială a obligaţiei de plată ce-i incumba pârâtei.

Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, că a dat o interpretare corectă actului juridic dedus judecăţii precum şi dispoziţiilor legale aplicabile speţei, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 734 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM