Illegal peremption of appeal following quashing of suspension order

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub numărul 646/99/2014, aşa cum a fost modificată şi precizată ulterior, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C. SA, prin Sucursala Iaşi, şi D., solicitând să se constate nulitatea absolută a Contractelor de credit nr. 642/2006 şi nr. 1569/2007, a Contractelor de ipotecă aferente, nr. 642/2006 şi nr. 1569/2007, precum şi a actului de adjudecare nr. 53/2011.

Prin Sentinţa nr. 723/2015 CA din 3 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Judeţul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei C. SA şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat apel, prin încheierea de şedinţă publică de la 9 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2014, dispunându-se suspendarea judecării apelului.

Prin Decizia nr. 654 de la 6 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva încheierii de şedinţă publică de la 9 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2014, a casat încheierea recurată şi a dispus trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.

Prin Decizia nr. 274/2017 de la 6 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în Dosarul nr. x/2014, s-a constatat perimarea cererii de apel formulate de reclamanţii A. şi B. împotriva Sentinţei nr. 723/2015 CA din 3 noiembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Iaşi, Judeţul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de apel a reţinut că, la termenul de judecată din 9 iunie 2016, s-a dispus suspendarea judecăţii, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că părţile nu s-au înfăţişat la strigarea cauzei şi că nu s-a cerut în scris judecarea în lipsă, operând un caz de suspendare voluntară.

De la data suspendării judecăţii nu s-a mai efectuat nici un act de procedură în cauză.

După trecerea a mai mult de 6 luni de la momentul suspendării judecăţii se pune în discuţie perimarea apelului.

C. proc. civ. reglementează perimarea ca pe o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului, în faza în care se găseşte. Perimarea este - în acelaşi timp - o prezumţie de desistare, ce se deduce din aceea că partea interesată nu stăruie în judecată, o perioadă îndelungată.

Conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat, în situaţiile enunţate în articolele 417 (pentru întrerupere) respectiv 418 (pentru suspendare) C. proc. civ.

La constatarea perimării, instanţa este ţinută a face următoarele verificări: dacă cererea a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni; dacă rămânerea în nelucrare a fost determinată de vina părţii interesate (în calea de atac aceasta fiind apelantul); dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere ori de suspendare a cursului termenului de perimare.

În speţă, instanţa a reţinut că operează perimarea, în condiţiile în care cererea a rămas în nelucrare chiar mai mult de şase luni (din data de 9 iunie 2016), din vina apelanţilor (care nu au solicitat repunerea cauzei pe rol) şi nu a intervenit nici un temei de întrerupere ori suspendare a cursului perimării.

Reclamanţii B. şi A. au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 274/2017 din 6 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, motivele recursului fiind, în esenţă, următoarele:

În mod nelegal instanţa de apel a constatat perimată cererea în condiţiile în care apelanţii-reclamanţi au declarat recurs împotriva încheierii de suspendare a judecăţii cauzei din 9 iunie 2016, recurs ce a format obiectul Dosarului nr. x/2014 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia nr. 654/2017, pronunţată la data de 6 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul împotriva încheierii din 9 iunie 2016, a casat încheierea menţionată şi a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Iaşi pentru continuarea judecăţii.

Instanţa de apel era obligată să constate că exista înregistrat recursul împotriva încheierii din 09 iunie 2016, aşa cum rezultă şi din extrasul de pe portalul instanţelor de judecată, şi să acorde un termen după data de 06 aprilie 2017 pentru a se verifica soluţia instanţei de recurs.

În drept, a fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 22 noiembrie 2017, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Recurenţii au depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 februarie 2018, a fost admis în principiu recursul de face obiectul prezentei cauze, fixându-se termen la data de 25 aprilie 2018.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat, raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 5 din noul C. proc. civ., pentru considerentele care urmează:

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte din cauza rămânerii în nelucrare, din vina părţii, un anumit timp, prevăzut de lege.

Perimarea este atât o sancţiune procedurală, care intervine pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, cât şi o prezumţie de desistate, dedusă din nestăruinţa vreme îndelungată în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 din noul C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Art. 417 din acelaşi cod statuează că:

"Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

Pentru a întrerupe termenul de perimare, actul de procedură trebuie să aibă ca scop repunerea pe rol în vederea judecării cauzei şi să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă.

În vederea constatării perimării, instanţa are obligaţia de a verifica dacă cererea a rămas în nelucrare vreme de 6 luni din culpa părţii, dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, să nu existe o cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială care se aplică cu prioritate.

Înalta Curte constată că prin încheierea din 9 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2014, s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Reclamanţii A. şi B., la data de 8 iulie 2016, aşadar înainte de împlinirea termenului de perimare, au declarat recurs împotriva acestei încheieri, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea încheierii din 9 iunie 2016 şi să se dispună continuarea judecăţii în faţa Curţii de Apel Iaşi.

Prin Decizia nr. 654 de la 6 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva încheierii de şedinţă publică de la 9 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2014, a casat încheierea recurată şi a dispus trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.

Având în vedere că reclamanţii B. şi A., înainte de împlinirea termenului de perimare, au declarat recurs împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecarea cauzei, recurs care a fost, de altfel, admis, la data de 6 aprilie 2017, curtea de apel nu putea constata că erau îndeplinite cerinţele impuse de legiuitor pentru aplicarea acestei sancţiuni procedurale.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva Deciziei nr. 274/2017 din 6 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, în vederea continuării judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii - reclamanţi B. şi A. împotriva Deciziei nr. 274/2017 din 6 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Casează Decizia nr. 274/2017 din 6 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Trimite cauza Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, în vederea continuării judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM