Res judicata bars re-litigation of 2007 damages from abusive termination of medical services contract; appeal dismissed as unfounded

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 12 iulie 2013, reclamanta SC A. SRL - reprezentată legal prin administrator special B. şi prin administrator judiciar SC C. SPRL a formulat acţiune în răspundere civilă contractuală împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Argeş, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.500.000 RON cu aplicarea art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. cu titlu de despăgubiri pentru repararea integrală a prejudiciului produs de către pârâtă prin rezilierea unilaterală şi abuzivă a Contractului nr. A38P/2007 de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile paraclinice.

Prin Sentinţa nr. 44 din 4 februarie 2016, Tribunalul Argeş a admis în parte acţiunea restrânsă, formulată de către reclamanta SC A. SRL - reprezentată legal prin administrator special B. şi prin administrator judiciar SC C. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Argeş, care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 553.497 RON cu titlu de despăgubiri pentru anul 2007, conform variantei E2 din raportul de expertiză tehnică D.A fost obligată pârâta la 5.600 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinţei nr. 44/4 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Argeş, au declarat apel atât reclamanta SC A. SRL reprezentată legal prin administrator special B., cât şi pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Argeş.

Prin Decizia nr. 53/A-C din 12 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş, împotriva Sentinţei nr. 44 din 4 februarie 2016 şi a încheierii din data de 20 noiembrie 2014, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2013; au fost schimbate sentinţa şi încheierea din 20 noiembrie 2014, în sensul că s-a respins cererea ca inadmisibilă, pentru autoritate de lucru judecat.

Prin aceeaşi decizie, a fost respins apelul reclamantei SC A. SRL reprezentată legal prin administrator special B. împotriva Sentinţei nr. 44 din 4 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2013.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., SC A. SRL a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 53/A-C din 12 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, menţinerea ca legală a încheierii din 20 noiembrie 2014 şi a Sentinţei nr. 44 din 4 februarie 2014 pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia Civilă şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru judecarea apelurilor pe fondul acestora.

În argumentarea recursului, subsumat motivului de nelegalitate instituit de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că decizia atacată cuprinde motive contradictorii.

Aceasta întrucât, arată recurenta, pe de o parte s-a reţinut că prin Decizia nr. 350/2014 s-a acordat numai beneficiul nerealizat pentru anul 2008, deşi învestirea instanţei a avut în vedere şi beneficiul nerealizat pe anul 2007, deci nu este rezolvată problema despăgubirilor pe anul 2007 - considerent pentru admiterea acţiunii, neoperând autoritatea de lucru judecat sub efectul sau negativ. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 350/2014 s-a reţinut că a fost soluţionată cererea privind acordarea prejudiciului şi pentru anul 2007, că s-a admis în parte cererea şi implicit a fost respinsă cererea de acordare a prejudiciului pe anul 2007 - considerent din care rezultă inadmisibilitatea acţiunii.

Totodată, recurenta consideră că există contrarietate şi în ceea ce priveşte constatarea dacă există sau nu autoritate de lucru judecat, pentru că pe de o parte reţine:" curtea constată" că în raport cu Decizia nr. 350/2014 operează autoritatea de lucru judecat sub efectul sau negativ, ceea ce înseamnă că la momentul adoptării hotărârii instanţa constată autoritatea de lucru judecat, considerent care concordă cu dispozitivul, iar pe de altă parte reţine:

"în contextul în care se va reţine" incidenţa autorităţii de lucru judecat, ceea ce înseamnă că instanţa de apel nu reţine la momentul adoptării hotărârii incidenţa autorităţii de lucru judecat, ci la un moment viitor, acest considerent fiind în neconcordanţă cu dispozitivul hotărârii.

Referitor la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 477 C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv al apelului şi prevederile art. 14 C. proc. civ. care reglementează principiul contradictorialităţii, deoarece a reţinut identitatea de cauză între cele două dosare fără a fi pusă în dezbaterea părţilor.

De asemenea, recurenta - reclamantă invocă încălcarea art. 431 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a reţinut în mod eronat că în raport de Decizia nr. 350/2014 operează efectul negativ al autorităţii de lucru judecat. Susţine că nu există identitate de obiect şi cauză între cele două dosare, iar efectul negativ al autorităţii de lucru judecat nu a fost invocat de către pârâtă.

Totodată, în opinia recurentei, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează întinderea autorităţii de lucru judecat, reţinând că în raport de Decizia nr. 350/2014 operează efectul negativ al autorităţii de lucru judecat. Cererea pentru acordarea despăgubirilor pentru anul 2007 nu şi-a găsit rezolvarea prin Decizia nr. 350/2014, astfel încât ea va putea fi dedusă ulterior judecăţii, fără a exista autoritate de lucru judecat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Argeş a invocat excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii recursului, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiilor invocate şi a apărărilor intimatei.

Prin încheierea din 14 februarie 2018, au fost respinse excepţia netimbrării cererii de recurs şi excepţia nulităţii recursului, invocate de intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Argeş şi, constatându-se că recursul reclamantei este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului declarat de SC A. SRL, la data de 18 aprilie 2018, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, ţinând cont şi de apărările formulate prin întâmpinare, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se constată că soluţia instanţei de apel este legală.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel s-a pronunţat cu respectarea cerinţelor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., cu garantarea principiului instituit de textul de lege evocat "tantum devolutum, tantum judicatum", faţă de limitele în care reclamanta a înţeles să învestească instanţa de fond şi să-şi argumenteze pretenţiile, iar faptul că soluţia pronunţată nu a corespuns voinţei recurentei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a susţinerilor apelantei-reclamante sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de control judiciar s-a pronunţat asupra tuturor motivelor cuprinse în cererile de apel formulate de reclamantă şi de pârâtă, ţinând cont de voinţa reală a reclamantei şi scopul urmărit prin promovarea acţiunii.

Din perspectivă procedurală, s-a reţinut cu justeţe că prealabil se impune lămurirea aspectelor referitoare la excepţiile invocate şi soluţionate în faţa instanţei de fond, având în vedere că obiectul apelului exercitat de pârâtă a fost reprezentat şi de încheierile din 21 noiembrie 2013 (prin care au fost respinse excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâtă prin întâmpinare) şi din 20 noiembrie 2014 (prin care a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă, în raport de Decizia x din 13 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2013).

În mod greşit, recurenta se prevalează de împrejurarea că instanţa de apel a analizat încheierea din 21 noiembrie 2013 sub aspectul autorităţii de lucru judecat, deşi încheierea nu a fost criticată prin cererea de apel sub acest aspect, întrucât nu se poate pretinde că instanţa de control judiciar a reţinut autoritatea de lucru judecat în acest context şi chiar a menţionat expres că apelanta pârâtă nu a criticat încheierea din 21 noiembrie 2013, ci s-a raportat la această soluţie numai din perspectiva excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Este ştiut că principiul autorităţii lucrului judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.

În acest context, în mod legal instanţa de apel a apreciat că se impune prioritar verificarea autorităţii de lucru judecat, ţinând seama de soluţia pronunţată în încheierea din 20 noiembrie 2014, în raport de Decizia nr. 350 din 13 februarie 2014, irevocabilă, respectiv verificarea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, care justifică incidenţa autorităţii de lucru judecat, potrivit art. 431 C. proc. civ., apelanta-pârâtă criticând încheierea din 20 noiembrie 2014 sub acest aspect.

S-a arătat cu justeţe că la pronunţarea încheierii din 21 noiembrie 2013, instanţa nu se putea raporta la o hotărâre definitivă şi irevocabilă, aceasta fiind pronunţată la 13 februarie 2014, însă, până la momentul finalizării procedurii în cauza de faţă, a avut la dispoziţie hotărârea menţionată, iar autoritatea de lucru judecat poate fi invocată în orice stadiu al pricinii, conform art. 432 C. proc. civ.

Potrivit art. 432 C. proc. civ.: Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată.

Se impune precizarea că, deşi textul legal enunţat foloseşte sintagma poate fi invocată de instanţă, judecătorului îi revine obligaţia de a respecta autoritatea de lucru judecat indiferent de conduita procesuală a părţilor în raport cu excepţia analizată.

Recurenta-reclamantă este în eroare atunci când pretinde o încălcare a dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ., respectiv o încălcare a principiului contradictorialităţii, în condiţiile în care, dezbaterile asupra autorităţii de lucru judecat au avut loc în şedinţă publică, părţile au pus concluzii în regim de contradictorialitate, astfel cum rezultă din practicaua deciziei atacate în care au fost consemnate, în esenţă, susţinerile părţilor.

De asemenea, nu se poate reţine existenţa unor contradicţii, ci dimpotrivă argumentele instanţei de apel se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia adoptată, nefiind incident nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este de necontestat că prin Decizia nr. 350 din 13 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul x/2013, a fost admis recursul, s-a modificat sentinţa şi a fost admisă acţiunea completată şi majorată referitoare la acordarea prejudiciului pe anul 2008, instanţa reţinând că trimiterea realizată la Sentinţa civilă nr. 254/2009 vizează numai serviciile medicale prestate, iar nu beneficiul nerealizat, urmare a neîncheierii contractului în cadrul PNESS.

Instanţa de apel a arătat cu justeţe că autoritatea de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătoreşti presupune, pe de o parte, un efect negativ, în sensul că o nouă cerere cu acelaşi obiect şi cauză, între aceleaşi părţi, nu mai poate fi analizată de o instanţa de judecată, fiind inadmisibilă, iar pe de altă parte, un efect pozitiv, în sensul că cele statuate printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară se impun într-o procedură ulterioară şi nu mai pot fi contrazise într-o altă judecată.

Amplu argumentat şi legal motivat, s-a reţinut legal că prezenta acţiune, nu ridică probleme referitoare la identitatea de părţi, cerinţa fiind îndeplinită, iar în ceea ce priveşte obiectul cererii, în prezentul dosar se solicită suma reprezentând despăgubiri pentru repararea integrală a prejudiciului produs de către pârâtă, prin rezilierea unilaterală şi abuzivă a Contractului nr. A.038/P/2007 de furnizare de servicii medicale. Prejudiciile au fost precizate în cerere ca fiind reprezentate de: serviciile medicale prestate în cursul anului 2007 şi nedecontate; plata cu întârziere a sumei de 1.582.719,51 RON; respectiv consecinţele produse de faptul că nu au mai putut încheia contractul pentru investigaţii paraclinice în cadrul PNESS, necuantificat iniţial.

S-a constatat că în speţă se solicită beneficiul de care a fost lipsită reclamanta pentru neîncheierea contractului în cadrul PNESS, respectiv neobţinerea sumei de bani cuvenită prin efectuarea investigaţiilor medicale în cadrul acestui program.

Temeiul de drept al cererii de faţă invocat de reclamantă este reprezentat de răspunderea civilă contractuală, susţinându-se că fapta ilicită constă în rezilierea abuzivă a contractului de furnizare servicii medicale, reţinută prin Sentinţa irevocabilă nr. 254 din 30 noiembrie 2009, prejudiciul reprezintă beneficiul nerealizat urmare a neîncheierii contractului, raportul cauzal este evident, neîncheierea contractului determinând imposibilitatea realizării beneficiilor, iar vinovăţia este reţinută, de asemenea, în sentinţa menţionată.

În acest context, s-a constatat legal că reclamanta a sesizat anterior instanţa şi cu cererea care a constituit obiectul Dosarului nr. x/2010, în care a solicitat obligarea pârâtei CAS Argeş la plata sumei de 10.000 RON daune interese, sumă estimativă, cea reală urmând să fie stabilită prin expertiză, reprezentând prejudiciul creat prin refuzul pârâtei de a încheia contractul pentru efectuarea de investigaţii paraclinice în cadrul PNESS.

Astfel, în prezentul dosar aceeaşi reclamantă pretinde repararea prejudiciului produs prin rezilierea unilaterală şi abuzivă a Contractului nr. A.038/P/2007, precizând că prejudiciul provine din refuzul încheierii contractului pentru investigaţii paraclinice în cadrul PNESS.

Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de control judiciar, obiectul celor două cereri este acelaşi, fiind reprezentat de repararea prejudiciului creat prin atitudinea pârâtei, chiar dacă strict formal, în primul dosar se invocă refuzul de a încheia contractul pentru investigaţii paraclinice în cadrul PNESS, iar în cel de-al doilea dosar, se invocă atitudinea pârâtei constând în rezilierea unilaterală şi abuzivă a Contractului nr. A.038/P/2007.

Deşi strict formal, fapta ilicită invocată apare ca fiind diferită, în realitate în ambele cereri se invocă atitudinea culpabilă a pârâtei referitoare la refuzul de a încheia contractul pentru efectuarea de investigaţii paraclinice din cadrul PNESS, care a produs prejudicierea reclamantei.

Relevant este faptul că autoritatea de lucru judecat se raportează la obiectul cauzei, respectiv la pretenţia invocată de către SC A. SRL în ceea ce priveşte repararea prejudiciului produs ca urmare a atitudinii abuzive a pârâtei, reprezentată iniţial de rezilierea abuzivă a Contractului nr. A.038/P/2007, cu consecinţa refuzului de a încheia contractul pentru efectuarea de investigaţii paraclinice.

Este de necontestat că aspectul referitor la temeiul juridic al cererii care ar putea justifica o cauză diferită, nu trebuie înţeles artificial, cu scopul de a crea posibilitatea învestirii instanţei cu o nouă cerere având acelaşi obiect, în condiţiile în care scopul urmărit de SC A. SRL este acelaşi.

S-a reţinut cu justeţe că prezenta acţiune intitulată "în răspundere civilă contractuală" are în vedere acoperirea aceluiaşi prejudiciu, ca şi cel solicitat în Dosarul nr. x/2013, în care s-a pronunţat Decizia nr. 350 din 13 februarie 2014.

În atare împrejurare, instanţa de apel a concluzionat legal că în raport de Decizia nr. 350 din 13 februarie 2014, prin care s-a admis în parte acţiunea precizată pentru repararea prejudiciului cauzat prin refuzul de a încheia contractul pentru efectuarea de investigaţii paraclinice, fiind implicit respinsă cererea de acordare a prejudiciului pentru anul 2007, operează autoritatea de lucru judecat sub efectul său negativ, astfel că o nouă acţiune pentru repararea prejudiciului produs prin rezilierea abuzivă a Contractului nr. A.038/P/2007 nu mai este posibilă.

Sub aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, s-a constatat că în aceeaşi decizie, instanţa a lămurit faptul că pentru perioada februarie - decembrie 2007, s-a stabilit prin Sentinţa civilă nr. 254/2009 contravaloarea serviciilor medicale, rezultând implicit faptul că din întregul prejudiciu solicitat instanţa a admis în parte cererea, constatând caracterul întemeiat al pretenţiilor numai în ce priveşte anul 2008.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 53/A-C din 12 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 53/A-C din 12 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM