Contractual compensation for patented invention exploitation upheld against defendant's lack of procedural capacity exception

Prin Sentinţa civilă nr. 276/02.11.2009, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2008 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A.. Au fost respinse cererile de chemare în garanţie formulate de reclamanţi împotriva pârâtei-chemată în garanţie S.C. E. S.A. şi de pârâta S.C. D. S.A. împotriva pârâtei chemate în garanţie S.C. J. S.R.L.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel reclamanţii A., B. şi C., solicitând admiterea apelului, întrucât instanţa a soluţionat cauza fără a cerceta fondul, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Prin Decizia civilă nr. 80/15.03.2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2008 a fost admis apelul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 276/02.11.2009 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., cu pârâţii chemaţi în garanţie S.C. E. S.A. şi S.C. J. S.R.L. şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, cu îndrumarea de a se stabili dacă se mai foloseşte sau aplică invenţia de către pârâtă şi în funcţie de aceasta, dacă este cazul şi dacă obţine beneficii ca urmare a exploatării acesteia, să stabilească întinderea perioadei şi a cuantumului despăgubirilor, toate acestea impunându-se a fi lămurite pe starea de fapt, prin efectuarea unor expertize; instanţa de apel a reţinut că în raport de data eliberării brevetului de invenţie, îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 64/1991 şi nu ale Legii nr. 62/1974, iar, între reclamanţi şi CNL Oltenia, s-a făcut dovada încheierii şi existenţa unui Contract nr. x/14.03.2000 în temeiul Legii nr. 64/1991, cu perioada de expirare în 22.01.2009, contract valabil încheiat, toate drepturile şi obligaţiile rezultate din acest contract fiind preluate de S.C. D. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta S.C. D. S.A. şi chematele în garanţie S.C. E. S.A. şi S.C. J. S.R.L., iar prin Decizia nr. 3292/08.04.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost respinse ca nefondate recursurile declarate.

Prin Sentinţa civilă nr. 25 din 06 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2008*, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi. S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. J. S.R.L., precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanţi împotriva E.

Prin cererea formulată la 23.03.2015 de către pârâta S.C. F. S.A., s-a solicitat completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 25/6.02.2015, pronunţată de Tribunalul Gorj, în sensul obligării reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 145/8.05.2015, Tribunalul Gorj, constând că a omis a se pronunţa asupra cererii pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată a admis cererea pârâtei şi a dispus completarea dispozitivului Sentinţei nr. 25/6.02.2015 a aceleiaşi instanţe, în sensul că s-a dispus obligarea reclamanţilor, în solidar, la plata sumei de 14.504 RON cheltuieli de judecată către S.C. F. S.A.

Împotriva Sentinţei civile nr. 25 din 06 februarie 2015 şi a încheierii din 30 ianuarie 2015, ambele pronunţate de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2008*, au declarat apel reclamanţii A., B. şi C.

De asemenea, reclamanţii au formulat apel şi împotriva Sentinţei civile nr. 145/8.05.2015 şi a încheierii nr. 4/7.05.2015, ambele pronunţate de Gorj.

Prin Decizia civilă nr. 4096 din 29 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 25/6.02.2015 şi a încheierii din 30 ianuarie 2015, iar prin Decizia civilă nr. 4097/29.09.2015, aceeaşi instanţă de apel a respins ca nefondat apelul reclamanţilor împotriva Încheierii nr. 4/7.05.2015 şi a Sentinţei civile nr. 145/8.05.2015 ale aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestor decizii, reclamanţii au promovat recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 299 din 5 februarie 2016 a admis recursurile declarate de reclamanţii B., C. şi A. împotriva Deciziei nr. 4096 din 29 septembrie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, şi a Deciziei nr. 4097 din 29 septembrie 2015, pronunţată de aceeaşi instanţă. A casat deciziile recurate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel, pentru rejudecarea apelurilor.

În rejudecare, în şedinţa publică din 24.05.2016, intimata pârâtă Societatea F. S.A. a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu referire la cele invocate prin notele de şedinţă din data de 09.05.2016.

Prin Decizia nr. 3026 din 7 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de reclamanţii A., B. şi C., împotriva Sentinţei civile nr. 25 din 06 februarie 2015 şi a Sentinţei civile nr. 145 din 08 mai 2015, pronunţate de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/2008*, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Societatea F. S.A. şi S.C. J. S.R.L.

A schimbat în parte Sentinţa nr. 25/06.02.2015, pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/2008*, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C.; a obligat pârâta Societatea F. S.A. la plata către reclamantul A. a sumei de 419.914 RON, către reclamantul C. a sumei de 251.948 RON şi către reclamantul B. a sumei de 167.965 RON, despăgubiri civile actualizate la data de 01.05.2014, sume ce se vor actualiza în continuare în raport de rata inflaţiei până la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale la aceste sume, începând cu data introducerii acţiunii - 10.12.2008 şi până la data plăţii efective şi, la plata către reclamantul A. a sumei de 21.503 RON, către reclamantul C. a sumei de 9503 RON şi către reclamantul B. a sumei de 13.503 RON, cheltuieli de judecată la prima instanţă.

A menţinut restul dispoziţiilor Sentinţei nr. 25/06.02.2015.

A schimbat Sentinţa nr. 145/08.05.2015, pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/2008*, în sensul că a respins cererea pârâtei Societatea F. S.A de completare a dispozitivului Sentinţei nr. 25/06.02.2015.

A respins apelul declarat împotriva Încheierii nr. 4/07.05.2015, ca nefondat şi a obligat intimata pârâtă Societatea F. S.A la plata către fiecare din reclamanţii A., B. şi C. a sumei de 6121 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei menţionate anterior (inclusiv a încheierii din 24 mai 2016) au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., iar Societatea F. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei menţionate anterior (inclusiv a Încheierii nr. 48 din 31.05.2016).

Prin Decizia civilă nr. 1089/20.06.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2008 s-a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-pârât Societatea F. S.A.

S-au admis recursurile declarate de reclamanţii A., B. şi C. şi de pârâtul Societatea F. S.A împotriva Deciziei nr. 3026 din data de 7 iunie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

S-a casat decizia şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2008.

Analizând actele şi lucrările dosarului, motivele de apel formulate, precum şi deciziile de casare, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost avute în vedere următoarele considerente:

1. Curtea de apel, examinând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reţinut că:

Prin Decizia de casare cu nr. 1089/20.06.2017, Înalta Curte consideră că prin invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea în fapt menţionată în notele de şedinţă înregistrate la Curtea de Apel Craiova la data de 9.05.2016 s-a susţinut în principal faptul că, Contractul nr. x/2000 a fost încheiat de către reclamanţi, cu CNL Oltenia Târgu Jiu - E., prin reprezentanţii acestei subunităţi, şi că, astfel ar produce efecte doar cu privire la această subunitate, iar nu şi cu privire la alte subunităţi.

Cum în speţă s-a pus problema unor drepturi solicitate pentru aplicarea realizării tehnice în cauză, exclusiv în temeiul acestui contract, în alte subunităţi ale CNLO, anume exploatările miniere Jilţ, se contestă deci existenţa dreptului reclamanţilor, anterior transmiterii drepturilor şi obligaţiilor între Compania Naţională a Lignitului "Oltenia" şi pârâta Societatea Comercială F. - S.A.

Analizând cu o mai mare atenţie susţinerile efectuate prin notele de şedinţă depuse la data de 9.05.2016 reiese că intimata argumentează că, în primul rând, Contractul nr. x/2000 fiind încheiat de către reclamanţi, cu CNL Oltenia - E., prin reprezentanţii acestei subunităţi, acesta ar produce efecte doar cu privire la această subunitate, iar nu şi cu privire la alte subunităţi.

În al doilea rând, apreciază intimata că prin modul de reorganizare a CNL Oltenia, prin H.G. nr. 103/2004, Societatea Comercială "D." - S.A. nu ar fi continuatoarea acesteia, decât cu privire la exploatările miniere Jilţ şi Drăgoteşti.

Contractul nr. x/2000, fiind încheiat de către reclamanţi, cu CNL Oltenia - E.nu şi-ar extinde deci efectele şi cu privire la noua companie, Societatea Comercială F. - S.A., continuatoarea Societăţii Comerciale "D." - S.A., întrucât nu s-ar referi şi la exploatările miniere Jilţ şi Drăgoteşti.

În opinia Curţii, o astfel de construcţie juridică tinde la omisiunea unor chestiuni de fapt şi de drept, pentru a impune o soluţie întemeiată pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, dovadă că intimata nici nu precizează într-o manieră indiscutabilă cine ar fi persoana care ar avea calitate procesuală pasivă, ci lasă a deduce că ar fi probabil Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor - S.A. Târgu Jiu.

Or, reluând în discuţie prevederile H.G. nr. 103/2004, rezultă că au fost reorganizate fosta Companie Naţională a Lignitului "Oltenia" - S.A. Târgu Jiu şi fosta Societate Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica", prin înfiinţarea a trei noi societăţi comerciale.

În ceea ce priveşte Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor S.A., se reţine că, în conformitate cu art. 7 din H.G. nr. 103/2004, la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, denumirea Companiei Naţionale a Lignitului "Oltenia" - S.A. Târgu Jiu s-a modificat în Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor - S.A. Târgu Jiu, dar aceasta avea ca obiect principal de activitate, astfel cum rămâne după divizare, "obligaţia încasării creanţelor şi plata datoriilor preluate de la exploatările miniere şi subunităţile care au fuzionat cu centralele de producere a energiei electrice şi termice în condiţiile art. 1 alin. (1), precum şi închiderea minelor nerentabile pentru lichidarea pierderilor, cu propuneri de privatizare pentru acele active ce pot fi valorificate în condiţiile legii, având ca efect scutirea de penalităţi şi datorii în condiţiile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare." Însă, schimbarea denumirii fostei Companii Naţionale a Lignitului "Oltenia" - S.A., în Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor - S.A., nu înseamnă că aceasta din urmă a devenit succesoarea în drepturi a fostei companii, de vreme ce obiectul său de activitatea a fost unul limitat, rămas după divizare, doar la încasarea creanţelor şi plata datoriilor preluate de la exploatările miniere, iar art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004 a prevăzut expres că, prin divizare, toate drepturile şi obligaţiile aferente exploatării miniere G. au fost preluate de Societatea Comercială "D." - S.A.

De altfel, aceste probleme de drept, legate de modul în care s-au transmis drepturile şi obligaţiile aferente exploatării miniere Jilţ, o dată cu reorganizarea fostei Companiei Naţionale a Lignitului "Oltenia" - S.A. Târgu Jiu, prin H.G. nr. 103/2004 şi H.G. nr. 1024/2011, au fost dezlegate anterior de instanţe, prin Decizia nr. 80/15.03.2010, pronunţată în primul apel de către Curtea de Apel Craiova, cât şi cu ocazia introducerii în cauză a S.C. F. S.A. la prima instanţă, în cel de-al doilea ciclu procesual, prin încheierea de şedinţă din 22.10.2012, când s-a constatat că a intervenit o transmisiune a calităţii procesuale către aceasta, de la fostele D. S.A. şi E. S.A., potrivit H.G. nr. 1024/2011 (ambele soluţii confirmate de instanţele superioare), astfel încât, Curtea a apreciat că, prin repunerea în discuţie a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei pârâte, chiar dacă se invocă elemente noi, faţă de cele avute în vedere anterior la soluţionarea acestei excepţii, nu se aduce o argumentare esenţială, de natură a conduce la schimbarea soluţiei pe această excepţie.

De remarcat este că prin recursul promovat, intimata a completat motivarea excepţiei, prin aceea că ar lipsi un contract valabil, care ar viza fostele Exploatări miniere G., după ce iniţial se invocă şi lipsa de opozabilitate a acestui contract faţă de intimată.

În mod evident se confundă opozabilitatea unui act juridic, care presupune un act juridic valabil, dar care nu produce efecte în raport de o persoană, cu valabilitatea unui act juridic, care presupune un act juridic viciat de un motiv de nulitate sau de orice alt motiv de încetare a efectelor sale juridice, prin expirarea unui termen, împlinirea unei cauze rezolutorii, etc.

Or, în condiţiile în care, în rândurile de mai sus s-a arătat de ce S.C. F. S.A. a preluat toate drepturile şi obligaţiile aferente tuturor exploatărilor miniere aflate în discuţie în prezenta cauză, precum şi în absenţa unei acţiuni prin care, în caz de reuşită, să se constate lipsa de opozabilitate sau prin care să se anuleze actul juridic producător de efecte în speţă, acţiune care să nu fie promovată direct în faza procesuală a apelului, pentru a nu fi calificată doar ca o apărare lipsită de eficienţă, în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, pentru toate aceste motive, Curtea de apela respins şi în rejudecare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata pârâtă prin notele de şedinţă din 09.05.2016.

2. Analiza motivelor de apel:

2.1. Cu titlu preliminar s-a motivat opţiunea prezentei instanţe de a nu suplini ansamblul probator deja administrat în cauză, pe parcursul unei proceduri care s-a derulat într-un interval de timp considerabil, în vederea alinierii şi a cauzei de faţă la standardele respectării unui termen rezonabil de soluţionare.

2.2. Pe fond, din examinarea sentinţei atacată, prin prisma criticilor formulate şi în raport de îndrumările date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin deciziile de casare, Curtea a apreciat că apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 25/06.02.2015 a fost apreciat ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare pe perioada pe care se solicită plata despăgubirilor, cu următorul conţinut:

"(1) Pentru invenţiile create şi realizate în condiţiile art. 5 alin. (1) cu clauză contrară şi, respectiv, ale art. 5 alin. (2) inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului. (2) Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei."

Curtea de apel a apreciat şi reiterează în continuare că, în executarea acestui contract, în raport de dispoziţiile art. 969 C. civ. - Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante - şi în temeiul art. 36 din Legea nr. 64/1991, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la a primi despăgubiri, ca urmare a exploatării invenţiei acestora la G. Nord şi Sud, aferente perioadei 01.01.2006 - 31.12.2008, despăgubirile impunându-se a fi stabilite în funcţie de aportul economic al invenţiei.

Pentru determinarea eficienţei economice pe perioada menţionată, la prima instanţă a fost încuviinţată proba cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, raportul depus şi răspunsurile la obiecţiunile formulate de părţi propunând valori diferite sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor.

Pentru aceste motive, Curtea de apel a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea despăgubirilor pentru utilizarea invenţiei acestora la G. Nord şi Sud, aferente perioadei 01.01.2006 - 31.12.2008, în cuantumul stabilit prin ultimul supliment la raportul de expertiză, respectiv suma de 419.914 RON, pentru reclamantul A., suma de 251.948 RON pentru reclamantul C. şi suma de 167.965 RON, pentru reclamantul B., sume nete actualizate la data de 01.05.2014 şi care, pentru acoperirea devalorizării monedei naţionale în perioada ulterioară acestei date, vor fi actualizate în continuare, în funcţie de rata inflaţiei, până la data plătii efective.

2.3. Totodată, în raport de dispoziţiile art. 1082 C. civ. de la 1864, intimata pârâtă a fost obligată la plata către reclamanţi şi a dobânzii legale la sumele menţionate, pentru neexecutarea obligaţiei de plată a drepturilor cuvenite autorilor invenţiei, dobânzi care au fost solicitate şi se cuvin reclamanţilor de la data introducerii acţiunii, conform art. 1088 C. civ.

Prin notele de şedinţă depuse în prezentul ciclu procesual, apelanţii solicită a se face aplicare şi dispoziţiilor art. 1089 C. civ., considerând că dobânda "este debit cel puţin pentru un an întreg".

Potrivit dispoziţiilor art. 1089 C. civ., dobânda pe timpul trecut poate produce dobândă, sau prin cerere în judecată, sau prin convenţiune specială, numai ca, sau în cerere sau în convenţiune, să fie chestiune de dobândă debită cel puţin pentru un an întreg.

Or, nefiind cazul de convenţie special încheiată între părţi în acest sens, se pune problema de modul cum este formulată cererea de chemare în judecată.

Apelanţii apreciază însă în mod eronat că dobânda "este debit cel puţin pentru un an întreg", după momentul introducerii cererii de chemare în judecată, ceea ce intră în contradicţie cu textul art. 1089 C. civ., care impune ca în cerere, să fie chestiune de dobândă debită cel puţin pentru un an întreg, iar nu ulterior formulării cererii.

2.4. În ceea ce priveşte apelul declarat împotriva încheierii din data de 30.01.2015, din motivarea apelului rezultă că acesta vizează mai degrabă măsura repunerii cauzei pe rol, ulterior reţinerii acesteia spre soluţionare la termenul de judecată din 28.11.2014 şi dispunerea, din oficiu, de către instanţă a refacerii raportului de expertiză, aceste critici urmând a fi analizate, în considerarea art. 282 alin. (2) C. proc. civ., tot în cadrul examinării apelului declarat împotriva sentinţei nr. 25/06.02.2015.

În speţă, repunerea cauzei pe rol a fost motivată prin aceea că sunt necesare lămuriri şi completarea probatoriului, încadrându-se în categoria motivelor care, potrivit art. 151 C. proc. civ., pot determina repunerea cauzei pe rol.

Or, în cauză, atât timp cât clauzele Contractului nr. x/14.03.2000, pe care reclamanţii şi-au întemeiat cererea în despăgubiri, sunt în sensul că numai în primul an de utilizare a invenţiei autorii sunt îndreptăţiţi la un procent de 30%, cât din probele administrate a rezultat că anii 2006, 2007 şi 2008 nu au fost primii ani de utilizare a invenţiei în exploatarea minieră G. Nord şi Sud, iar suplimentul la raport din data de 31.10.2014 lua în calcul un procent de 30% pentru calculul drepturilor reclamanţilor, măsură dispusă de prima instanţă, din oficiu, la termenul din data de 16.01.2015, de refacere a raportului de expertiză în sensul corectării aspectelor menţionate, apare a fi una justificată.

2.5. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei nr. 25/06.02.2015, inclusiv cele referitoare la respingerea cererii de chemare în garanţie, formulate de intimata pârâtă împotriva S.C. J. S.R.L., ca parte chemată în garanţie.

Sub aspectul acestei dispoziţii, s-a constatat că intimata pârâtă a solicitat în rejudecarea apelului admiterea cererii de chemare în garanţie, dar nu a declarat apel împotriva modului de soluţionare a acestei cereri la prima instanţă, deşi Tribunalul Gorj a analizat în fond temeinicia cererii de chemare în garanţie, iar nu în temeiul vreunei excepţii procesuale, legate de respingerea acţiunii principale.

Pe de altă parte, s-a reţinut că argumentele în baza cărora prima instanţă a respins cererea de chemare în garanţie a S.C. J. S.R.L., anume acelea că unitatea care a fabricat dispozitivele nu poate fi obligată la plata drepturilor de autor, întrucât prin HCA nr. 11/1999 a CNL Oltenia S.A. au fost însuşite şi aprobate drepturile cuvenite autorilor pentru invenţia "dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat", sunt corecte şi au fost reţinute de instanţele de judecată şi în litigiile anterioare purtate de reclamanţi, în ceea ce priveşte plata despăgubirilor pentru această invenţie, fiind confirmate şi de instanţele superioare în căile de atac exercitate.

Înalta Curte a apreciat cu putere de lucru judecat că este nefondat motivul de recurs prin care s-a susţinut că instanţa de apel a soluţionat în mod greşit cererea de chemare în garanţie, formulată de către intimata Societatea F., prin care solicita obligarea S.C. J. S.R.L. la plata despăgubirilor solicitate de către reclamanţi.

2.6. Ca o consecinţă a admiterii acestui apel şi schimbării dispozitivului Sentinţei nr. 25/06.02.2015, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamanţilor şi a cererii accesorii a acestora privind cheltuielile de judecată, s-a impus şi admiterea apelului declarat împotriva Sentinţei nr. 145/08.05.2015, de completare a dispozitivului celei dintâi sentinţe.

Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., apelul împotriva Sentinţei nr. 145/08.05.2015 s-a admis şi s-a schimbat această sentinţă, în sensul respingerii cererii de completare a dispozitivului Sentinţei nr. 25/06.02.2015, cu dispoziţia referitoare la obligarea reclamanţilor la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată la prima instanţă, cheltuieli la care pârâta nu mai este îndreptăţită, urmare a admiterii în parte a acţiunii în apel.

2.7. În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi împotriva încheierii din data de 09.04.2015 prin care s-a respins cererea acestora de recuzare împotriva judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei la prima instanţă, Curtea de apel a apreciat că acesta este nefondat, în raport de motivele de recuzare invocate.

Drept urmare, Curtea de apel a apreciat că imparţialitatea judecătorului nu a fost afectată, astfel că a fost respins ca nefondat apelul declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamanţi.

3. În baza art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă a fost obligată la plata către apelanţii reclamanţi a cheltuielilor de judecată efectuate în toate ciclurile procesuale desfăşurate până în prezent, în măsura dovedirii lor şi a aprecierii cuantumului lor rezonabil, după cum urmează:

Cheltuielile de judecată, astfel cum au fost solicitate de către apelanţii-reclamanţi au constat în onorarii de expert, cheltuieli de transport şi onorariile avocaţilor.

Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Totodată, practica în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli de judecată, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României).

Dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii în mod vădit disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.

Chiar dacă, în ceea ce priveşte activitatea concretă îndeplinită de avocat, nu pot fi identificate motive distincte de reducere a onorariului, în aprecierea acestei activităţi, instanţa nu poate ignora însă valoarea extrem de ridicată a onorariilor de avocaţi, astfel cum sunt dovedite în speţă.

Nici valoarea pricinii nu ar putea fi reţinută pentru a justifica cuantumul ridicat al onorariului achitat, în condiţiile în care, valoarea onorariilor nu ar putea depăşi o proporţie de maxim 25% din obiectul litigiului sau să ajungă la valori excesiv de mari, de aproximativ 100.000 RON.

Prin urmare, pentru a crea un criteriu obiectiv de reducere a cuantumului onorariilor de avocaţi suportate de către toţi reclamanţii, având în vedere şi că indiferent de valorile lor diferite ca şi cuantum de onorariu, activitatea prestată de către avocaţi a condus la un scop comun, de stabilire a îndreptăţirii la primirea unor pretenţii, instanţa a considerat că se impune o reducere cu 1/2 a valorii totale a acestor onorarii, pentru a ajunge la un rezultat apreciat a fi echitabil.

Împotriva Deciziei nr. 2876 din 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta Societatea F. S.A. care a susţinut următoarele critici de nelegalitate a deciziei recurate:

Se susţine că Decizia nr. 2876/31.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Astfel, prin notele de şedinţă din data de 06.05.2016 intimata F. a invocat o excepţie nouă în acest proces, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive având în vedere situaţia că, actul în baza căruia au fost stabilite îndrumări de acordare a despăgubirilor respectiv Contractul nr. x/14.03.2000 nu este actul opozabil intimatei din prezenta cauză. Instanţa a soluţionat în mod nelegal cauza, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit vădit neîndoielnic al acestuia. În acest sens, efectele Contractului nr. x/2000 au fost înţelese greşit de către instanţa de apel, în sensul că, trebuia să constate că actul juridic dedus judecaţii - Contractul civil nr. x/2000 se refera exclusiv la raporturile civile dintre autorii reclamanţi A., B. şi C. cu subunitatea E., în ce priveşte aplicarea invenţiei şi drepturile cuvenite strict în cadrul acesteia.

Ori, instanţa i-ar fi obligat nelegal la plata unor sume (extraordinar de mari, nejustificate) pentru utilizarea CSR în cadrul fostei G. - actuale H., în lipsa unei temei contractual valabil (adică cu aplicarea greşită a legii).

În speţa de faţă, instanţa de apel este ţinută de îndrumarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a se pronunţa pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâta F. prin notele de şedinţă din data de 09.05.2016 depuse la Curtea de Apel Craiova în stadiul procesual anterior.

Mai mult decât atât, prin Decizia de casare nr. 1089/20.06.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a constatat că, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtă în faza de apel în rejudecare la Curtea de Apel Craiova este întemeiată pe alte motive de fapt şi de drept astfel încât, dacă nu ar fi fost o excepţie nouă, diferită de excepţia soluţionată în prim ciclu procesual în Dosarul nr. x/2008 nu ar mai fi trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Craiova ci ar fi constatat că excepţia este aceeaşi cu excepţia invocată în primul ciclu procesual şi ar fi respins recursul Societăţii F. S.A.

Se mai susţine că instanţa a obligat în mod nelegal pârâta la plata unor despăgubiri în condiţiile în care, din expertiza tehnică efectuată la Tribunalul Gorj de către expertul tehnic dr. ing. I., rezultă că nu a fost utilizată această soluţie tehnică, dimpotrivă soluţia din brevetul de invenţie nu este aceeaşi cu dispozitivele CSR 630 P. În aceste condiţii, dreptul la un proces echitabil bazat pe probe a fost încălcat.

În concluzie, efectele Contractului nr. x/2000 nu se puteau întinde şi asupra subunităţii G. din moment ce nu s-a făcut dovada că există un contract încheiat cu fosta G. (H.) şi, în situaţia în care, instanţa de apel ar fi admis aceasta excepţie nu ar mai fi putut să constate aplicarea prevederilor art. 969 şi art. 36 câtă vreme aceste articole de lege se referă exclusiv la raporturi juridice întemeiate în baza unui contract, mai mult, nu a fost utilizată soluţia brevetată.

O altă critică vizează faptul că decizia Curţii de Apel Craiova se bazează pe motive străine faţă de natura pricinii şi contradictorii, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii. Astfel, din considerentele deciziei de casare rezultă că "în speţă, se pune problema unor drepturi solicitate pentru aplicarea realizării tehnice în cauză, exclusiv în temeiul acestui contract".Or, instanţa de apel reţine că, este vorba despre utilizarea unei invenţii şi îşi motivează soluţia pe prevederile art. 36 din Legea nr. 64/1991 potrivit căruia pentru invenţiile create ş realizate în condiţiile art. 5 (1) şi art. 5 (2) inventatorii beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe baza de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz.

În acest sens, hotărârea adoptată de către Curtea de Apel Craiova trebuie să reflecte realitatea doar într-una dintre variante: or, este vorba despre utilizarea unei realizări tehnice pe baza Contractului nr. x/2000 (aşa cum a stabilit instanţa de recurs), este vorba despre situaţia folosirii unei invenţii în temeiul art. 36 din lege, fiind evident că, nu poate să existe o dublă situaţie juridica cu privire la speţa dedusă judecăţi.,

Astfel, se arată că instanţa de apel reţine temeiul de drept prevăzut de art. 969 C. civ. potrivit căruia convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante, dar prin raportare la art. 36 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie care se referă la folosirea unei invenţii, se creează o motivare contradictorie câtă vreme din actele şi lucrările dosarului, rezultă că nu este vorba despre utilizarea unei invenţii, Contractul nr. x/2000 se referă la utilizarea unei realizări tehnice ca atare, temeiul de drept pentru cele două situaţii de fapt fiind diferit, soluţia adoptată este contradictorie şi străină de natura pricinii, fiind dată cu încălcarea Legii nr. 64/1991 şi a dispoziţiilor din C. civ.

Invocându-se prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vechi, se mai arată că instanţa de apel a soluţionat în mod nelegal cererea privind actualizarea drepturilor patrimoniale cu dobânda legală deoarece Contractul nr. x/2000 nu prevede actualizarea cu dobânda.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prima critică formulată vizează incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că, în interpretarea greşită a actului juridic dedus judecaţii, instanţa a schimbat natura şi înţelesul lămurit vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că, efectele Contractului nr. x/2000 au fost înţelese greşit de către instanţa de apel. Se arată că trebuia instanţa să constate că actul juridic dedus judecăţii - Contractul civil nr. x/2000- se referă exclusiv la raporturile civile dintre autorii reclamanţi A., B. şi C. cu subunitatea E., în ce priveşte aplicarea invenţiei şi drepturile cuvenite strict în cadrul acesteia.

Această critică nu subzistă. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate sus menţionat, este necesar ca instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, să schimbe natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Aşa cum s-a reţinut în ciclurile procesuale anterioare, recurenta pârâtă, prin invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive cu motivarea în fapt din cuprinsul notelor de şedinţă înregistrate la Curtea de Apel Craiova la 9.05.2016 a arătat în principal faptul că acel Contract nr. x/2000 a fost încheiat de către reclamanţi cu F. - E., prin reprezentanţii acestei subunităţi, şi că astfel ar produce efecte doar cu privire la această subunitate iar nu şi cu privire la alte subunităţi.

Cum în speţă s-a pus problema unor drepturi solicitate pentru aplicarea realizării tehnice în cauză, exclusiv în temeiul acestui contract (prin deciziile de casare anterioare reţinându-se răspunderea contractuală) în alte subunităţi ale CNLO, anume exploatările miniere Jilţ, în principal existenţa dreptului reclamanţilor anterior transmiterii drepturilor şi obligaţiilor între Compania Naţională F. şi pârâta recurentă, în mod just Curtea de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, neavând loc o schimbare a naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte constată, aşadar, că prima critică a recurentei nu poate fi reţinută întrucât instanţa de apel în mod corect a soluţionat excepţia invocată, interpretând în mod just actul juridic dedus judecăţii şi anume Contractul nr. x/2000.

În plus, instanţele de control judiciar au stabilit că actul juridic anterior menţionat, încheiat între recurenţii-reclamanţi şi CNLO, dată fiind reorganizarea succesivă a societăţilor din domeniul energetic şi al exploatărilor miniere, dispuse prin hotărâri de guvern, este opozabil şi pârâtei iniţiale din cauza de faţă - S.C. D. S.A., ca efect al H.G. nr. 103/2004, pârâta fiind succesoare a Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia (CNLO), potrivit art. 1 alin. (1) din această hotărâre de guvern; în sprijinul aceleiaşi concluzii, au fost invocate şi dispoziţiile art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ potrivit cărora:

"societăţile înfiinţate în baza art. 1 alin. (1) vor prelua toate drepturile şi îşi vor asuma toate obligaţiile minelor, carierelor şi exploatărilor miniere divizate din cadrul Companiei Naţionale a Lignitului "Oltenia" - S.A. Târgu Jiu şi integrate în entităţile nou-create şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale acestora cu terţii, inclusiv în litigiile în curs."

În al doilea ciclu procesual din cauza de faţă, a avut loc o nouă reorganizare a entităţilor juridice din domeniul exploatărilor miniere şi domeniul energetic, astfel că, urmare a adoptării H.G. nr. 1024/2011 a avut loc fuziunea prin contopire a mai multor societăţi (între care, S.C. D. S.A., S.C. E. S.A., respectiv pârâta şi intervenienta chemată în garanţie de către reclamanţi) şi constituirea unei noi societăţi comerciale pe acţiuni - Societatea Comercială F. S.A.

Ca efect al acestei noi reorganizări, prima instanţă a dispus introducerea în cauză a succesoarei universale a pârâtei şi chematei în garanţie, întrucât în favoarea S.C. F. S.A. a operat o transmisiune legală de calitate procesuală; de asemenea, potrivit art. 4 din H.G. nr. 1024/2011:

"De la data înregistrării în registrul comerţului, Societatea Comercială F. - S.A. preia toate drepturile şi va fi ţinută de toate obligaţiile fostelor societăţi comerciale supuse fuziunii şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile decurgând din raporturile juridice ale acestora cu terţii, inclusiv în litigiile în curs."

Date fiind aceste măsuri adoptate şi momentul procesual în care ele au intervenit (rejudecarea de către prima instanţă), s-a considerat că opozabilitatea Contractului nr. x/2000 este operantă şi faţă de pârâta actuală a cauzei - Societatea Comercială F. - S.A., potrivit dezlegărilor date de instanţele de control judiciar în contradictoriu cu antecesoarea sa.

Pe de altă parte, nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă nu este fondat. Hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, aşa cum învederează recurenta pârâtă. Astfel, Curtea de apel reţine în mod just că în speţă s-a pus problema unor drepturi solicitate pentru aplicarea realizării tehnice în cauză, exclusiv în temeiul acestui contract, în alte subunităţi ale CNLO, anume exploatările miniere Jilţ, contestându-se deci existenţa dreptului reclamanţilor, anterior transmiterii drepturilor şi obligaţiilor între Compania Naţională a Lignitului "Oltenia" şi pârâta Societatea Comercială F. - S.A.

Drept urmare, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare pe perioada pe care se solicită plata despăgubirilor. În fapt, s-a reţinut că între unitatea angajatoare şi inventatorii, salariaţi ai acesteia, cu privire la drepturile patrimoniale acordate pentru realizarea invenţiei "dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat", s-a încheiat Contractul nr. x/14.03.2000, contract care, aşa cum s-a reţinut, este opozabil societăţii pârâte. Potrivit clauzelor acestui contract, autorii invenţiei urmau să primească, în primul an un cuantum al drepturilor de 30%, iar în anii următorii de 20%.

Curtea de apel a motivat că, în executarea acestui contract, în raport de dispoziţiile art. 969 C. civ. şi în temeiul art. 36 din Legea nr. 64/1991, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la a primi despăgubiri, ca urmare a exploatării invenţiei acestora la G. Nord şi Sud, aferente perioadei 01.01.2006 - 31.12.2008, despăgubirile impunându-se a fi stabilite în funcţie de aportul economic al invenţiei. Cu privire la acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru această invenţie, prin Hotărârea nr. 11/28.11.1999 a Consiliului de administraţie al CNLO s-a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru invenţie, iar prin Contractul nr. x/2000 încheiat între CNLO şi autorii invenţiei, valabil între 01.04.1998 şi 22.01.2009, compania se obliga să plătească inventatorilor un procent din eficienţa economică, respectiv 30% pentru primul an al perioadei 1998 - 2009 şi 20% pentru restul anilor.

Ca atare, pornind de la această situaţie de fapt reţinută în cauză şi potrivit celor stabilite prin deciziile de casare, hotărârea instanţei de rejudecare cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, decizia recurată îndeplinind cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind identificate considerente contradictorii în sensul celor solicitate de recurenta pârâtă.

În ceea ce priveşte ultima critică circumscrisă motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta pârâtă nu a indicat în ce constă acesta, precizând doar că instanţa a soluţionat în mod nelegal cererea privind actualizarea drepturilor patrimoniale cu dobânda legală. Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca instanţa să fi interpretat sau aplicat greşit dispoziţiile legale incidente sau să fi pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal.

Înalta Curte apreciază că în mod corect Curtea de apel a interpretat şi aplicat prevederile legale incidente, reţinând că, în raport de dispoziţiile art. 1082 C. civ. de la 1864, intimata pârâtă poate fi obligată la plata către reclamanţi şi a dobânzii legale calculate la sumele menţionate, pentru neexecutarea obligaţiei de plată a drepturilor cuvenite autorilor invenţiei, dobânzi care au fost solicitate şi se cuvin reclamanţilor de la data introducerii acţiunii, conform art. 1088 C. civ.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de pârâta Societatea F. S.A. împotriva Deciziei nr. 2876 din 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în baza art. 312 C. proc. civ. şi se va menţine decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Societatea F. S.A. împotriva Deciziei nr. 2876 din 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2018.

Procesat de GGC - NN