Property ownership transfer via joint participation agreements: scope of the extraordinary appeal in nullity regarding contractual interpretation and omitted grounds

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a 10-a civilă, sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi S.C. B.T.T. S.A., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate inexistenţa unul titlu de proprietate şi a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, compus din spaţiile cu destinaţia de birouri de tip A, B, C şi D, situate la etajele 1, 2 şi 5, tronson 5 şi teren aferent acestor spaţii.

Reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând chemarea în judecată a S.C. D. S.A., în calitate de pârâtă, în locul pârâţilor B. şi C., şi obligarea acesteia să-îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul, ca urmare a convenţiei autentificate sub nr. x din 30 septembrie 2010 de BNP E.

În subsidiar, reclamanta a formulat cerere de chemare în garanţie a S.C. B.T.T. S.A. şi a solicitat obligarea acesteia la plata sumei reprezentând preţui plătit, respectiv contravaloarea a 1.470.546 USD, la care să se adauge excedentul de valoare.

La data de 25 iunie 2013, reclamanta a înlocuit, în baza ari. 132 alin. (2) pct. 2 şi 4 C. proc. civ., capătul de cerere privind revendicarea spaţiilor cu cererea de a se constata dreptul de proprietate asupra acestora, motivat de faptul că a intrat în posesia spaţiilor ca urmare a întoarcerii executării silite.

Prin Sentinţa civilă nr. 2052 din 25 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia III-a civilă a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, lipsei calităţii procesuale active şi autorităţii de lucru judecat invocate de pârâta S.C. D. S.A., ca neîntemeiate; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cadrul cererii principale a pârâtei S.C. BTT S.A., ca rămasă fără obiect; a admis cererea principală astfel cum a fost modificată şi restrânsă şi a constatat că reclamanta este proprietară a imobilului - spaţii cu destinaţia de birouri şi teren aferent; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă în contradictoriu cu S.C. B.T.T. S.A., ca rămasă fără obiect; a obligat pe pârâta S.C. D. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 105.400,23 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, iar reclamanta la plata către chemata în garanţie a sumei de 9920 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat apel pârâta S.C. D. S.A., iar, prin Decizia nr. 559/A din 12 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus respingerea acestuia, ca nefondat, respingându-se, totodată, şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 540 din 11 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva Deciziei nr. 559A din 12 decembrie 2014 a Curţii, de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, dispunând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În rejudecare, prin Decizia nr. 327/A din data de 4 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus după cum urmează: A fost admis apelul formulat de apelanta - pârâtă S.C. D. S.A., împotriva Sentinţei civile nr. 2052 din 25 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S S.C. A. S.R.L. şi intimata chemată în garanţie, B.T.T. S.A.. A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă, ca nefondată, cererea de constatare a dreptului de proprietate în privinţa suprafeţelor de teren. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 7,000 RON şi chematei în garanţie B.T.T. 6.500 RON, cheltuieli de judecată în primă instanţă. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin Decizia nr. 1783 din data de 14 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva Deciziei nr. 327/A din data de 4 aprilie 2017 a Curţii de Apei Bucureşti, secţia a II-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs reţine următoarele:

Din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (neregăsindu-se elemente care să se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), recurenta pârâtă nu are interesul de a invoca nesoluţionarea cererii de chemare în garanţie şi afectarea drepturilor procedurale, singura parte care ar fi putut reclama o încălcare a normelor de procedură fiind numai cea care ar fi putut suferi o vătămare, respectiv partea care a formulat această cerere, în speţă intimata reclamantă.

Sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta pârâtă susţine că instanţa de apel, interpretând în mod greşit actele juridice deduse judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora - acte juridice indicate în detalierea criticilor, inclusiv în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deşi argumentele se subsumează aceloraşi critici.

Din punct de vedere teoretic, criticile formulate nu contrazic considerentele deciziei de apel relativ la contractul de asociere în participaţiune - cu excepţia modului de interpretare a dispoziţiilor art. 251 alin. (1) Codul comercial, care susţine un argument contextual, apreciat ca fiind nerelevant sub aspectul care interesează în cauză, şi anume modul în care s-a convenit pentru împărţirea beneficiilor, şi a aspectelor cu privire la care se reclamă confuzii tăcute în cauză, cu privire la care se subliniază însă elemente diferite.

La fel ca instanţa de apel, recurenta pârâtă arată în cererea de recurs că prin contractul de asociere în participaţiune beneficiile împărţite între asociaţi pot consta fie în exploatarea bunului, fie în dreptul de proprietate asupra bunului respectiv.

În acest context, recurenta pârâtă susţine că raţionamentul teoretic al instanţei de apel a fost aplicat deficitar la situaţia concretă din speţa, concluzia instanţei de apel fiind rezultatul unei interpretări greşite a contractelor, prin schimbarea în mod vădit a înţelesului acestora.

În susţinerea criticilor aferente fiecărui act juridic vizat, sunt detaliate în cadrul recursului argumente deduse din elemente de referinţă - acte normative/sintagme şi clauze, solicitându-se interpretarea acestora relativ la modalitatea convenită de împărţire a beneficiilor, cu consecinţa infirmării concluziei instanţei de apel, fundamentată pe interpretarea detaliată şi acordarea priorităţii unei alte clauze contractuale în lămurirea intenţiei părţilor (motivată, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Solicitarea nu se circumscrie însă motivului de recurs invocat - pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., care are în vedere ipoteza în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Pe de o parte, aplicând raţionamentul teoretic în speţă, instanţa de apel a constatat că natura contractelor în discuţie este de asociere în participaţiune şi numai ca efect, modalitate de împărţire a beneficiilor se pune problema exploatării sau transferului proprietăţii - context în care a şi reţinut că la momentul îndeplinirii condiţiilor, iar nu la momentul semnării contractelor, a operat transmiterea dreptului de proprietate, ca modalitate de participare la beneficii.

Pe de altă parte, sub aspectul modalităţii convenite de împărţire a beneficiilor, faţă de argumentele invocate în susţinerea criticilor şi analiza tăcută în decizie, se solicită instanţei de recurs să interpreteze conţinutul contractelor, respectiv a clauzelor care fundamentează decizia recurată prin prisma celorlalte clauze/preambul/sintagme, diferit de instanţa de apel -ipoteză ce nu vizează un înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic al actelor juridice, în sensul motivului de recurs invocat, ci temeinicia deciziei, modul de interpretare a contractelor de către instanţa de apel (gramaticală, teleologică şi sistematică), respectiv reaprecierea unei situaţii de fapt, operaţiune nepermisă instanţei de recurs de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în urma abrogării pct. 11 al acestui articol prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

În cadrul aceluiaşi motiv de recurs şi pentru aceleaşi argumente s-au înlăturat şi criticile notate sub pct. 3.2. a şi bl- în care se reclamă inclusiv existenţa unei obligaţii a S.C. B.T.T. S.A. fără a se detalia relevanţa, natura de condiţie suspensivă şi necesitatea cercetării (aşa cum impune art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ.), neputându-se pune în discuţie nicio greşită aplicare a legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât timp cât situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel relativ la actele juridice puse în discuţie nu a fost infirmată prin prezenta decizie, în ceea ce priveşte poziţia procesuală a recurentei pârâte sub aspectul reclamat, este necesar să se sublinieze că în actul de vânzare-cumpărare nr. x din 19 mai 1998 încheiat cu S.C. BTT S.A. (nul, dar de ale cărui efecte se prevalează în continuare, cu motivarea lipsei repunerii părţilor în situaţia anterioară în hotărârea judecătorească), în preambul, vânzătoarea îşi justifică dreptul şi calitatea de proprietar asupra imobilului prin cumpărarea de la Consiliul Local al Municipiului Bucureşti prin contractul nr. x/45 din 19 august 1994 şi actul adiţionat nr. x din 11 iulie 1996, în vreme ce la pct. IV. Situaţia contractelor de asociere, lit. b), cu) referire la contractele în discuţie, s-a făcut precizarea că la finalizarea obiectivului S.C. A. S.R.L. urma să primească în deplină proprietate şi liniştită posesie, cu condiţia îndeplinirii tuturor obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin contractele menţionate, mai multe spaţii, printre care şi cele în litigiu (clauze similare regăsindu-se şi pentru celelalte contracte de asociere, inclusiv al autoarei recurentei pârâte).

În condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a invocat aplicarea greşită a legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii, din mai multe perspective -în parte, criticile necircumscriindu-se motivului de recurs invocat.

Criticile privind natura de condiţie suspensivă a realizării obiectivului-construcţie (cu referire la dispoziţiile art. 1017 şi 1018 C. civ.) şi asumarea expresă a acesteia de către părţi nu sunt fondate, întrucât obligaţia care este afectată de aceasta este cea a transferului proprietăţii-reţinută de instanţa de apel ca situaţie de fapt şi neinfirmată în cauză, date fiind cele reţinute sub pct. 2.

În ceea ce priveşte criticile privind o greşită aplicare a legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii, în analiza îndeplinirii obligaţiilor aflate în sarcina intimatei reclamante, în plus, faţă de cele anterior arătate în considerentele de sub pct. 2, este necesar să se sublinieze, pe de o parte parte, că prin contractul nr. x din 19 august 1994, Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, reprezentat de primarul general, Departamentul Patrimoniu Imobiliar, Direcţia de Investiţii şi Direcţia Juridică, Legislaţie, Contencios- în calitate de vânzător şi S.C. B.T.T. S.A. - în calitate de cumpărător, a vândut cota de 43,75 din blocul x, tronson 5 şi 6 (imobilul în care se află părţile în litigiu) -contractul cuprinzând şi clauza - "ART. 2. Prin vânzarea cotei prevăzută la art. I, cumpărătorul dobândeşte în condiţiile legii dreptul de proprietate asupra întregului bun ce a făcut obiectul Contractului de asociere nr. x din 19 mai 1993, inclusiv terenul aferent în suprafaţă de 2482 mp", clauză care confirmă abilitarea Regiei de a încheia contractul de asociere în discuţie, astfel cum a fost aceasta a fost reţinută de instanţa de apel.

Faptul că acest contract a avut ca obiect o cotă parte, cum susţine recurenta pârâta, nu are relevanţa atât timp cât, urmare acestuia, S.C. B.T.T. S.A. a devenit proprietar unic al imobilului, cu abilitarea astfel de a încheia contractele considerate necesare pentru finalizarea acestuia.

Pe de altă parte, sub acelaşi aspect, inclusiv în convenţia autentificată sub nr. x din 30 septembrie 2010 - încheiată de către recurenta pârâtă şi pe care aceasta îşi fundamentează dreptul, se menţionează că imobilele au fost cumpărate iniţial de către S.C. B.T.T. S.A. prin contractul nr. x din 19 august 1994 (care a fost încheiat urmare a asocierii criticată), iar ulterior au fost cumpărate de la această societate de S.C. D. S.R.L., unul dintre autorii recurentei pârâte.

Nu în ultimul rând, prin hotărârile judecătoreşti din dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 60 din 20 mai 2002 de Curtea Supremă de Justiţie -Completul de 9 judecători, valorificată parţial de către recurenta pârâtă din perspectiva puterii lucrului judecat, s-a reţinut calitatea S.C. B.T.T. S.A. de proprietar unic al imobilului bloc x, tronsoanele 5 şi 6, situat în Bucureşti, ce făcuse obiectul contractului de asociere nr. x/1993 încheiat cu Imobiliara S.A., prin contractul încheiat la 19 august 1994 cu Consiliul Local al Municipiului Bucureşti - constatare care îi este opozabilă, prin efectul pozitiv al lucrului judecat.

În confirmarea executării obligaţiilor financiare ale intimatei reclamante, considerată drept condiţie suspensivă în transmiterea dreptului de proprietate în favoarea acesteia, ca modalitate de împărţire a beneficiilor, s-au respectat în rejudecare îndrumările din decizia de casare, potrivit art. 315 C. proc. civ.

Instanţa de apel a constatat că între S.C. A. S.R.L. şi S.C. B.T.T. S.A. s-a încheiat tranzacţia x din 2004, cu privire la birourile situate în tronsonul 5, etajele 1, 2 şi 5 integral, prin care "Având în vedere raporturile contractuale dintre S.C. B.T.T. S.A. şi S.C. A. S.R.L., privind finalizarea obiectivului de investiţii bloc x, Tronsoanele 5 şi 6, situat în Bucureşti, sector 1, astfel cum acestea au fost guvernate de contractul nr. x din 8 septembrie 1994 şi actele adiţionale nr. 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 la acesta, respectiv contractul de asociere nr. x din 29 decembrie 1994 şi actele adiţionale nr. 1, 2, 3 şi 4 la acesta, cât şi contractul de cesiune perfectat la data de 10 martie 1997, prin care s-au preluat drepturile şi obligaţiile din contractul nr. x din 8 septembrie 1994 şi din actele adiţionale nr. 1 şi 2 la acesta, precum şi din contractul de asociere nr. 50 din 31 august 1994 şi din actele adiţionale nr. 1, 2 şi 3 la acesta, S.C. B.T.T. S.A. confirmă faptul că S.C. A. S.R.L. a achitat obligaţiile de plată care decurgeau din contractele menţionate în alineatul precedent, aferente următoarelor spaţii: a.spaţii cu destinaţia de birouri de tip Al, Bl, CI, Dl, situate în tronsonul 5, cu o suprafaţă utilă de 479,10 mp (...); b. spaţii cu destinaţia de birouri de tip A2, B2, C2, D2, situate în tronsonul 5. et. 2,cu o suprafaţă utilă de 479,10 mp (...); c. spaţii cu destinaţia de birouri de tip A5, B5, C5, D5, situate în tronsonul 5. et. 5, cu o suprafaţă utilă de 479,10 mp (...)." încheierea acestei tranzacţii, mai reţine instanţa de apel, a fost fundamentată de nota nr. x din 20 aprilie 2004 aprobată prin Hotărârea nr. 8 din 10 mai 2004 a Adunării Generale a Acţionarilor, prin care S.C. B.T.T. S.A. a recunoscut expres că S.C. A. S.R.L. a achitat obligaţiile de plată pentru spaţiile tip birouri situate în tronsonul 5, et 1, 2 şi 5.

Neîntocmirea tranzacţiei în formă autentică poate pune în discuţie aspecte de legalitate, din perspectiva valabilităţii, potrivit motivului de recurs valorificat, în vreme ce clauza acesteia notată sub pct. III (similar notei de fundamentare) - avută în vedere, ar putea intra sub incidenţa art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

Sub primul aspect, nu s-au indicat dispoziţiile legale nesocotite prin încheierea tranzacţiei sub formă de înscris sub semnătură privată, aşa cum impune art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. (în cererea de recurs arătându-se inclusiv că asociaţii nu sunt obligaţi să îndeplinească nicio formalitate în afară de cea de a încheia contractul de asociere în scris, potrivit art. 256 Codul comercial) - cum nu s-au arătat nici în ceea ce priveşte caracterul extrajudiciar al acesteia (întocmită anterior declanşării prezentului litigiu), iar clauza în discuţie confirmă înţelesul clar şi vădit neîndoielnic al tranzacţiei, reţinut de instanţa de apel, în sensul că S.C. A. S.R.L. şi-a achitat obligaţiile de plată ce decurgeau din contractele încheiate, cu privire la partea de imobil în discuţie - în cazul în care după efectuarea recepţiei finale a obiectivului vor rezulta diferenţe de cost, părţile s-au obligat să stingă între ele eventualele diferenţe rezultate în urma desocotirii finale, această desocotire neavând însă aceeaşi valoare de condiţie suspensivă.

Modul de apreciere a probelor administrate şi a utilităţii unei probe nu intră sub controlul instanţei de recurs, în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

Nemotivarea înlăturării din probatoriul administrat de către recurenta pârâtă nu este în măsură să atragă incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva normelor procedurale subliniate în susţinere, cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare, inclusiv din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - probatoriul administrat de intimata reclamantă fiind apreciat în mod global, ca fiind confirmat prin tranzacţie şi nota de fundamentare (în apel în rejudecare susţinându-se că sunt şi plăţi efectuate preluate prin cesiune sau de către terţe persoane juridice în contul unor datorii, cu referire la acte şi la centralizatorul care le-ar reflecta, parte regăsindu-se în actele reţinute de instanţă).

Vătămarea reclamată poate fi înlăturată prin prezenta decizie, care urmează a suplini considerentele instanţei de apel, sub aspectele vizate (critica fiind reluată în parte şi sub pct. 3,6.), ţinându-se cont şi de faptul că o trimitere a cauzei pentru rejudecare ar duce la o prelungire nejustificată a duratei procesului, precum şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la gradele de jurisdicţie în materie civilă, în aplicarea art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale individului.

În acest context şi ţinând cont de forţa juridică a actelor vizate, confirmate de altfel prin modul de soluţionare a cauzei, s-a constatat că nota nr. x din 20 aprilie 2004 a fost aprobată prin hotărârea nr. 8/2004 a Adunării Generale a Acţionarilor intimatei chemată în garanţie, iar adresa nr. x din 3 martie 2000 a fost emisă de intimata chemata în garanţie (înlăturată motivat ca act anterior), în vreme ce actul ulterior este decizia Consiliului de Administraţie al acesteia nr. 218 din 20 octombrie 2008 şi actele ulterioare acesteia, cărora H. se atribuie acelaşi conţinut, fără a fi indicate punctual, şi care au determinat inclusiv poziţia procesuală a S.C. B.T.T. S.A. împotriva recurentei pârâte.

Din nota întocmită pentru soluţionarea solicitării intimatei reclamante de încheiere a unei tranzacţii asupra spaţiilor pe care le deţine (în litigiu) -unul dintre actele care fundamentează decizia - rezultă, în esenţă, că în urma verificărilor făcute, intimata reclamantă a asigurat fonduri cu o valoare mai mare decât spaţiile pe care le deţine deja (din imobilul din care fac parte şi spaţiile în litigiu), iar spaţiile pentru care s-a solicitat întocmirea unei tranzacţii se încadrează valoric în diferenţa dintre ceea ce deţine şi fondurile asigurate (în oricare dintre cele două variante de evaluare, detaliate); în aceste condiţii şi având în vedere nota de fundamentare a Serviciului Patrimoniu, potrivit căreia, în oricare dintre variantele propuse, S.C. A. S.R.L. a achitat obligaţiile de plată care decurgeau din contractele încheiate (cu menţionarea acestora, printre care şi dintre cele în litigiu) pentru spaţiile tip birouri situate în Bucureşti, s-a elaborat proiectul de tranzacţie.

În tranzacţie s-a făcut referire şi la faptul că ia încheierea acesteia s-a avut în vedere şi Sentinţa civilă nr. 8195 din 26 octombrie 2001, pronunţată de Tribunalul

Bucureşti, secţia comercială, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19 mai 1998 (contract având ca obiect şi imobilele în litigiu), cu consecinţa pierderii dreptului de proprietate al S.C. D. S.R.L. asupra spaţiilor ce au tăcut obiectul contractului sus enunţat, fără însă a se dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară (cu privire la care urmează a se reţine considerentele ulterioare, în confirmarea celor din decizia de apel), astfel cum aceasta era guvernată prin efectul contractului nr. x din 8 septembrie 1994 şi actele adiţionale nr. 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 ia acesta, respectiv contractul de asociere nr. 80 din 20 decembrie 1994 şi actele adiţionale nr. 1, 2, 3 şi 4 la acesta, cât şi contractul de cesiune perfectat la data de 10 martie 1997, prin care s-au preluat drepturile şi obligaţiile din contractul nr. x din 8 septembrie 1994 şi din actele adiţionale nr. 1 şi 2 la acesta, precum şi din contractul de asociere nr. 50 din 31 august 1994 şi din actele adiţionale la acesta.

În ceea ce priveşte realizarea construcţiei, recurenta plasează analiza la realizarea obiectivului conform asocierii iniţiale, deşi S.C. B.T.T. S.A. a ieşit din această asociere, devenind unic proprietar al imobilului prin cumpărarea cotei municipalităţii şi având contracte de asociere încheiate cu diferiţi parteneri pentru părţi distincte ale imobilului, partea intimatei reclamante fiind strict individualizată şi necontestată de partenerul contractual relativ la stadiul fizic (recepţionarea invocată neavând relevanţă faţă de modul de derulare a relaţiilor contractuale) - cea în discuţie făcând inclusiv obiectul executării silite la cererea recurentei pârâte şi a întoarcerii executării silite.

Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut în cauză nici din perspectiva puterii de lucru judecat valorificată.

Prealabil, faţă de apărarea din întâmpinarea formulată de către intimata reclamantă, este necesar să se sublinieze că recurenta pârâtă se poate prevala de puterea de lucru judecat, mai exact efectul pozitiv al acesteia, putând valorifica conţinutul unei hotărâri judecătoreşti anterioare, în măsura în care cei de-al doilea litigiu se suprapune doar în parte eu ceea ce a fost judecat, în calitatea susţinută, de succesor cu titlu particular al părţii din litigiul anterior, în categoria vânzilor-cauză.

Faptul că litigiul anterior s-a purtat cu privire la alte spaţii nu constituie un impediment în invocarea puterii de lucru judecat de către recurenta pârâtă, întrucât actele încheiate şi puse în discuţie sunt aceleaşi, prin acestea convenindu-se şi cu privire la spaţiile ce fac obiectul prezentei cauze.

Nu este necesar a se intra în analiza Deciziei nr. 60 din 20 mai 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie - Completul de 9 judecători, în soluţionarea unui recurs în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, din perspectiva art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele împotriva României, începând cu cauza Brumărescu, întrucât prin această decizie recursul în anulare a fost respins, iar considerentele care o susţin se regăsesc în hotărârile pronunţate şi cenzurate prin intermediul căii extraordinare de atac.

Pe lângă considerentul valorificat în susţinerea puterii lucrului judecat (cu o diferenţă în decizia de recurs cenzurată pe calea recursului în anulare - "... niciunul dintre ele nefăcând un transfer al dreptului de proprietate către recurentă" (similar, transferul dreptului de proprietate s-a considerat de instanţa de apel ca operând la data îndeplinirii obligaţiilor contractuale şi nu la data semnării contractelor), s-a mai reţinut cu prioritate, că S.C. B.T.T. S.A., în calitatea sa de proprietar unic al imobilului bloc x, tronsoanele 5 şi 6, situat în Bucureşti, ce făcuse obiectul contractului de asociere nr. 4002/1993 încheiat cu Imobiliara S.A., prin contractul încheiat la 19 august 1994, a încheiat o serie de contracte de asociere cu mai multe societăţi comerciale, printre care S.C. D. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., în scopul finalizării imobilului, contractele conţinând şi clauze referitoare la transmiterea în deplină proprietate şi posesie a unor spaţii şi terenul aferent, cu condiţia îndeplinirii obligaţiilor asumate - între cele vizate fiind menţionat şi cel indicat în susţinerea criticii. Deoarece S.C. A. S.R.L. nu şi-a îndeplinit obligaţiile de investiţii asumate prin contractele încheiate cu S.C. B.T.T. S.A., s-a încheiat contractul nr. x din 19 mai 1998 între S.C. B.T.T. S.A. şi S.C. D. S.R.L., contract care până în prezent nu a fost desfiinţat, producându-şi în mod valabil efectele, şi constituie titlul de proprietate al S.C. D. S.R.L.. Sentinţa civilă nr. 1083 din 5 martie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului nr. x din 19 mai 1998 dintre S.C. B.T.T. S.A. şi S.C. D. S.R.L. a fost desfiinţată prin Decizia nr. 2743/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind trimisă spre rejudecare. între S.C. A. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. a intervenit o tranzacţie, consfinţită prin Sentinţa civilă nr. 15025 din 1 octombrie 1999 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, care a dobândit putere de lucru judecat.

Pe lângă cele arătate anterior relativ la considerentele deciziilor, cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, situaţia factuală şi juridică s-a schimbat, inclusiv sub aspecte esenţiale în soluţionarea litigiului anterior - contractul nr. x din 19 mai 1998 între S.C. B.T.T. S.A. şi S.C. D. S.R.L. a fost desfiinţat, la fel şi sentinţa care a confirmat tranzacţia dintre recurenta pârâtă şi intimata reclamantă, iar în anul 2004 (după soluţionarea irevocabilă a litigiului anterior) s-a încheiat tranzacţia dintre S.C. B.T.T. S.A. (proprietar iniţial) şi S.C. A. S.R.L. (precedată de nota de fundamentare mai sus menţionată) prin care părţile au reconfirmat relaţiile contractuale -tranzacţie necontestată, de altfel, sub aspectul în discuţie, prin adresa din anul 2008 emisă de Consiliul de Administraţie al intimatei chemată în garanţie punându-se numai problema lipsei dovezii plăţii - cu sublinierea că în calificarea intenţiei reale a părţilor unui act juridic sunt relevante şi elemente extrinseci acestuia (inclusiv ulterioare), faţă de critica aferentă.

Respectând decizia anterioară de recurs, instanţa de apel s-a pronunţat şi asupra efectelor Deciziei civile nr. 5973 din 16 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, motivând nerecunoaşterea lucrului judecat pe caracterul contextual, nedecizoriu al considerentului vizat şi pe afectarea valabilităţii acestuia în sensul subliniat prin decizia de casare.

Argumentul corect al instanţei de apel este confirmat de considerentul decizoriu al deciziei în cauză, în care, ţinându-se cont de limitele procesuale în care este pronunţată (cererea S.C. D. S.R.L. împotriva S.C. A. S.R.L. pentru constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei încheiate între părţi la data de 1 octombrie 1999, în temeiul contractului autentificat sub nr. x din 19 mai 1998, contract declarat nul irevocabil prin Decizia nr. 491 din 29 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, anularea hotărârii de expedient - Sentinţa civilă nr. 15025 din 1 octombrie 1999 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi evacuarea pârâtei din spaţiul în litigiu), s-a reţinut că nu poate fi primită critica vizând pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 8195 din 26 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, cât timp pronunţarea hotărârii de expedient nu este rezultatul unei judecăţi a instanţei, ci a unui contract al părţilor, precum şi că toate criticile privind fondul pricinii, ca şi aceea prin care s-a negat dreptul de proprietate al S.C. D. S.R.L. asupra spaţiilor pentru care s-a încheiat tranzacţia exced obiectul litigiului, deoarece, aşa cum deja s-a relevat, tranzacţia a avut ca scop să termine un proces început cu privire la un drept litigios, iar prin hotărârea de expedient instanţa a luat act de înţelegerea părţilor, tară a judeca ea însăşi pretenţiile formulate.

S-au apreciat ca nefondate şi criticile notate sub punctele 3.6, 3.7, din perspectiva art. 304 pct, 9 C. proc. civ., instanţa de apel având în vedere la soluţionarea cauzei nu doar Deciziile nr. 8195 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia Comerciala şi nr. 491 din 29 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, de anulare a actului de vânzare-cumpărare nr. 1904 din 19 mai 1998, în forma sa nerectificată (susţine recurenta pârâtă), ci şi celelalte hotărâri valorificate, cum rezultă din considerentele deciziei de apel.

Forma rectificată a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1904 din 19 mai 1998, prin încheierea de rectificare nr. 772 din 2 februarie 2005, nu prezintă relevanţă în dezlegarea cauzei de faţă, întrucât o rectificare nu poate valida un act desfiinţat judiciar, practic inexistent, indiferent de forţa juridică a clauzei asupra căreia s-a intervenit, iar conduita uneia dintre părţile contractante (inclusiv procesuală - Sentinţa comercială nr. 11301 din 28 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială în dosarul nr. x/2007, rectificată prin încheierea de şedinţă din data de 25 noiembrie 2008) nu poate valida/revalida un contract constatat nul şi dreptul pe care acesta l-a conferit.

În ceea ce priveşte infirmarea plăţii sumei reţinută în tranzacţia nr. 1026 din 11 mai 2004 prin Decizia din 20 octombrie 2008 a Consiliului de administraţie al intimatei chemată în garanţie, urmează a fi avute în vedere cele anterior reţinute.

Instanţa de apei a înlăturat justificat considerentele susţinute ca fiind relevante în cauză, cu puterea lucrului judecat, din Decizia civilă nr. 5973 din 36 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Faptul că prin Sentinţa civilă nr. 8195 din 26 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 491 din 29 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta nu a solicitat şi nici instanţa de judecată nu a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară anulării acestui contract a fost analizat de instanţa de apel, dându-i-se în mod corect relevanţa reţinută, lipsa acesteia neputând conferi/reconferi dreptul transmis prin actul nul.

Sentinţa civilă nr. 1034/2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă (definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 17 din 23 ianuarie 2003 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi Decizia nr. 5973 din 16 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală) a repus părţile în situaţia anterioară, urmare desfiinţării Sentinţei civilă nr. 15025 din 1 octombrie 1999 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti - hotărâre de expedient.

Efectele sentinţei nu au fost interpretate în sensul reclamat, date fiind limitele procesuale în care a avut a se pronunţa instanţa prin aceasta (anterior redate relativ la Decizia nr. 5973 din 16 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală). Instanţa de apel a mers mai departe în analiza drepturilor puse în conflict şi a arătat, în mod corect, că în urma anulării contractului autentificat sub nr. x din 19 mai 1998 bunul nu poate fi reconsiderat proprietate a recurentei pârâte, chiar dacă nu s-a dispus, urmare anulării acestuia, şi repunerea în situaţia anterioară.

Procedând în acest mod, instanţa de apel nu a încălcat dezlegările date prin Decizia nr. 5973 din 16 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală (anterior redate) şi justificate de limitele de sesizare a instanţei în dosarul respectiv - dezlegări indicate în cadrul recursului ca fiind date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 7922 din 7 noiembrie 2011 (şi nesocotite), deşi în această decizie nu s-a făcut decât să se redea dezlegarea dată anterior, în acelaşi dosar, prin decizia de recurs nr. 5973 din 16 iunie 2006, limitele de rejudecare impuse prin cea din urmă fiind determinate de retractul litigios exercitat în cauză. Prin Decizia nr. 5973 din 16 iunie 2006 s-a şi reţinut, de altfel, că evacuarea pârâtei recurente (intimata reclamantă) din spaţiul în litigiu reprezintă consecinţa desfiinţării tranzacţiei şi a hotărârii de expedient, ca efect al repunerii părţilor în situaţia anterioară - evacuare infirmată, de altfel, în faza executării silite, pe calea contestaţiei la executare.

În concluzie, nu s-au încălcat în cauză dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel analizând hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate în cauze conexe şi stabilind, totodată, concis şi clar situaţia de fapt, în ordine cronologică, prin prezentarea şi a semnificaţiei juridice a fiecărui act încheiat cu privire la imobilul în litigiu, pe linia impusă prin decizia de casare

- situaţie de fapt ce nu intră în cenzura instanţei de recurs, faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

A fost soluţionat în mod corect şi motivul de apel referitor la depăşirea limitelor judecăţii, cu referire la infirmarea titlului de proprietate exhibat de S.C. D. S.A., din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa a fost sesizată cu o acţiune în constatare cu caracter provocator, prin care titularul unui drept cheamă în judecată pe cel care, prin actele întreprinse, îi tulbură exerciţiul acestui drept. Pe această cale, cel chemat în judecată este provocat astfel să-şi valorifice pretenţiile, respectiv să-şi dovedească dreptul.

În acest context, subliniat şi prin decizia anterioară de recurs care a impus ca la rejudecare să se identifice titularul dreptului de proprietate, instanţa era ţinută de a se pronunţa şi asupra dreptului valorificat de către recurentă, în calitate de pârâtă, opus celui invocat de către intimată, în calitate de reclamantă, tară ca în prezentul litigiu să se desfiinţeze vreunul dintre drepturile în conflict. Atât timp, cât, atât reclamantul, cât şi pârâtul au opus titluri, era necesar ca acestea să fie analizate de instanţă, comparate, iar unul dintre ele, drept consecinţă, înlăturat, considerat astfel că nu poate fi opus părţii adverse.

În aceste condiţii, actul juridic de care se prevalează recurenta pârâtă nu a fost declarat nul cu încălcarea cadrului procesual al litigiului de faţă, respectiv a principiului dreptului la apărare al părţilor, al principiului contradictorialităţii şi al disponibilităţii părţilor, astfel cum s-a susţinut prin cererea de recurs.

Apărarea în sensul că a avut loc reconfirmarea prin actul adiţional a convenţiei autentificată sub nr. x din 30 septembrie 2010, încheiat de către părţi şi autentificat sub nr. x din 10 iulie 2013, a calităţii de proprietar a soţilor B. şi C., nu are nicio relevanţă juridică în cauză, având în vedere drepturile dobândite de aceştia şi fundamentul lor, precum şi situaţia juridică a actul originar, al autorului.

Totodată, în reconfirmarea calităţii de proprietar a acestora» partea nu se poate prevala de puterea lucrului judecat a Deciziei nr. x din 7 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, dat fiind cadrul procesual în care această decizie a fost pronunţată, valorificate sub acelaşi aspect, însă pentru contestarea dreptului intimatei reclamante - instanţa, cu majoritate, făcând trimitere şi la dezlegările sub acelaşi aspect tăcute prin decizia anterioară de recurs (nr. x din 16 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. secţia civilă şi de proprietate intelectuală) a reţinut că litigiul intră în categoria celor ce nu implică o veritabilă contestaţie asupra fondului dreptului în accepţiunea textului de lege incident, ceea ce înseamnă că retractul litigios nu poate fi exercitat în mod valabil, neîndeplinirea acestei prime condiţii fiind suficientă pentru o astfel de concluzie, cu referire la art. 1402 - 1403 C. civ.

În susţinerea titlului său, recurenta pârâtă s-a prevalat inclusiv de înscrierea dreptului în cartea funciară, care nu poate conferi în niciun caz dreptul reclamat în ipoteza înlăturării actului pe care se fundamentează.

Instanţa de apel a motivat respingerea motivului de apel referitor la cheltuielile de judecată, neputându-se reţine dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, a fost apreciat ca fiind întemeiat motivul de apel privind cheltuielile de judecată, însă nu în considerarea criticilor formulate de apelantă (dat fiind că taxa de timbru se calculează la valoare şi pentru acţiunile în realizare şi pentru cele în constatare atunci când acestea au un obiect evaluabil în bani, raportat la dispoziţiile Legii nr. 146/1997), ci în mod proporţional cu admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, potrivit art. 276 C. proc. civ., dispoziţii în temeiul cărora au fost compensate şi cheltuielile de judecată în apel.

Nefondată s-a apreciat şi critica privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată către intimata chemată în garanţie, astfel cum aceasta a fost susţinută, în condiţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (invocându-se însă o normă procedurală care nu are legătură cu prezenta cauză - art. 248 C. proc. civ.), nepunându-se problema, în context, a încălcării pct. 9 al aceluiaşi articol.

S-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., atât timp cât chemarea în garanţie a rămas fără obiect, nu a mai fost judecată pe fond împotriva chematei în garanţie, urmare admiterii cererii principale, formulate împotriva recurentei pârâte.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea S.C. D. S.A., invocând în drept dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

În motivare, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze motivele de modificare sau de casare invocate şi susţinute prin motivele de recurs şi că dezlegarea dată de instanţa de control judiciar este rezultatul unei greşeli materiale.

Astfel, se arată că instanţa a omis, în cadrul motivului principal de recurs promovat în condiţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., să se pronunţe în ceea ce priveşte interpretarea caracterului translativ de proprietate sau nu al actelor de asociere în participaţiune, în sensul dacă acestea sunt doar de finalizare/exploatare a unor bunuri sau transmit însăşi un drept de proprietate. Aşadar, instanţa de recurs a omis să analizeze natura juridică a contractelor, prin prisma drepturilor dobândite de către părţi în urma încheierii acestor acte.

Pe de altă parte, instanţa de recurs a omis să se pronunţe şi asupra criticii cu privire la greşita aplicare a legii la situaţia dedusă judecăţii, atunci când a apreciat că nu este necesară verificarea realităţii contabile a aspectelor recunoscute de B.T.T. S.A. în calitate de creditor. Consideră că recursul a fost tratat în mod global, fără analizarea sa punctuală, ceea ce ar fi condus la o altă soluţie decât cea de respingere.

Referindu-se ia greşeala materială, arată că soluţionarea motivelor de recurs după o structură care nu aparţine recurentei apare ca o eroare materială, ce trebuie îndreptată pe calea contestaţiei în anulare.

Contestaţia în anulare, va fi respinsă, pentru considerentele ce succed:

Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Ca urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.

Fiind o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi promovată numai în condiţiile strict reglementate de art. 317 - 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele indicate în dispoziţiile legale menţionate» neputându-se invoca în susţinerea ei critici pentru care partea a avut posibilitatea exercitării căilor de atac de reformare a hotărârii; totodată, poate fi îndreptată numai împotriva hotărârilor strict indicate de textul legai.

Aşadar, sunt condiţii de admisibilitate atât cele referitoare ia hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât şi cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestaţiei în anulare şi care sunt indisolubil legate de considerentele deciziei atacate.

Temeiul prezentei contestaţii în anulare îl reprezintă dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza I-a din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

În sensul textului citat, greşeala materială se referă la aspectele formale, procedurale, ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate eventuale greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.

În speţa, contestatoarea nu invocă o greşeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecăţii în recurs, ci susţine că instanţa de recurs a făcut o cercetare structurală a motivelor sale de recurs, fără ca acestea să se regăsească în motivele de recurs formulate.

Or, motivul întemeiat pe art. 318 teza I C. proc. civ. nu se încadrează în situaţia prevăzută de lege, întrucât structurarea motivelor şi a considerentelor hotărârii nu reprezintă o greşeală materială care să fi influenţat soluţia pronunţată.

Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., invocate, de asemenea, de către contestatoare, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Nici aceste prevederi legale nu-şi găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât sunt nefondate susţinerile contestatoarei potrivit cărora instanţa de recurs nu a analizat toate motivele de recurs.

Se constată că motivele de recurs au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., însă contestatoarea invocă omisiunea instanţei de recurs de a se referi la o susţinere formulată în cadrul unui motiv de recurs, nu asupra unui motiv de modificare sau casare.

Instanţa de recurs a analizat structurat motivele de recurs şi a arătat, în considerentele hotărârii, argumentele pentru care nu se pot reţine, astfel că nu a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, raportarea făcându-se la acestea şi nu la apărările din cadrul acestora.

În esenţă, contestatoare îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia de respingere a recursului, invocând netranşarea caracterului translativ sau nu al dreptului de proprietate a contractelor de asociere în participaţiune, greşita aplicare a legii la situaţia dedusă judecăţii, critici care nu pot fi făcute pe calea contestaţiei în anulare, întrucât vizează aspecte de nelegalitate, ceea ce practic reprezintă un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.

În speţă, de altfel, în analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că solicitarea nu se circumscrie însă criticii invocate, care are în vedere ipoteza în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

A apreciat că, pe de o parte, aplicând raţionamentul teoretic în speţă, instanţa de apel a constatat că natura contractelor în discuţie este de asociere în participaţiune şi numai ca efect, modalitate de împărţire a beneficiilor se pune problema exploatării sau transferului proprietăţii - context în care a şi reţinut că la momentul îndeplinirii condiţiilor, iar nu la momentul semnării contractelor, a operat transmiterea dreptului de proprietate, ca modalitate de participare la beneficii.

Pe de altă parte, sub aspectul modalităţii convenite de împărţire a beneficiilor, faţă de argumentele invocate în susţinerea criticilor şi analiza făcută în decizie, se solicită instanţei de recurs să interpreteze conţinutul contractelor, respectiv a clauzelor care fundamentează decizia recurată prin prisma celorlalte clauze/preambul/sintagme, diferit de instanţa de apel -ipoteză ce nu vizează un înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic al actelor juridice, în sensul motivului de recurs invocat, ci temeinicia deciziei, modul de interpretare a contractelor de către instanţa de apel (gramaticală, teleologică şi sistematică), respectiv reaprecierea unei situaţii de fapt, operaţiune nepermisă instanţei de recurs de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în urma abrogării pct. II al acestui articol prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Cât priveşte soluţionarea criticii ce vizează greşita aplicare a legii la situaţia dedusă judecăţii, Înalta Curte constată, cum s-a arătat anterior, că o astfel de apărare nu poate fi formulată prin prezenta cale de atac, ci doar în cazul unui recurs, atunci când se verifică nelegalitatea hotărârii atacate.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., urmând a respinge contestaţia în anulare.

În raport de dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., obligă pe contestatoare la plata sumei de 7000 RON către intimata S.C. A. S.R.L. şi la plata sumei de 4612 RON către intimatul B.T.T. S.A., cu titlul de cheltuieli de judecată, considerând că sumele sunt proporţionale cu valoarea pricinii şi munca depusă de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. D. S.A. împotriva Deciziei nr. 1783 din data de 14 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016.

Obligă pe contestatoare la plata sumei de 7000 RON către intimata S.C. A. S.R.L. şi la plata sumei de 4612 RON către intimatul B.T.T. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.

Procesat de GGC - MM