Expropriation compensation valuation: market value reference date, non-inclusion of relocation costs for new premises, and mandatory use of domestic currency.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 mai 2011, reclamanta S.C. A. S.A. Iaşi a contestat cuantumul despăgubirii în sumă de 2.093.880 RON acordată de pârâtul expropriator Judeţul Iaşi, reprezentat prin Consiliul Judeţean Iaşi, prin Hotărârea nr. 10 din 21 martie 2011, pentru imobilul din Municipiul Iaşi, jud. Iaşi, format din teren în suprafaţă de 9048,55 m.p. şi construcţii în suprafaţă totală de 1125,83 m.p., reclamanta solicitând ca expropriatorul să fie obligat la plata unei juste şi echitabile despăgubiri în cuantum de 3.500.000 euro plus TVA, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii.

Prin Sentinţa civilă nr. 1352 din 27 iunie 2012, Tribunalul Botoşani a admis acţiunea şi a modificat hotărârea nr. 10 din 21 martie 2011, în sensul că despăgubirea ce se acordă reclamantei este în cuantum de 2.985.391,37 euro, la care se adaugă TVA de 24 %, respectiv, suma de 716.493,92 euro, în total, suma de 3.701.885,29 euro, echivalent în RON la data plăţii, sumă ce se va plăti în maxim 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Prin aceeaşi sentinţă a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 19.506,94 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul Judeţul Iaşi, prin Consiliul Judeţean Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 17 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei apelate. S-au menţinut celelalte dispoziţii care nu sunt contrare acestei decizii.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2001, referitoare la întocmirea raportului de evaluare a imobilelor expropriate avându-se în vedere expertizele actualizate de camerele notarilor publici conform art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu pot fi interpretate în afara contextului în care au fost edictate de legiuitor şi trebuie coroborate cu restul prevederilor legale de la capitolul referitor la întocmirea documentaţiilor cadastrale, respectiv art. 5 alin. (1), (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2010.

Prin urmare, s-a apreciat că valoarea stabilită de către expertul evaluator pe baza unui raport elaborat având în vedere expertizele întocmite şi actualizate de către camerele notarilor publici reprezintă o valoare de pornire, de bază, raportată la locaţia imobilului, justa despăgubire urmând a se stabili ulterior, de către expropriator, prin negocierea la care fac trimitere dispoziţiile art. 8 alin. (2) din actul normativ menţionat, precum şi dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Instanţa de apel a considerat că, în realitate, criticile formulate de pârât reprezintă obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză, obiecţiuni care au fost analizate şi respinse, ulterior nesolicitând-se, în conformitate cu art. 212 alin. (2) C. proc. civ., o contraexpertiză.

S-a mai reţinut că, la determinarea valorii terenului experţii au folosit metoda comparaţiei, prin raportare la imobile similare şi ofertele de piaţă existente, aşa încât susţinerea referitoare la scăderea din valoarea imobilului a unui procent de 20%, ca urmare a situării terenului în aproprierea aeroportului, nu a fost primită.

Instanţa de apel a considerat ca neîntemeiată şi critica referitoare la acordarea sumei de 1.006.096 euro, reprezentând costuri estimate pentru relocarea afacerii, reţinând că această sumă a fost stabilită prin raportul de expertiză semnat şi de expertul desemnat de pârât şi reprezintă o componentă a prejudiciului suferit de expropriat ca urmare a exproprierii. S-a apreciat că societatea a fost lipsită nu doar de corpurile de clădire şi de teren, ci şi de anumite bunuri nepatrimoniale evaluabile, cum sunt: sediul social de tradiţie, contracte în derulare, investiţii recente, bunuri şi utilaje ce trebuie depozitate, angajaţi cu contracte de muncă, clienţi, etc.

S-a considerat ca fiind întemeiată ultima critică, referitoare la momentul plăţii despăgubirilor, raportat la dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând decizia atacată pentru motive de nelegalitate.

Prin decizia nr. 2822 din 23 mai 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a refuzat să examineze dacă prima instanţă a procedat sau nu corect atunci când a respins obiecţiunile la expertiză, încălcând dreptul la apărare al părţii şi înlăturând arbitrar dreptul acesteia de a contesta o probă.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei apelate. Au fost menţinute celelalte dispoziţii care nu sunt contrare deciziei şi s-au respins cererile părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel în rejudecare a reţinut că apelul declarat de pârât este întemeiat, însă, doar pentru considerentele avute în vedere de prima instanţă de apel care a stabilit că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sentinţei apelate (în loc de "data comunicării acesteia").

Referitor la primul motiv de apel, ce vizează aplicarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 255/2010, şi anume, determinarea valorii imobilului expropriat prin raportare la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, s-a reţinut că, în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirii de către instanţă sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care fac trimitere dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Textele invocate de apelantă referitoare la evaluarea despăgubirilor din Legea nr. 255/2010 şi normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, în faza procedurii administrative şi nu la stabilirea despăgubirilor de către instanţă în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.

Aceste considerente ale instanţei au stat şi la baza respingerii, ca neconcludentă, a obiecţiunii la suplimentul de expertiză, legată de neraportarea experţilor la expertiza Camerei Notarilor Publici Iaşi.

Referitor la criticile din apel care vizau valoarea propriu-zisă a imobilului expropriat, astfel cum aceasta a fost reţinută de către prima instanţă, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În ce priveşte construcţia C17, din raportul de expertiză întocmit şi depus în primă instanţă, rezultă că această clădire, în suprafaţă de 179,49 mp este, în fapt, o construcţie veche, modernizată în anul 2010, iar concluziilor experţilor din răspunsurile la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, sunt convergente, în sensul că, deşi au fost lucrări efectuate după anul 2008, când s-a dat prima hotărâre de declarare a utilităţii publice, a fost vorba despre lucrări de reparaţii curente. Chiar dacă aceste lucrări au dat un plus de valoare clădirilor, acesta nu a fost substanţial, fiind lucrări de finisaje interioare şi nu lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă.

Instanţa de apel a mai reţinut că această construcţie C17 nu reprezintă o clădire nouă, edificată în scopul sporirii valorii despăgubirii pentru imobilele expropriate, cu atât mai mult cu cât, atunci când au fost dezbătute obiecţiunile la răspunsurile experţilor, la termenul din 18 februarie 2014, apărătoarea pârâtului a insistat pe stabilirea valorii clădirii centrale, C2, corp administrativ, în raport de lucrările efectuate, nemaipunând în discuţie problema construcţiei C17.

În ceea ce priveşte celelalte construcţii identificate şi evaluate de către experţi, din cadrul obiectivului expropriat, s-a reţinut că nu s-au adus critici cu privire la pretinse cheltuieli cu caracter voluptoriu efectuate de către expropriat în scopul creşterii valorii despăgubirii. Primele critici, în legătură cu aceste aspecte, au fost formulate omisso medio, în calea de atac a recursului, când s-a invocat şi calitatea reclamantei de "constructor de rea-credinţă".

În subsidiar, instanţa de apel a reţinut că, şi dacă s-ar considera învestită şi cu aceste critici expuse pentru prima dată în recurs, nu s-ar putea reţine o situaţie diferită de cea constatată de către toţi experţii şi expusă în considerentele anterior precizate, şi anume, că este vorba despre cheltuieli cu caracter util. Nici susţinerea în sensul că expropriatul ar avea situaţia juridică a unui constructor de rea-credinţă nu a fost găsită întemeiată, faţă de conduita expropriatorului care, în 2008, a dat o prima hotărâre prin care şi-a manifestat opţiunea exproprierii, întrerupând apoi procedura aproape trei ani, fără siguranţa că ar mai putea fi reluată. Ulterior, a emis în anul 2011 o hotărâre de reluare a exproprierii. Cum buna-credinţă se determină în mod concret, legat de circumstanţele cauzei, iar expropriatul este o societate comercială cu mai mulţi angajaţi, care a funcţionat în toată această perioadă, instanţa de apel a apreciat că este greu de crezut că acesta a efectuat lucrări de finisaje sau alte lucrări utile doar pentru obţinerea unor despăgubiri extinse şi nu pentru buna desfăşurare a activităţii sale comerciale, în condiţiile în care nu existau certitudini legate de finalizarea procedurii de expropriere. Mai mult, la data formulării răspunsului de către experţi, toate construcţiile au fost demolate.

Toate aceste considerente au stat la baza respingerii ca neconcludentă de către instanţa de trimitere a obiecţiunii pârâtului la răspunsul experţilor, referitoare la lucrările de amenajare a construcţiilor.

În ceea ce priveşte criticile legate de valoarea terenului, instanţa a reţinut că, deşi este vorba despre un teren aflat în imediata apropiere a aeroportului, una dintre comparabilele avute în vedere de experţi a fost tocmai un teren situat pe aceeaşi stradă, respectiv Aeroportului nr. 1D, corecţiile fiind mai mici, iar caracteristicile proprietăţii mult mai apropiate de cea expropriată. Corecţiile au fost motivate, în ceea ce priveşte a doua comparabilă, o proprietate asemănătoare cu cea în litigiu, de dispunerea în teren a unor construcţii industriale. Pârâtul nu a indicat vreun temei legal pentru folosirea a minim trei comparabile în stabilirea preţului de piaţă prin metoda comparaţiei vânzărilor. De asemenea, elementele de comparaţie ale proprietăţilor propuse drept comparabile (suprafaţă, localizare, transmiterea dreptului de proprietate, condiţiile pieţei, amenajări exterioare) fiind diferite faţă de cele ale proprietăţii evaluate, fiecare dintre aceste diferenţe a fost luată în considerare de către cei trei experţi, care au corectat preţul proprietăţii comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condiţiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea procentelor evaluatorii de diminuare ce sunt aplicate în cadrul metodelor cantitative şi/sau calitative pentru analiza diferenţelor şi estimarea corectă. Mai mult, expropriatorul avea posibilitatea să indice el însuşi alte comparabile pe care le-ar fi considerat mai potrivite pentru determinarea valorii terenului în litigiu, dar nu a înţeles să aducă în faţa comisiei de experţi asemenea exemple.

Referitor la motivul de apel privind obligarea eronată a expropriatorului la plata unei sume de bani necesară pentru achiziţia unui imobil similar şi pentru relocarea afacerii pe un alt amplasament, instanţa a considerat că nu se poate reţine, în raport de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, că în noţiunea de daune nu ar intra şi cheltuielile la care ar fi obligat expropriatul pentru mutarea afacerii într-o altă locaţie. Ca efect al exproprierii, acesta este obligat să suporte cheltuieli generate de achiziţionarea unui alt imobil, precum şi de mutarea efectivă a mijloacelor de producţie, în vederea continuării activităţii, dat fiind faptul că societatea era funcţională la momentul exproprierii.

Prima instanţă a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor reprezentând cheltuieli cu achiziţionarea unui imobil similar şi pentru relocarea afacerii pe un alt amplasament, un raport de expertiză efectuat în cauză de către o comisie de experţi care şi-a însuşit, inclusiv, aprecierea cuantumului presupuselor cheltuieli de această natură pretinse de expropriat.

În legătură cu acest aspect, instanţa de apel a observat că expropriatorul nici nu a formulat obiecţiuni la primă instanţă .

În legătură cu solicitarea de cenzurare de către instanţa de apel a acestor cheltuieli, s-a reţinut că pârâtul nu a înţeles să aducă probe în susţinerea unei asemenea cereri, obiecţiunile la raportul de expertiză, de după casare, formulate de către aceasta, nemenţionând aceste cheltuieli. Invocarea unor aspecte cu caracter general, legate de criza economică, de scăderea preţurilor proprietăţilor imobiliare nu pot justifica, prin ele însele, înlăturarea unor despăgubiri stabilite în baza părerii unor experţi abilitaţi.

În ce priveşte cererile având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, acestea au fost respinse, pentru pârât nefiind dovedită cu înscrisuri angajarea unor asemenea cheltuieli, iar pentru reclamantă, în condiţiile admiterii apelului, nefiind justificată, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., acordarea cheltuielilor de judecată pretinse.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. A susţinut că au fost aplicate şi interpretate greşit dispoziţiile art. 26 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, precum şi prevederile art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea 255/2010.

Prin Decizia civilă nr. 2512 din 2 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă, a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În considerentele acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut în esenţă următoarele:

În ce priveşte valoarea reală a imobilului expropriat, comisia de experţii, precum şi instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere preţurile de tranzacţionare concrete a unor imobile cu caracteristici similare celui expropriat, de la data întocmirii raportului de expertiză, adică la un moment cât mai apropiat momentului pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii, pe baza criteriilor imperative, reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Or, instanţa de apel a validat cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză întocmit în faţa primei instanţe, a cărui valoare a fost reconfirmată de experţi, în al doilea ciclu procesual, stabilind valoarea despăgubirii pentru imobilul expropriat la momentul anului 2012, contrar criteriilor impuse de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994.

Contrar îndrumărilor obligatorii dispuse de instanţa de casare din primul ciclu procesual, instanţa de apel, în mod eronat, a validat opinia experţilor B. şi C., care, la data întocmirii răspunsului la obiecţiuni, respectiv ianuarie 2014, au confirmat un preţ de piaţă a imobilului stabilit, însă, la nivelul anului 2012. În cadrul lucrării, experţii au arătat că au prezentat valori ale terenurilor rezultate din calculul efectuat prin utilizarea metodei comparaţiei directe, respectiv analiza ofertelor în vederea stabilirii intervalului de valori, valoarea selectată şi prezentată instanţei rezultând din tranzacţiile existente la dosarul cauzei. Experţii au făcut referire la două comparabile reprezentând contracte de vânzare-cumpărare încheiate în iunie - iulie 2011 şi nu la un preţ de tranzacţionare determinat în raport de momentul întocmirii suplimentului de expertiză, dispus de instanţa de apel la termenul de judecată din 8 octombrie 2013, ca efect al rejudecării. Rezultă astfel, că instanţa de apel şi-a întemeiat, eronat, hotărârea pronunţată pe concluziile unui raport de expertiză efectuat în primul ciclu procesual, încălcând dispoziţiile legale în materie. Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel nu a procedat la verificarea legalităţii determinării cuantumului despăgubirilor stabilit din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în sensul examinării, în concret, a criteriilor referitoare la preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel, la momentul întocmirii raportului de expertiză potrivit obiectivelor stabilite în rejudecare. Prin acest procedeu, instanţa de apel a validat, astfel, eronat, valorile unui raport de expertiză pe care le-a preluat necenzurat.

Cum textul de lege prevede cu claritate şi fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experţii au a calcula şi instanţele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii şi, anume, momentul "întocmirii raportului de expertiză", text de lege care, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, Înalta Curte a constatat nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Pe de altă parte, în verificare legalităţii deciziei recurate, sub aspectul respectării primului criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, respectiv valoarea reală a imobilului expropriat, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel deşi a reţinut incidenţa art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, realizează o aplicare şi interpretare greşită a textului normativ, deoarece reperele lucrării de specialitate, administrată în faţa instanţei de fond şi, consecutiv, a instanţei de apel (care le-a preluat integral) s-au raportat la alte criterii decât cele legale.

Astfel, experţii B. şi C. au arătat în cuprinsul raportului de expertiză că valoarea de 886.886 euro a terenului expropriat a fost stabilită prin raportare la două comparabile reprezentate de contractele de vânzare-cumpărare nr. x din 17 iunie 2011 BNP D. şi nr. y din 14 iulie 2011 BNP E., iar suma de 646.077 euro pentru construcţiile expropriate a fost calculată pe baza cataloagelor de preţuri de barem şi corecţii, editate de Comisia Centrală de Inventariere şi Reevaluare a Fondurilor Fixe, ediţia 1965. Or, din această perspectivă, criticile recurentului sunt întemeiate sub aspectul omologării greşite a cuantumului despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză astfel întocmit, atât timp cât la stabilirea valorii imobilului expropriat s-a avut în vedere tehnica comparaţiei vânzărilor prin raportare la comparabile care nu prezentau caracteristici asemănătoare imobilului la data exproprierii. Astfel, experţii au analizat drept comparabile preţurile din două tranzacţii cu loturi de teren, respectiv pentru un teren cu destinaţia curţi construcţii situat în Iaşi precum şi un teren cu aceeaşi destinaţie, curţi-construcţii, situat în str. x, imobile cu alte caracteristici ori situate în alte zone din municipiul Iaşi, înlăturând, cu o argumentare subiectivă, fără suport probatoriu, solicitarea şi înscrisurile invocate de pârât, în sensul, de a se lua în analiză drept comparabilă şi valoarea stabilită pentru un teren, pe care se află amplasată o construcţie cu destinaţie de pavilion administrativ, comparabilă utilă întrucât se afla chiar în continuarea proprietăţii care face obiectul prezentei cauze. Relativ la această comparabilă, care reprezintă un imobil asemănător celui în litigiu, s-a stabilit, de către comisia de experţi desemnată în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Neamţ, o valoare de 58,96 euro/mp, cu aplicarea unor corecţii impuse de Regulamentul general de urbanism ce s-ar fi impus a fi avute în vedere şi pentru proprietatea expropriată ce face obiectul dosarului de faţă întrucât se află în imediata vecinătate a aeroportului şi reclamă restricţionări specifice domeniului aviaţiei.

Pe de altă parte, susţinerea recurentei potrivit căreia cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat se stabileşte în funcţie de valorile din expertizele întocmite de camerele notarilor publici în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010, nu poate fi primită. Aceste dispoziţii legale, se referă la procedura administrativă privind evaluarea terenurilor anterior începerii activităţii comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, respectiv în cadrul procedurii prealabile emiterii acesteia, pe când contestaţia formulată de expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii, stabilit prin hotărâre de expropriere, se soluţionează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, deci cu respectarea exigenţelor impuse de art. 26 alin. (2) din Lege.

Drept urmare, în conformitate cu decizia de casare din primul ciclu procesual, instanţa de apel avea obligaţia să verifice, în privinţa modalităţii de stabilire a despăgubirii, dacă comisia de experţi a avut în vedere preţuri ale imobilelor cu parametri şi caracteristici similare celui din litigiu, ce rezultau din tranzacţiile încheiate în zonă. Or, se constată că, expertiza însuşită de instanţa de apel nu este însoţită de niciun document care să ateste rezultatul verificărilor întreprinse în sensul dacă, în unitatea administrativ teritorială, s-au efectuat tranzacţii imobiliare de acelaşi fel şi preţul la care s-ar fi tranzacţionat astfel de bunuri, la data efectuării raportului de expertiză, astfel cum, de altfel, s-a stabilit prin obiectivele expertizei fixate în apel.

Instanţa de apel a ignorat însă dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd, în ceea ce priveşte valoarea reală a imobilului, că aceasta este dată de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, bunul expropriat, compus din construcţii şi teren, astfel cum a fost identificat în hotărârea de expropriere.

Recurentul a invocat nelegalitatea deciziei atacate şi din perspectiva greşitei reţineri în cuantumul despăgubirii a sumei de 446341,67 euro reprezentând "cheltuielile cu exproprierea" efectuate până la 2 mai 2012 de către reclamantă. Critica formulată se vădeşte a fi întemeiată.

Înalta Curte a constatat, din perspectiva verificării legalităţii deciziei recurate sub aspectul examinării criteriului de determinare a despăgubirii impus de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 că, în mod greşit, instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, confirmată în apel a inclus în valoarea despăgubirii imobilului expropriat suma respectivă, reţinută cu titlu de "cheltuielile cu exproprierea" efectuate de reclamantă. Aceste pretenţii au fost respinse întrucât acestea exced criteriilor prin care legiuitorul a înţeles să reglementeze modalitatea de determinare şi componentele despăgubirii cuvenite proprietarului bunului expropriat, în scopul cuantificării juste şi echitabile a despăgubirii. De aceea, nu pot fi incluse alte elemente în determinarea sumei cuvenită cu titlu de despăgubire, respectiv "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" şi "daunele" aduse proprietarului.

Chiar şi în măsura în care suma de 446341,67 euro reprezentând "cheltuielile cu exproprierea efectuate până la 2 mai 2012 " ar fi fost analizată drept o componentă a prejudiciului cauzat proprietarului, cum - de altfel - s-a solicitat prin acţiunea introductivă, aceste pretenţii nu au putut fi primite. Condiţia impusă de norma legală nu este îndeplinită, atât timp cât cheltuielile pretinse nu reprezintă o consecinţă directă a exproprierii, care să atragă acoperirea daunei, generată de măsura exproprierii. Dovezile prezentate, în sensul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care se face trimitere în cuprinsul raportului de expertiză vizează, pe de o parte, solicitarea reclamantei pentru o perioadă ulterioară datei la care a fost emisă hotărârea de expropriere, iar, pe de altă parte, respectivele înscrisuri fac trimitere la o serie de cheltuieli generice (determinate de efectuarea unor cheltuieli la Oficiul de Cadastru, cheltuieli notariale, cheltuieli curierat rapid, cheltuieli servicii copiere, comisioane bancare, experţi evaluatori, precum şi cheltuieli de asistenţă/reprezentare juridică efectuate în alte dosare pe rolul instanţelor judecătoreşti,), fără a se evidenţia şi determina, în concret, legătura de cauzalitate directă între pretinsa daună şi măsura exproprierii, ca fapt generator al răspunderii pentru repararea pretinsului prejudiciu.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, se constată că procedeul uzitat de instanţa de apel, prin preluarea necritică a concluziilor raportului de expertiză efectuat în faţa tribunalului, contravine dispoziţiile imperative înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Însuşirea de către instanţa de apel a valorii determinată prin raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond, în primul ciclu procesual este greşită deoarece, modalitatea de stabilire a valorii reale a imobilului identificat în hotărârea de expropriere se plasează în afara criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage nelegalitatea deciziei atacate pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De aceea, din perspectiva celui de al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenită reclamantei - prejudiciul, este de semnalat că despăgubirea la care se referă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 include, într-adevăr, şi prejudiciul creat proprietarului. Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecinţa directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În acest context normativ, instanţa are, însă, obligaţia să examineze dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert şi să stabilească întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate. Aşadar, prejudiciul adus proprietarului bunului expropriat poate include doar acele daune efective, certe, cunoscute şi determinate sau determinabile la momentul exproprierii, nu şi acele daunele eventuale, incerte, ipotetice, care nu pot fi determinate ori determinabile la momentul exproprierii.

Sub aspectul verificării legalităţii deciziei recurate, din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 26 din Lege, Înalta Curte a reţinut ca fiind fondate şi criticile pârâtului cu privire la stabilirea greşită a despăgubirilor acordate cu titlu de prejudiciu, întrucât - în mod eronat - au fost incluse şi evaluate elemente care nu pot constitui componente ale unei juste despăgubiri.

În speţă, instanţa de fond prin hotărârea pronunţată, confirmată de instanţa de apel, sub acest aspect, a reţinut că despăgubirea cuvenită reclamantei de compune din valoarea reală a imobilului expropriat reprezentată de suma de 886.886 euro stabilită pentru terenul expropriat şi suma de 646.077 euro reprezentând valoarea construcţiilor, precum şi din prejudiciul adus expropriatului în sumă de 1.006.096 euro, ce se compune din costuri presupuse de achiziţia unui imobil similar celui expropriat în valoare de 238.229 euro şi costuri presupuse pentru relocarea afacerii pe un nou amplasament în valoare de 767.867 euro, raportul de expertiză fiind omologat sub aspectul elementelor şi valorilor stabilite.

Or, prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 legiuitorul a avut în vedere ca valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită de aşa manieră încât să permită expropriatului să achiziţioneze, eventual, o proprietate asemănătoare cu cea expropriată, deoarece criteriile stabilite prin norma legală, pentru a determina o justă despăgubire pentru pierderea dreptului de proprietate includ, deja, în cuantumul despăgubirii, valoarea reală a imobilului expropriat. În acest context al analizei, este nelegală includerea ca element component al prejudiciului suma de 238.229 euro reprezentând costuri "presupuse" de achiziţia unui imobil similar celui expropriat, urmând ca pretenţiile reclamatei privind obligarea pârâtului recurent la plata acestei sume de bani să fie respinse, ca nefondate.

Prin motivele de recurs s-au formulat critici de nelegalitate şi în privinţa modului de determinare şi întindere a prejudiciului reprezentat de cheltuielile "presupuse" pentru realocarea afacerii reclamantei pe un nou amplasament, reclamanta enumerând în cuprinsul acţiunii costurile care ar fi generate de o atare activitate.

Cum cadrul normativ legal vizează acel prejudiciu cert, concret şi actual, generat de expropriere şi nu un prejudiciu eventual şi ipotetic, care nu poate da naştere la despăgubiri, Înalta Curte a constatat că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită în vederea aplicării corecte a legii sub aspectul modalităţii de determinare şi acordare a acestei componente a prejudiciului pretins de expropriat, constând în acele cheltuieli determinate de realocarea echipamentelor necesare desfăşurării activităţii cuprinse în obiectul său de activitate. Prin urmare, sub acest aspect, criticile formulate prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susţine necesitatea completării în apel a probatoriilor, respectiv documente şi evidenţe financiar - contabile, precum şi alte probe necesare şi utile pentru lămurirea, pe deplin, a împrejurărilor legate de determinarea certă a prejudiciului pretins de persoana expropriată în baza Legii nr. 255/2010, atât sub aspectul existenţei acestuia, cât şi al întinderii sale.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, reţinând nelegalitatea hotărârii atacate şi incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 315 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.

S-a precizat că, în rejudecare, se va ţine seama strict de limitele casării, urmând ca instanţa de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, de către o comisie de experţi constituită în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, în scopul stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantei în raport de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză" .

În vederea respectării dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., instanţa de apel va ordona suplimentarea probatoriului şi va administra nemijlocit dovezile necesare identificării (autorizaţii de construcţie, situaţii şi devize de lucrări, documente financiar contabile, ş.a.) şi evaluării bunului în privinţa căruia a fost emisă Hotărârea de expropriere nr. 10/2011 prin întocmirea unui nou raport de expertiză în conformitate cu prevederile legale. Totodată, în acest sens, va solicita şi relaţii de la Camera Notarilor Publici, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Primărie, Direcţia de Taxe şi Impozite Locale (în măsura în care aceste entităţi au o existenţă autonomă), urmând ca pe baza informaţiilor primite privind tranzacţiile încheiate în zonă, să procedeze la evaluare, luând în considerare preţurile din aceste tranzacţii. Doar în cazul în care, în urma verificărilor reale (prin suplimentarea probatoriului necesar) efectuate de instanţa de trimitere în legătură cu existenţa unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacţii imobiliare în unitatea administrativ teritorială privind bunuri cu caracteristici similare imobilului expropriat, se va avea în vedere alte comparabile propuse de experţi, specifice terenului supus evaluării. Ulterior stabilirii complete şi corecte a situaţiei de fapt, instanţa de apel se va pronunţa asupra legalităţii sentinţei de fond sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, a cărei proprietate a fost supusă măsurii exproprierii.

Apreciind fondat, în limitele prezentate, şi motivul de recurs referitor la nestabilirea deplină a situaţiei de fapt referitoare la existenţa şi întinderea prejudiciului adus proprietarului de natura celui sus analizat, instanţa de apel, cu ocazia rejudecării, urmează să administreze probe suplimentare, inclusiv prin intermediul unei noi expertize, care să determine, în limitele casării, caracterul cert şi neîndoielnic al prejudiciului generat de expropriere, atât sub aspectul cerinţei existenţei sale, cât şi al întinderii acestuia.

În rejudecare, în limitele investirii sale, instanţa de trimitere, cu ocazia determinării cuantumului despăgubirii, va avea în vedere inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 128 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal în materie de expropriere.

În rejudecare, după cea de-a doua casare, prin Decizia nr. 1066 din 13 decembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Judeţul Iaşi, prin Consiliul Judeţean Iaşi, a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că despăgubirea ce se acordă reclamantei expropriate este în cuantum de 5.921.591 RON, în loc de "suma de 3.701.885,29 euro în echivalent RON la data plăţii", sumă acordată cu titlu de despăgubiri care se va plăti în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sentinţei apelate, în loc de "de la data comunicării acesteia". Au fost menţinute celelalte dispoziţii care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., intimata reclamantă S.C. A. S.A. Iaşi a fost obligată să plătească apelantului Judeţul Iaşi, prin Consiliul Judeţean Iaşi, suma de 1800 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu expert, iar cererea intimatei reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată din apel a fost respinsă, ca nefondată.

În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 2512 din data de 2 octombrie 2014, pronunţată în dosar nr. x/2011*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că textul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede cu claritate şi fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experţii au a calcula şi instanţele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii şi, anume, momentul "întocmirii raportului de expertiză", însă, ulterior pronunţării acestei Decizii, prin decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curţii Constituţionale s-a stabilit că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportat la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.

A reţinut Curtea Constituţională că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului de proprietate, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât şi prin jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.

Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este dreaptă, nu are un caracter just, deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu, cu valoarea constituţională.

Potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.

Raportat la cele stabilite în mod definitiv de instanţa de contencios constituţional, dar şi la cele stabilite în mod obligatoriu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în faţa instanţei de apel s-au administrat probele cu înscrisuri şi raport de expertiză tehnică judiciară, prin care s-a urmărit stabilirea cuantumului despăgubirilor care se cuvin părţii reclamante, în calitate de expropriat, prin raportare însă la un moment contemporan transferului dreptului de proprietate, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională, respectându-se în acelaşi timp şi dispoziţiile obligatorii din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la necesitatea administrării probelor.

Hotărârea de expropriere a fost emisă la data de 11 februarie 2011, astfel încât, având în vedere data transferului dreptului de proprietate şi criteriile impuse de lege, în ceea ce priveşte calculul despăgubirii, precum şi statuările obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a solicitat de la Birourile Notarilor Publici de pe raza municipiului Iaşi şi de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi copii de pe contracte de vânzare-cumpărare privind tranzacţii cu terenuri situate în municipiul Iaşi, str. x, din perioada 11 decembrie 2010 - 11 februarie 2011.

Birourile Notariale de pe raza municipiului Iaşi au comunicat instanţei de judecată că nu au fost perfectate contracte de vânzare cumpărare pentru imobile situate în zona în care se află imobilele expropriate, în perioada de referinţă.

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi a comunicat instanţei de judecată adresa nr. x din 2 septembrie 2015, însoţită de trei contracte de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x din data de 17 iunie 2011, nr. x din data de 14 iulie 2011 şi nr. x din data de 25 octombrie 2011, înscrisuri depuse.

Ulterior, la solicitarea instanţei de apel, având în vedere că niciunul dintre cele trei contracte nu a fost încheiat în perioada de referinţă, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi a comunicat faptul că nu au fost identificate contracte de vânzare cumpărare încheiate în perioada 11 decembrie 2010 - 11 februarie 2011, pentru terenuri situate în municipiul Iaşi, str. x.

Raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi la statuările obligatorii ale deciziei de casare, instanţa de apel a dispus administrarea în cauză a probei cu un raport de expertiză tehnică judiciară, pentru identificarea şi evaluarea imobilelor expropriate şi pentru stabilirea prejudiciului cauzat reclamantului-intimat, respectiv expropriatului, prejudiciu reprezentat de cheltuielile determinate de relocarea echipamentelor necesare desfăşurării activităţii cuprinse în obiectul său de activitate, sub aspectul existenţei şi al întinderii acestui prejudiciu.

Având în vedere faptul că în prezent construcţiile sunt demolate, identificarea acestora s-a stabilit a se face pe bază de înscrisuri, respectiv autorizaţii de construcţie, situaţii şi devize de lucrări, documente financiar-contabile, fotografii şi alte acte pe care membrii comisiei de experţi le consideră utile în vederea identificării.

De asemenea, având în vedere că, în urma verificărilor efectuate de instanţă, s-a constatat că nu există tranzacţii imobiliare în unitatea administrativă teritorială, privind bunuri cu caracteristici similare imobilului expropriat, pentru stabilirea valorii reale a imobilului, ca şi componentă a despăgubirii ce se cuvine expropriatului, s-a stabilit a se avea în vedere alte comparabile propuse de experţii ce fac parte din comisie, comparabile specifice terenului supus evaluării şi raportate la perioada 11 decembrie 2010 - 11 februarie 2011, în acord cu Decizia nr. 380/2015 a Curţii Constituţionale şi cu Decizia nr. 2512 din data de 2 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte stabilirea preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, ca primă componentă a despăgubirii, la care se referă prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a reţinut că expertul numit din partea instanţei şi expertul numit din partea expropriatorului au întocmit şi redactat un punct de vedere comun asupra obiectivelor analizate, iar expertul numit din partea expropriatului a întocmit şi redactat o opinie separată, însă expertiza a fost evaluată unitar de instanţa de judecată, apreciind că, indiferent de forma de prezentare, ea reprezintă un act procesual unic.

S-a reţinut că toţi cei trei experţi au identificat ca şi comparabile în vederea stabilirea valorii de piaţă a terenului expropriat, tranzacţii de vânzare cumpărare, precum şi oferte de vânzare - în cazul experţilor numiţi din partea instanţei şi din partea expropriatorului, care se situează din punct de vedere temporal cât mai aproape de intervalul de referinţă stabilit de instanţa de judecată, în raport de momentului transferului dreptului de proprietate.

A fost necesară această extindere a intervalului de referinţă tocmai datorită imposibilităţii de identificare de tranzacţii imobiliare în unitatea administrativă teritorială, privind bunuri cu caracteristici similare imobilului expropriat, aşa cum mai sus am arătat.

Prin raportul de expertiză iniţial şi prin suplimentul la raport pe care le-a întocmit expertul numit din partea expropriatului, au fost valorificate ca şi comparabile pentru stabilirea valorii de piaţă a terenului expropriat, iniţial contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din data de 14 iulie 2011, având ca obiect un teren situat în mun. Iaşi, categoria de folosinţă curţi - construcţii, aceasta fiind comparabila cu corecţia brută cea mai mică, de 18,77% - dosar apel, vol. III, iar apoi contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din data de 17 iunie 2011, având ca obiect un teren situat în mun. Iaşi, categoria de folosinţă curţi - construcţii, acesta fiind stabilit ca fiind comparabila cu corecţia brută cea mai mică, de 15,92%.

Cu privire la aceste contracte de vânzare cumpărare, instanţa de apel a reţinut că au făcut obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin Decizia nr. 2512 din data de 2 octombrie 2014, pronunţată în dosar nr. x/2011*, a stabilit omologarea greşită a cuantumului despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond, atât timp cât la stabilirea valorii imobilului expropriat s-a avut în vedere tehnica comparaţiei vânzărilor prin raportare la comparabile care nu prezentau caracteristici asemănătoare imobilului la data exproprierii. Astfel, a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că experţii au analizat drept comparabile preţurile din două tranzacţii cu loturi de teren, respectiv pentru un teren cu destinaţia curţi construcţii situat în Iaşi, precum şi un teren cu aceeaşi destinaţie, curţi-construcţii, situat în str. x, imobile cu alte caracteristici ori situate în alte zone din municipiul Iaşi, fiind făcută trimitere expresă la contractele de vânzare-cumpărare nr. x din 17 iunie 2011 BNP D. şi nr. x din 14 iulie 2011 BNP E.

Astfel, raportat la prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a considerat că aceste două comparabile, indiferent de corecţiile brute care se fac, nu mai pot fi valorificate la stabilirea valorii de piaţă a terenului expropriat.

Cel de-al treilea contract identificat de asemenea ca şi comparabilă de expertul desemnat din partea expropriatului, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2962 din data de 25 octombrie 2011, având ca obiect un teren situat în mun. Iaşi, nu a fost de asemenea valorificat pentru determinarea valorii terenului expropriat, având în vedere faptul că are aceeaşi categorie de folosinţă curţi - construcţii, ca şi terenurile înlăturate de la valorificare prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind practic vorba de un imobil cu caracteristici diferite faţă de imobilul expropriat. De asemenea, s-a apreciat că cea mai bună utilizare pentru acest din urmă teren este aceea de teren pentru dezvoltare rezidenţială, faţă de cea mai bună utilizare a terenului care face obiectul evaluării, aceea de teren pentru dezvoltare industrială. În acest sens instanţa a făcut referire la "Standardele de Evaluare a Bunurilor" - Ghid de evaluare - GEV 630, potrivit căruia la evaluarea bunurilor, comparabilele trebuie selectate dintre cele care au aceeaşi CMBU (cea mai bună utilizare), diferenţele identificate fiind legate de optimizarea utilizării şi nu de natura/tipul acesteia. Potrivit aceluiaşi Ghid, valoarea de piaţă a terenului trebuie estimată având în vedere cea mai bună utilizare a acestuia.

Analizând comparabilele propuse de experţii numiţi din partea instanţei şi din partea expropriatorului, instanţa de apel a reţinut că prima comparabilă, identificată de experţi ca fiind contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 14 iulie 2011, având ca obiect un teren situat în mun. Iaşi, categoria de folosinţă curţi - construcţii, nu poate fi valorificată pentru stabilirea valorii de piaţă a imobilului expropriat, pentru aceleaşi considerente expuse anterior, cu referire la categoria de folosinţă.

Celelalte comparabile sunt oferte identificate de experţi, oferte având ca obiect terenuri cu cea mai bună utilizare - industrială, fiind practic recomandate pentru destinaţie industrială. Aceste oferte pot fi analizate ca şi comparabile întrucât, potrivit aceloraşi "Standarde de Evaluare a Bunurilor" dacă nu există suficiente informaţii despre tranzacţii cu proprietăţi comparabile, cum este cazul în speţa de faţă, se pot utiliza informaţii privind oferte de proprietăţi similare disponibile pe piaţă, cu condiţia ca relevanţa acestor informaţii să fie clar stabilită şi analizată critic.

În lipsa unor tranzacţii efective care să poată fi valorificate pentru stabilirea valorii de piaţă a terenului supus evaluării, ofertele sunt permise de "Standardele de Evaluare a Bunurilor" pentru a fi identificate ca şi comparabile în aplicarea metodei comparaţiei directe pentru evaluarea terenului subiect.

Chiar prin obiectivele care au fost stabilite de instanţa de judecată şi înaintate membrilor comisiei de experţi, s-a evidenţiat faptul că, dată fiind constatarea că nu există tranzacţii imobiliare în unitatea administrativă teritorială, privind bunuri cu caracteristici similare imobilului expropriat, pentru stabilirea valorii reale a imobilului, ca şi componentă a despăgubirii ce se cuvine expropriatului, urmează a se avea în vedere alte comparabile propuse de experţii ce fac parte din comisie, comparabile specifice terenului supus evaluării, în acord cu ultima decizie de casare.

Oferta 5 care a constituit comparabila 4 a fost înlăturată de experţi, având în vedere faptul că valoarea obţinută nu se încadrează în intervalul de valori specific pieţei imobiliare.

În urma acestei înlăturări, terenul prezentat în comparabila 2 a avut corecţia brută cea mai mică, de 24,2%, cel mai mic număr de ajustări - 7 şi caracteristicile cele mai apropriate de terenul supus evaluării .

Astfel, valoarea terenului evaluat, ca şi componentă a despăgubirii ce se cuvine expropriatului, este valoarea calculată raportat la valoarea corectată a terenului prezentat ca şi comparabilă 2, respectiv raportat la o valoare de 59,2 EUR/mp.

Prin urmare valoarea de piaţă a terenului expropriat este de 59,2 x 9048,55 = 535.674 EUR; 535.674 EUR x 4,2649 RON/EUR = 2.284.596 RON.

În ceea ce priveşte evaluarea construcţiilor, instanţa de apel a valorificat opinia experţilor numiţi din partea instanţei şi a expropriatorului, în ceea ce priveşte stabilirea costurilor de înlocuire nete ca urmare a ajustării costurilor brute cu cotele de depreciere.

Prin urmare, valoarea totală a proprietăţii imobiliare formată din clădiri şi construcţii speciale este de 2.025.173 RON (1.810.700 RON + 11.526 RON - valoarea drumului pietruit + 199.663 RON - valoarea platformei balastate + 3.284 RON - valoarea C15 - casă poartă).

În ceea ce priveşte cheltuielile determinate de relocarea echipamentelor necesare desfăşurării activităţii, instanţa de apel a avut în vedere că prin decizia de casare pronunţată în al doilea ciclu procesual Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că nu se cuvin părţii reclamante cheltuielile în suma de 446.341,67 euro reprezentând "cheltuielile cu exproprierea efectuate până la 2 mai 2012", deoarece aceste pretenţii exced criteriilor prin care legiuitorul a înţeles să reglementeze modalitatea de determinare şi componentele despăgubirii cuvenite proprietarului bunului expropriat. Cheltuielile pretinse nu reprezintă o consecinţă directă a exproprierii, care să atragă acoperirea daunei, generată de măsura exproprierii. A mai stabilit instanţa supremă că este nelegală includerea ca element component al prejudiciului a sumei reprezentând costuri "presupuse" de achiziţia unui imobil similar celui expropriat, urmând ca pretenţiile reclamatei privind obligarea pârâtului recurent la plata acestei sume de bani să fie respinse, ca nefondate.

Prin urmare, raportat la aceste statuări obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acord cu prevederile art. 315 din C. proc. civ., instanţa de apel în rejudecare a stabilit cheltuielile determinate de relocarea echipamentelor necesare desfăşurării activităţii, în urma analizei cheltuielilor pe care membrii comisiei de experţi le-au indicat în tabelele întocmite cu ocazia efectuării suplimentelor la raportul de expertiză, cu înlăturarea încă de la început a cheltuielilor efectuate până la 2 mai 2012 şi a cheltuielilor generate de achiziţionarea unui imobil similar.

Au fost înlăturate acele cheltuieli identificate ca asistenţă juridică; curierat rapid; servicii multiplicări rapide; rapoarte de evaluare în procesul de expropriere; impozite, lucrări cadastrale, rafturi aferente spaţiului de relocare temporară situat în str. x, spaţiu aparţinând expropriatului; " alte cheltuieli în procesul de expropriere", în condiţiile în care vorbim de cheltuieli generice, fără a putea fi evidenţiată o legătură de cauzalitate directă între pretinsele pagube invocate şi procesul de expropriere, iar justa despăgubire trebuie să fie strict legată de măsura exproprierii, aşa cum a reţinut instanţa de casare.

Au fost înlăturate de asemenea cheltuielile cu agenţii imobiliare, în vederea relocării finale şi cheltuielile în vederea achiziţionării spaţiului din str. x - locaţie definitivă, în condiţiile în care aceste cheltuieli pot fi legate strict de achiziţia unui imobil similar celui expropriat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că aceste pretenţii sunt nefondate.

De asemenea, nu au fost valorificate la stabilirea cuantumului despăgubirii care se cuvine expropriatului acele cheltuieli de transport suplimentare, evidenţiate în foi de parcurs, în condiţiile în care nu s-a făcut în niciun fel dovada că vorbim de cheltuieli generate de evacuare şi translocare materiale, mobilier, echipamente etc. De altfel, a reţinut instanţa, aceste cheltuieli au fost identificate numai de experţii numiţi din partea instanţei şi a expropriatorului, nu şi de expertul numit din partea expropriatului şi, pe de altă parte, nu s-a făcut în niciun fel dovada că ar fi legate de măsura exproprierii.

Nu au fost avute în vedere nici cheltuielile generate de lucrările de reparaţii la imobilele din locaţia finală, în condiţiile în care, vorbim din nou de cheltuieli legate de imobilul nou achiziţionat, iar valoarea despăgubirii reprezentată de valoarea de piaţă a imobilelor expropriate îi permitea expropriatului să achiziţioneze un imobil similar celui expropriat.

Aşa cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2512 din data de 2 octombrie 2014, prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 legiuitorul a avut în vedere ca valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită de aşa manieră încât să permită expropriatului să achiziţioneze, eventual, o proprietate asemănătoare cu cea expropriată, deoarece criteriile stabilite prin norma legală, pentru a determina o justă despăgubire pentru pierderea dreptului de proprietate includ, deja, în cuantumul despăgubirii, valoarea reală a imobilului expropriat.

Prin urmare, costurile presupuse de relocarea afacerii şi determinate strict de procesul de expropriere sunt următoarele: chirii în perioada relocării temporare - 650.163 RON; cheltuieli cu agenţii imobiliare în vederea relocării temporare - 6.213 RON; reparaţii şi renovare spaţiu de relocare temporară din str. x - 467.710 RON; cheltuieli de evacuare şi translocare materiale, echipamente de la sediul expropriat la locaţia temporară din str. x - 28.503 RON; cheltuieli de evacuare şi translocare mobilier, documentaţii, echipamente electronice de la sediul expropriat la sediile temporare din B-dul x şi localitatea Ciurea - 26.925 RON; amenajare spaţiu temporar din B-dul x, recompartimentări cu tâmplărie de aluminiu - 14.863 RON; cheltuieli de evacuare şi translocare materiale, echipamente de la sediul temporar din str. x la sediul definitiv din str. x - 17.873 RON; cheltuieli de evacuare şi translocare materiale, echipamente de la sediul temporar din localitatea Ciurea la sediul definitiv din str. x - 9.984 RON; cheltuieli de evacuare şi translocare mobilier, electronice, echipamente de la sediul temporar din localitatea Ciurea la sediul definitiv din str. x - 16.941 RON; costul forţei de muncă generat de asigurarea pazei în locaţiile din perioada relocării temporare - 372.647 RON, cuantumul total al acestor costuri fiind de 1.611.822 RON.

Instanţa de apel a ţinut să precizeze că toate aceste cheltuieli au fost identificate în acelaşi cuantum de toţi membrii comisiei de experţi care au întocmit lucrarea de specialitate.

Astfel, în acord cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa a concluzionat că valoarea totală a despăgubirilor care se cuvin reclamantului expropriat este de 5.921.591 RON (1.611.822 + 2.025.173 + 2.284.596).

S-a mai reţinut, în acord cu Decizia nr. 2512 din data de 2 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 128 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal în materie de expropriere, având în vedere că operaţiunile privind exproprierea sunt scutite de orice taxe datorate bugetului de stat, iar despăgubirea cuvenită persoanei expropriate nu poate constitui bază de impunere pentru aplicarea taxei pe valoarea adăugată.

De asemenea, Curtea a mai constatat că dispoziţia primei instanţe de apel, care a stabilit că suma acordată cu titlu de despăgubiri se va plăti în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sentinţei apelate (în loc de "data comunicării acesteia"), nu a făcut obiectul recursului declarat de către pârâtă, iar reclamanta nu a formulat recurs în cauză, astfel că această dispoziţie neatacată, motivată de dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 33/1994, a fost reluată de către instanţa de trimitere.

Împotriva Deciziei nr. 1066 din data de 13 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. Iaşi şi pârâtul Judeţul Iaşi, prin Consiliul Judeţean Iaşi.

Recurenta reclamantă S.C.A. S.A. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 1385 C. civ. şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a stabilit valoarea reală de piaţă a terenului expropriat potrivit criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) Legea nr. 33/1994, astfel cum a fost modificat în urma emiterii Deciziei nr. 380 din 26 mai 2015 a Curţii Constituţionale. În acest sens, în mod eronat a omologat instanţa de apel punctul de vedere al expertului numit din partea instanţei şi al expertului numit din partea expropriatorului în ceea ce priveşte valoarea terenului expropriat deşi, la stabilirea acesteia, cei doi experţi s-au raportat la oferte de vânzare-cumpărare.

În mod eronat a apreciat instanţa de apel că două dintre tranzacţiile de piaţă examinate de experţi nu au mai putut fi avute în vedere deoarece ar fi fost înlăturate expres prin decizia de îndrumare a instanţei de recurs, pe motiv că nu prezintă caracteristici similare cu terenul expropriat, o atare constatare fiind o problema de fapt, mai mult, chiar o chestiune tehnică, şi nu o problemă de drept dintre cele menţionate de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. ca având caracter obligatoriu pentru instanţa de apel.

Menţiunile instanţei supreme din decizia de îndrumare referitoare la cele două tranzacţii menţionate au avut ca scop, în mod evident, îndrumarea instanţei de apel de a avea în vedere cu ocazia evaluării terenuri cu caracteristici similare terenului expropriat, în niciun caz respectivele menţiuni neputând fi interpretate în sensul înlăturării totale din analiza a celor două tranzacţii.

O dovadă în acest sens o constituie şi faptul că, cel puţin în ceea ce priveşte una dintre tranzacţiile respective - tranzacţia având ca obiect terenul situat în Iaşi, - a fost constatată de toţi experţii (în unanimitate) ca având în fapt caracteristici similare cu proprietatea evaluată, fiind încadrată din punct de vedere al celei mai bune utilizări în categoria "destinaţie industrială". Mai mult, toate cele trei tranzacţii identificate în zonă în perioada exproprierii au avut ca obiect terenuri cu destinaţia curţi-construcţii, aceeaşi ca şi terenul expropriat.

Comparabila căreia i s-a dat eficienţă în evaluare - o ofertă de vânzare cumpărare - nu prezintă nicio similaritate cu terenul expropriat, neavând trase utilităţi pe teren, fiind complet neamenajat - fără îngrădire, pavaje, alei, etc. -, cu destinaţie exclusiv industrială, situat într-o zonă exclusiv industrială, pretabilă pentru hale de depozitare, în niciun caz pentru clădiri de birouri şi sedii de firma, fără nicio legătura zonală cu terenul evaluat.

Or, proprietatea expropriată se încadra în categoria spaţii de birouri, fiind preponderent un centru de afaceri (o proprietate pe care erau birouri pentru derularea activităţilor comerciale şi de vânzări) şi, numai în subsidiar, o bază pentru utilaje, neputând fi asimilată halelor industriale.

Experţii au scăzut artificial valoarea proprietăţii, deşi aceasta avea toate utilităţile şi chiar mai multe decât cele din ofertele reţinute drept comparabile, aspect nesancţionat de către instanţa de apel.

Recurenta reclamantă consideră că instanţa de apel în rejudecare ar fi trebuit să menţină valoarea de 98 euro/mp evaluată prin raportul de expertiză întocmit în faza judecăţii de fond, aceasta fiind valoarea minimă reală de piaţa a terenului expropriat stabilită conform criteriilor legale, având la bază tranzacţii de piaţă ce au avut loc în perioada exproprierii.

Cu privire la valoarea construcţiilor expropriate, de asemenea, nu a fost stabilită potrivit criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, neacordându-se valoarea reală de piaţă a acestora la data exproprierii.

Prin decizia de casare, instanţa de recurs nu a avut nimic de obiectat în ceea ce priveşte valoarea stabilită pentru construcţiile expropriate, pe care nu a înlăturat-o şi nu a criticat-o; de asemenea, instanţa de recurs nu a criticat modalitatea în care experţii care au întocmit expertiza în primă instanţă au ajuns la aceasta valoare.

Valoarea de piaţă a construcţiilor de pe terenul expropriat se situează clar peste valoarea de 600.000 euro, aspect ce a fost confirmat de 4 (patru) experţi din 6 (şase) câţi au fost chemaţi să realizeze această evaluare, fiind evident că cei doi experţi aflaţi în minoritate au realizat evaluarea în mod subiectiv, cu intenţia clară de a scădea valoarea construcţiilor cu aproximativ 35%, pentru a da curs dorinţei expropriatorului exprimată în motivele de apel.

Atât experţii care au întocmit expertiza la fondul cauzei şi care au prezentat o opinie unanimă, cât şi cei doi experţi care au prezentat o opinie comună în expertiza din apel, au utilizat aceeaşi metodă de evaluare a construcţiilor, respectiv costul de înlocuire, aşa încât diferenţa mare între valoarea totală determinată nu poate fi justificată decât de subiectivismul celor doi experţi, F., care este evident din lecturarea explicaţiilor pe care le-au dat cu privire la evaluare că au făcut tot posibilul să scadă valoarea construcţiilor; experţii de la fondul cauzei nu pot îi bănuiţi de subiectivism atâta timp cât au prezentat o opinie unanima, iar printre ei s-a numărat şi expertul desemnat de expropriator.

Diferenţa de valoare între cele două expertize (fond şi apel) nu vine clar din deprecierea economică, coeficienţii de depreciere de 20% - 30% fiind aplicaţi în evaluare şi de experţii de la fond; cu atât mai mult, diferenţa foarte mare de valoare între evaluări nu se justifică.

Opinia experţilor de la fondul cauzei este mai credibilă şi prin aceea că atunci când aceştia au realizat evaluarea, construcţiile nu erau demolate, aceştia examinându-le şi fizic, aşa cum au menţionat de altfel în expertiza, în timp ce experţii care au întocmit expertiza în apel au realizat evaluarea doar pe baza de documente, înlăturând documentele care nu le-au convenit; astfel, constatările din teren ale experţilor de la fondul cauzei, prinse în raportul de expertiza, au valoare documentară, or experţilor din apel li s-a pus în vedere sa identifice construcţiile pe baza tuturor înscrisurilor relevante: autorizaţii de construire, situaţii şi devize de lucrări, documente financiar-contabile, fotografii şi alte acte.

Cu toate acestea, instanţa de apel a dat curs în mod eronat opiniei minoritare cu privire la acest aspect, validând o valoare mai mică decât valoarea de piaţă la momentul exproprierii a construcţiilor expropriate, valoare stabilită nelegal, contrar prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cu privire la valoarea prejudiciului suferit de reclamantă ca o consecinţă directă a procedurii de expropriere, aceasta a criticat neacordarea integrală de către instanţa de apel a daunelor aduse proprietarului ca urmare a exproprierii, conform prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi prevederilor C. civ.

Instanţa de apel a interpretat eronat că instanţa de recurs ar fi înlăturat de plano cheltuielile efectuate cu exproprierea până la data de 2 mai 2012, o atare constatare fiind nelegală în contextul în care orice pierdere încercată în legătură directă cu exproprierea trebuie acoperită conform prevederilor legale naţionale şi prevederilor CEDO.

De asemenea, aprecierea legăturii de cauzalitate dintre diferitele cheltuieli şi măsura exproprierii este o chestiune de fapt şi nu o problemă de drept dintre cele menţionate de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. ca având caracter obligatoriu pentru instanţa de apel.

Instanţa de recurs a dispus în sensul necesitaţii completării în apel a probatoriilor, respectiv documente şi evidenţe financiar-contabile, precum şi alte probe necesare şi utile pentru lămurirea, pe deplin, a împrejurărilor legate de determinarea certă a prejudiciului, atât sub aspectul existentei, cât şi al întinderii sale.

Acest lucru s-a realizat, expropriatul administrând în faza apelului, probatorii noi sub aspectul cheltuielilor efectiv făcute, deci având caracter cert, ca o consecinţă directă a exproprierii. Aceste cheltuieli au fost evidenţiate de experţii care au întocmit expertiza în apel, regăsindu-se în sinteza în tabelul întocmit de aceştia prin răspunsul la obiecţiunile încuviinţate în cauza.

Cheltuielile înlăturate de la acordare de către instanţa de apel reprezintă pierderi efectiv suferite de expropriat ca o consecinţa directă a exproprierii, pierderi pe care expropriatul nu le-ar fi încercat dacă nu s-ar fi produs exproprierea, şi, în acelaşi timp, au caracter efectiv, cert, sunt cunoscute şi în cuantum determinat, deci respectă criteriile legale de acordare în cadrul despăgubirii pentru expropriere.

Aceste cheltuieli reprezintă indubitabil o consecinţă directă a exproprierii (expropriatul nu ar fi fost nevoit să le facă dacă nu ar fi fost supus acestei proceduri) şi, la acest moment, au devenit elective, certe şi cunoscute. De asemenea, ele aveau un caracter determinabil încă de la momentul exproprierii, fiind clar că, în urma exproprierii, expropriatul va trebui să ia măsurile necesare şi să angajeze cheltuielile corespunzătoare în vederea mutării activităţii sale în altă locaţie, cu toate consecinţele presupuse de această situaţie, şi apărării drepturilor sale afectate în urma exproprierii.

De exemplu, în mod eronat, instanţa de apel a înlăturat toate cheltuielile de reparaţii la imobilele din locaţia finală, deşi au avut tot caracter de cheltuieli de relocare, şi nu au reprezentat preţul plătit pentru achiziţia imobilului, care excede acestor cheltuieli. Analizând suma acordată cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, se poate observa că aceasta este inferioară chiar sumei angajate de către expropriat pentru reparaţii, fără a lua în calcul costurile angajate de acesta pentru achiziţia imobilului. Aşadar, este clar că aceste sume intră în categoria pierderilor pentru expropriat, nefiind firesc ca acestea să nu fie acoperite de către expropriator.

O altă critică formulată de recurenta reclamantă se referă la stabilirea şi acordarea de către instanţa de apel a despăgubirii în RON având în vedere că rata de conversie valutară a cursului euro/RON comunicată de BNR, utilizată de experţi, a fost cea pentru data de 11 februarie 2011 - 4,2649 RON pentru 1 euro -, aspect care o prejudiciază pe reclamantă în mod evident, prin transferarea către expropriat a sarcinii suportării devalorizării valutare intervenită ca urmare a întârzierii în stabilirea şi acordarea justei despăgubiri pentru expropriere, aceasta devalorizare fiind normal şi firesc să fie suportată de către cel responsabil de întârziere, adică de expropriator.

Recurentul pârât Consiliul Judeţean Iaşi a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere restricţiile de construire, care au o importanţă deosebită în ceea ce priveşte deprecierea valorii terenului.

Faptul că terenul este amplasat în imediata vecinătate a pistei pentru avioane din cadrul Aeroportului Internaţional Iaşi conduce la restricţii de utilizare a terenului, impuse de zona de siguranţă şi zona de protecţie, cu referire la înălţimea construcţiilor care nu pot fi edificate decât cu aviz de la RA Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Recurentul pârât invocă şi prevederile art. 21 din H.G. nr. 525/1396 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, potrivit cărora autorizarea executării construcţiilor în vecinătatea terenurilor aferente aeroporturilor şi culoarelor de siguranţa stabilire conform legii se face cu avizul conform al Ministerului Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei.

Aeroporturile sunt considerate, în sensul art. 11 din acelaşi act normativ, a fi "zone expuse la riscuri tehnologice", iar Planul Urbanistic General al Municipiului Iaşi precizează că zona în litigiu este afectată de lucrarea de utilitate publică "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi", sens în care în cauză devin incidente dispoziţiile Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 43/2007 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea servituţilor aeronautice civile, care interzic în cuprinsul zonelor de siguranţă obiective (construcţii amenajări activităţi) care afectează sau pot afecta siguranţa zborului.

Ca atare, indiferent de destinaţia pe care terenul a avut-o anterior, acesta apare în mod evident supus restricţiilor de urbanism şi de poluare fonică, sens în care există dubii serioase că terenul ar mai putea fi folosit pentru construcţii.

În condiţiile anterior descrise, experţii ar fi trebuit să aplice coeficientul de reducere a valorii terenului pentru poluarea fonică între -1% şi -5%, iar pentru restricţiile de construire coeficientul de reducere a valorii care se situează între -10% şi -20%.

O altă critică formulată de recurentul pârât vizează acordarea de către instanţa de apel a sumelor precizate la filele 10 - 11 din răspunsul la obiecţiuni, sume ce reprezintă cheltuieli anterioare şi în timpul relocării temporare, cheltuieli de evacuare şi în timpul relocării temporare, cheltuieli de transport suplimentare între locaţiile temporare şi locaţia finală, lucrări de reparaţii la imobilele din locaţia finală, cheltuieli salariale pentru paza la locaţiile temporare.

Recurentul consideră că suma acestor cheltuieli este nejustificată. Preţul de vânzare al unui imobil include, în mod evident, toate cheltuielile făcute de vânzătorul care l-a edificat, la un moment anterior transferului de proprietate, fie că vorbim de avize de funcţionare, de plata dirigintelui de şantier, ori de achitarea contravalorii autorizaţiilor de construcţie. În acest sens, inclusiv normativele în materie ce precizează "valoarea pe mp construit" presupun coeficienţi de apreciere valorică în funcţie de utilităţi, au în vedere aceste cheltuieli iniţiale, ce se regăsesc în valoarea de tranzacţionare. Este inacceptabil din punct de vedere juridic ca suma stabilită cu titlu de despăgubire să fie completată cu valori avute deja în vedere la stabilirea sa.

În egală măsură, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă cu privire la prejudiciul concret ce urmează a fi suferit de reclamantă prin expropriere, altul decât cel legat de preluarea terenului şi a construcţiilor, iar pretinsele "documente justificative" nu au legătură cu obiectul litigiului.

De asemenea, recurenta critică acordarea sumei de 467.710 RON cu titlu de "lucrări de renovare spaţiu locaţie temporară", considerând că aceasta nu face obiectul procedurii pe expropriere, nu are caracter de certitudine, nu se concretizează în lucrări efectiv realizate, nu a fost verificată decât prin raportare la tabele şi documente fiscale întocmite de reclamanta-intimată, iar nu în condiţiile unor constatări de specialitate, astfel încât acordarea acestor sume conduce la îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantei.

Examinând decizia civilă recurată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta reclamantă S.C. A. S.A. a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 1385 C. civ. şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a considerat în mod greşit că ar fi ţinută de caracterul obligatoriu al deciziei de casare în ceea ce priveşte înlăturarea celor două tranzacţii pe care s-a bazat expertiza efectuată la instanţa de fond, ceea ce ar fi condus, în opinia recurentei, la stabilirea unei valori a terenului expropriat care nu corespunde valorii reale de piaţă.

Această critică nu este fondată, deoarece aspectele reţinute în decizia de casare nr. 2512 din 2 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitoare la necesitatea înlăturării comparabilelor care nu prezentau caracteristici asemănătoare imobilului la data exproprierii, au caracter obligatoriu pentru instanţa de apel în rejudecare, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Conform considerentelor deciziei respective, instanţa de recurs a apreciat ca fiind întemeiată critica recurentului pârât privind încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, pe motiv că expertiza efectuată în faţa instanţei de fond, ale cărei concluzii au fost preluate şi de instanţa de apel, în acel ciclu procesual, s-a raportat la alte criterii decât cele legale. În concret, instanţa de recurs a avut în vedere tocmai cele două contracte de vânzare cumpărare folosite de experţi drept comparabile pentru determinarea valorii terenului expropriat, Înalta Curte apreciind că acestea nu prezentau caracteristici asemănătoare imobilului la data exproprierii.

În raport cu aceste considerente reţinute în decizia de casare, care susţin dezlegarea dată de instanţa de recurs uneia dintre criticile de nelegalitate invocate în recursul declarat de pârât în acea fază procesuală, curtea de apel, reînvestită cu judecata cauzei în apel, nu mai putea să-şi întemeieze soluţia pe cele două contracte de vânzare-cumpărare.

Susţinerea recurentei reclamante în cadrul prezentului recurs, în sensul că argumentele referitoare la înlăturarea celor două tranzacţii, reţinute prin decizia de casare, ar rezolva în realitate o chestiune de fapt şi nu o problemă de drept dintre cele menţionate de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. ca având caracter obligatoriu, implică o apreciere cu privire la limitele judecăţii în recursul precedent, în sensul de a se stabili în ce măsură instanţa de recurs a depăşit graniţele controlului de legalitate, procedând şi la analiza temeiniciei deciziei pronunţate în apel în faza procesuală anterioară. Or, o asemenea verificare nu poate fi făcută în prezentul recurs, deoarece decizia de casare nr. 2512 din 2 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are caracter irevocabil, neputând fi cenzurată.

Pentru aceleaşi considerente, nu poate fi reţinută nici solicitarea recurentei reclamante de a se da eficienţă raportului de expertiză efectuat în cursul judecăţii la instanţa de fond, câtă vreme prin decizia de casare anterior indicată s-a stabilit că experţii nu s-au raportat la criteriile legale de evaluare, raportul de expertiză fiind înlăturat, cu îndrumarea expresă pentru instanţa de rejudecare de a dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Împrejurarea că la întocmirea raportului de expertiză dispus de instanţa de apel în rejudecare s-au avut în vedere oferte de vânzare având ca obiect terenuri cu cea mai bună utilizare - industrială, nu tranzacţii de vânzare, nu constituie un motiv de nelegalitate, în contextul în care instanţa a făcut demersurile necesare în vederea identificării unor tranzacţii relevante, însă acestea nu au avut rezultat, din cauza lipsei unor tranzacţii încheiate în perioada de referinţă pentru terenuri de acelaşi fel cu cel expropriat.

În considerentele deciziei recurate instanţa de apel a analizat în mod detaliat probatoriul administrat, a înfăţişat considerentele de fapt şi de drept care au condus la înlăturarea unora dintre probele administrate şi valorificarea altora, a explicat de ce a înţeles să aleagă valoarea de 59,2 Euro/mp, ajungând la concluzia temeinic argumentată în sensul că valoarea terenului expropriat este de 535.674 Euro, echivalentul sumei de 2.284.596 RON.

Argumentele recurentei pârâte referitoare la caracteristicile şi destinaţia terenului din comparabila căreia i s-a dat eficienţă în evaluare, comparativ cu terenul în litigiu, reprezintă chestiuni de fapt pe care partea trebuia să le invoce pe calea obiecţiunilor la expertiză.

Cu privire la valoarea construcţiilor expropriate, recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de recurs nu a înlăturat şi nu a criticat evaluarea făcută de comisia de experţi în primă instanţă, situaţie în care trebuia menţinută valoarea astfel stabilită.

Critica este nefondată, deoarece prin Decizia nr. 2512 din 2 octombrie 2014 Înalta Curte a casat în integralitate decizia pronunţată în apel şi a dispus refacerea raportului de expertiză pentru stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru expropriere, ca urmare a constatării împrejurării că nu s-au respectat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea cuantumului despăgubirii la momentul "întocmirii raportului de expertiză". Acest viciu al raportului de expertiză a afectat lucrarea în integralitatea sa, astfel încât nu se poate susţine că, în lipsa unor considerente exprese în motivarea deciziei de casare, s-ar fi menţinut evaluarea cu privire la construcţii.

În plus, instanţa de recurs, casând decizia din apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, a îndrumat instanţa de apel să administreze dovezile necesare identificării şi evaluării "bunului" (bunul expropriat fiind format din teren şi construcţii), în vederea determinării valorii întregii proprietăţi, nu numai a terenului.

Argumentul recurentei reclamante în susţinerea ideii că valoarea de piaţă a construcţiilor de pe terenul expropriat se situează peste valoarea de 600.000 euro, deoarece acest aspect ar fi fost confirmat de patru experţi din şase, câţi au fost chemaţi să realizeze această evaluare, este lipsit de temei legal, recurenta ignorând faptul că raportul de expertiză întocmit la judecata în primă instanţă nu mai putea fi luat în considerare de instanţa de apel în rejudecare, câtă vreme s-a constatat în recurs că evaluarea nu s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.

Ca atare, în mod corect instanţa învestită cu rejudecarea apelului, în valorificarea probei cu expertiza, a luat în considerare concluziile exprimate de experţii desemnaţi să efectueze lucrarea în această fază procesuală, iar nu opinia altor experţi, care au făcut evaluarea într-o fază procesuală anterioară şi al căror raport de expertiză a fost înlăturat prin decizia de casare.

Afirmaţiile recurentei potrivit cărora cei doi experţi al căror punct de vedere a fost agreat de instanţa de apel au realizat evaluarea în mod subiectiv, cu intenţia clară de a scădea valoarea construcţiilor cu aproximativ 35%, sunt simple nemulţumiri ale părţii, neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate care să permită cenzurarea deciziei în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Împrejurarea că între expertizele efectuate pe parcursul procesului există diferenţe de valoare şi faptul că la momentul întocmirii raportul de expertiză în rejudecarea apelului construcţiile erau demolate, nu constituie motive care să justifice păstrarea valorii din prima expertiză efectuată la instanţa de fond, esenţial sub acest aspect fiind faptul că această expertiză nu mai putea fi luată în considerare, ca efect al deciziei de casare.

În ceea ce priveşte valoarea prejudiciului suferit de reclamantă ca o consecinţă a procedurii de expropriere, instanţa de apel a reţinut în mod corect obligativitatea deciziei de casare şi a înlăturat pretenţiile reprezentând "cheltuieli cu exproprierea" efectuate până la data de 2 mai 2012.

În privinţa acestor cheltuieli, Înalta Curte, prin Decizia nr. 2512 din 2 octombrie 2014, a reţinut că este întemeiată critica formulată de pârât, deoarece, pe de o parte, aceste pretenţii exced criteriilor prin care legiuitorul a înţeles să reglementeze modalitatea de determinare şi componentele despăgubirii cuvenite proprietarului bunului expropriat, iar pe de altă parte, cheltuielile pretinse nu reprezintă o consecinţă directă a exproprierii, nefiind făcută dovada legăturii de cauzalitate între pretinsa daună şi măsura exproprierii.

Argumentarea instanţei de casare a fost făcută în contextul analizei motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cadrul căruia pârâtul a invocat încălcarea criteriilor de determinare a despăgubirii prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, această dezlegare a instanţei de casare fiind obligatorie pentru instanţa de apel în rejudecare.

În consecinţă, în prezentul recurs, nu mai pot fi examinate criticile pe care recurenta reclamantă le formulează cu privire la fondul cererii de acordare a acestei componente a despăgubirii, soluţia de respingere reţinută de instanţa de casare impunându-se cu putere de lucru judecat.

În ceea ce priveşte înlăturarea cheltuielilor de reparaţii la imobilele din locaţia finală, instanţa de apel a reţinut în mod corect că acestea vizează imobilul nou achiziţionat. Or, câtă vreme valoarea despăgubirii stabilite pentru expropriere are ca scop înlocuirea valorii patrimoniale a bunului care iese din patrimoniul persoanei expropriate, aceasta are libertatea de a achiziţiona un bun similar care să-i permită desfăşurarea activităţii, neputându-se imputa expropriatorului eventualele reparaţii care s-ar impune la imobilul achiziţionat.

În ceea ce priveşte critica referitoare la stabilirea despăgubirii în moneda naţională, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel sub acest aspect este în concordanţă cu regula instituită prin Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar, potrivit căreia plăţile pe teritoriul României se efectuează în moneda naţională. Prejudiciul invocat de reclamantă, rezultat din diferenţa de curs valutar, nu a format obiect de analiză în instanţa de apel, aceasta nefiind învestită cu o cerere în acest sens, nici măcar sub forma obiecţiunilor la expertiză, în privinţa modului în care experţii au calculat valoarea în RON a despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză.

Recurentul pârât Consiliul Judeţean Iaşi a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., pe care nu le-a dezvoltat în mod separat.

Recurentul a arătat, în esenţă, faptul că nu s-au aplicat ori s-au aplicat coeficienţi prea mici de reducere a valorii terenului pentru restricţiile de construire şi poluarea fonică, experţii nu au explicat alegerea anumitor valori şi că sumele acordate cu titlu de cheltuieli anterioare şi în timpul relocării temporare, cheltuieli de evacuare şi în timpul relocării temporare, cheltuieli de transport suplimentare între locaţiile temporare şi locaţia finală, lucrări de reparaţii la imobilele din locaţia finală, cheltuieli salariale pentru paza la locaţiile temporare şi lucrări de renovare spaţiu locaţie temporară nu reprezintă componente ale prejudiciului la care poate fi obligat expropriatorul în procedura de expropriere.

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte coeficienţii de reducere a valorii terenului, pentru restricţiile de construire şi poluare fonică, pârâta a formulat obiecţiuni la expertiză cu depăşirea termenului procedural, aspect constatat de instanţa de apel prin încheierea din 5 aprilie 2017. În considerentele acestei încheieri s-a reţinut că, la termenul de judecată din 8 martie 2017 s-a pus în vedere părţilor ca eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză să fie depuse la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată stabilit în cauză. Constatând că apelantul pârât a formulat obiecţiunile după împlinirea termenului stabilit, instanţa de apel, făcând aplicarea prevederilor art. 129 alin. (1) şi art. 103 C. proc. civ., a decăzut pe apelantul pârât din dreptul de a mai formula obiecţiuni la expertiză.

În consecinţă, aspectele invocate pe calea obiecţiunilor la expertiză, respinse de instanţa de apel ca fiind tardiv formulate, nu pot fi reiterate în recurs, fiind împrejurări de fapt referitoare la modul de aplicare de către experţi a unor coeficienţi de corecţie, în procedura de calcul a valorii terenului.

Critica recurentului pârât, întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primită, deoarece împrejurarea că experţii nu au explicat de ce au optat pentru o anumită valoare a coeficienţilor de corecţie putea fi invocată în cadrul obiecţiunilor la expertiză, care ar fi trebuit depuse în termenul procedural. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sancţionează nerespectarea de către instanţă a obligaţiei instituite de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de a motiva în fapt şi în drept hotărârea, neputând fi invocată în cadrul acestui motiv de recurs insuficienta motivare a opiniei exprimate de experţi în lucrarea de specialitate.

Sumele acordate reclamantei pentru relocarea afacerii, care formează obiect de critică din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la art. 26 alin. (2) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, au fost stabilite de instanţa de apel pe baza probelor administrate, care a reţinut că aceste cheltuieli au fost dovedite şi identificate de către toţi cei trei experţi desemnaţi în cauză. De altfel, în cadrul acestei critici recurenta face confuzie între diferitele categorii de cheltuieli solicitate şi acordate de instanţa de apel, enumerând şi cheltuieli care, în realitate, au fost respinse de instanţă, cum ar fi cheltuielile de reparaţii la locaţia finală.

Susţinerile recurentului pârât referitoare la lipsa probelor în dovedirea acestui prejudiciu vizează netemeinicia deciziei recurate, neputând fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Valoarea lucrărilor de reparaţii şi renovare la spaţiul de relocare temporară a fost în mod corect inclusă în prejudiciul cauzat proprietarului, prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994, câtă vreme instanţa de apel a reţinut, ca situaţie de fapt, că aceste cheltuieli au fost dovedite, iar recurentul pârât nu a contestat împrejurarea că reclamanta a fost nevoită să-şi mute temporar activitatea într-o altă locaţie, pentru a putea funcţiona în condiţii similare celor anterioare exproprierii.

În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri au fost respinse, ca nefondate.

ÎNALTA CURTE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.A. Iaşi şi de pârâtul Judeţul Iaşi, prin Consiliul Judeţean Iaşi, împotriva Deciziei nr. 1066 din data de 13 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.

Procesat de GGC - MM