Expropriation for high-voltage power line: compensation limited to pillar footprint despite safety zone restrictions

După deliberare, asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 332/C din 24 octombrie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2007, Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor A. şi B.. A admis acţiunea formulată şi precizată de către reclamanta BB. S.A., în reprezentarea Statului Român, în contradictoriu cu pârâţii C., D., A., B., E.na, G., H. şi I.. A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtele reclamante C. şi D.. A constatat că imobilul în suprafaţă de 26/10.110 mp înscris în CF nr. x Cihei, cu nr. cad. x este afectat de construcţia liniei electrice transeuropene LEA 400 KV-Bekecsaba-stâlp 3 şi că sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes naţional. A stabilit în sarcina reclamantei cuantumul despăgubirilor la suma totală de 9.000 euro, ce a dispus a fi plătită coproprietarilor pârâţi în funcţie de cotele de proprietate ce rezultă din CF nr. x Cihei, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Termenul de plată a dispus a fi de cel mult 28 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. A dispus punerea în posesie a reclamantei asupra imobilului în suprafaţă de 26/10.110 mp din CF nr. x Cihei, nr. cad. x, condiţionat de plata integrală şi prealabilă a despăgubirii către coproprietarii pârâţi şi intabularea dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară cu titlu de expropriere. A obligat reclamanta să plătească pârâtei D. suma de 800 RON cheltuieli de judecată, iar pârâtei C. suma de 500 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că utilitatea publică a construcţiei liniei electrice transeuropene LEA 400 KV Oradea-Bekescaba-stâlp 3 şi măsurile premergătoare exproprierii au fost dovedite prin actele depuse la dosar şi necontestate de către pârâţi. Divergenţe există în privinţa întinderii exproprierii şi a cuantumului despăgubirii.

În ceea ce priveşte întinderea exproprierii, instanţa a apreciat că se impune exproprierea doar a suprafeţei de 26/10.110 mp din imobilul înscris în CF nr. x Cihei, nr. cad. x. Concluzia experţilor J., K. şi L., în sensul că expropriere parţială nu este posibilă deoarece încalcă flagrant dreptul de proprietate nu a fost primită. O astfel de soluţie ar fi în contradicţie cu normele legale, respectiv art. 21 din Legea energiei nr. 13/2007, care precizează că se va expropria terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice, prin aceasta înţelegându-se numai fundaţia stâlpului de înaltă tensiune . De asemenea, art. 3 pct. 67 şi 69 şi art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ stabilesc că zona de protecţie şi zona de siguranţă sunt zone adiacente capacităţilor energetice, în care se instituie restricţii şi interdicţii în scopul funcţionării normale şi evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, asupra cărora se stabileşte doar un drept de servitute legală, şi nu un drept de proprietate .

Referitor la cuantumul despăgubirilor, instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 1 şi 26 din Legea nr. 33/1994.

Potrivit concluziilor celor trei experţi numiţi în vederea efectuării raportului de expertiză, valoarea de piaţă a terenului în litigiu este de 38,5 euro/mp. Instanţa a luat în calcul această valoare şi nu cea solicitată de către părţi, aceasta din urmă fiind exagerat de mare, cu mult peste preţul de piaţă. În consecinţă, valoarea reală a suprafeţei de 26 mp expropriată a fost de 1001 euro. La această valoare, instanţa a mai acordat coproprietarilor suma de 7999 euro, reprezentând prejudiciul cauzat coproprietarilor prin construcţia liniei electrice transeuropene LEA 400 KV Oradea-Bekescaba-stâlp 3. Suma globală de 9000 euro tinde să acopere şi faptul că la efectuarea unor construcţii lângă stâlp trebuie să se respecte o anumită distanţă de siguranţă, reglementată prin norme ca: anexa nr. 4a la Ordinul Autorităţii Naţionale de reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nr. 4/2007, Normativul pentru construcţia liniilor aeriene de energie electrică cu tensiuni peste 1000 V (NTE 003/04/00).

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta, precum şi pârâtele-reclamante, respectiv pârâţii E., G. şi H.

La dosarul nr. x/2007 a fost conexat dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Bihor, conform încheierii din 18 noiembrie 2009, avându-se în vedere că este vorba despre acelaşi stâlp 3, acelaşi teren şi aceleaşi părţi.

În dosarul sus menţionat s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 117/C din 24 martie 2009, prin care Tribunalul Bihor a admis acţiunea completată şi extinsă formulată de reclamanta BB. S.A., în calitate de expropriator, în numele Statului Român, prin reprezentant BB. S.A. - Sucursala de Transport Cluj, în contradictoriu cu pârâţii A., B., E., H., D., C. şi G.. A constatat că imobilul în natură, reprezentând teren intravilan, în suprafaţă de 125 mp, nr. cad. x, constituit din nr. top. x înscris în CF nr. x Cihei, este afectat de construcţia liniei electrice transeuropene LEA 400 KV Oradea-Bekescaba-stâlp 3. A constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes naţional - declarată prin H.G. nr. 1576 din 8 decembrie 2005 - a imobilului mai sus descris şi a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma totală de 7255 euro, plătibilă în RON la cursul oficial de schimb euro/leu la data plăţii în favoarea tuturor coproprietarilor: suma de 2.176 euro în favoarea pârâţilor A. şi B., suma de câte 1.052 euro pentru fiecare din pârâtele C., D. şi suma de câte 991,33 euro pentru fiecare din pârâţii E., H. şi G.. A stabilit un termen de plată a sumelor de mai sus, de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. A dispus punerea în posesie a reclamantei în reprezentarea Statului Român asupra imobilului mai sus descris, condiţionată de plata integrală şi prealabilă a despăgubirilor către pârâţi, precum şi intabularea dreptului de proprietate a Statului Român în Cartea Funciară, cu titlu de expropriere. Fără cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că, prin procesul-verbal încheiat de către Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice, s-a propus Guvernului României ca lucrarea LEA 400 KV Oradea-Bekescsaba montarea unei bobine de compensare de 100 MVAr în staţia 400 kv Oradea Sud, echipamente de telecomunicaţii şi transmisii pentru LEA 400 KV Oradea-Bekescsaba să fie declarată de utilitate publică, de interes naţional, având ca expropriator Statul Român prin BB. S.A.

Ulterior, prin H.G. nr. 1576/2005 s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes naţional "LEA 400 KV Oradea-Bekescsaba. Montarea unei bobine compensare de 100 MVAr în staţia 400 kv Oradea-Bekescsaba", iar, la art. 2, s-a stipulat că expropriatorul este Statul Român prin BB. S.A. Bucureşti.

Conform documentaţiei depuse la dosar prevăzută de art. 12 din Legea nr. 33/1994, cuprinzând memoriul tehnic, planul de amplasament şi delimitare, planul de încadrare în zonă şi fişa corpului de proprietate, rezultă că o suprafaţă de 125 mp, cu nr. cad. x, constituit din nr. cad. x, care reprezintă fâneţe în extravilan, constituit din nr. top. x înscris în CF nr. x Cihei, este afectată de construirea liniei electrice transeuropene LEA 400 KV Oradea-Bekescaba-stâlp 3.

În prezenta speţă, reclamanta l-a notificat doar pe pârâtul A., iar din actele depuse nu rezultă că acesta a formulat întâmpinarea prevăzută la art. 14 din Legea nr. 33/1994.

Întrucât părţile nu s-au învoit asupra despăgubirii, propuse în cuantum de 941,25 euro, în cauză s-a dispus constituirea unei comisii de experţi în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994. Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat de către experţii M., N. şi K., imobilul cu nr. cad. x, în suprafaţă de 2060 mp, constituit din nr. top. x Sânmartin, este afectat de zona de protecţie şi siguranţă a LEA 400 KV, rămânând în afara zonei respective o suprafaţă de 163 mp, iar fundaţia stâlpului 3, cu suprafaţa de 125 mp, al reţelei proiectate cade, de asemenea, pe nr. cad. x. Experţii au mai concluzionat că, prin construirea LEA 400 KV, valoarea terenului în cauză se va diminua drastic, acesta nemaifiind atractiv la vânzare şi că valorile mari la terenurile din zonă sunt date de potenţialul acestora de a permite construirea casei de locuit sau obiective industriale. Din aceste motive au considerat că s-ar impune exproprierea întregii suprafeţe a nr. cad. x, în suprafaţă de 2060 mp. Comisia de experţi a stabilit valoarea de circulaţie a unui metru pătrat de teren pentru zona în litigiu ca fiind de 26 euro/mp. Ulterior, comisia a precizat că, după instalarea stâlpului, terenul în cauză va putea fi folosit pentru producţia agricolă, legumicolă, sere, solarii, că în zona de siguranţă nu vor fi autorizate lucrări de construcţii imobiliare potrivit normelor în vigoare, din care motive a estimat că preţul terenului va fi de maxim 5 euro/mp.

Instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, Ordinul pentru aprobarea normei tehnice privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice nr. 4/2007, emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul energiei şi concluziile comisiei de experţi, a apreciat că în cauză se impune exproprierea parţială şi a stabilit valoarea terenului expropriat în suprafaţă de 125 mp ca fiind de 3250 euro (125 mp x 26 euro, reprezentând valoarea de circulaţie a unui metru pătrat de teren pentru zona din litigiu).

La stabilirea daunelor s-a solicitat de către pârâţi a se ţine seama că pe suprafaţa de teren rămasă în urma exproprierii nu se mai pot efectua construcţii, susţineri împărtăşite şi de către comisia de experţi, însă instanţa a apreciat ca neîntemeiate aceste apărări, având în vedere în acest sens prevederile Legii energiei electrice nr. 13/2007. Astfel, acest act normativ nu stabileşte interdicţia de a construi în zona de siguranţă a unei linii electrice, ci doar efectuarea construcţiilor fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi sistem (art. 39) şi, mai mult, Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul energiei nr. 4/2007 prevede că amplasarea unor clădiri la o distanţă mai mică decât distanţa de siguranţă reglementată faţă de o capacitate energetică se poate face pe baza unei analize de risc întocmită de un proiectant atestat şi aprobată de către titularul de licenţă prin avizul de amplasament (art. 31). În anexa nr. 4 la acelaşi Ordin se stabileşte că distanţa de siguranţă dintre LEA 400 KV faţă de orice parte a unei clădiri locuite este de 7 m, respectiv 5 m faţă de antenă. Prin urmare, conform probaţiunii administrate în cauză şi a actelor normative mai sus enunţate, pârâţii pot în continuare să folosească acest teren, să dispună de el aşa cum înţeleg, asupra acestuia fiind reglementat doar un drept de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării de capacităţi energetice şi pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii energetice şi dreptul de servitute de trecere conform art. 19 din Legea nr. 13/2007. Pentru pagubele ce se vor produce prin executarea lucrărilor, titularul licenţei este obligat să plătească proprietarilor despăgubirea cuvenită, să degajeze terenul şi să-l repună în situaţia anterioară în cel mai scurt timp posibil. Aceste despăgubiri urmează a se acorda însă la efectuarea lucrărilor, în măsura prejudiciului ce se va produce prin acestea.

Instanţa a apreciat, totodată, ca nefondate susţinerile pârâţilor potrivit cărora s-ar impune exproprierea suprafeţei de 2060 mp, însă, ţinând cont de faptul că aceste zone de protecţie şi siguranţă a LEA 400 KV instituie anumite restricţii şi interdicţii, văzând şi anexa nr. 4 al Ordinului Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul energiei nr. 4/2007, respectiv distanţele de siguranţă dintre LEA şi obiectivele învecinate, că prin toate acestea li s-a adus coproprietarilor un prejudiciu constând în suprafaţa de teren ce reprezintă distanţa de siguranţă dintre LEA şi obiectivele învecinate, distanţa de orice parte a unei clădiri este de 7 m, respectiv 5 m faţă de antenă, în total suprafaţa de 190,71 mp, la determinarea căreia s-au avut în vedere suprafeţele în întinderea de mai sus (7 m, respectiv 5 m) şi valoarea de 21 euro/mp (reprezentând diferenţa dintre 26 euro/mp şi valoarea pe mp după instalarea stâlpului de 5 euro/mp), ajungându-se la cuantumul de 4005 euro (190,71 mp x 21 euro = 4005 euro). Cuantumul total al despăgubirilor ce se cuvine părţilor este de 7.255 euro (3250 + 4005 euro), ce urmează a fi stabilită în sarcina reclamantei.

Susţinerile invocate de către reclamantă şi de către pârâţii A. şi B., potrivit cărora despăgubirea stabilită se cuvine doar acestor pârâţi, nu au fost avute în vedere câtă vreme, conform situaţiei de CF nr. x Cihei nr. top. x, coproprietari asupra acestui nr. top. sunt atât pârâţii A. şi B., cât şi restul pârâţilor faţă de care ulterior reclamanta a înţeles să extindă acţiunea formulată. S-a reţinut şi împrejurarea că folosirea acestei suprafeţe de 2060 mp de către pârâţii A., B., R. nu poate constitui criteriu pentru acordarea despăgubirilor doar în favoarea acestor pârâţi, câtă vreme starea de coproprietate nu a fost sistată. Inclusiv prin sentinţa civilă nr. 332/C/2008, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2007, s-a stabilit în favoarea aceloraşi pârâţi chemaţi în judecată despăgubirile cuvenite pentru exproprierea suprafeţei de 26 mp din nr. top. x, înscris în CF nr. x Cihei, aferentă tot stâlpului 3 construcţia LEA 400 KV, hotărâre care se află în calea de atac a apelului.

Cheltuielile de judecată solicitate de către reprezentantul pârâţilor E., H. şi G. nu au fost acordate de către instanţă, deoarece nu au fost dovedite cu chitanţe justificative de plată şi nici menţionate pe împuternicirea avocaţială depusă la dosarul cauzei.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în dosarul conexat, reclamanta, precum şi pârâţii A., B., D., C., E., H. şi G.

Prin decizia civilă nr. 195 din 12 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2007, la care se află conexat dosarul nr. x/2007, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta BB. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 117/C/2009, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul conexat nr. x/2007. Au fost admise apelurile formulate de apelanţii D., C., E., G. şi H., împotriva Sentinţei civile nr. 322/C/2008 şi a Sentinţei civile nr. 117/C/2009, pronunţate de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2007 şi în dosarul conexat nr. x/2007, precum şi apelul formulat de apelanta reclamantă BB.

S.A., împotriva Sentinţei civile nr. 322/C/2008, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2007, şi apelul formulat de apelanţii A. şi B., împotriva Sentinţei civile nr. 117/C/2009, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul conexat nr. x/2007. A fost schimbată în parte Sentinţa civilă nr. 322/C/2008, pronunţată în dosarul nr. x/2007 şi Sentinţa civilă nr. 117/C/2009, pronunţată în dosarul conexat nr. x/2007, în sensul că s-a constatat că suprafaţa totală afectată de construcţia liniei electrice LEA 400 KV Oradea-Bekescaba-stâlp 3 - provenită din CF nr. x Cihei cu nr. top. x este de 151 mp, din care 26 mp având nr. cad. x Sânmartin şi 125 mp, având nr. cad. x Sânmartin.

A constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes naţional a acestui imobil în suprafaţă totală de 151 mp. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în sarcina reclamantei după cum urmează: 15.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii în favoarea pârâţilor A. şi B.; 11.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii în favoarea pârâtelor - reclamante D. şi C. şi 9000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii în favoarea pârâţilor H., E. şi G..

A fost înlăturată dispoziţia cuprinsă în Sentinţa civilă nr. 322/C/2008 privind acordarea de despăgubiri în favoarea coproprietarei de CF I., raportat la cota acesteia de proprietate asupra imobilului cu nr. top. x din CF nr. x Cihei, precum şi dispoziţia privind termenul de plată, menţinând dispoziţia cuprinsă în Sentinţa civilă nr. 117/C/2009 privind stabilirea termenului de 30 de zile pentru plata despăgubirilor în favoarea părţilor mai sus indicate. S-au menţinut dispoziţiile cuprinse în sentinţele apelate privind punerea în posesie a reclamantei în reprezentarea Statului Român asupra imobilului mai sus descris condiţionat de plata integrală a despăgubirilor către apelanţi, intabularea dreptului de proprietate al Statului Român în CF, cu titlu de expropriere, precum şi dispoziţiile privind cheltuielile de judecată în primă instanţă.

Apelanta reclamantă a fost obligată să le plătească apelanţilor pârâţi cheltuieli de judecată în apel, după cum urmează: 2385 RON, în favoarea apelanţilor D. şi C.; 600 RON, în favoarea apelanţilor A. şi B. şi 400 RON, în favoarea apelantului G.

Prin Decizia civilă nr. 148 din 22 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-au admis recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi reclamanta BB. S.A., împotriva Deciziei nr. 195 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă. A fost casată decizia atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţei de apel. Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii O., P., A., B., D., C., E., H., G. şi I. împotriva aceleaşi decizii.

În considerente, instanţa de recurs a reţinut că terenul înscris în CF x Cihei, nr. cad. x avea categoria de folosinţă "fâneaţă", la momentul introducerii cererii de expropriere, 14 februarie 2007. După amplasarea liniei electrice transeuropene, terenul nu îşi va schimba destinaţia actuală, putând fi exploatat în continuare pentru agricultură. Legea energiei nr. 13/2007 (art. 39 lit. a) nu stabileşte interdicţia de construire în zona de siguranţă a unei linii electrice, ci doar edificarea construcţiei fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi sistem. De asemenea, Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul energiei nr. 4/2007 pentru aprobarea Normelor tehnice privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice (art. 31 alin. (2) prevede că amplasarea unor clădiri la o distanţă mai mică decât distanţa de siguranţă reglementată faţă de o capacitate energetică se poate face pe baza unei analize de risc, întocmită de un proiectant atestat şi aprobată de titularul de licenţă prin avizul de amplasament. Art. 21 din Legea energiei are în vedere numai terenurile pe care ar putea funcţiona capacităţi energetice, respectiv doar terenurile pe care sunt amplasaţi stâlpii şi staţiile, şi nu şi terenurile traversate de liniile electrice. De asemenea, art. 3 pct. 67 şi 69 şi art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ stabilesc că zona de protecţie şi zona de siguranţă sunt zone adiacente capacităţilor energetice în care se instituie restricţii şi interdicţii în scopul funcţionării normale şi evitării punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, asupra cărora se creează doar un drept de servitute legală, şi nu un drept de proprietate, astfel că, contrar susţinerilor pârâţilor, aceştia beneficiază în continuare de toate atributele dreptului lor de proprietate, reclamanta având doar un drept de acces la stâlpul de înaltă tensiune, numai pentru situaţiile de avarie şi retehnologizare.

Criticile referitoare la nesocotirea riscurilor generate de câmpurile electrice şi magnetice rezultate ca urmare a montării stâlpilor, invocate de recurenţii C. şi D. şi de recurenţii A. şi B. nu au fost examinate de instanţa de recurs, dat fiind că vizează modul de apreciere a probelor administrate, prin urmare, nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Au fost privite ca întemeiate criticile referitoare la greşita interpretare şi aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994. În speţă, experţii ce au efectuat raportul omologat de instanţa de apel s-au raportat în stabilirea cuantumului despăgubirilor la alte criterii decât cele legale. Astfel, au fost avute în vedere oferte de vânzare şi nu preţuri efective. Valoarea stabilită, de 38,5 euro este evident, disproporţionată, în comparaţie cu cea acordată pentru parcela învecinată celei în litigiu, cu nr. cad. x Sânmartin, afectată de fundaţia aceluiaşi stâlp, pentru care s-a stabilit o valoare de circulaţie de 26 euro/mp.

Curtea a constatat că se impune casarea deciziei recurate pentru efectuarea unei expertize tehnice cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere categoria de folosinţă a terenului la data introducerii cererii de expropriere, precum şi valoarea de circulaţie astfel cum rezultă din contracte de vânzare - cumpărare având ca obiect terenuri similare, solicitându-se, în acest sens, relaţii de la Camera Notarilor Publici. Urmează, totodată, ca, în rejudecare, instanţa de apel să se refere doar la prejudiciul cert şi care nu a fost încă reparat şi nu şi la prejudiciul viitor, lipsit de certitudine, care nu ar justifica acordarea de despăgubiri, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă nr. 354 din data de 12 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, s-au admis apelurile declarate de apelanţii BB. S.A. şi apelantele pârâte D. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 332/C din 24 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2007, şi apelurile formulate de BB. S.A. şi apelanţii pârâţi A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 117/C din 24 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul conexat nr. x/2007. S-au schimbat în parte Sentinţa civilă nr. 332/C/2008, pronunţată în dosarul nr. x/2007, şi Sentinţa civilă nr. 117/C/2009, pronunţată în dosarul conexat nr. x/2007, în sensul că s-a constatat că suprafaţa totală afectată de construcţia liniei electrice transeuropene LEA 400 KV Oradea-Bekescaba-stâlp 3 - provenită din CF x Cihei (CF x Sânmartin provenită din conversia CF x Cihei) nr. top. x este de 151 mp, din care 26 mp, având nr. cad. x Sânmartin şi 125 mp, având nr. cad. x Sânmartin.

S-a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes naţional a acestui imobil în suprafaţă totală de 151 mp. S-a stabilit cuantumul despăgubirilor în sarcina reclamantei: 1001 euro sau echivalentul în RON la data plăţii în favoarea pârâtelor D. şi C. şi la suma de 4.812,5 euro sau echivalentul în RON la data plăţii în favoarea pârâţilor A. şi B.. S-a înlăturat dispoziţia cuprinsă în Sentinţa civilă nr. 332/C/2008 a Tribunalului Bihor privind acordarea de despăgubiri în favoarea coproprietarilor de C.F.

I., A., E., H., G., A. şi B., raportat la cotele acestora de proprietate asupra imobilului cu nr. top. x din CF nr. x Cihei, precum şi dispoziţia privind termenul de plată, şi dispoziţia cuprinsă în Sentinţa civilă nr. 117/C/2009 a Tribunalului Bihor privind acordarea de despăgubiri în favoarea coproprietarilor de C.F. C., D., E., H. şi G., menţinându-se dispoziţiile din această sentinţă privind stabilirea termenului de 30 zile pentru plata despăgubirilor în favoarea părţilor mai sus indicate. S-au menţinut dispoziţiile cuprinse în sentinţele apelate privind punea în posesie a reclamantei în reprezentarea Statului Român asupra imobilului mai sus descris, condiţionat de plata integrală a despăgubirilor către apelanţi, intabularea dreptului de proprietate a Statului Român în C.F. cu titlu de expropriere, precum şi dispoziţiile privind cheltuielile de judecată în primă instanţă.

S-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii pârâţi E., G. şi H. împotriva Sentinţei civile nr. 332/C/2008 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosarul nr. x/2007, precum şi apelurile formulate de apelanţii pârâţi D., C., E., H. şi G. împotriva Sentinţei civile nr. 117/C/2009 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosarul conexat nr. x/2007. A fost obligată apelanta BB. S.A. să le plătească apelanţilor cheltuielile de judecată în apel: 2385 RON, în favoarea apelanţilor D. şi C. şi 1800 RON, în favoarea apelanţilor A.

şi B., respingând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în favoarea celorlalţi apelanţi pârâţi.

Prin Decizia nr. 2286 din data de 21 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2007*, s-a constatat nul recursul declarat de pârâtele D. şi C. împotriva Deciziei nr. 354-A din 12 mai 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă. S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii A. şi B. împotriva aceleiaşi decizii. S-au admis recursurile declarate de reclamanta BB. S.A. şi de pârâţii D., C., E.na, G. şi H. împotriva Deciziei nr. 354-A din 12 mai 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă. S-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În considerente s-a arătat că ceea ce s-a analizat de instanţa de apel în rejudecare a vizat doar stabilirea persoanelor îndreptăţite la despăgubiri şi valoarea prejudiciului cauzat prin expropriere.

Ca atare, s-a apreciat că criticile recurenţilor vizând exproprierea totală a terenului nu mai pot fi analizate, în condiţiile în care, prin decizia Înaltei Curţi nr. 148/2013, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii A., B., R. S-a constatat că s-a dezlegat anterior de către instanţa de casare aspectul referitor la exproprierea totală, în sensul că exproprierea nu poate viza decât terenul afectat de construcţia stâlpului.

S-a constatat, totodată, că, prin decizia de casare pronunţată de Înalta Curte, s-a stabilit ca, în rejudecare, instanţa de apel să se refere doar la prejudiciul cert şi care nu a fost încă reparat şi nu la prejudiciul viitor, lipsit de certitudine, care nu ar justifica acordarea de despăgubiri potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În raport de aceste statuări, obligatorii pentru instanţa de trimitere în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a observat că, prin decizia atacată, curtea de apel a acordat despăgubiri pentru suprafaţa de teren afectată de amplasarea stâlpului, refuzând acordarea de despăgubiri pentru un eventual prejudiciu cauzat de zona afectată de traversarea liniilor electrice aeriene şi zona de protecţie şi siguranţă.

Prin motivele de recurs, pârâţii susţin însă că este cert nu numai prejudiciul actual, dar şi cel viitor, pierderea de valoare trebuind a fi inclusă în cuantumul despăgubirilor, în condiţiile în care prejudiciul rezultă şi din numeroasele interdicţii, restricţii şi limitări care afectează exercitarea atributelor dreptului de proprietate, precum şi prin instituirea zonei de protecţie şi de siguranţă a capacităţii energetice şi afectarea unei mari suprafeţe de teren din proprietatea privată, ceea ce produce practic o schimbare a destinaţiei acestuia.

Motivele de recurs ale pârâţilor nu sunt însă fondate, întrucât la stabilirea cuantumului prejudiciului s-a avut în vedere că terenul rămâne în continuare în proprietatea părţilor, care pot să-l folosească potrivit destinaţiei acestuia - fâneaţă la momentul introducerii cererii de expropriere, conform celor statuate prin decizia de casare nr. 148/2013. Amplasarea liniei electrice transeuropene nu va schimba destinaţia actuală a terenului, acesta putând fi exploatat în continuare pentru agricultură, contrar susţinerilor recurenţilor.

Art. 3 pct. 67 şi 69 şi art. 20 alin. (3) din Legea energiei nr. 13/2007 stabilesc că zona de protecţie şi zona de siguranţă sunt zone adiacente capacităţilor energetice în care se instituie restricţii şi interdicţii în scopul funcţionării normale şi evitării punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, asupra cărora se creează doar un drept de servitute legală şi nu un drept de proprietate, astfel că pârâţii beneficiază în continuare de toate atributele dreptului lor de proprietate, reclamanta având doar un drept de acces la stâlpul de înaltă tensiune, numai pentru situaţiile de avarie şi retehnologizare.

Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, aşa cum s-a reţinut şi prin deciziile nr. 163 din 27 februarie 2007, respectiv nr. 300 din 29 martie 2007 ale Curţii Constituţionale, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci are ca scop doar un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii private, în condiţiile în care, potrivit art. 19 din Legea nr. 13/2007, pârâţii îşi pot exercita, contrar susţinerilor din recurs, toate atributele dreptului de proprietate, respectiv pot înstrăina, dona, ipoteca, lăsa moştenire, etc. terenul în cauză.

Pe de altă parte, simpla constatare că un asemenea obiectiv presupune instituirea unor zone de protecţie şi siguranţă, preluată din textul Legii energiei electrice, se constituie, în lipsa altor elemente, într-o susţinere lipsită de fundament probator, care necoroborată cu alte probe, nu justifică pretenţia pârâţilor de plată a unor despăgubiri pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea ocupată de obiectivul reclamantei. O astfel de măsură nu poate fi considerată o interdicţie sau restricţie, ci chiar o măsură de protecţie atât pentru proprietarul în cauză, cât şi pentru reţeaua electrică ce reprezintă bun public de interes naţional.

Pornind de la prevederile Legii nr. 33/1994, potrivit cărora se iau în calcul ipotezele existente şi nu simple ipoteze viitoare şi având în vedere destinaţia terenului şi categoria de folosinţă, s-a constatat că amplasarea liniei electrice nu va afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleiaşi destinaţii. Suprafaţa expropriată este redusă ca întindere faţă de întreaga proprietate a pârâţilor, astfel că nu afectează valoarea de piaţă a întregului teren.

De asemenea, s-a apreciat că pe respectivul teren se poate construi cu respectarea prevederilor Legii energiei nr. 13/2007 (art. 39 lit. a), care nu stabileşte interdicţia de construire în zona de siguranţă a unei linii electrice, ci doar edificarea construcţiei fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi sistem. S-a reţinut, de altfel, că asupra tuturor acestor aspecte s-a statuat irevocabil prin decizia de casare nr. 148/2013, pronunţată de Înalta Curte.

Instanţa de recurs a observat că, deşi curtea de apel a dispus întocmirea, în rejudecare, a unui nou raport de expertiză, acesta nu a respectat statuările deciziei de casare, în sensul stabilirii valorii de circulaţie aşa cum rezultă din contracte de vânzare - cumpărare. Or, prin raportul de expertiză s-a arătat că a fost analizată piaţa imobiliară, prin informaţii preluate de la agenţii imobiliare sau comparabilele culese de pe piaţa imobiliară, fără a se prezenta contractele de vânzare - cumpărare încheiate la notar. În plus, instanţa de apel, nu numai că a validat un raport de expertiză întocmit cu nerespectarea statuărilor deciziei de casare, dar a reţinut ca fiind cuvenită cu titlu de despăgubire o valoare de 38,5 euro/mp, în condiţiile în care aceasta fusese infirmată de Înalta Curte ca excesivă, motiv care a determinat soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare.

S-a constatat că justificarea acordării respectivei valori de către curtea de apel prin aplicarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac este eronată, întrucât împotriva sentinţei pronunţate de tribunal au fost declarate apeluri atât de către reclamantă, cât şi de pârâţi. Ca atare, a fost privită ca fiind fondată critica din recursul reclamantei referitoare la greşita aplicare de către curtea de apel a principiului non reformatio în pejus.

Instanţa de recurs a mai reţinut, cu privire la pârâţi, că starea de indiviziune nu a fost sistată, împrejurare care ar fi îndreptăţit la acordarea despăgubirilor doar către proprietarii afectaţi de prezenţa stâlpului.

Astfel, după cum reiese din raportul de contraexpertiză tehnică întocmit în apel în rejudecare, din baza de date la O.C.P.I. Bihor a rezultat că au fost întocmite documentaţii cadastrale, care au determinat o anumită parcelare, neexistând însă un acord al tuturor coproprietarilor pentru parcelarea în respectiva modalitate. Punerea în posesie de către Primăria Sânmartin a fost realizată pe întregul număr topografic şi nu pe parcele, aşa explicându-se notarea în indiviziune în cartea funciară.

Instanţa de apel are însă o motivare contradictorie, referitoare la acest aspect, în sensul că, deşi în considerentele deciziei a recunoscut starea de indiviziune, a stabilit acordarea despăgubirilor doar către unii dintre coproprietari.

Nu au fost primite criticile recurenţilor - pârâţi referitoare la prejudiciul cauzat prin expropriere şi valoarea despăgubirilor.

Prin Decizia nr. 1083 din 27 decembrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelurile civile declarate de apelanta BB. S.A., împotriva Sentinţei civile nr. 332/C din 24 octombrie 2008 a Tribunalului Bihor în dosarul nr. x/2007 şi împotriva Sentinţei civile nr. 117/C din 24 martie 2009 a Tribunalului Bihor în dosarul conexat nr. x/2007, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi E., G., H., D., C., Q. (moştenitorul intimatei pârâte I., decedată), P., O., R., în calitate de succesor în drepturi al pârâţilor A. şi B., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a constatat că suprafaţa totală afectată de construcţia liniei electrice transeuropene LEA 400 KV Oradea-Bekescaba-stâlp 3 provenită din CF nr. x Cihei (CF x Sânmartin provenită din conversia CF x Cihei) cu nr. top. x este de 151 mp, din care 26 mp având nr. cad. x Sânmartin şi 125 mp, având nr. cad. x Sânmartin; a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes naţional a imobilului menţionat în suprafaţă totală de 151 mp.

S-a stabilit cuantumul despăgubirilor în sarcina reclamantei la suma totală de 4530 euro plătibilă în RON la cursul oficial de schimb euro/RON la data plăţii efective în favoarea coproprietarilor pârâţi, după cum urmează, în locul sumelor totale stabilite prin cele două sentinţe cu titlu de despăgubiri în sarcina reclamantei şi în locul sumelor cuvenite coproprietarilor pârâţi potrivit sentinţelor: - 655,55 euro în favoarea pârâtei D.; - 655,55 euro în favoarea pârâtei C.; - 622,78 euro în favoarea pârâtei E.na; - 622,78 euro în favoarea pârâtei H.; - 622,78 euro în favoarea pârâtului G.; - 1.350,75 euro în favoarea pârâtului R., în calitate de succesor în drepturi al pârâţilor A.

şi B.. A înlăturat dispoziţia cuprinsă în Sentinţa civilă nr. 332/C/2008 privind acordarea de despăgubiri în favoarea coproprietarei de CF I. şi dispoziţia privind termenul de plată menţionat în această sentinţă. A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţelor. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile civile declarate de apelanţii pârâţi E.na, G., H., D. şi C., împotriva Sentinţei civile nr. 332/C/2008 a Tribunalului Bihor din dosarul nr. x/2007, precum şi apelurile declarate de apelanţii pârâţi D., C., E., H., G.

şi de A. şi B. prin succesorul în drepturi R. împotriva Sentinţei civile nr. 117/C/2009 a Tribunalului Bihor în dosarul conexat nr. x/2007. Au fost respinse cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.

Rejudecând apelurile după casarea cu trimitere, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Cererea de expropriere dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2007, introdusă în contradictoriu cu pârâtul A., extinsă ulterior împotriva soţiei acestuia, B., iar, mai apoi, împotriva pârâţilor E., H., D. şi C., a vizat terenul în suprafaţă de 89 mp cu nr. top. x înscris în CF nr. x Cihei, iar cererea înregistrată sub numărul de dosar nr. x/2007, în contradictoriu cu pârâtele D. şi C., a vizat terenul în suprafaţă de 6 mp situat pe aceeaşi parcelă topografică (x), acţiunea fiind ulterior extinsă împotriva pârâţilor I., A., B., E., H. şi G.

Cauzele din dosarele mai sus menţionate au fost conexate de Curtea de Apel Oradea în etapa soluţionării apelurilor, prin încheierea din 18 noiembrie 2009.

Judecarea prezentei pricini astfel reunite a parcurs două cicluri procesuale, deciziile pronunţate în soluţionarea apelurilor în ambele cicluri procesuale fiind casate de instanţa de recurs.

Sub durata desfăşurării întregii judecăţi au fost administrate mai multe probe cu expertiza judiciară, astfel printr-o primă lucrare - în dosar nr. x/2007 - s-a stabilit o valoare de 38,5 euro/mp . În cel de al doilea dosar - x/111/2007 - comisia de experţi (K., M., S.) a stabilit valoarea de circulaţie a unui metru pătrat de teren pentru zona din litigiu ca fiind de 26 euro/mp . După conexarea în faza apelului a celor două cauze, instanţa de apel a încuviinţat o completare a raportului de expertiză întocmit de experţii K., T. şi L.. Prin această lucrare din 25 ianuarie 2011, au fost identificate şi calculate suprafeţele de teren afectate de instalarea liniei electrice LEA 400 KV, s-a concluzionat că diminuarea valorii de circulaţie a terenului afectat de reţeaua electrică este în sumă de 36,5 euro/mp, diminuare explicată de experţi prin schimbarea categoriei de folosinţă şi restricţiile impuse de existenţa acestei reţele electrice.

O primă decizie pronunţată în apel a avut în vedere valoarea de circulaţie a unui metru pătrat de teren de 38,5 şi, respectiv, valoarea de diminuare a acesteia de 36,5 euro/mp, stabilindu-se că suprafaţa totală afectată de construcţia liniei electrice este de 151 mp, din care 26 mp din nr. cad. x Sânmartin şi 125 mp din nr. cad. x Sânmartin, cu stabilirea unor despăgubiri totale în valoare de 35.000 euro, reprezentând valoarea de circulaţie şi prejudiciul cauzat.

Decizia a fost casată de instanţa de recurs, pentru efectuarea unei expertize tehnice cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere categoria de folosinţă a terenului la data introducerii cererii de expropriere, precum şi valoarea de circulaţie astfel cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri similare şi cu îndrumarea ca, în rejudecare, instanţa de apel să se refere doar la prejudiciul cert şi care nu a fost încă reparat şi nu la prejudiciul viitor, lipsit de certitudine, care nu ar justifica acordarea de despăgubiri, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În cel de al doilea ciclu judiciar, instanţa de trimitere a încuviinţat efectuarea unei noi lucrări de expertiză, lucrare întocmită de experţii U., V. şi W., în ale căror concluzii apare inserată valoarea întregului teren, de 10.110 mp, la 236776 euro (23,42 euro/mp). A fost identificată, totodată, proiecţia la sol a stâlpului nr. 3 peste amplasamentul nr. top. x Cihei, având suprafaţa de 151 mp, cu precizarea că proiecţia la sol a culoarului de trecere pentru viitoarea linie electrică, căreia îi corespunde zona de protecţie şi de siguranţă, ocupă 7682 mp. Experţii au precizat, de asemenea, că odată instalată o reţea cu linie electrică de înaltă tensiune aceasta impune anumite restricţii, valoarea de piaţă fiind de 7 euro/mp. Despre deprecierea terenului s-a făcut vorbire şi în completarea lucrării menţionate, arătându-se că zonele de protecţie şi de siguranţă sunt perimetre imaginative, dar sunt stabilite prin lege şi impun anumite condiţii şi restricţii.

Cuantumul despăgubirilor stabilit prin decizia pronunţată în cel de al doilea ciclu judiciar a fost de 1001 euro în favoarea pârâtelor D. şi C. şi la suma de 4.812,5 RON în favoarea pârâţilor A. şi B., cu luarea în considerare a valorii de 38,5 euro/mp stabilită în primul ciclu procesual.

Şi această decizie a fost casată de instanţa de recurs, cu motivarea că, nefiind sistată starea de indiviziune, s-a apreciat ca întemeiată critica referitoare la greşita acordare a despăgubirilor doar către pârâţii A., B., R.. S-a reţinut, totodată, ca fiind întemeiată şi critica privind nerespectarea celor dispuse prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie, nr. 148/2013, în sensul că, deşi curtea de apel a dispus în rejudecare un nou raport de expertiză, acesta nu a respectat statuările deciziei de casare în sensul stabilirii valorii de circulaţie aşa cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare. Referitor la criticile vizând prejudiciul, s-a reţinut că, în raport de statuările primei instanţe de casare, prin decizia pronunţată ulterior au fost acordate despăgubiri pentru suprafaţa de teren afectată de amplasarea stâlpului, refuzându-se acordarea de despăgubiri pentru un eventual prejudiciu cauzat de zona afectată de traversarea liniei electrice aeriene şi zona de protecţie şi siguranţă, soluţie corectă, ca atare, criticile pârâţilor au fost respinse.

În etapa rejudecării cauzei în cel de al treilea ciclu judiciar, cu respectarea statuărilor instanţei supreme, iniţial a fost încuviinţată o completare a lucrării de expertiză întocmită de experţii U., V. şi W., iar mai apoi a fost administrată proba cu o nouă expertiză tehnică, probă necesară întrucât comisia de experţi a învederat că îşi menţine punctul de vedere exprimat iniţial, sens în care au ataşat contracte de vânzare-cumpărare privind terenuri similare încheiate la notar, în care au fost declarate preţuri de 40,26 euro/mp, respectiv 24,65 euro/mp, aceştia făcând trimitere şi la Decizia civilă nr. 11/2012 a Curţii de Apel Oradea, în care valoarea terenului a fost stabilită la 34 euro/mp, teren învecinat cu cel din litigiu, fiind expropriat pentru acelaşi proiect de extindere a reţelelor electrice (stâlpul 2).

Prin noua lucrare de specialitate întocmită pentru termenul de judecată din 19 ianuarie 2017 de experţii X., Y. şi Z., s-a stabilit o valoare a despăgubirilor în cuantum de 1.157.980 RON, sumă compusă din valoarea de piaţă de 1.038.700 RON şi prejudiciul în valoare de 119.280 RON (135,21 RON/mp sau 36,50 euro/mp). S-a estimat că preţul de tranzacţionare al terenului amplasat în Cihei, comuna Sânmartin, teren intravilan, situat în apropierea centurii municipiului Oradea, este cuprins în intervalul de valori 25 - 45 euro/mp, preţ ce ţine seama de amplasarea, de posibilitatea utilizării sub culoarul liniei electrice de înaltă tensiune LEA 400 KV şi de utilităţile acestui teren. La determinarea valorii de piaţă s-a ţinut seama de piaţa privind astfel de imobile amplasate în zonă, având surse de informare din tranzacţiile efectuate conform contractelor de vânzare ataşate lucrării. S-a specificat, totodată, că suprafaţa de teren pe care este amplasată amprenta stâlpului de curent electric (stâlpul nr. 3), conform bazei de date de la OCPI Bihor, este de 151 mp.

Dat fiind că au fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2007-2008, şi întrucât decizia Curţii Constituţionale nr. 380/2015 nu-şi găseşte incidenţa în speţă având în vedere data promovării litigiului, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010, s-a solicitat comisiei de experţi să calculeze valoarea de piaţă a terenului expropriat cu luarea în considerare a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada întocmirii expertizei.

Prin completarea raportului de contraexpertiză depus la dosar pentru termenul de judecată din 11 mai 2017, comisia de experţi a calculat valoarea proprietăţii imobiliare expropriate la data întocmirii expertizei, concluzionând că aceasta se cifrează la 1.149.700 RON. Anexa 1 a lucrării cuprinde tabelul de calcul al valorii proprietăţii cu abordarea prin metoda comparaţiilor directe, fiind utilizate trei comparabile, iar în urma aplicării corecţiilor specifice proprietăţii a fost propusă valoarea de 33 euro/mp.

Întrucât comparabilele 1, 2, 3 utilizate pentru estimarea valorii de piaţă au constat în oferte, instanţa, având în vedere statuările deciziei de casare şi prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, a solicitat comisiei de experţi să efectueze o nouă completare în sensul de a fi avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada actuală. Prin completarea raportului de expertiză depusă la dosar la data de 14 iunie 2017, experţii au concluzionat că valoarea de piaţă a terenului expropriat este de 1.051.400 RON, anexându-se lucrării tabelul de calcul al valorii terenului la data curentă şi respectiv contractele autentice avute în vedere.

Prin actul înregistrat la instanţă la data de 15 iunie 2017, apelanta reclamantă a formulat obiecţiuni la completarea la raportul de expertiză întocmit de experţii X., Y. şi Z. şi depus la dosar la data de 4 mai 2017, obiecţiuni în cadrul cărora s-a susţinut că trebuie avută în vedere categoria de folosinţă a terenului de la data introducerii cererii de expropriere, respectiv "fâneaţă", că experţii au obligaţia să se raporteze la terenuri similare cu terenul din litigiu care este "fără acces direct la şosea", iar în ce priveşte terenul supus exproprierii care, în opinia experţilor, are suprafaţa de 7682 mp, apelanta a arătat că asupra aspectului privind prejudiciul cauzat prin expropriere s-a statuat irevocabil prin Decizia de casare nr. 2286/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că nu mai poate fi readusă în discuţia părţilor şi nici nu mai poate face obiectul raportului de expertiză. De asemenea, prin obiecţiunile înregistrate la instanţă la data de 27 iunie 2017, apelanta reclamantă a învederat că, aşa cum a dispus instanţa şi au consemnat şi experţii trebuia avută în vedere categoria de folosinţă a terenului de la data introducerii cererii de expropriere, respectiv "fâneaţă", categorie care a fost reţinută prin ambele decizii de casare, în schimb experţii au depus 3 contracte de vânzare-cumpărare care au ca obiect "teren intravilan", nerespectându-se astfel obiectivele stabilite de instanţă şi îndrumările din decizia de casare. În al doilea rând, arată apelanta, experţii aveau obligaţia să se raporteze la terenuri similare, or parcelele cu nr. cad. x şi nr. x sunt situate la drum, cu ieşire directă la şosea, valoarea lor de piaţă fiind evident alta în raport cu terenul în litigiu, care este "fără acces direct la şosea". Având în vedere decizia de casare, apelanta arată că suprafaţa de teren pentru care experţii aveau obligaţia să calculeze valoarea de piaţă doar pentru cea stabilită la obiectivul nr. 2, respectiv 151 mp, iar luând în considerare suprafaţa de 7682 mp se ajunge practic la exproprierea totală a terenului proprietatea pârâţilor în pofida îndrumărilor obligatorii stabilite prin ambele decizii de casare, care au respins irevocabil solicitările pârâţilor de expropriere totală.

Instanţa a admis parţial cererea apelantei reclamante, astfel prin încheierea din 29 iunie 2016 s-a solicitat comisiei de experţi să răspundă obiecţiunilor formulate la punctele 1 şi 2 din cerere, obiecţiunea de la punctul 3 fiind apreciată ca vizând fondul pricinii, urmând a fi examinată odată cu soluţionarea cauzei în apel.

Prin completarea lucrării înregistrată la instanţă la data de 12 septembrie 2017, comisia de experţi a răspuns obiecţiunilor formulate de apelanta reclamantă la punctul I şi II din actul înregistrat la data de 27 iunie 2017, astfel comisia a precizat că nu poate fi acceptată ideea susţinută de reclamantă în sensul că terenul ar fi "păşune", având în vedere adeverinţa eliberată de Consiliul Local Sânmartin - Primăria Sânmartin prin care se atestă că terenul este situat în intravilanul comunei Sânmartin, conform PUG-ului aprobat de Consiliul Local Sânmartin prin Hotărârea Consiliului Local nr. 25 din 31 august 2000, iar, pe de altă parte, comisia a menţionat faptul că mare parte din terenurile învecinate -lateral dreapta, lateral stânga, în spatele parcelei şi în faţa parcelei în cauză - sunt terenuri cu construcţii.

Referitor la contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada actuală având ca obiect terenuri similare, experţii au precizat că respectivele contracte au fost ataşate celei de a treia lucrări, ele sunt aferente comunei Sânmartin, în zone apropiate terenului în cauză, comisia stabilind valoarea de piaţă diminuată faţă de contractele prezentate (în care terenurile au fost tranzacţionate la 38,95 euro/mp, respectiv 39 euro/mp), diminuare efectuată cu luarea în considerare a lipsei de acces direct la drumul asfaltat, terenul având acces la drum pietruit ce se află la numai 30 - 40 ml distanţă faţă de drumul asfaltat, în raport de care valoarea de piaţă a fost stabilită la 30 euro/mp (faţă de 39 euro/mp), conform contractelor de vânzare-cumpărare menţionate.

Comisia de experţi a concluzionat faţă de obiecţiunile formulate că, având în vedere valorile cu care au fost tranzacţionate terenurile, valoarea de piaţă stabilită la numai 30 euro/mp se află sub nivelul pieţei din zonă tocmai datorită caracteristicilor fizice ale terenului în cauză, a amplasării în zonă, a dotărilor cu utilităţile necesare, precizând că valoarea de piaţă selectată, estimată şi stabilită pentru terenul în cauză este rezonabilă, pertinentă şi apropiată de valoarea de piaţă, tocmai datorită lipsei drumului de acces asfaltat, având totuşi drum de acces pietruit, la circa 30 - 40 ml, iar la capătul parcelei înspre sud, drum de pământ.

În raport de această ultimă lucrare, prin notele de şedinţă înregistrate la Curtea de Apel Oradea la data de 26 septembrie 2017, apelanta reclamantă, faţă de completarea a III-a depusă de experţi, a arătat că îşi menţine obiecţiile formulate şi prin adresele anterioare, întrucât nici de această dată experţii nu au răspuns obiectivelor stabilite de instanţa de apel şi îndrumărilor stabilite prin deciziile de casare, astfel contrar celor reţinute de experţi, apelanta susţine că trebuie avută în vedere categoria de folosinţă a terenului de la data introducerii cererii de expropriere, respectiv "fâneaţă", întrucât aceasta este categoria de folosinţă a terenului stabilită atât prin Decizia de casare nr. 148/2013, cât şi prin Decizia de casare nr. 2286/2015, cele două contracte de vânzare-cumpărare depuse de experţi având ca obiect "teren intravilan".

În al doilea rând, arată apelanta, experţii aveau obligaţia să se raporteze la terenuri similare, or după cum se poate observa şi din amplasamentul imobilelor cu nr. cad. x şi nr. cad. x, cele două parcele de teren au ieşire directă la drum, valoarea de piaţă fiind evident alta în raport cu terenul în litigiu care este fără acces direct la şosea, mai mult, preţul stabilit de experţi, de 30 euro/mp reprezintă preţul unui teren intravilan cu acces direct la şosea şi nu justifică preţul stabilit pentru terenul în litigiu, de asemenea, aceeaşi valoare de 30 euro/mp a fost infirmată prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 148/2013, fiind considerată excesivă, aspect ce a dobândit autoritate de lucru judecat.

Apelanta reaminteşte că prin Decizia de casare nr. 2286/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost respinse recursurile pârâţilor în ceea ce priveşte criticile referitoare la prejudiciu, excluzându-se acordarea de despăgubiri pentru un eventual prejudiciu cauzat de zona afectată de traversarea liniilor electrice aeriene şi zona de protecţie şi de siguranţă, prin urmare, arată că suprafaţa de teren pentru care experţii aveau obligaţia să calculeze valoarea de piaţă este cea stabilită de obiectivul nr. 2, respectiv 151 mp.

Anterior, prin actul înregistrat la instanţă la data de 4 septembrie 2017, intitulat "Note de şedinţă", apelanta reclamantă solicitase pentru evitarea unei a treia casări, a se dispune comisiei de experţi ca, în întocmirea raportului de expertiză, să folosească preţurile comunicate de Camera Notarilor Publici Oradea, pentru terenuri similare, sens în care a ataşat adresa nr. x din 14 iulie 2017 a Camerei Notarilor Publici cuprinzând următoarele preţuri: 35 RON/mp pentru teren intravilan, respectiv 5.000 RON/ha pentru teren extravilan, păşuni, fâneţe.

Instanţa de apel a respins cererea de refacere a lucrării, în şedinţa publică din 14 decembrie 2017, cu motivarea că experţii au răspuns anterior obiectivelor fixate. Astfel, prin completarea raportului de expertiză depusă la dosar pentru termenul de judecată din 15 iunie 2017, comisia de experţi a luat în considerare la stabilirea valorii de piaţă a terenului expropriat contracte de vânzare cumpărare, şi nu oferte, cum procedaseră anterior, apoi calculele au fost efectuate cu aplicarea corecţiilor specifice proprietăţii (localizarea), totodată a corecţiilor pentru caracteristici fizice, avându-se în vedere că terenul are acces la drum de pământ şi nu la şosea. Din tabelul de calcul al valorii proprietăţii anexat completării raportului de expertiză, rezultă că au fost avute în vedere 3 comparabile, respectiv contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x din 20 decembrie 2016, sub nr. x din 17 august 2015 şi sub nr. x din 1 februarie 2017. Terenurile menţionate în aceste contracte reprezintă terenuri intravilane, fără construcţii, situate în comuna Sânmartin, preţurile situându-se la 27,5 euro/mp şi 39 euro/mp, pentru ultimele două contracte, iar în urma efectuării corecţiilor specifice tranzacţiei, specifice proprietăţii, corecţiilor pentru caracteristici fizice, a fost propusă valoarea de 30 euro/mp, cursul valutar la 13 mai 2017 fiind de 4,5614. Valoarea despăgubirilor fiind calculată cu luarea în considerare a preţurilor inserate în contractele de vânzare-cumpărare autentice vizând terenuri similare, este evident că nu se impunea a se întocmi o completare a lucrării în care să fie folosite preţurile comunicate de Camera Notarilor Publici Oradea.

Sub aspectul categoriei de folosinţă a terenului, trebuie a se reţine că iniţial terenul a reprezentat fâneaţă în extravilan, însă, potrivit adeverinţei nr. x/S din 24 martie 2013 eliberată de Primăria comunei Sânmartin, terenul având nr. top. x înscris în CF nr. x Cihei în suprafaţă de 6910 mp este situat în intravilanul comunei Sânmartin, conform P.U.G.-ului aprobat de Consiliul Local Sânmartin prin H.C.L. nr. 25 din 31 august 2000 şi prelungit prin H.C.L. nr. 756 din 16 decembrie 2010, prin urmare, la data înregistrării cererilor de expropriere, terenul din litigiu era situat în intravilanul comunei Sânmartin. Terenul este amplasat într-o zonă descrisă de experţi ca fiind situată la limita cu intravilanul oraşului Oradea, zonă în care se află clădiri de locuit cu anexe, clădiri industriale şi de prestări servicii şi, respectiv, toate dotările, apă, canal, curent electric, drum asfaltat. Prin urmare, chiar dacă este vorba de fâneţe în intravilan, care are acelaşi regim urbanistic ca şi terenurile arabile, terenul din litigiu are posibilitate de construire, astfel cum se reliefase anterior inclusiv prin raportul de expertiză întocmit de experţii U., V. şi W. . De altfel, acest aspect a fost reţinut inclusiv prin Decizia de casare nr. 2286 din 21 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că pe respectivul teren se poate construi cu respectarea prevederilor Legii nr. 13/2007.

Valoarea totală a despăgubirilor a fost calculată de experţi pentru suprafaţa de 7682 mp, însă, fiind indicată valoarea pe mp, nu se mai impunea refacerea lucrării, fiind determinabil cuantumul despăgubirilor prin raportare la suprafaţa de teren ocupată de amprenta stâlpului (151 mp). Referitor la valoarea pe mp, este de reliefat că o valoare apropiată a fost stabilită pentru un teren aflat în vecinătatea celui în litigiu, expropriat pentru construirea aceluiaşi obiectiv (linia electrică transeuropeană LEA 400 KV), prin Decizia civilă nr. 11/2012 - A pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2007 fiind stabilită o valoare de 34 euro/mp. De asemenea, nu poate fi primită nici obiecţiunea apelantei reclamante, în sensul că valoarea de 30 euro/mp ar fi fost infirmată prin Decizia de casare nr. 148/2013, deoarece în acel stadiu al procesului s-a aflat în discuţie o valoare de 38,5 euro/mp.

Valoarea despăgubirilor va fi stabilită prin înmulţirea valorii propuse, de 30 euro/mp, cu suprafaţa de 151 mp, pe care este amplasat stâlpul de curent electric nr. 3, şi nicidecum cu suprafaţa de 7682 mp, astfel cum aceasta apare delimitată în anexa nr. 2/A cu culoarea verde de experţi, cu privire la care aceştia au arătat că lăţimea culoarului de protecţie zona de siguranţă este de 75 ml faţă de axul liniei, iar proiecţia la sol a acestui culoar ocupă din nr. top. x Cihei suprafaţa de 7682 mp. Această suprafaţă nu poate fi avută în vedere, întrucât chestiunea privind terenul expropriat a fost tranşată irevocabil prin decizia de casare, prin care au fost înlăturate criticile pârâţilor A. şi B. vizând exproprierea totală a terenului, constatând instanţa de recurs că aspectul referitor la această chestiune fusese dezlegat prin decizia de casare anterioară, în sensul că exproprierea nu putea viza decât terenul afectat de construcţia stâlpului.

Prin urmare, vor fi înlăturate criticile pârâţilor privind despăgubirile solicitate pentru un eventual prejudiciu cauzat de zona afectată de traversarea liniilor electrice aeriene şi zona de protecţie şi siguranţă, reiterate în actuala etapă procesuală, atâta timp cât toate aceste aspecte au fost tranşate irevocabil prin deciziile de casare, reţinându-se că pârâţii îşi pot exercita toate atributele dreptului de proprietate, respectiv pot înstrăina, dona, ipoteca, lăsa moştenire, etc. terenul în cauză şi că, pe de altă parte, simpla constatare că un asemenea obiectiv presupune instituirea unor zone de protecţie şi siguranţă, preluată din textul legii energiei electrice, se constituie, în lipsa altor elemente, într-o susţinere lipsită de fundament probator, care, necombătută cu alte probe, nu justifică pretenţia pârâţilor de plată a unor despăgubiri pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea ocupată de obiectivul reclamantei, concluzionându-se, pornind de la prevederile Legii nr. 33/1994, că amplasarea liniei electrice nu va afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleiaşi destinaţii şi că, ţinând cont de faptul că suprafaţa expropriată este redusă ca întindere faţă de întreaga proprietate a pârâţilor, nu afectează valoarea de piaţă a întregului teren.

Apoi, este de reţinut că aspectele invocate de apelanţii E., G. şi H., în sensul că s-ar impune exproprierea totală pe considerentul că terenul nu poate fi folosit datorită nocivităţii undelor electromagnetice, sunt lipsite de suport probator, în absenţa administrării unei probe ştiinţifice de specialitate, mai ales că reclamanta a invocat în apărare faptul că, potrivit măsurătorilor efectuate privind expunerea la riscurile generate de câmpurile electrice şi magnetice, valorile rezultate sunt mult sub valoarea maximă admisă pentru populaţie, sens în care a depus şi un raport de expertiză tehnică judiciară de mediu efectuat în dosarul nr. x/2008, iar dovezile prezentate de apelanţii pârâţi în actualul stadiu al procesului nu sunt concludente.

Alături de problema privitoare la stabilirea unei valori a despăgubirilor cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cealaltă problemă de rezolvat potrivit îndrumărilor instanţei supreme vizează luarea în considerare la stabilirea despăgubirilor a împrejurării că starea de indiviziune nu a fost sistată, sens în care instanţa de casare a reţinut că nu pot fi acordate doar către coproprietarii afectaţi de prezenţa stâlpului, perspectivă din care criticile apelanţilor A., B., R. şi T. în sensul că doar ei sunt îndrituiţi la acordarea despăgubirilor se impun, de asemenea, a fi înlăturate, context în care trebuie a se face trimitere la considerentele deciziei de casare, prin care s-a apreciat ca fiind întemeiată critica pârâţilor D., C., E., G. şi H. referitoare la greşita acordare a despăgubirilor doar către pârâţii A., B., R., reţinându-se că instanţa de apel a avut o motivare contradictorie referitoare la acest aspect, în sensul că, deşi în considerentele deciziei a recunoscut starea de indiviziune, totuşi a stabilit acordarea despăgubirilor doar către unii dintre coproprietari.

Aspectul privind stabilirea valorii pe mp a terenului aflat în litigiu a fost elucidat prin lucrarea de specialitate întocmită în prezentul ciclu judiciar, prin completările aduse acesteia, astfel cum s-a detaliat mai sus, iar, cât priveşte situaţia coindivizărilor, trebuie a se reliefa că, sub durata desfăşurării procesului, au survenit modificări în ceea ce priveşte starea tabulară a imobilului aflat în litigiu. Astfel, la data înregistrării cererilor de expropriere CF nr. x Cihei cu nr. top. x, reprezentând teren în suprafaţă totală de 10.110 mp avea următoarea configuraţie sub aspectul titularilor dreptului de proprietate: C. şi D., asupra cotei de 2.000/10.110 (B 3-4), I., asupra cotei de 3200/10110 -(B5), E., H. şi G., asupra cotei de 3800/10.110 (B8-B10), A. asupra cotei de 1110/10110 (B7) şi A. şi B., asupra cotei de ¼ din cota de 3800/10.110 (B12-B13). Ulterior, în baza actului de parcelare şi delimitare a bunului imobil autentificat sub nr. x din 13 august 2007 de BNP AA., s-a format o parcelă cu nr. cad.nou x, reprezentând în natură terenul aferent acesteia în suprafaţă de 3.200 mp, înscrisă în coala funciară nou înfiinţată nr. 2111 Sânmartin, în favoarea intimatei I., suprafaţă din care aceasta a înstrăinat numiţilor O. şi P. suprafaţa de 600 mp. Intimata I. a decedat în cursul procesului, la data de 21 noiembrie 2015, fiind introdus în cauză Q., în calitate de moştenitor al acesteia conform certificatului de moştenitor nr. x din 3 decembrie 2015, dreptul de proprietate al acestuia fiind ulterior transmis cu titlu de donaţie în favoarea numiţilor O. şi soţul P., intimaţi în cauză, operaţiunile de intabulare fiind efectuate în baza încheierii OCPI Bihor nr. x din 9 decembrie 2015. Tot în timpul procesului, coindivizării A. şi B. au transmis dreptul lor de proprietate în favoarea lui R., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 7 februarie 2017 de Biroul Notarial AA.

După transcrierea în noul CF a parcelei cu nr. cad. x a fostei coproprietare I., operată sub B.14 prin încheierea nr. x din 14 august 2007, CF nr. x Cihei cu nr. top. x a rămas cu suprafaţa de 6910 mp, conform menţiunilor de la foaia A I, cota de 3200/10110 de sub B.5 înscrisă în favoarea sus-numitei fiind dezmembrată şi transcrisă în cartea funciară nr. x Sânmartin, astfel că succesorii în drepturi ai acesteia nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri. De altfel, încă sub durata desfăşurării procesului în prima instanţă în dosarul nr. x/2007, Q., fiul pârâtei I., a precizat că nu mai deţine teren notat în CF nr. x Cihei cu nr. top. x, depunând în acest sens actul de parcelare şi delimitare a bunului imobil autentificat sub nr. x/13 august 2007, menţionat mai sus.

Platforma stâlpului nr. 3 este amplasată pe nr. top. x, ai cărei coindivizări actuali sunt îndrituiţi cu toţii la acordarea de despăgubiri, starea de coindiviziune nefiind sistată decât în ceea ce o priveşte pe fosta coproprietară înscrisă sub B.5, motiv pentru care cota acesteia de 3.200 părţi nu poate fi avută în vedere la calculul despăgubirilor. Prin urmare, cuantumul totalului despăgubirilor (30 euro/mp x 151 mp = 4.530 euro) stabilit în sarcina apelantei reclamante se impune a fi distribuit în funcţie de cota parte deţinută de coindivizări: C. şi D. deţin cota de 2000/6910 (câte ½ parte), E.na, H. şi G., cota de 2850/6910, iar R. cota de 2060/6910, rezultând că pârâtelor C. şi D. li se cuvin câte 655,55 euro, pârâţilor E., H. şi G., câte 622,78 euro, iar pârâtul R., succesor în drepturi al pârâţilor A. şi B., este îndreptăţit la 1.350,75 euro.

Consecinţa, pe planul cheltuielilor de judecată, a respingerii apelurilor declarate de apelanţii pârâţi, va fi neacordarea sumelor pretinse de aceştia cu titlu de cheltuieli de judecată în etapa apelului, având în vedere prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Nu vor fi acordate nici cheltuielile de judecată solicitate de avocatul părţii reclamante în şedinţa publică din 14 decembrie 2017, având în vedere prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994; de altfel, în cuprinsul concluziilor scrise înregistrate la instanţă în ziua de 20 decembrie 2017, reclamanta nu a mai reiterat cererea vizând cheltuielile de judecată şi nici nu a indicat vreo câtime a sumelor pretinse cu acest titlu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta BB. S.A., pârâţii O., P., D., C., E., G., H. şi Q. şi pârâtul R.

1. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, exonerarea sa de la plata sumelor stabilite de instanţa de apel cu titlu de despăgubiri, respectiv 4530 euro, în total, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, să se dispună obligarea reclamantei doar la plata sumei de 1137,03 euro, (195.78 euro + 941.25 euro), cu titlu de despăgubiri, plătibilă la cursul oficial de schimb euro/leu de la data plăţii efective, cu menţinerea dispoziţiei privind punerea în posesie a reclamantei asupra terenului descris mai sus, condiţionată de plata integrală a despăgubirilor şi intabularea dreptului de proprietate al Statului Român în CF, cu titlu de expropriere, cu obligarea intimaţilor la cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea pronunţată în apel este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşita a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Astfel, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi nu a respectat dispoziţiile obligatorii stabilite prin Deciziile de casare nr. 148/2013 şi nr. 2286/2015, încălcând art. 315 C. proc. civ.

Referitor la situaţia juridică a terenului, recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de apel nu a avut în vedere categoria de folosinţă a imobilului de la data introducerii cererii de expropriere, respectiv "fâneaţă", categorie care rezultă din înscrierile din CF nr. x Cihei (nr. cad. 713) şi care a fost reţinută anterior prin ambele decizii de casare, ci s-a raportat la relaţiile ce rezultă din adeverinţa nr. x/S din 24 martie 2013 eliberată de Primăria comunei Sânmartin, în sensul că terenul din litigiu era situat în intravilanul comunei Sânmartin la data înregistrării cererii de expropriere.

A arătat că orice alte supoziţii prin care imobilul în litigiu se asimilează cu un teren intravilan nu pot fi primite. Există o delimitare clară între terenul intravilan pe care se poate construi şi "fâneaţă", iar trecerea dintr-o categorie în alta nu se poate face decât prin parcurgerea unei proceduri specifice. A considera, la acest moment, că terenul în cauză este intravilan echivalează cu recunoaşterea unui prejudiciu viitor şi incert. Or, deciziile de casare sunt fără echivoc în această privinţă, statuând în mod irevocabil că "urmează, totodată, ca în rejudecare, instanţa de apel să se refere doar la prejudiciul cert şi care nu a fost încă reparat şi nu şi la prejudiciul viitor, lipsit de certitudine, care nu ar justifica acordarea de despăgubiri, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994".

Cât priveşte valoare de circulaţie a terenului, recurenta-reclamantă a precizat că instanţa de apel şi experţii aveau obligaţia să se raporteze la terenuri similare, iar nu la imobilele cu nr. cad. x ori 59392, cele două parcele de teren având ieşire directă la drum, astfel că valoarea lor de piaţă este, evident, alta în raport cu terenul în litigiu, teren fără acces direct la şosea. Susţinerea experţilor că terenul în cauză ar avea acces direct la şosea este contrazisă chiar prin explicaţiile acestora, care arată că au redus preţul pe mp de la 39 la 30 euro pentru că ar exista un drum pietruit, dar care şi acesta se afla "numai la 30 - 40 ml distanţă de drumul asfaltat". De altfel, pentru stabilirea valorii suprafeţei ocupate de lucrarea de utilitate publică, experţii trebuiau să analizeze imobilul în discuţie şi nu terenurile învecinate.

Mai mult, preţul stabilit de experţi şi acceptat de instanţa de apel, 30 euro/mp, reprezintă preţul unui teren intravilan cu acces direct la şosea şi nu justifică preţul stabilit pentru terenul în litigiu. Aceeaşi valoare de 30 euro/mp reţinuta de experţi a fost infirmată, de altfel, prin Decizia de casare nr. 148/2013, fiind considerată excesivă, or, acest aspect a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel că nu se mai poate stabili o astfel de valoare pe mp decât cu nerespectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, prin deciziile anterior pronunţate de instanţele de recurs s-a impus a se avea în vedere contracte de vânzare cumpărare având ca obiect terenuri similare, solicitându-se în acest sens relaţii de la Camera Notarilor Publici. Neexistând contracte similare, obligaţia experţilor era de a se raporta la preţurile şi valorile comunicate de Camera Notarilor Publici, instanţa de apel având obligaţia de a cenzura concluziile experţilor, obligaţie care nu a fost însă respectată.

Recurenta-reclamantă a menţionat că şi într-o altă cauză similară de expropriere, având ca obiect stâlpul nr. 7, instanţa de judecată a solicitat din oficiu Camerei Notarilor Publici Oradea să comunice date referitoare la preţurile practicate pe piaţă, la momentul actual, pentru teren arabil extravilan, pentru a fi folosite în soluţionarea dosarului. Camera Notarilor Publici a oferit, ca răspuns, valorile de circulaţie orientative ale terenurilor extravilane situate în Oradea, conform Ghidului cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare a CNP Oradea, aferente anului fiscal 2017.

Prin adresa nr. x din 14 iulie 2017, recurenta-reclamantă a solicitat preţul de vânzare pentru un teren având categoria de folosinţă "fâneaţă", situat în satul Cihei, atât în varianta de teren intravilan, cât şi în varianta de teren extravilan. Prin răspunsul primit, Camera Notarilor Publici Oradea (adresa nr. x din 14 iulie 2017) a comunicat următoarele preţuri: 35 RON mp - pentru teren intravilan şi 5000 RON ha pentru teren extravilan - păşuni, fâneţe.

Astfel, deşi recurenta-reclamantă a cerut în mod expres, prin notele de şedinţă depuse la termenul din data de 21 septembrie 2017, ca la întocmirea raportului de expertiză experţii să folosească preţurile comunicate de Camera Notarilor Publici Oradea pentru terenuri similare, instanţa de judecată a respins cererea acesteia, nesocotind astfel dispoziţiile din deciziile de casare.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că pârâţii pot să construiască în zona de siguranţă în condiţiile legii, că drepturile de uz şi de servitute se exercită numai în caz de avarie, reparaţie, retehnologizare, că, după instalarea capacităţii energetice, pârâţii beneficiază de toate atributele dreptului lor de proprietate, că amplasarea liniei electrice nu va afecta potenţialul agricol al terenului, radiaţiile emise de linia electrică neafectând populaţia, animalele, atmosfera, caz în care atingerea adusă dreptului de proprietate al acestora este minimă şi despăgubirile stabilite ar trebui să reflecte acesta. Or, scopul fazei judecătoreşti de expropriere este tocmai acela de a cenzura pretenţiile excesive ale proprietarilor, respectiv expertizele efectuate în mod vădit şi exagerat în favoarea expropriaţilor, cu alte cuvinte rolul instanţei este tocmai acela de a asigura un "just echilibru" între oferta expropriatorului şi cererea proprietarului. În cauză, prin interpretarea şi aplicarea greşită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Curtea de Apel Oradea nu şi-au îndeplinit acest rol.

A invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în litigii având ca obiect imobile expropriate în vederea construirii aceleiaşi linii electrice LEA 400 KV Oradea-Bekescaba-stâlp 3

2. Recurentul-pârât R., în calitate de succesor în drepturi cu titlu particular al pârâţilor A. şi B., a criticat decizia recurată din perspectiva încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale, respectiv cele ale Legii nr. 33/1994 privitoare la o dreaptă şi prealabilă despăgubire, ale art. 559 C. civ., ale Legii nr. 123/2012 privind energia electrică, ale Normei Tehnice 09/03/2007 privitoare la delimitarea zonelor de protecţie şi siguranţă aferente capacităţii energetice - NTE 003/04/00, cât şi prin prisma interpretării eronate a situaţiei de fapt şi a deciziilor de casare pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motive de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

A solicitat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul că, avându-se în vedere expertiza tehnică judiciară din data de 17 ianuarie 2017, în principal, cu completarea din data de 4 mai 2017, şi, în subsidiar, cu completarea din data de 14 iunie 2017, respectiv din 12 septembrie 2017, să se constate că, în urma montării LEA 400 KV Oradea-Bekescaba-stâlp 3, suprafaţa de teren proprietatea acestuia este afectată de 1565 mp, să se dispună acordarea despăgubirilor aferente, în principal la valoarea de 33 euro/mp, respectiv suma de 51.645 euro, în subsidiar, la valoarea de 30 euro/mp, respectiv suma de 46.950 euro.

A învederat că instanţa de apel, pornind de la o interpretare greşită a situaţiei juridice deduse judecăţii, coroborată cu o interpretare eronată a deciziilor de casare pronunţate în cauză, a dat o hotărâre care încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 33/1994, care impune obligativitatea unei drepte şi prealabile despăgubiri, ale art. 26 din acelaşi act normativ, care stabileşte ca despăgubirea să se compună din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul creat proprietarului, ale art. 24 alin. (1) al legii exproprierii, care obligă instanţa la o evaluare a situaţiei reale, ale art. 559 C. civ., precum şi cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Astfel, recurentul-pârât a arătat că instanţa de apel reţine că va înlătura criticile pârâţilor privind despăgubirile solicitate pentru un eventual prejudiciu cauzat de zona afectată de traversarea liniilor electrice aeriene şi zona de protecţie şi siguranţă "atât timp cât toate aceste aspecte au fost tranşate irevocabil prin deciziile de casare". Or, aceste decizii au în vedere imposibilitatea exproprierii totale a terenului, nicidecum exproprierea, în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât, a suprafeţei de 1565 mp, reţinută în raportul de expertiză ca fiind afectată de montarea LEA 400 KV.

Recurentul-pârât a mai susţinut că în ambele decizii de casare se reţine în mod cu totul eronat faptul că terenul în cauză ar fi teren agricol, ceea ce nu corespunde adevărului. Or, în rejudecare s-a întocmit un raport de expertiză cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi s-a stabilit fără putinţă de tăgadă faptul că, la momentul formulării cererii de expropriere, terenul în litigiu era teren intravilan, pe care, evident se putea construi.

Pe de altă parte, expertiza efectuată în cauză ca urmare a dispoziţiilor deciziei de casare nr. 2286 din 21 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a vizat şi lămurit aspectul legat de stabilirea valorii de circulaţie a terenului astfel cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenuri similare. Experţii au luat în considerare şi poziţionarea terenului faţă de şoseaua principală, respectiv utilităţile din zonă. Cu alte cuvinte, comisia de experţi a respectat şi luat în calcul toate dezideratele impuse prin decizia de casare, iar raportat la aceste aspecte, s-a stabilit o valoare de piaţă a terenului, în principal de 33 euro/mp, iar, în subsidiar, de 30 euro/mp.

Acelaşi raport de expertiză, în baza obiectivelor fixate de instanţă, a stabilit şi suprafaţa de teren a fiecărui coproprietar, afectată de montarea LEA 400 KV, stabilindu-se, în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât, o suprafaţă afectată de 1565 mp. Trebuie avut în vedere şi faptul că, potrivit folosinţei faptice a terenului în cauză, amprenta stâlpului LEA 400 KV cade exact pe parcela folosită de către recurentul-pârât, astfel încât terenul acestuia devine, astfel, un teren excavat.

A menţionat, totodată, că art. 26 din Legea nr. 33/1994 impune ca despăgubirea să se compună din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul creat proprietarului, iar art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege obligă instanţa la o evaluare a situaţiei reale.

Recurentul-pârât a învederat că instanţa de apel a încălcat şi ignorat dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 123/2012 privind energia electrică, respectiv în Norma tehnică 09/03/2007 privitoare la delimitarea zonelor de protecţie şi siguranţă aferente capacităţii energetice, NTE 003/04/00, reţinând că nu este suficient să se prevadă în aceste dispoziţii legale faptul că este obligatoriu a se institui aceste zone de protecţie şi siguranţă, care, evident îi diminuează şi afectează dreptul de proprietate, fiind necesar să mai existe şi alte elemente. În aceste condiţii, se poate doar bănui că instanţa a avut în vedere eventuale avize nefavorabile date de expropriator, respectiv de utilizatorul reţelei electrice pentru construirea sau folosirea terenului aflat în zona de protecţie şi siguranţă. Or, la dosarul cauzei există un aviz nefavorabil dat uneia din părţile din proces, respectiv pârâtului P., care are o parcelă alăturată, traversată şi de LEA 100 KV. La solicitarea acestuia, S.C. BB. S.A. dă avizul nefavorabil nr. x din 26 ianuarie 2011 cu privire la construirea unei case P+M exact în aceeaşi zonă.

A arătat că, faţă de dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, exproprierea trebuie să privească, în persoana recurentului-pârât, suprafaţă de 1565 mp, astfel cât s-a reţinut printr-o probă ştiinţifică că va fi afectată de montarea LEA 400 KV. Astfel, construcţia, înfiinţarea şi funcţionarea LEA 400 KV afectează proprietatea părţii în cauză prin: - conductoarele fazelor extreme a LEA 400 KV Oradea-Bekescaba amplasate la o distanţă de 15 m unele de altele, adică 7,5 m de o parte şi alta a axului liniei; - culoarul de exploatare a LEA, definit de NTE 003/04/00 la Cap III Terminologie ca "fâşia de teren neamenajată, situată în lungul traseului liniei, între drumurile de acces permanente existente în zonă, permiţând accesul pedestru al personalului de exploatare" şi "are o lăţime de 0,5 m" (art. 156 din NTE 003/04/00); - culoarul de trecere (de funcţionare) a LEA 400 KV Oradea-Bekescaba, cu o lăţime de 75 m, de-a lungul liniei electrice; - zona apropiată de LEA, cu o lăţime de 115 m, reprezentând "zona cuprinsă pe porţiunea de 50 m, măsurată faţă de proiecţia pe orizontală a conductoarelor fazelor extreme de o parte şi de alta, de-a lungul liniei electrice" (art. 216 din NTE 003/04/00). În aceste condiţii, instanţa trebuie să aibă în vedere, la soluţionarea cauzei, că toate culoarele şi zonele menţionate mai sus traversează în întregime parcela proprietatea recurentului-pârât.

De asemenea, construcţia LEA 400 KV Oradea-Bekescaba afectează dreptul recurentului-pârât de folosinţă a spaţiului aerian corespunzător terenului proprietatea sa, întrucât firele electrice se extind deasupra. Or, potrivit art. 559 C. civ., proprietatea terenului se întinde şi asupra subsolului şi a spaţiului de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale.

În aceeaşi măsură, prejudiciul creat recurentului-pârât rezultă şi prin numeroasele interdicţii, restricţii şi limitări care afectează grav exercitarea plenară a atributelor dreptului de proprietate, precum şi prin instituirea zonei de protecţie şi de siguranţă a capacităţii energetice şi afectarea unei mari suprafeţe de teren din proprietatea privată.

Astfel, referitor la amplasarea clădirilor de locuit, precum şi a construcţiilor şi instalaţiilor agrozootehnice în zona de protecţie şi de siguranţă a capacităţilor energetice, se impune a se avea în vedere că, în cazul lucrării declarată de utilitate publică de interes naţional, în culoarul normat de siguranţă şi de protecţie al liniei de 75 m lăţime nu se vor executa clădiri şi nu se vor da autorizaţii de construcţie. Prin urmare, acest culoar de trecere nu poate fi exploatat conform categoriei sale de folosinţă actuală, devine un teren cu sarcini, iar un aşa teren nu se cumpără, nu mai are valoare de circulaţie, devine lipsit de valoare. De aceea, prejudiciul recurentului-pârât este major, cert şi permanent şi trebuie ca partea în cauză să fie despăgubită pentru întreaga suprafaţă a acestui culoar.

În cauză, instanţa reţine că terenul proprietatea recurentului-pârât este grevat de dreptul de servitute legală, precum şi de dreptul de uz a BB. S.A. atât în zona de protecţie şi siguranţă, cât şi în afara acesteia. Drept consecinţă, prin prisma dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 la CEDO şi jurisprudenţei CEDO, posibilitatea proprietarului prejudiciat de a cere şi obţine despăgubiri este cu atât mai justificată, cu cât dreptul de servitute şi de uz instituite de lege asupra proprietăţii private a unui terţ reprezintă o limitare adusă dreptului de proprietate al acestuia, iar, în lipsa unei despăgubiri, restrângerea exercitării folosinţei bunului apare ca o sarcină excesivă şi împovărătoare pentru proprietar.

Totodată, exercitarea dreptului de proprietate asupra terenului suferă grave limitări. Recurentul-pârât nu mai poate poseda, folosi şi dispune în mod exclusiv şi absolut prin putere proprie şi în interes propriu de terenul proprietatea sa traversat de liniile aeriene şi nici de terenul din afară culoarului de trecere a LEA 400 KV. Fără acordul operatorului de transport şi de sistem nu poate face săpături de orice fel sau înfiinţări de plantaţii în zona de siguranţă a reţelelor electrice de transport, nu poate să depoziteze materiale pe culoarele de trecere şi în zonele de protecţie şi de siguranţă a instalaţiilor, nu poate amplasa aspersoare în zona de protecţie, precum şi în zona apropiată, nu poate deplasa instalaţiile de udare mobile în culoarul de trecere, etc.

În consecinţă, se poate conchide că Legea energiei electrice nr. 123/2012 stabileşte că terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice, expropriat pentru cauză de utilitate publică, se referă la terenurile care sunt traversate de linii electrice aeriene, inclusiv terenurile pe care sunt aşezaţi stâlpii care susţin aceste linii (art. 3 pct. 20, 67,68, art. 20). În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (2) lit. d) şi art. 134 din Norma tehnică 9 martie 2007 privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice. Or, acest culoar de trecere a liniei electrice, care coincide cu zona de protecţie şi zona de siguranţă, trebuie expropriat pentru a fi îndeplinite toate condiţiile impuse de lege şi nu numai 125 mp, cât susţine reclamanta prin cererea de chemare în judecată.

3. Recurenţii-pârâţi O., P., D., C., E., G., H. şi Q. au solicitat, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a se dispune exproprierea terenului din litigiu, pe lângă suprafaţa de teren ocupată de amprenta stâlpului şi a terenului reprezentând culoarul de protecţie, astfel cum acesta a fost identificat prin expertiza topografică ordonată în cauză, cu obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor în cuantum de 30 euro/mp.

Au arătat că hotărârea atacată este parţial nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, respectiv cele ale Legii nr. 33/1994 privitoare la o dreapta şi prealabilă despăgubire, ale art. 559 C. civ., ale Legii nr. 13/2007, a Normei Tehnice 9 martie 2007 privitoare la delimitarea zonelor de protecţie şi siguranţă aferente capacităţii energetice, NTE 003/04/00 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). De asemenea, au susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit situaţia dedusă judecăţii, faţă de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, privitoare la cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei terţe părţi din teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, situaţie în care instanţa este obligată a aprecia, în raport de situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar dispunând exproprierea totală (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Ca atare, situaţia reală şi legislaţia în materie au fost interpretate în mod cu totul eronat de către instanţa de apel, atât vizavi de neexproprierea totală, cât şi pentru ipoteza exproprierii parţiale, dar fără luarea în considerare a prejudiciului real creat recurenţilor-pârâţi.

Au învederat, astfel, că singurul criteriu obiectiv la îndemâna instanţei de judecată în a stabili cât teren se expropriază era punctul de vedere al experţilor cuprins în raportul de expertiză, potrivit căruia 151 mp sunt necesari pentru fundaţia stâlpului, iar diferenţa este afectată de zona de protecţie şi siguranţă în care se instituie restricţii privind accesul persoanelor şi regimul construcţiilor.

Or, dacă se analizează definiţia legală a prejudiciului, prejudiciul cert creat recurenţilor-pârâţi este prejudiciul al cărui existenţă este neîndoielnică şi a cărui întindere poate fi stabilită. Este cert nu numai prejudiciul actual, dar şi cel viitor în măsura în care apare ca o prelungire directă şi necesară a unor fapte actuale. În cauză, existenţa prejudiciului este neîndoielnică, el creându-se la declanşarea procesului, de când recurenţii-pârâţi nu l-au putut valorifica şi până când se va materializa implantarea stâlpului. Prejudiciul nu poate fi scindat (cum a procedat instanţa de fond), el se produce în întregime în acelaşi timp; exproprierea este admisibilă numai cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Aşa cum s-a reţinut în raportul de expertiză efectuat în faza de apel după casarea cu trimitere, recurenţii-pârâţi ajung să deţină un teren enclavat, pe de o parte de vecinii Buda, iar, pe de altă parte, la frontul din faţă, de un stâlp de curent electric, pe lângă care de-abia se poate intra. Trecând peste faptul că nu se poate construi pe teren, prin schimbarea destinaţiei din intravilan în extravilan, în ipoteza în care s-ar încerca valorificarea lui, aşa cum au stabilit experţii, s-ar putea obţine cel mult 7 euro/mp.

Prin urmare, chiar şi în ipoteza exproprierii parţiale, această pierdere de valoare, clar estimată, trebuie inclusă în cuantumul despăgubirilor, pentru a fi respectate dispoziţiile exprese ale Legii nr. 33/1994.

Recurenţii-pârâţi au mai precizat că expertiza efectuată în cauză a vizat şi lămurit cele două aspecte impuse de decizia de casare, şi anume stabilirea categoriei de folosinţă a imobilului la momentul introducerii cererii de expropriere şi stabilirea valorii de circulaţie a terenului astfel cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri similare.

În ceea ce priveşte primul aspect, s-a stabilit foarte clar că acest teren, la momentul formulării cererii de expropriere, era un teren intravilan, astfel încât, din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte clare.

Legat de cel de-al doilea aspect, experţii au arătat că pentru determinarea valorii de circulaţie a terenului au utilizat două metode: metoda comparaţiei directe, momentul analizării pieţei imobiliare, şi metoda parcelării. Cum cea de a doua metodă, astfel cum au recunoscut şi cei trei experţi, nu este însă cea mai elocventă, dat fiind faptul că ea comportă multe aproximări şi neajunsuri, recurenţii-pârâţi au înţeles să îşi însuşească prima variantă propusă, care indică foarte clar care sunt suprafeţele de teren afectate de montarea LEA 400 KV, în cazul acestora fiind vorba, în principal, de întreaga suprafaţă, iar, în subsidiar, de suprafaţa ocupată de culoarul de protecţie.

Ca atare, au arătat că pentru respectarea dispoziţiilor din Legea nr. 33/1994, exproprierea trebuie să cuprindă întreaga suprafaţă de teren şi, doar în subsidiar, suprafaţa ocupată de culoarul de protecţie.

În speţă, prejudiciul creat recurenţilor-pârâţi a fost dovedit, justificat de interdicţiile impuse de Legea energiei electrice nr. 13/2007. Construcţia, înfiinţarea şi funcţionarea LEA 400 KV afectează proprietatea prin: - conductoarele fazelor extreme a LEA 400 KV Oradea-Bekescaba amplasate la o distanţă de 15 m unele de altele, adică 7,5 m de o parte şi alta a axului liniei; - culoarul de exploatare a LEA, definit de NTE 003/04/00 la Cap III Terminologie ca "fâşia de teren neamenajată, situată în lungul traseului liniei, între drumurile de acces permanente existente în zonă, permiţând accesul pedestru al personalului de exploatare" şi "are o lăţime de 0,5 m" (art. 156 din NTE 003/04/00); - culoarul de trecere (de funcţionare) a LEA 400 KV Oradea-Bekescaba, cu o lăţime de 75 m, de-a lungul liniei electrice; - zona apropiată de LEA, cu o lăţime de 115 m, reprezentând "zona cuprinsă pe porţiunea de 50 m, măsurată faţă de proiecţia pe orizontală a conductoarelor fazelor extreme de o parte şi de alta, de-a lungul liniei electrice" (art. 216 din NTE 003/04/00).

În aceste condiţii, instanţa trebuie să aibă în vedere, la soluţionarea cauzei, că toate culoarele şi zonele menţionate mai sus traversează în întregime parcela proprietatea recurentului-pârât.

De asemenea, construcţia LEA 400 KV Oradea-Bekescaba pe proprietatea recurenţilor-pârâţi afectează dreptul acestora de folosinţă a spaţiului aerian corespunzător terenului lor, întrucât firele electrice se extind deasupra terenului, cu încălcarea prevederile art. 559 C. civ.

Totodată, dispoziţiile în domeniu (Legea energiei electrice nr. 13/2007, Norma tehnică 9 martie 2007 privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice, NTE 003/04/00) impun numeroase interdicţii, restricţii şi limitări în zona de protecţie şi de siguranţă a capacităţii energetice LEA 400 KV .

Practic, prin instalarea liniei electrice pe acest teren se produce o schimbare a destinaţiei sale. Până la cererea de expropriere şi instalarea liniei electrice acest teren era încadrat în intravilan, cu destinaţie pentru construcţie (a se vedea certificatul de urbanism nr. x din 15 decembrie 2008, eliberat de Primăria Sânmartin), zona Cihei aflându-se în zona metropolitană a municipiului Oradea. Acest teren a fost evaluat, aşa cum au reţinut şi experţii, ca un teren cu multe restricţii, un teren care nu este liber, pe care nu se poate construi, nu se poate iriga, nu se poate vinde - nu-l cumpără nimeni. Valoarea unui bun, este dată de cerere şi ofertă, or, în cazul recurenţilor-pârâţi, această cerere nu există tocmai datorită grevării terenului prin amplasarea LEA 400 KV.

De aceea, prejudiciul recurenţilor-pârâţi este major, cert şi permanent şi se impune ca despăgubirea să vizeze întreaga suprafaţă a acestui culoar care coincide cu zona de protecţie şi de siguranţă.

Recurenţii-pârâţi au mai precizat că instanţa de apel reţine că terenul proprietatea lor este grevat de dreptul de servitute legală, precum şi de dreptul de uz a BB. S.A. atât în zona de protecţie şi siguranţă, cât şi în afara acesteia. Drept consecinţă, prin prisma dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 la CEDO şi jurisprudenţei CEDO, posibilitatea proprietarului prejudiciat de a cere şi obţine despăgubiri este cu atât mai justificată, cu cât dreptul de servitute şi de uz instituite de lege asupra proprietăţii private a unui terţ reprezintă o limitare adusă dreptului de proprietate al acestuia, iar, în lipsa unei despăgubiri, restrângerea exercitării folosinţei bunului apare ca o sarcină excesivă şi împovărătoare pentru proprietar.

Totodată, exercitarea dreptului de proprietate asupra terenului suferă grave limitări. Recurenţii-pârâţi nu mai pot poseda, folosi şi dispune în mod exclusiv şi absolut prin putere proprie şi în interes propriu de terenul proprietatea lor traversat de liniile aeriene şi nici de terenul din afară culoarului de trecere a LEA 400 KV. Fără acordul operatorului de transport şi de sistem nu pot face săpături de orice fel sau înfiinţări de plantaţii în zona de siguranţă a reţelelor electrice de transport, nu pot depozita materiale pe culoarele de trecere şi în zonele de protecţie şi de siguranţă a instalaţiilor, nu pot amplasa aspersoare în zona de protecţie/în zona apropiată, nu pot deplasa instalaţiile de udare mobile în culoarul de trecere (funcţionare), etc.

În consecinţă, se poate conchide că Legea energiei electrice nr. 123/2012 stabileşte că terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice, expropriat pentru cauză de utilitate publică, se referă la terenurile care sunt traversate de linii electrice aeriene, inclusiv terenurile pe care sunt aşezaţi stâlpii care susţin aceste linii (art. 3 pct. 20, 67,68, art. 20). În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (2) lit. d) şi art. 134 din Norma tehnică 9 martie 2007 privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice.

Or, acest culoar de trecere a liniei electrice, care coincide cu zona de protecţie şi zona de siguranţă, trebuie expropriat pentru a fi îndeplinite toate condiţiile impuse de lege şi nu numai 151 mp, cât susţine reclamanta prin cererea de chemare în judecată.

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor declarate de către părţile pârâte.

Recurenţii-pârâţi O., P., D., C., E., G., H. şi Q. au depus note scrise cât priveşte recursul promovat de către recurenta-reclamantă, solicitând respingerea căii de atac. Au arătat, totodată, că nu se opun admiterii recursului exercitat de către recurentul-pârât R.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de către recurenta-reclamantă BB. S.A., Înalta Curte apreciată că este nefondat.

Prin criticile formulate, recurenta-reclamantă a susţinut nelegalitatea deciziei recurate prin încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv art. 315 C. proc. civ.

Încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 rezultă, în opinia recurentei-reclamante, din împrejurarea că instanţa de apel nu a dispus a fi avută în vedere, la efectuarea raportului de expertiză, categoria de folosinţă a imobilului expropriat de la data formulării cererii de expropriere. S-a invocat, totodată, faptul că, anterior, prin deciziile de casare, s-a reţinut că terenul expropriat avea categoria de folosinţă "fâneaţă" la data la care s-a solicitat exproprierea acestuia. Recurenta-reclamantă a arătat, cu trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză, că terenul în litigiu era înscris în CF nr. x Cihei cu nr. top. x la categoria "fâneaţă".

Înalta Curte constată că, prin formularea unei astfel de critici, recurenta-reclamantă tinde să combată constatările de fapt ale instanţei de apel, ceea ce nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, supus cenzurii instanţei de recurs.

Se reţine că, într-adevăr, prin prima decizie de casare, avându-se în vedere situaţia de carte funciară, s-a statuat în sensul că imobilul avea categoria de folosinţă "fâneaţă" la momentul introducerii cererii de expropriere, însă această chestiune nu reprezintă o problemă de drept soluţionată în mod irevocabil, în sensul că instanţa de trimitere nu mai era îndreptăţită să o reexamineze, ci una de fapt, care urma a fi stabilită în rejudecare.

De altfel, ceea ce s-a tranşat în mod irevocabil prin această primă deciziei de casare este faptul încălcării dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanţa de apel a validat un raport de expertiză care a fost întocmit pe baza unor oferte de vânzare-cumpărare, iar nu prin raportare la "preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobile" de acelaşi fel.

În acest context, instanţa de recurs a constatat că se impune casarea deciziei instanţei de apel pentru efectuarea unei expertize tehnice cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, "care să aibă în vedere categoria de folosinţă a terenului la data introducerii cererii de expropriere", precum şi valoarea de circulaţie astfel cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri similare.

Ulterior, prin cea de-a doua decizie de casare s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel, în rejudecare, a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză care nu a ţinut cont de valorile de circulaţie rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.

În atare condiţii, instanţa de apel era îndreptăţită să reanalizeze situaţia de fapt dedusă judecăţii, prin raportare la înscrisuri care dovedesc situaţia juridică a terenului în litigiu la o dată cât mai apropiată de momentul formulării cererii de expropriere.

Împrejurarea că, în apel, în rejudecare, s-a stabilit o altă situaţie de fapt decât cea avută în vedere în primul ciclu procesual nu este de natură a atrage aplicarea art. 315 C. proc. civ., după cum nici nu conduce la recunoaşterea unui prejudiciu viitor şi incert, astfel cum susţine recurenta-reclamantă.

În recurs, recurenta-reclamantă a invocat şi faptul că instanţa de apel a validat în mod greşit o expertiză tehnică prin care evaluarea imobilului s-a făcut prin raportare la parcele de teren învecinate, care au ieşire directă la drum. Această critică a făcut, de altfel, obiectul unor obiecţiuni formulate în apel de către recurenta-reclamantă, instanţă dispunând efectuarea unei contraexpertize.

Or, Înalta Curte apreciază că opţiunea instanţei de apel de omologare a unui raport de expertiză nu poate fi cenzurată în recurs decât din perspectiva art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar nu în funcţie de modalitatea în care s-a răspuns la obiecţiuni, chestiuni care au fost analizate de instanţa de apel în aplicarea art. 212 C. proc. civ. şi care făceau obiectul judecăţii în apel.

În speţă, obiecţiunile dezvoltate de către recurenta-reclamantă la raportul de expertiză au vizat şi comparaţia realizată de experţi cu terenuri de natura celor contestate mai sus, iar instanţa de apel s-a pronunţat asupra lor în condiţiile legii. Drept consecinţă, reiterarea unor astfel de obiecţiuni în recurs excede criticilor formulate în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în măsura în care nu s-a invocat încălcarea prevederilor art. 212 C. proc. civ.. Instanţa de apel a arătat considerentele pentru care a încuviinţat obiecţiunile reclamantei şi a dispus, la cererea acesteia, efectuarea unei noi expertize.

În ceea ce priveşte stabilirea unei valori de circulaţie de 30 euro/mp, considerată de către recurenta-reclamantă ca fiind excesivă şi stabilită prin încălcarea celor statuate prin deciziile de casare anterioare, Înalta Curte reţine că valoarea contestată se deduce din probele administrate în cauză, validate de instanţa de apel, administrate cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Pe de altă parte, constată că, prin deciziile de casare anterioare s-a avut în vedere o valoare de 38,5 euro/mp, considerată disproporţionată în comparaţie cu cea acordată pentru parcela învecinată celei în litigiu, cu nr. cad. x Sânmartin, de 26 euro/mp, determinare care însă, în speţă, nu poate fi apreciată ca similară celei în litigiu.

Recurenta-reclamantă a mai invocat faptul că instanţa de apel a respins nelegal solicitarea acesteia privind întocmirea unui raport de expertiză care să fie fundamentat pe date obţinute de la Camera Notarilor Publici Oradea.

Or, în cauză, se constată că instanţa de apel a înlăturat motivat această cerere, astfel că, pentru considerente deja prezentate, Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate prevederile art. 212 C. proc. civ., pentru a fi incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu trimitere la art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului în litigiu s-a făcut cu luarea în considerare a trei comparabile, respectiv contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri intravilane, fără construcţii, la calculul rezultat fiind aplicate corecţiile specifice proprietăţii şi pentru caracteristici fizice.

În recurs, recurenta-reclamantă a criticat decizia instanţei de apel şi sub aspectul acordării unor despăgubiri care nu reflectă un "just echilibru" între oferta expropriatorului şi cererea proprietarului, invocând faptul că expropriaţii beneficiază, în continuare, de toate atributele dreptului lor de proprietate.

Nici această critică nu este fondată. Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu respectarea normelor speciale aplicabile categoriei de teren în litigiu şi a criteriilor rezultate din legislaţie.

În stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate persoanelor expropriate, instanţa de apel a avut în vedere faptul că numai o suprafaţă de teren de 151 mp este afectată, precum şi împrejurarea potrivit căreia acestea pot în continuare să folosească terenul şi să dispună de el, inclusiv pentru construcţii, însă cu anumite restricţii impuse de legislaţia specială - Legea nr. 13/2007.

Înalta Curte mai observă că instanţa de apel s-a raportat şi la jurisprudenţa în materie, făcând referire la o decizie având ca obiect stabilirea valorii de circulaţie pentru un teren învecinat expropriat pentru construirea aceluiaşi obiectiv de utilitate publică.

Cât priveşte recursurile formulate de către recurentul-pârât R. şi către recurenţii-pârâţi O., P., D., C., E., G., H. şi Q., Înalta Curte urmează a le analiza împreună, dat fiind că prin acestea au fost dezvoltate considerente comune, cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Recursurile nu sunt fondate.

În cauză, recurenţii-pârâţi au susţinut că despăgubirile ce trebuie acordate nu se pot limita la suprafaţa strict delimitată de amprenta stâlpului amplasat pe proprietatea lor, ci trebuie să vizeze suprafaţa afectată de montarea LEA 400 KV Oradea-Bekescaba, astfel cum a fost identificată de experţi. Prejudiciul este cauzat şi de zona afectată de traversarea liniilor electrice aeriene, cât şi de zona de protecţie şi siguranţă, însă determinarea valorii acestuia nu coincide cu o expropriere totală a proprietăţii recurenţilor-pârâţi. Aceştia au mai arătat că prejudiciul rezultă din numeroase interdicţii, restricţii, limitări, care afectează exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituite de Legea nr. 123/2012, respectiv Norma Tehnică 09/03/2007 - NTE 003/04/00, precum şi de art. 559 C. civ. (de exemplu: instituirea de zone de protecţie şi siguranţă, imposibilitatea amplasării de construcţii, grevarea imobilului de dreptul de uz şi servitute legală, existenţa unor culoare aeriene ce traversează în întregime proprietatea recurenţilor-pârâţi, etc.).

Înalta Curte, pornind de la limitele stabilite prin deciziile de casare anterioare, reţine că s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că exproprierea nu poate viza decât terenul afectat de construcţia stâlpului. De asemenea, s-a statuat, după prima casare, ca instanţa de apel să se refere doar la prejudiciu cert şi care nu a fost încă reparat şi nu la prejudiciul viitor, lipsit de certitudine, care nu ar justifica acordarea de despăgubiri potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia nr. 2286 din 21 octombrie 2015, Înalta Curte a reţinut că în stabilirea cuantumului prejudiciului s-a avut în vedere faptul că terenul rămâne în continuare în proprietatea pârâţilor, care pot să-l folosească potrivit destinaţiei acestuia. Art. 3 pct. 67 şi 69 şi art. 20 alin. (3) din Legea energiei nr. 13/2007 stabilesc că zona de protecţie şi zona de siguranţă sunt zone adiacente capacităţilor energetice în care se instituie restricţii şi interdicţii în scopul funcţionării normale şi evitării punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, asupra cărora se creează doar un drept de servitute legală şi nu un drept de proprietate, astfel că pârâţii beneficiază în continuare de toate atributele dreptului lor de proprietate, recurenta-reclamantă având doar un drept de acces la stâlpul de înaltă tensiune, numai pentru situaţiile de avarie şi retehnologizare.

Totodată, exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, aşa cum s-a reţinut şi prin Deciziile nr. 163 din 27 februarie 2007 şi, respectiv, nr. 300 din 29 martie 2007 ale Curţii Constituţionale, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci are ca scop doar un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii private, în condiţiile în care, potrivit art. 19 din Legea nr. 13/2007, pârâţii îşi pot exercita, contrar susţinerilor lor, toate atributele dreptului de proprietate, respectiv pot înstrăina, dona, ipoteca, lăsa moştenire, etc. terenul în cauză.

Pe de altă parte, simpla constatare că un asemenea obiectiv presupune instituirea unor zone de protecţie şi siguranţă, preluată din textul Legii energiei electrice, se constituie, în lipsa altor elemente, într-o susţinere lipsită de fundament probator, care necoroborată cu alte probe, nu justifică pretenţia pârâţilor de plată a unor despăgubiri pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea ocupată de obiectivul reclamantei. De asemenea, s-a statuat că o astfel de măsură nu poate fi considerată o interdicţie sau restricţie, ci chiar o măsură de protecţie atât pentru proprietarul în cauză, cât şi pentru reţeaua electrică ce reprezintă bun public de interes naţional, iar, pornind de la prevederile Legii nr. 33/1994, potrivit cărora se iau în calcul ipotezele existente şi nu simple ipoteze viitoare şi având în vedere destinaţia terenului şi categoria de folosinţă, se constată că amplasarea liniei electrice nu va afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleiaşi destinaţii.

A apreciat, ţinând cont de faptul că suprafaţa expropriată este redusă ca întindere faţă de întreaga proprietate a pârâţilor, că aceasta nu afectează valoarea de piaţă a întregului teren. Pe respectivul teren se poate construi cu respectarea prevederilor Legii energiei nr. 13/2007 (art. 39 lit. a), care nu stabileşte interdicţia de construire în zona de siguranţă a unei linii electrice, ci doar edificarea de construcţii fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi sistem.

În acest context, instanţa de casare a reţinut că asupra tuturor acestor aspecte s-a statuat irevocabil prin Decizia nr. 148/2013 pronunţată de Înalta Curte.

De altfel, şi prin decizia recurată instanţa de apel a reţinut că valoarea despăgubirilor va fi stabilită prin înmulţirea valorii propuse de experţi, de 30 euro/mp, cu suprafaţa de 151 mp, pe care este amplasat stâlpul de curent electric nr. 3, şi nicidecum cu suprafaţa de 7.682 mp, care reprezintă, în opinia experţilor, protecţia la sol a culoarului de protecţie.

Instanţa a apreciat că această suprafaţă nu poate fi avută în vedere, întrucât chestiunea privind terenul expropriat a fost tranşată irevocabil prin decizia de casare, prin care au fost înlăturate criticile pârâţilor A. şi B. (autorii pârâtului R.) vizând exproprierea totală a terenului, constatând instanţa de recurs că aspectul referitor la această chestiune fusese dezlegat prin decizia de casare anterioară, în sensul că exproprierea nu putea viza decât terenul afectat de construcţia stâlpului.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că vor fi înlăturate criticile pârâţilor privind despăgubirile solicitate pentru un eventual prejudiciu cauzat de zona afectată de traversarea liniilor electrice aeriene şi zona de protecţie şi siguranţă, reiterate în actuala etapă procesuală, atâta timp cât toate aceste aspecte au fost tranşate irevocabil prin deciziile de casare, reţinându-se că pârâţii îşi pot exercita toate atributele dreptului de proprietate, respectiv pot înstrăina, dona, ipoteca, lăsa moştenire, etc. terenul în cauză şi că, pe de altă parte, simpla constatare că un asemenea obiectiv presupune instituirea unor zone de protecţie şi siguranţă, preluată din textul legii energiei electrice, se constituie în lipsa altor elemente, într-o susţinere lipsită de fundament probator, care, necombătută cu alte probe, nu justifică pretenţia pârâţilor de plată a unor despăgubiri pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea ocupată de obiectivul reclamantei, concluzionându-se, pornind de la prevederile Legii nr. 33/1994, că amplasarea liniei electrice nu va afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleiaşi destinaţii.

Drept consecinţă, toate aceste apărări au fost analizate în ciclurile procesuale anterioare, fiind respinse în mod irevocabil, caz în care reiterarea lor în cadrul prezentului recurs este lipsită de relevanţă juridică din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 315 C. proc. civ.

Mai mult, reţinând puterea de lucru judecat a considerentelor deciziilor de casare, instanţa de apel nici nu a cercetat pe fond apărările invocate privind încălcarea normelor speciale în domeniul energiei electrice, sens în care nu se justifică analiza deciziei recurate din perspectiva aplicării greşite a prevederilor din Legea nr. 13/2007, Legea nr. 123/2012 şi Normelor Tehnice indicate.

Având în vedere şi considerentele dezvoltate cu ocazia verificării criticilor din recursul declarat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa de apel a respectat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel că, sub acest aspect, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte mai reţine că recurenţii-pârâţi au indicat incidenţa art. 304 pct. 8 C. proc. civ., învederând că instanţa de apel a interpretat greşit situaţia juridică dedusă judecăţii, faţă de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privitoare la cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unui terţe părţi din imobil, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală.

Analizând această apărare, Înalta Curte consideră că invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este legală în măsura în care instanţa de apel a dat o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii, iar nu atunci când sunt contestate probele ori nesoluţionarea cererilor cu care instanţa de judecată ar fi fost învestită.

Prin urmare, nu poate face aplicarea prevederilor indicate de către recurenţii-pârâţi.

Totodată, Înalta Curte reţine că incidenţa art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 a fost analizată în mod irevocabil în litigiul pendinte în fazele procesuale anterioare.

În speţă, s-a susţinut de către recurenţii-pârâţi şi încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 33/1994, "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească", iar, potrivit art. 1 din Primul protocol adiţional la CEDO, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii sau amenzilor".

În speţă, în mod legal şi cu respectarea criteriilor cuprinse în corpul legii exproprierii şi al legislaţiei speciale în domeniul energetic, instanţa de apel a stabilit un cuantum al despăgubirii care se constituie într-o justă şi echitabilă despăgubire în accepţiunea normelor dreptului intern şi convenţional, de natură a păstra justul echilibru între interesul privat şi cel general al colectivităţii.

În speţă, art. 26 din Legea nr. 33/1991 se referă nu doar la valoarea de circulaţie la zi a imobilului, ci şi la despăgubirile rezultate din daunele ocazionate de expropriere, calculate în cauză în raport de limitele învestirii instanţei şi de considerentele deciziilor de casare anterioare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, de altfel, în cauza Cernea şi alţii c. României, că garanţiile procedurale de care beneficiază proprietarii terenurilor pe care sunt amplasate reţele energetice au fost consolidate odată cu adoptarea Legii nr. 13/2007. Curtea a considerat că autorităţile naţionale au păstrat, în speţă, echilibrul just care trebuie să predomine în materie de reglementare a folosirii bunurilor între interesul public şi interesul privat.

În consecinţă, nu se justifică, în cauză, invocarea art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta BB. S.A., de pârâţii O., P., D., C., E., G., H. şi Q. şi de pârâtul R., împotriva Deciziei nr. 1083 din data de 27 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta BB. S.A., de pârâţii O., P., D., C., E., G., H. şi Q. şi de pârâtul R., împotriva deciziei nr. 1083 din data de 27 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.

Procesat de GGC - MM