Insurer’s right of recourse barred where traffic accident resulted from negligence rather than an intentional traffic offense under Art. 58(b) Law 136/1995
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) dismissed the appellant’s recourse as unfounded, thereby upholding the lower courts’ decisions that dismissed the insurance company’s action for recovery of damages. The dispute centered on a civil indemnity claim filed by an insurance company to recover sums paid under a criminal civil liability judgment for a fatal traffic accident, arguing that the driver’s intoxicated state constituted an intentional offense under traffic laws, which would bar the company’s right of recourse. The decisive legal basis was Article 58(b) of Law No. 136/1995, which the Court interpreted strictly to require that the accident occur during the commission of a factual intentional crime; because the biological evidence for intoxication was collected too late to prove the specific intentional offense of driving under the influence, and the driver was convicted only of negligent homicide and bodily harm, the statutory conditions for denying the insurer’s recovery were not met, leaving the original liability allocation unchanged.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 58 din Legea nr. 136/1995, art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 58 lit. b) din Legea nr. 195/2002, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Insurer’s right of recourse barred where traffic accident resulted from negligence rather than an intentional traffic offense under Art. 58(b) Law 136/1995: Astfel, s-a arătat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, accidentul din data de 8 octombrie 2009 fiind produs în timpul comiterii unei fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, fapta de a conduce un autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge fiind incriminată ca infracţiune intenţionată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 31 martie 2016, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1 341.573,03 RON, în vederea recuperării sumei pe care societatea a fost obligată să o achite, în calitate de parte responsabilă civilmente, prin Decizia penală nr. 22/Ap/21 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2013, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală de la data producerii evenimentului prejudiciabil şi până la achitarea integrală, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 114/CA/08 februarie 2017, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A.
Prin Decizia civilă nr. 1205/Ap din 27 iunie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul reclamantei.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., solicitând casarea şi rejudecarea litigiului în fond, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri de admitere a cererii de chemare în judecată.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi a invocat interpretarea greşită a normelor de drept material aplicabile, respectiv a dispoziţiilor art. 58 din Legea nr. 136/1995.
S-a susţinut că raţionamentul instanţei de apel este unul contradictoriu, întrucât deşi iniţial s-a reţinut corect că pentru a fi incidente dispoziţiile legale menţionate este suficient ca fapta ilicită săvârşită de intimat să fie incriminată de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiune intenţionată, ulterior s-a trecut peste apărările formulate de societatea de asigurări, menţinându-se soluţia primei instanţe.
Recurenta a învederat că instanţa de apel a interpretat eronat şi extrem de restrictiv dispoziţiile art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, text ce stabileşte ca şi condiţie pentru a fi aplicabil incriminarea faptei de către dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiune intenţionată, nefiind necesar ca pârâtul să fi fost condamnat pentru săvârşirea faptei intenţionate.
S-a arătat că, având în vedere îmbibaţia alcoolică avută de intimat la momentul preluării probelor biologice, instanţa penală prin Sentinţa penală nr. 1486 din 11 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. x/2013, schimbată în parte prin Decizia penală nr. 22/2015 a Curţii de Apel Braşov, a încadrat faptele săvârşite de pârât în variantele agravate ale infracţiunilor de ucidere din culpă (art. 184 alin. (2) şi (4) din vechiul C. pen.) şi vătămare corporală din culpă (art. 184 alin. (2) şi (4) din vechiul C. pen.), reţinând că pârâtul nu a respectat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice atât pentru că a condus autoturismul ulterior consumării unei cantităţi semnificative de băuturi alcoolice, cât şi pentru că a depăşit limita legală de viteză, circulând cu o viteză de 98 km/h.
Astfel, s-a arătat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, accidentul din data de 8 octombrie 2009 fiind produs în timpul comiterii unei fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, fapta de a conduce un autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge fiind incriminată ca infracţiune intenţionată.
Chiar dacă nu se contestă că infracţiunile sunt săvârşite din culpă, instanţa penală a reţinut la judecarea dosarului nr. x/2013 că la baza producerii accidentului din 8 octombrie 2009 a stat acţiunea intenţionată, conştientă a pârâtului din prezenta cauză de a conduce un autovehicul deşi, în prealabil, a consumat băuturi alcoolice.
Faţă de cele menţionate, recurenta a susţinut că, în mod eronat, s-a considerat ca şi condiţie pentru aplicarea art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 necesitatea condamnării intimatului-pârât pentru infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
S-a precizat că la soluţionarea dosarului penal nr. x/2013 a avut o semnificaţie substanţială faptul că intimatul B. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, instanţa reţinând la momentul individualizării pedepsei acest aspect. Singurul motiv pentru care instanţa penală nu a putut dispune condamnarea intimatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 a fost faptul că proba biologică a fost prelevată prea târziu. S-a arătat că, faţă de rezultatul consemnat în buletinul toxicologic aflat la dosar, instanţa penală a constatat că, în mod cert, la momentul accidentului, B. avea o concentraţie alcoolică în sânge mult superioară celei reţinute în buletinul toxicologic (având în vedere curba Widmark de absorbţie a alcoolului).
Recurenta a invocat în finalul motivelor de recurs împrejurarea că alcoolemia pârâtului la momentul producerii accidentului era mai mare de 1,00g/l alcool pur în sânge, fiind astfel fără putinţă de tăgadă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002. Pe cale de consecinţă s-a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 58 lit. b) din Legea nr. 195/2002.
Intimatul B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat sau, după caz, dacă se va constata că se invocă chestiuni de fond şi nu motive de nelegalitate, anularea acestuia conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu trimitere la art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
Prin încheierea şedinţei din camera de consiliu din 20 februarie 2018, Curtea a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului invocate de pârât prin întâmpinare şi a admis în principiu recursul reclamantei S.C. A. S.A. pentru motivele expuse pe larg în considerentele încheierii menţionate, având în vedere raportul întocmit la 12 decembrie 2027 şi punctul de vedere depus de intimatul-pârât în cuprinsul căruia s-a invocat şi admisibilitatea căii de atac.
Examinând criticile invocate prin motivele de recurs raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, reţinând că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât accidentul nu s-a produs în timpul comiterii unei fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 1456 din 11 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. x/2013, schimbată în parte prin Decizia penală nr. 22/2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, pârâtul a fost condamnat pentru săvârşirea din culpă a două infracţiuni, respectiv ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, această situaţie nefiind contestată de recurentă.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, este exclusă aplicarea art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, dispoziţie legală a cărei ipoteză nu se regăseşte în speţă.
Într-adevăr, infracţiunea de conducere a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică în sânge ce depăşeşte limita legală este o infracţiune săvârşită cu intenţie, însă în speţă nu s-a făcut dovada săvârşirii de către pârât a unei astfel de fapte intenţionate, proba de sânge fiind recoltată după 3 ore de la momentul producerii accidentului şi, prin urmare, considerată ca nerelevantă pentru trimiterea în judecată pentru această infracţiune, aşa cum rezultă din dosarul penal.
În aceste condiţii, instanţele de fond şi apel au considerat corect că reclamanta, în calitate de asigurator, nu este îndreptăţită la recuperarea sumelor achitate cu titlu de despăgubire şi la acţiunea în regres promovată, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale.
Jurisprudenţa invocată de recurentă în sprijinul interpretării extensive a dispoziţiilor art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 nu este relevantă, întrucât speţele în discuţie nu sunt similare, deoarece situaţia de fond reţinută este diferită (se constatase săvârşirea faptei prevăzute de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, însă se dispusese scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 10 din C. proc. pen.. pentru lipsa gradului de pericol social şi se aplicase o sancţiune cu caracter administrativ).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că nu este întrunit motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva Deciziei nr. 1205 din 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2018.
Procesat de GGC - MM