Clerk's salary claim assigned to Buzău Tribunal over Iași Tribunal on jurisdictional conflict.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27 octombrie 2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să constate discriminarea şi faptul că era îndreptăţită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale calculate pe baza valorii de referinţă arătate pentru perioada 3 mai 2014 - 1 decembrie 2015, anume 445,5 RON pentru perioada 1 decembrie 2015 - 2 mai 2017 şi pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 2 mai 2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite şi obligarea pârâţilor la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 3 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv şi la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflaţie.

Prin Sentinţa nr. 1027 din 27 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

În considerentele hotărârii se arată că obiectul prezentei acţiuni îl reprezintă drepturi salariale, iar din copia tabelului anexat la dosar rezultă că domiciliul reclamantei A. este în Hârlău, judeţul Iaşi, reclamanta nefăcând nicio precizare din care să rezulte că ar avea reşedinţa la o altă adresă. Se precizează că reşedinţa din punctul de vedere al legiuitorului nu reprezintă domiciliul procesual ales ci adresa la care partea locuieşte în mod efectiv,

Faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul", s-a apreciat că aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamanta, anume Tribunalului Iaşi, competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii.

Prin Sentinţa nr. 449 din 7 martie 2018, Tribunalul Iaşi -, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-1 soluţiona.

Instanţa a reţinut că, potrivit disp. art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

De asemenea, conform prevederilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Astfel, s-a arătat că, în ceea ce priveşte conflictele de muncă, competenţa teritorială este alternativă şi, totodată, absolută, reclamanta având alegerea între instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul şi instanţa în a cărei circumscripţie îşi are locul de muncă, în speţă, instanţa a reţinut că reclamanta are domiciliul în municipiul Iaşi, potrivit cărţii de identitate, şi totodată, are calitatea de personal auxiliar, anume grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti, această calitate având-o şi la momentul promovării prezentei acţiuni.

Faţă de disp. art. 127 C. proc. civ., reclamanta nu avea posibilitatea de a sesiza Tribunalul Bucureşti, ci un tribunal aflat în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Bucureşti.

Or, în condiţiile în care reclamanta a sesizat Tribunalul Buzău, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti (învecinată Curţii de Apel Bucureşti), implicit aceasta şi-a manifestat opţiunea, în conformitate cu dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., în sensul alegerii instanţei în a cărei circumscripţie îşi are locul de muncă, făcând totodată aplicarea şi a prevederilor art. 127 C. proc. civ.

Având în vedere opţiunea exprimată de reclamantă, pe de o parte, iar pe de altă parte faptul că, în ceea ce priveşte conflictele de muncă, competenţa teritorială este alternativă şi, totodată, absolută, reclamanta având alegerea între cele două instanţa deopotrivă competente, instanţa a constatat că este întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi, decimând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, în considerarea argumentelor ce urmează:

Obiectul cauzei de faţă, în legătură cu care s-a invit conflictul negativ de competenţă, este cererea reclamantei de plată a unor drepturi salariale.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 27 octombrie 2017, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă.

Instanţa competentă pentru soluţionarea litigiului, potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, este tribunalul în a cărui circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă, însă absolută, reclamanta avea alegerea între două instanţe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., anume fie instanţa de la domiciliul său, fie instanţa de la locul de muncă al acesteia.

În speţă, se constată că reclamanta are domiciliul, potrivit cărţii de identitate aflată în copie la dosarul Tribunalului Iaşi, în oraşul Hîrlău, judeţul Iaşi, reşedinţa în Bucureşti, sectorul 3, astfel cum a precizat în înscrisul depus la dosarul Tribunalului Iaşi, în timp ce locul de muncă - Tribunalul Bucureşti, în considerarea căruia reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale neachitate, este situat în municipiul Bucureşti, în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi art. 116 C. proc. civ., reclamanta avea a alege pentru introducerea cererii de chemare în judecată între Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Bucureşti.

Înregistrând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, aflat în raza de competenţă a unei curţi de apel învecinată Curţii de Apel Bucureşti, anume Curtea de Apel Ploieşti, rezultă că reclamanta şi-a manifestat opţiunea în favoarea Tribunalului Bucureşti - instanţa corespunzătoare locului de muncă şi reşedinţei sale.

Totodată, faţă de calitatea reclamantei de grefier la Tribunalul Bucureşti, în cauză sunt prevalente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. faţă de prevederile Legii nr. 62/2011, fiind dispoziţii speciale şi derogatorii, ce sunt de strictă interpretare şi care reglementează expres situaţia în care cererea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea grefierul care are calitatea de reclamant, situaţie ce se regăseşte în speţă.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apei învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

Prevederile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că:

"Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Potrivit deciziei nr. 7 din data de 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul, asistentul judiciar sau grefierul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă.

Textul de lege vizează două situaţii, anume când una din persoanele vizate are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi situaţie, potrivit legii, reclamantul "va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcţionează pe lângă aceste instanţe.

Astfel cum rezultă din actele de la dosar, reclamanta la data promovării cererii de chemare în judecată avea calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti.

Această situaţie justifică adresarea cererii de chemare în judecată a unei instanţe de acelaşi grad din cadrul oricăreia dintre curţile de apel învecinate, având în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Or, reclamanta s-a adresat în vederea soluţionării propriului litigiu de muncă Tribunalului Buzău, aflat în raza de competenţă a unei curţi de apel învecinată Curţii de Apel Bucureşti, anume Curtea de Apel Ploieşti, în consecinţă, ţinând seama deopotrivă de calitatea reclamantei de grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti şi de interpretarea stabilită prin Decizia nr. 7/2016 pronunţată în interesul legii, competenţa de soluţionare a cauzei va fi determinată în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului

Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2018.

Procesat de GGC - MM