Trademark revocation appeal struck out for failing to plead cassation grounds under Article 488

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L a chemat în judecată pe pârâţii B., solicitând şi în contradictoriu cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună decăderea pârâtei B. din drepturile asupra mărcii internaţionale (...) nr. 916491, înregistrată în România pentru produsele din clasele 3 şi 5, pentru neutilizarea acesteia o perioadă neîntreruptă de 5 ani anterior promovării prezentei cereri, motiv prevăzut de art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, rep.; radierea înregistrării mărcii internaţionale (...) nr. 916491 din Registrul Mărcilor din România şi comunicarea de către O.S.Î.M. a acestei menţiuni către Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală O.M.P.I şi obligarea pârâtei B. la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1089/21.09.2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea reclamantei S.C A. S.R.L în contradictoriu cu pârâţii B., Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a dispus decăderea pârâtei din drepturile conferite de marca internaţională (...) nr. 916491, - clasele 3, 5, pe teritoriul României şi a dispus radierea mărcii de către OSIM din Registrul Mărcilor, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva Sentinţei civile nr. 1089/21.09.2016 a declarat apel pârâta B.

Prin Decizia civilă nr. 246 A din 15.03.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de suspendare a judecaţii, ca neîntemeiată. A admis apelul pârâtei şi a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea memoriului de recurs, reclamanta susţine, în esenţă, că, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 84/1998, reţinând, în mod nelegal, că marca (...) nr. 916491 ar fi fost folosită efectiv în România.

În mod nelegal şi contrar dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, instanţa de apel a apreciat ca formularea acţiunii ce constituie obiectul Dosarului civil nr. x/2014 ar fi un act de utilizare efectivă a mărcii (...).

După cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin utilizare efectivă a mărcii se înţelege acea utilizare conformă cu funcţia esenţială a mărcii, aceea de a garanta consumatorului identitatea originii produselor, permiţându-i acestuia să distingă, fără posibilitatea vreunei confuzii, produsul în cauză de produsele care au o origine diferită. (Hotărârea din 11 martie 2003, C-40/01, "Minimax", punctul 36).

Promovarea unui acţiuni în justiţie nu poate fi apreciată drept act de utilizare efectivă a unei mărci, deoarece printr-o asemenea acţiune marca nu este adusă la cunoştinţa consumatorului, marca nu este folosită în mod real. O acţiune în justiţie a titularului mărcii reprezintă un act de apărare a drepturilor conferite de marcă, însă în niciun caz nu poate fi considerată ca act de folosire efectiva a mărcii (o asemenea ipoteză nefiind menţionată nici de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 84/1998).

B. a depus la dosarul cauzei multiple înscrisuri care nu cuprind nicio menţiune cu privire la marca (...): decizii de impozitare pentru perioada 2002 - 2006, o autorizaţie generală pentru producere şi comercializare medicamente, un "decret de concesiune" privind producerea, îmbutelierea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor destinate utilizării farmaceutice. Acestea nu reprezintă dovezi de utilizare a mărcii (...), ci de îndeplinire a condiţiilor legale pentru desfăşurarea unor activităţi comerciale.

În ceea ce priveşte amploarea utilizării mărcii, jurisprudenţa comunitară a statuat că este necesar a fi luat în considerare în special volumul comercial al tuturor activităţilor de utilizare, durata perioadei în care acele activităţi de utilizare au fost desfăşurate, precum şi frecvenţa acestora.

Cele câteva comenzi şi facturi din luna august 2015 care se referă la produse purtând marca (...) dovedesc comercializarea acestor produse către câţiva cumpărători, persoane fizice, valoarea produselor comercializate fiind foarte mică, astfel ca acestea nu pot dovedi o utilizare efectivă a mărcii în cauză.

În speţă, în ceea ce priveşte amploarea utilizării, este necesar a se avea în vedere dacă titularul mărcii a depus efectiv eforturi pentru a obţine o poziţie comercială pe piaţa din România, cu alte cuvinte, trebuie să se ia în considerare, în special, volumul comercial al tuturor activităţilor de utilizare, durata perioadei în care utilizarea a fost desfăşurată precum şi frecvenţa acestora. De asemenea, trebuie să se ia în considerare specificul pieţei în domeniu. Produsele asociate mărcii (...) sunt din categoria celor care se achiziţionează în mod comun de către consumatori şi au un preţ relativ scăzut. Prin urmare, sumele mici şi cantitatea redusă de produse reflectată de facturile depuse la dosar nu dovedesc decât o utilizare simbolică, fără scopul de a dobândi o poziţie comercială pe piaţă şi de a dobândi o cotă de piaţă, utilizare care sub nicio formă nu ar putea fi considerată reală, efectivă şi serioasă în sensul legii mărcilor şi practicii şi jurisprudenţei în materie.

În mod nelegal şi fără niciun suport real instanţa de apel afirmă că, anterior anului 2004, volumul de vânzări al produselor (...) comercializate de B. ar fi fost unul ridicat, iar după anul 2004 acesta a scăzut ca urmare a înregistrării mărcii recurentei. Acestea nu sunt decât simple afirmaţii ale B., care oricum se referă la o perioada de timp străină cauzei, pe care recurenta ie-a combătut prin apărările formulate în cauză. La nivelul anului 2004 B. nu deţinea niciun drept asupra denumirii (...) în România.

Aşa cum s-a arătat atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel, B. nu a comercializat niciodată pe piaţa din România produse purtând marca internaţională (...) nr. 916491, marcă pe care a înregistrat-o în scop de blocaj şi de care se foloseşte acum în mod abuziv pentru înlăturarea reclamantei de pe piaţa din România.

Nici înainte de înregistrarea mărcii internaţionale nr. 916491, nici după această dată şi nici în prezent, B. nu a utilizat şi nu utilizează efectiv marca (...) în România, în condiţiile Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

În România, în ultimii 10 ani, utilizarea intensă şi efectivă a mărcii (...) pe piaţa din România a fost făcută exclusiv de către reclamantă, în toată această perioadă fiind efectuate şi investiţii considerabile în activităţi de promovare a mărcii (...), în urma cărora reclamanta şi-a creat o poziţie de prestigiu pe piaţă produsele sale fiind apreciate şi recunoscute de consumatorul român.

Având în vedere acţiunile în justiţie promovate de B. împotriva recurentei-reclamante, este evident că înregistrarea mărcii internaţionale nr. 916491 a fost efectuată doar formal, în scop de blocaj, de vreme ce aceasta nu a avut şi nu are intenţia de o folosi efectiv în România, această marcă nefiind înregistrată în scop comercial şi deci, neîndeplinind condiţiile de utilizare prevăzute la art. 46 din Legea nr. 84/1998.

Înscrisurile depuse de B. la dosarul cauzei nu dovedesc o utilizare efectivă (reală) şi serioasă a mărcii internaţionale (...) nr. 916491 pe o perioadă neîntreruptă de 5 ani anterior formulării de către reclamantă a prezentei cereri de chemare în judecată. Acest aspect a fost în mod corect reţinut de instanţa de fond, dar desfiinţat în mod nelegal de instanţa de apei, care a făcut o aplicare greşită în cauză a dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 84/1998, fără a lua în considerare aspectele cu adevărat relevante ale situaţiei de fapt la aprecierea dovezilor de folosire a mărcii (...) în conformitate cu dispoziţiile legale incidente,

Faţă de cele menţionate, reclamanta solicita admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la instanţa de apel.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la comunicarea cererii de recurs.

Intimata-pârâtă B. a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ., şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ce a fost comunicată.

După comunicarea întâmpinării, în termen legal, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare şi admiterea recursului.

La data de 13 februarie 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul a fost declarat în termenul legal fiind motivat şi timbrat, iar, prin întâmpinarea depusă intimata-pârâtă B. a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C7, la data de 14 iulie 2017, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La dosar au fost depuse puncte de vedere la raport de către recurenta-reclamantă prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii admisibilităţii recursului, precum şi de către intimata-pârâtă B., prin care a arătat că, în raport de Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, criticile din recurs privesc netemeinicia hotărârii recurate, iar nu nelegalitatea acesteia.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 20 aprilie 2018, fără citarea părţilor.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă B., faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci, în esenţă, se invocă susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurentă, probele administrate, aprecierea acestora realizată de instanţa de apel, în sensul interpretării greşite a înscrisurilor de la dosarul cauzei, recurenta-reclamantă reluând apărările din întâmpinarea depusă în apel cu privire la faptul că probele administrate la prima instanţă de către intimata-pârâtă nu dovedesc o utilizare efectivă a mărcii, în sensul dispoziţiilor art. 46 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 84/1998.

Înalta Curte reţine că pentru "a motiva" recursul, recurenta a procedat la reproducerea apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă în apel, deşi trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate.

În atare situaţie, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentei privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat, în mod efectiv greşelile instanţei de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat, formal, de către recurentă prin memoriul de recurs.

Astfel, simpla nemulţumire generică a reci amantei faţă de hotărârea recurată, sub aspectul unei greşite aplicări a prevederilor art. 46 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (2)-(3) din Legea nr. 84/1998, iar pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conţinutului întâmpinării depuse în faza apelului, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

În acest context, în ipoteza în care se invocă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material -, recurenta era datoare să argumenteze raţiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs ori principiile desprinse din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la cerinţa utilizării efective a mărcii de către titularul ei pentru evitarea sancţiunii decăderii din drepturile conferite de marcă.

Pe de altă parte, determinarea caracterului efectiv al utilizării unei mărci, prin prisma criteriilor statuate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, presupune, în prealabil, dovedirea existenţei unor acte de utilizare a mărcii, de natura celor menţionate în decizia recurată (demersurile juridice făcute de intimata-pârâtă, în scopul înlăturării de pe piaţă a mărcii concurente, dovezile de folosire indirectă a mărcii, folosirea facturilor cu funcţia de marcă, caracteristicile pieţei în cauză şi natura produselor protejate de marca în discuţie), al căror caracter efectiv, în sensul unei exploatări reale, neechivoce, serioase şi publice, să poată fi evaluat în aprecierea incidenţei sancţiunii decăderii.

Or, cât timp instanţa de apel a constatat că marca a fost utilizată de către pârâtă în perioada de referinţă, iar această apreciere de fapt, conturată pe baza probelor administrate la fond şi a interpretării acestora, prin prisma criteriilor desprinse din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, nu poate fi cenzurată de către instanţa de recurs, verificarea preconizată de către recurentă nu are obiect, aceasta reluând doar argumentele din întâmpinarea depusă în apel, ignorând motivarea instanţei de apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziţii speciale, de strică interpretare.

În acest context, se constată că susţinerile recurentei vizând criteriile de apreciere a utilizării efective a mărcii sunt formale şi nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că indicarea ca temei al recursului şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este pur formală, întrucât, în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta nu dezvoltă critici concrete de natură a se circumscrie acestei teze de nelegalitate, ci, în esenţă, invocă o interpretare greşită a înscrisurilor de la dosarul cauzei; or, aceste susţineri prin care se tinde a demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanţe de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate, statuate expres în ipotezele de la pct. 1 - 8 ale aceluiaşi articol.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

Or, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În speţă, deşi recurenta-reclamantă a indicat, formal, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pe care şi-a întemeiat recursul, criticile din memoriul de recurs nu pot fi încadrate, în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, după cum nu au fost identificate nici critici de natură a putea fi valorificate din oficiu ca motive de ordine publică de către instanţă.

Recurenta-reclamantă însă, în cuprinsul memoriului de recurs, a enunţat doar susţineri referitoare la aspecte de fapt, criticând hotărârea atacată din perspectiva interpretării greşite a probatoriului administrat în cauză, care nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 246 A din 15 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 246 A din 15 martie 2017 a Curţii de Apei Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN