Exclusive territorial competence for labor disputes involving judicial officers: strict interpretation of the mandatory jurisdiction shift rule requiring activity at the specific competent tribunal.

Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. x/2017 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova cu sediul în Ploieşti, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat să se constate discriminarea şi faptul că era îndreptăţită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, pe cale de consecinţă să fie obligaţi pârâţii să plătească diferenţele salariale actualizate cu indicele de inflaţie calculate pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 01.08.2014 - 01.12.2015, respectiv 455,5 RON pentru perioada 01.12.2015 până la acordarea pe cale administrativă a acestui coeficient şi pentru viitor, obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale începând cu data de 01.08.2014 până la data plăţii efective a sumelor cuvenite, să fie obligaţi pârâţii să procedeze la punerea în aplicare a disp. art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 în mod retroactiv, şi pe cale de consecinţă să achite sumele datorate.

Prin Sentinţa civilă nr. 5858/18.12.2017 Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Prahova a reţinut că, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau Socul de muncă reclamantul, iar art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Acesta reprezintă un caz de necompetenţă teritorială exclusivă, prin urmare de ordine publică.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător, procuror, are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apei învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Se mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., prevederile art. 127 alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

În speţă, reclamanta are domiciliul în judeţul Teleorman şi deţine funcţia de procuror în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Aşadar potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, competenţa, din punct de vedere al legii speciale, aparţine Tribunalului Teleorman (instanţa de domiciliu). Dispoziţia este instituită exclusiv în interesul reclamantei.

Art. 127 C. proc. civ. instituie obligaţia reclamanţilor care au şi calitatea de judecători, procurori, grefieri care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţei competente să le soluţioneze cererea, de a sesiza una dintre instanţele de acelaşi grad (în speţă orice tribunal) din raza oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Aceasta reprezintă o dispoziţie specială faţă de norma instituită în Codul muncii, justificată de necesitatea de a asigura aparenţa de imparţialitate în judecata unui litigiu în care au calitatea de parte şi de ordine publică.

Analizând actele dosarului, Tribunalul Prahova a reţinut că reclamanta A. are domiciliul în jud. Teleorman şi are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, astfel că nu există niciun impediment pentru care reclamanta să se adreseze instanţei din raza teritorială în care îşi are domiciliul.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2017,

Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 201 din 28 februarie 2018, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona conflictul.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Teleorman a reţinut următoarele considerente:

Reclamanta în cauză are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, unde îşi desfăşoară activitatea, parchet aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti.

Dispoziţiile noului C. proc. civ. prevăd, prin art. 127, o competenţă teritorială facultativă în a alege instanţa învecinată Curţii de Apel în care reclamanta îşi desfăşoară activitatea, faţă de dispoziţiile legale în materia conflictelor de muncă instituite de art. 269 alin. (2) C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, Legea dialogului social, în raport de care competenţa teritorială este imperativă.

Caracterul facultativ este dat de calitatea reclamantei care ocupă, potrivit textului de lege invocat, funcţia de procuror în cadrul parchetului din circumscripţia unei curţi de apel.

Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. "competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de curtea de apel în a cărui circumscripţie îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înţelesul de instanţa judecătorească la care acesta funcţionează efectiv.

În speţă, având în vedere că reclamanta îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi nu la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, nu sunt întrunite cerinţele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluţionarea cererii este de competenţa Tribunalului Prahova, ca instanţă în a cărei circumscripţie teritorială îşi are locul de muncă reclamanta, domiciliul procesual ales fiind Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Mai mult decât atât, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, în raport de toate prevederile legale în vigoare.

Cauza este declinată de la Tribunalul Prahova, unde iniţial reclamanta s-a adresat cu cererea de chemare în judecată.

În judecarea conflictelor de muncă, dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabileşte o competenţă teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

În raport de situaţia de fapt şi de drept mai sus expusă, având în vedere şi dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 care arată că, în primă instanţă, conflictele individuale de muncă se soluţionează de tribunal, în cauză se reţine competenţa de soluţionare a Tribunalului Prahova, instanţă competentă, atât din punct de vedere material, cât şi teritorial.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin acţiunea formulată de reclamanta A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de aceiaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Dispoziţiile alin. (3) prevăd că dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Aşadar, art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau la parchetul care funcţionează pe lângă aceste instanţe.

Cum reclamanta A. activează ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi nu în cadrul Tribunalului Prahova, rezultă că art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu operează în speţă, astfel încât soluţionarea cererii este de competenţa Tribunalului Prahova, în aplicarea art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Soluţia este în acord şi cu Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoare activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul/procurorul/grefierul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă.

Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova respectiv la una din instanţele competente material din circumscripţia unei curţii de apel în raza căreia se află domiciliul sau locul său de muncă, reclamanta şi-a manifestat opţiunea, determinând astfel competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea cererii sale.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN